ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5588/2012

Deliberând asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

La data de 23 iunie 2010 reclamanții P.E.

și P.I. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice solicitând obligarea pârâtului la despăgubiri morale în

cuantum de 250.000 RON și daune materiale în cuantum de 2.500 RON

(contravaloarea unei arme de vânătoare) pentru prejudiciul suferit prin

condamnarea sa la 1 an și 6 luni închisoare, în temeiul art. 13 din Decretul

nr. 163/1950.

Au

arătat că prin sentința penală nr. 2192/1952 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, autorul

lor, P.A.C., a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare, dispunându-se confiscarea

unei arme de vânătoare, în temeiul art. 13 din Decretul nr. 163/1950.

Autorul reclamanților a executat această

pedeapsă, a decedat în anul 1983 iar reclamanții sunt fiul, respectiv soția acestuia.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul

Vâlcea, secția civilă prin sentința civilă nr. 336 din 31 martie  2011, a respins

excepția inadmisibilității și excepția dreptului la acțiune invocate de pârât; a

admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanți; a constatat caracterul politic

al condamnării autorului P.A.C. și l-a obligat pe pârât la plata sumei de 30.000

RON, daune morale către reclamanții împotriva acestei hotărâri au declarat recurs

reclamanții și pârâtul.

Reclamanții au criticat soluția primei

instanțe din perspectiva neacordării despăgubirilor materiale solicitate prin acțiune,

respectiv contravaloarea armei de vânătoare.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice a invocat în apel Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale arătând

că nu mai pot fi acordate despăgubiri morale în temeiul textului de lege declarat

neconstituțional iar precizarea de acțiune a reclamanților, după apariția Deciziilor

Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, care au invocat și alte temeiuri

de drept pe care își fundamentează demersul judiciar, a fost tardiv formulată.

Curtea de Apel Pitești, secția civilă,

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu

minori și de familie, prin decizia nr. 1247R din 23 iunie 2011,

a admis recursul declarat de pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice; a modificat în parte sentința în sensul

că a respins capătul de cerere din acțiune privind acordarea daunelor morale, a

menținut în rest sentința și a respins, ca nefondat, recursul reclamanților.

Cu privire la excepția tardivității cererii

precizatoare de acțiune, Curtea, a reținut că modificarea acțiunii având ca temei

de drept dispozițiile art. 998-999 C. civ. este tardivă, considerent față de care

capătul de cerere privind acordarea daunelor morale nu poate fi analizat din punct

de vedere al acestor dispoziții legale.

Curtea, raportat la obiectul cererii de

chemare în judecată, prin care s-au solicitat despăgubiri pentru prejudiciul moral

și material suferit de autorul reclamanților ca urmare a condamnării sale, petit

întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, având în vedere prevederile Legii

nr. 202/2010, respectiv art. XXVI și momentul pronunțării hotărârii atacate a soluționat

calea de atac declarată în cauză ca recurs și a constatat că a dispărut norma internă

care permitea acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii

deținuți politicii.

Curtea a reținut că acestea nu mai reprezintă

un drept patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. l adițional la Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

reclamanții criticând calificarea juridică dată căii de atac anterioare și arătând

că în raport de valoarea obiectului acțiunii, care depășește suma de 100.000 RON,

calea de atac era apelul și nu recursul.

Au criticat soluția pronunțată de instanța

de recurs și pentru că situația creată prin declararea ca neconstituțională a prevederilor

art. 5 alin. (1) litera a, teza

I

din

Legea nr. 221/2009 nu poate constitui un motiv imputabil reclamanților iar prin

cererea precizatoare nu s-a creat nici un prejudiciu pârâtului, acesta fiind în

măsură ca în raport de precizări să își formuleze apărarea.

Reclamanții au criticat și faptul că instanța

de apel nu s-a pronunțat pe aspectul daunelor materiale.

Înalta Curte, a invocat în ședința publică

din 21 septembrie 2012 excepția inadmisibilității recursului, pe care o găsește

incidență cauzei pentru următoarele considerente:

Având în vedere obiectul cererii de chemare

în judecată, vizând acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca

urmare a condamnării autorului reclamanților, Înalta Curte constată că Legea

nr. 221/2009 este actul normativ prin prisma căruia trebuie verificată legalitatea

și temeinicia pretențiilor acestora, astfel cum a reținut, în mod corect și Curtea

de Apel.

