ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2578/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Reclamanta S.M.G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu Primarului Municipiului Craiova, restituirea în natură a suprafețelor de teren de 1.260 m.p. și 140 m.p., situate în Craiova, strada B.N. sau acordarea unui alt teren liber, prin compensare în altă zonă a Craiovei. La data de 16 noiembrie 2009, reclamanta și-a precizat cererea, urmare a emiterii dispoziției nr. AA din 19 martie 2009 a Primarului Municipiului Craiova, formulând contestație împotriva acestei dispoziții, emisă în baza Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a terenului de 540 m.p. situat în Craiova, strada B.N., iar pentru diferența de 3.927 m.p. identificată de expert, a solicitat acordarea unui alt teren liber, în compensare, sau acordarea de despăgubiri bănești, conform Legii nr. 247/2005.

La solicitarea instanței, reclamanta a făcut precizări în scris cu privire la situația juridică a terenului solicitat anterior exproprierii, arătând că acesta era stăpânit în indiviziune de M.M., mama sa, cealaltă jumătate din imobil aparținând lui P.I. și G.F., aceștia fiind nepoții lui Ș.N. Prin sentința civilă nr. 407 din 11 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 4886/63/2009, s-a admis în parte contestația precizată; s-a modificat parțial dispoziția nr. AA din 19 martie 2009 emisă de Primarul Municipiului Craiova, în sensul că suprafața de teren pentru care reclamanta va beneficia de despăgubiri este de ½ din 1.485 m.p. (= 742,5 m.p.), terenul fiind situat în Craiova, strada B.N.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, a preluării abuzive prin expropriere conform art. 11 din Legea nr. 10/2001 a imobilului moștenit de autoarea sa M.M., care l-a moștenit de la N.A. Instanța a avut în vedere cele două decrete de expropriere și a apreciat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de ½ din 1.485 m.p. situată în Craiova, strada B.N., întrucât restituirea în natură nu este posibilă. A respins precizarea la acțiune prin care s-a solicitat compensarea cu alt teren, cu motivarea că nu există teren liber în Craiova, din cauza necesităților de dezvoltare urbanistică.

Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat apel reclamanta S.M.G. Prin decizia civilă nr. 122 din 21 aprilie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția a I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de contestatoarea S.M.G., a schimbat în parte sentința civilă nr. 407 din 11 decembrie 2009, în sensul că s-au stabilit despăgubiri pentru suprafața de 1.365 m.p. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că soluția adoptată de instanța de fond, de admitere în parte a contestației este corectă. Astfel, s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită a reclamantei, implicit a cotei succesorale ce urmează să o culeagă. În dovedirea proprietății, cât și a întinderii acesteia, apelanta-reclamantă a produs dovada dreptului de proprietate al autoarei sale.

De la defuncții N.Ș. și A. s-au expropriat, în două etape, terenuri după cum urmează: prin Decretul nr. 167/1964 - suprafața de 1.246 m.p. din Craiova, strada B.N., la poziția X din anexa la decretul de expropriere figurând cei doi soți N.Ș. și A., iar a doua etapă, prin Decretul nr. 269/1983, conform procesului-verbal de preluare din 29 septembrie 1983 înscris în care erau menționați ca proprietari numiții P.I., G.F. și M.M. - suprafața de teren expropriată fiind de 239 m.p. și construcții, din care cota de ½ a fost expropriată de la M.M., imobilul fiind situat în Craiova, cartier B.N. Prin cele două acte de expropriere s-a preluat abuziv de la autorii N.Ș. și A. suprafețele de 1.246 m.p. și 119 m.p.

