ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5588/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 23 iunie 2010 reclamanții P.E. și P.I. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea pârâtului la despăgubiri morale în cuantum de 250.000 RON și daune materiale în cuantum de 2.500 RON (contravaloarea unei arme de vânătoare) pentru prejudiciul suferit prin condamnarea sa la 1 an și 6 luni închisoare, în temeiul art. 13 din Decretul nr. 163/1950. Au arătat că prin sentința penală nr. 2192/1952 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, autorul lor, P.A.C., a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare, dispunându-se confiscarea unei arme de vânătoare, în temeiul art. 13 din Decretul nr. 163/1950.

Autorul reclamanților a executat această pedeapsă, a decedat în anul 1983 iar reclamanții sunt fiul, respectiv soția acestuia. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Vâlcea, secția civilă prin sentința civilă nr. 336 din 31 martie 2011, a respins excepția inadmisibilității și excepția dreptului la acțiune invocate de pârât; a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanți; a constatat caracterul politic al condamnării autorului P.A.C. și l-a obligat pe pârât la plata sumei de 30.000 RON, daune morale către reclamanții împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții și pârâtul. Reclamanții au criticat soluția primei instanțe din perspectiva neacordării despăgubirilor materiale solicitate prin acțiune, respectiv contravaloarea armei de vânătoare.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat în apel Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale arătând că nu mai pot fi acordate despăgubiri morale în temeiul textului de lege declarat neconstituțional iar precizarea de acțiune a reclamanților, după apariția Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, care au invocat și alte temeiuri de drept pe care își fundamentează demersul judiciar, a fost tardiv formulată. Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 1247R din 23 iunie 2011, a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; a modificat în parte sentința în sensul că a respins capătul de cerere din acțiune privind acordarea daunelor morale, a menținut în rest sentința și a respins, ca nefondat, recursul reclamanților.

Cu privire la excepția tardivității cererii precizatoare de acțiune, Curtea, a reținut că modificarea acțiunii având ca temei de drept dispozițiile art. 998-999 C. civ. este tardivă, considerent față de care capătul de cerere privind acordarea daunelor morale nu poate fi analizat din punct de vedere al acestor dispoziții legale. Curtea, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, prin care s-au solicitat despăgubiri pentru prejudiciul moral și material suferit de autorul reclamanților ca urmare a condamnării sale, petit întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, având în vedere prevederile Legii nr. 202/2010, respectiv art. XXVI și momentul pronunțării hotărârii atacate a soluționat calea de atac declarată în cauză ca recurs și a constatat că a dispărut norma internă care permitea acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foștii deținuți politicii.

Curtea a reținut că acestea nu mai reprezintă un drept patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul nr. l adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții criticând calificarea juridică dată căii de atac anterioare și arătând că în raport de valoarea obiectului acțiunii, care depășește suma de 100.000 RON, calea de atac era apelul și nu recursul. Au criticat soluția pronunțată de instanța de recurs și pentru că situația creată prin declararea ca neconstituțională a prevederilor art. 5 alin. (1) litera a, teza I din Legea nr. 221/2009 nu poate constitui un motiv imputabil reclamanților iar prin cererea precizatoare nu s-a creat nici un prejudiciu pârâtului, acesta fiind în măsură ca în raport de precizări să își formuleze apărarea.

Reclamanții au criticat și faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat pe aspectul daunelor materiale. Înalta Curte, a invocat în ședința publică din 21 septembrie 2012 excepția inadmisibilității recursului, pe care o găsește incidență cauzei pentru următoarele considerente: Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, vizând acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării autorului reclamanților, Înalta Curte constată că Legea nr. 221/2009 este actul normativ prin prisma căruia trebuie verificată legalitatea și temeinicia pretențiilor acestora, astfel cum a reținut, în mod corect și Curtea de Apel.

Legea nr. 221/2009 fiind o lege specială de reparație, se aplică tocmai unor situații trecute, după cum rezultă din ansamblul dispozițiilor sale, și anume persoanelor (și descendenților) celor care au suferit un prejudiciu prin condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Or, pretențiile reclamanților, respectiv, acordarea de daune morale și materiale pentru prejudiciul suferit de autorul lor ca urmare a condamnării sale, au fost corect verificate, în primă instanță, din perspectiva acestui act normativ. Aceasta cu atât mai mult cu cât, reclamanții înșiși au solicitat inițial aplicarea acestei legi, modificarea cererii introductive fiind tardiv formulată în condițiile art. 132 C. proc.

civ. Prin urmare, instanță de fond și apoi, Curtea de Apel, în mod corect au judecat litigiul în raport de acest act normativ, care constituie legea specială în raport de dreptul comun (art. 998-998 C. civ.), pentru obținerea despăgubirilor de natura celor pretinse de reclamanți, potrivit principiului „specialia generalibus derogant" - „legea specială derogă de la cea generală ". Privită din această perspectivă, soluția Curții de Apel de calificare a căii de atac exercitată împotriva sentința civilă nr. 336 din 31 martie 2011 a Tribunalului Vâlcea se reține a fi judicioasă, instanța făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. XIII din Legea nr. 202/2010 privind accelerarea proceselor în justiție.

Astfel, art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 396/11.06.

2009, cu modificările și completările ulterioare, a fost modificată și completată, introducându-se alin. (6) cu următorul cuprins: "Hotărârea pronunțată potrivit alin. (4) este supusă recursului, care este de competența Curții de Apel." Curtea a avut în vedere și art. XXVI conform căruia „...dispozițiile art. 4 alin. (6) și art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi". În cauza de față, se rețin incidente dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., ce prevăd că pot fi supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Prin urmare, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi de atac decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

Or, în speță, reclamanții au exercitat pentru prima oară, calea de atac a recursului împotriva sentinței dată de tribunal în primă instanță, recurs care a fost soluționat prin decizia civilă nr. 1247/R din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Așa fiind, exercitarea de către aceștia, pentru a doua oară, a aceleiași căi de atac a recursului împotriva deciziei dată de Curtea de Apel, ca instanță de recurs, față de dispozițiile legale anterior menționate, este inadmisibilă. Instituirea unei singure căi de atac - cea a recursului - în cazul hotărârilor judecătorești pronunțate în litigii de genul celui de față, nu constituie o modalitate de îngrădire a dreptului de liber acces la justiție.

În lumina jurisprudenței C.E.D.O. se constată că dreptul la un proces echitabil nu garantează, sub nicio formă, exercițiul a două căi de atac și, cu atât mai puțin un rezultat favorabil pentru reclamant. Considerând inadmisibilitatea drept folosirea unui mijloc procedural de către o persoană căreia legea nu îi conferă îndreptățirea sau pe care legea nu îl acceptă și constatând că reclamanții au formulat recurs împotriva unei decizii irevocabile, pronunțată de Curtea de Apel în recurs, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității prezentei căi de atac. Faptul că instanța de recurs nu a analizat una din criticile formulate de reclamanți nu poate fi, deci, analizată pe această cale, inadecvată procedural.

Pentru considerentele precedente, recursul declarat în cauză va fi respins în consecință, ca inadmisibil, pentru că, așa cum prevăd dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., vizează o hotărâre irevocabilă, ce nu poate fi atacată pe această cale. De altfel, această concluzie decurge și din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, care se epuizează chiar prin exercițiul lui, deoarece o altă soluție ar tinde la ipoteza acceptării unui "recurs la recurs ".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții P.E. și P.I. împotriva deciziei civile nr. 1247/R din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință pudică, ^astă^i 21 septembrie 2012.