Legea nr. 221/2009 fiind o lege specială

de reparație, se aplică tocmai unor situații trecute, după cum rezultă din ansamblul

dispozițiilor sale, și anume persoanelor (și descendenților) celor care au suferit

un prejudiciu prin condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Or, pretențiile reclamanților, respectiv,

acordarea de daune morale și materiale pentru prejudiciul suferit de autorul lor

ca urmare a condamnării sale, au fost corect verificate, în primă instanță, din

perspectiva acestui act normativ.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, reclamanții

înșiși au solicitat inițial aplicarea acestei legi, modificarea cererii introductive

fiind tardiv formulată în condițiile art. 132 C. proc. civ.

Prin urmare, instanță de fond și apoi,

Curtea de Apel, în mod corect au judecat litigiul în raport de acest act normativ,

care constituie legea specială în raport de dreptul comun (art. 998-998 C. civ.),

pentru obținerea despăgubirilor de natura celor pretinse de reclamanți, potrivit

principiului „specialia generalibus derogant" - „legea specială derogă de la

cea generală ".

Privită din această perspectivă, soluția

Curții de Apel de calificare a căii de atac exercitată împotriva sentința civilă

nr. 336 din 31 martie 2011 a Tribunalului Vâlcea se reține a fi judicioasă, instanța

făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. XIII din Legea nr. 202/2010 privind

accelerarea proceselor în justiție.

Astfel, art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora,

pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în M. Of. al

României, Partea

I,

nr. 396/11.06. 2009, cu modificările

și completările ulterioare, a fost modificată și completată, introducându-se

alin. (6) cu următorul cuprins:

"Hotărârea pronunțată potrivit

alin. (4) este supusă recursului, care este de competența Curții de Apel."

Curtea a avut în vedere și art. XXVI conform

căruia „...dispozițiile art. 4 alin. (6) și art. 5 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative

asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, cu

modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege,

se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu

s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi".

În cauza de față, se rețin incidente dispozițiile

art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd că pot fi supuse recursului hotărârile

date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de

lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Prin urmare, o hotărâre judecătorească

nu poate fi atacată pe alte căi de atac decât cele expres prevăzute de lege sau,

cu alte cuvinte căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara

legii.

Regula are valoare de principiu constituțional,

dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac

a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși

a acestora să se realizeze în condițiile legii.

Or, în speță, reclamanții au exercitat

pentru prima oară, calea de atac a recursului împotriva sentinței dată de tribunal

în primă instanță, recurs care a fost soluționat prin decizia civilă nr. 1247/R

din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Așa fiind, exercitarea de către aceștia,

pentru a doua oară, a aceleiași căi de atac a recursului împotriva deciziei dată

de Curtea de Apel, ca instanță de recurs, față de dispozițiile legale anterior menționate,

este inadmisibilă.

Instituirea unei singure căi de atac -

cea a recursului - în cazul hotărârilor judecătorești pronunțate în litigii de genul

celui de față, nu constituie o modalitate de îngrădire a dreptului de liber acces

la justiție.

În lumina jurisprudenței C.E.D.O. se constată

că dreptul la un proces echitabil nu garantează, sub nicio formă, exercițiul a două

căi de atac și, cu atât mai puțin un rezultat favorabil pentru reclamant.

Considerând inadmisibilitatea drept folosirea

unui mijloc procedural de către o persoană căreia legea nu îi conferă îndreptățirea

sau pe care legea nu îl acceptă și constatând că reclamanții au formulat recurs

împotriva unei decizii irevocabile, pronunțată de Curtea de Apel în recurs,

Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității prezentei căi de atac.

Faptul că instanța de recurs nu a analizat

una din criticile formulate de reclamanți nu poate fi, deci, analizată pe această

cale, inadecvată procedural.

Pentru considerentele precedente, recursul

declarat în cauză va fi respins în consecință, ca inadmisibil, pentru că, așa cum

prevăd dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., vizează o hotărâre

irevocabilă, ce nu poate fi atacată pe această cale.

De altfel, această concluzie decurge și

din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, care se epuizează chiar

prin exercițiul lui, deoarece o altă soluție ar tinde la ipoteza acceptării unui

"recurs la recurs ".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de reclamanții P.E. și P.I. împotriva deciziei civile nr. 1247/R din 23 iunie 2011

a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă

și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință pudică, ^astă^i 21 septembrie 2012.