(½ din 239 m.p.), un total de 1.365 m.p. teren, pentru care reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii. Deci, Tribunalul a apreciat corect că reclamanta a produs dovezi în privința stabilirii calității de persoană îndreptățită, a proprietății, a preluării abuzive prin expropriere, singura corecție pe care urmează să o aplice instanța de apel fiind cea referitoare la suprafața pentru care se cuvin măsuri reparatorii și, în acest sens, urmează a se modifica sentința, critica apelantei fiind întemeiată parțial în ceea ce privește întinderea dreptului de proprietate, fiindcă aceasta a solicitat întreaga suprafață de 4.467 m.p. prin motivele de apel. Terenul care a fost expropriat și este solicitat de apelantă, respectiv suprafața de 140 m.p., este ocupată de spațiu verde și alei de acces, iar pe suprafața de 540 m.p.

sunt amplasate două conducte de termoficare aeriene și subterane în lungime de 29 m., restul terenului identificat de expert fiind ocupat de blocuri, alei și spațiu verde. Instanța de fond a analizat expertiza și a respins corect cererea de restituire în natură. În art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, soluția acordării de despăgubiri a fost reglementată ca ipoteză subsidiară, în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau nu a fost acceptată de persoana îndreptățită. În speță, entitatea obligată la restituire nu a identificat în patrimoniul său terenuri pe care să le poată oferi în compensare, nici persoana îndreptățită nu a produs dovezi în acest sens, așa încât, hotărârea nu va fi lipsită de eficiență juridică, subzistând obligația de stabilire și acordare a despăgubirilor în condițiile legii speciale, cum de altfel a procedat și tribunalul.

Împotriva menționatei decizii a formulat și motivat recurs, în termen legal, apelanta-reclamantă S.M.G., pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestora s-a arătat că decizia recurată este nelegală, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanța a ignorat total raportul de expertiză efectuat de ing. P.M., prin care s-a arătat cert că suprafața totală a terenului, din acte, situată în Craiova, strada B.N., este de 4.467 m.p. (4.000 m.p. rezultată din acte), iar suprafața liberă de construcții este de 540 m.p. și în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. S-a mai arătat că instanța nu a avut în vedere și nu a interpretat corect testamentul autentificat la 07 ianuarie 1954, în care se specifică la pct. 1, că defunctul îi testează soției jumătate din imobilul situat în Craiova, strada B.N., care se compune din teren în suprafață de 4.000 m.p.

- teren, loc de casă și grădină, pe care se află o casă construită din cărămidă. Instanța a încălcat grav art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, care arată că imobilele preluate abuziv de stat se restituie în natură, potrivit dispozițiilor prezentei legi or, față de acest principiu esențial și de dispozițiile imperative ale Legii nr. 10/2001, se putea restitui în natură suprafața liberă de construcții de 540 m.p. Decizia Curții de Apel Craiova este nelegală și cu privire la terenul expropriat în suprafață totală de 1.365 m.p., întrucât scopul exproprierii nu a fost realizat, cu atât mai mult cu cât nu li au fost acordate despăgubiri pentru imobilul expropriat la valoarea reală de circulație.

Decizia este nelegală și cu privire la respingerea cererii de restituire în natură a terenului în suprafață de 1.485 m.p., întrucât se încalcă unul dintre principiile de bază ale soluționării notificării, acela al prevalenței restituirii în natură. Recurenta critică și soluția de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, arătând că au fost ignorate cheltuielile de judecată dovedite, în cuantum de 800 RON, fiind depuse în acest sens două chitanțe a câte 400 RON fiecare, astfel încât în mod greșit au fost acordate cheltuieli în cuantum de 400 RON. Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, care pot fi încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., celelalte motive de recurs fiind indicate formal, fără a fi dezvoltate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente: Recurenta este îndreptățită la restituirea în integralitate a cheltuielilor de judecată pe care le-a suportat în faza procesuală a apelului care a fost admis, în condițiile în care instanța de apel nu a făcut aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. care prevede posibilitatea reducerii onorariului de avocat. Într-adevăr, există la dosarul din apel două chitanțe a câte 400 RON fiecare, care dovedesc cuantumul cheltuielilor de judecată suportate de partea care a câștigat în faza procesuală a apelului, care totalizează 800 RON, astfel încât în mod greșit au fost acordate apelantei cheltuieli de judecată în cuantum de 400 RON.

Constatându-se greșita aplicare a art. 274 alin. (1) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul să fie admis, se va modifica în parte decizia recurată în sensul că vor fi obligați intimații-pârâți Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova la plata sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli de judecată către apelanta-contestatoare S.M.G. Vor fi menținute restul dispozițiilor deciziei recurate deoarece celelalte critici menționate în recurs nu sunt fondate. Astfel, Înalta Curte observă că recurenta susține că a făcut dovada contrară prezumției instituite de art. 24 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, potrivit căruia „în absența unor probe contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abusive”.

Dovada contrară, în opinia recurentei, este realizată printr-un testament care însă nu constituie titlu de proprietate, ci face numai dovada actelor de dispoziție cu titlu gratuit privitoare la bunurile pe care testatorul le va lăsă la moartea sa, adică legatele, urmând ca dovada bunurilor asupra cărora testatorul dispune să se realizeze prin actul de dobândire a proprietății. Instanța de recurs a pus în discuție necesitatea depunerii la dosar a actului de vânzare-cumpărare al autorilor I. și G.N., proprietarii inițiali ai imobilului, sau a unei evidențe din registrul de transcripțiuni și inscripțiuni din care să rezulte cine a fost proprietar și care era întinderea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu la momentul exproprierii, însă avocatul recurentei a menționat că nu deține astfel de înscrisuri, așa cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

Având în vedere că și expertiza efectuată în cauză a avut în vedere tot același testament, Înalta Curte constată că în mod corect întinderea dreptului de proprietate s-a realizat în raport de actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, astfel cum pe larg a motivat instanța de apel. Recurenta invocă încălcarea art. 1 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, deoarece terenul liber de construcții de 540 m.p. putea fi restituit în natură, fără a dezvolta această concluzie. Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că, prin raportul de expertiză, s-a constatat că pe terenul în suprafață de 540 m.p. sunt amplasate două conducte de termoficare aeriene și subterane în lungime de 29 m., astfel încât terenul nu este liber de construcții, fiind afectat servituților legale și amenajărilor de utilitate publică, deci nu putea fi restituit în natură, fiind corect aplicate dispozițiile art. 11 alin. (4) al Legii nr. 10/2001.

Deși recurenta susține că scopul exproprierii nu a fost realizat, nu face nici o probă în acest sens, argumentul său fiind infirmat de concluziile raportului de expertiză care identifică - pe întreaga suprafață expropriată de 4.000 de metri - construcția de blocuri, cu amenajările de utilitate publică aferente. Se susține de către recurentă că, cu privire la respingerea cererii de restituire în natură a terenului în suprafață de 1.485 m.p., se încalcă unul dintre principiile de bază ale soluționării notificării, acela al prevalenței restituirii în natură. Această critică nu poate fi primită deoarece reclamantei i-a fost recunoscut dreptul de proprietate numai asupra unei suprafețe de teren de 1.365 m.p., care se suprapune peste suprafața de 1.485 m.p.

teren, inițial recunoscută reclamantei în proprietate de către prima instanță. Imposibilitatea restituirii în natură a acestui teren a fost corect motivată de instanța de apel, astfel cum s-a precizat anterior, față de împrejurarea că este afectată scopului exproprierii. Principiul prevalent al restituirii în natură, instituit în art. 1 alin. (1) și art. 7 alin. (1) ale Legii nr. 10/2001, nu este unul absolut, rațiunea legii fiind aceea de a se verifica cu prioritate posibilitatea restituirii în natură, ceea ce nu înseamnă că restituirea în natură prevalează în mod absolut condițiilor pe care tot Legea nr. 10/2001 le impune în scopul menținerii afectațiunilor dobândite de imobile în urma preluării abuzive.

Văzând dispozițiile art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe intimații-pârâți Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova la plata sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli de judecată reduse pentru faza procesuală a recursului, către recurenta-reclamantă S.M.G., având în vedere că recursul acesteia a fost admis numai cu privire la criticile privind greșita stabilire a cuantumului cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta S.M.G. împotriva deciziei nr. 122 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică în parte decizia recurată în sensul că obligă pe intimații-pârâți Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova la plata sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli de judecată către apelanta-contestatoare S.M.G. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Obligă pe intimații-pârâți Primăria Municipiului Craiova și Primarul Municipiului Craiova la plata sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli de judecată reduse, către recurenta-reclamantă S.M.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2011.