ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 191/2012

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov - secția contencios administrativ

și fiscal, reclamantul Orașul Săcele prin primar a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtul Guvernul României, suspendarea H.G. nr. 345 din 31 martie 2011

publicată în M. Of. nr. 226 din 31 martie 2011 privind aprobarea pentru anul 2011 a Raportului comisiei de selecție a unităților sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte

cu casele de asigurări de sănătate, precum și a listei acestor unități sanitare.

Ulterior, cererea a fost precizată în sensul că reclamant este Municipiul

Săcele prin primar.

În motivarea cererii,

reclamantul a susținut că sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, a arătat că

măsura luată prin H.G. nr. 345/2011, atacată în cauză, este nelegală și

abuzivă, având în vedere că au fost încălcate dispozițiile art. 174 din Legea nr.

95 din 14 aprilie 2006 care prevăd modalitatea de desființare a spitalelor din

rețeaua autorităților administrației publice locale, respectiv prin hotărâre de

guvern inițiată de instituția prefectului sau consiliului județean, în

condițiile legii, cu avizul Ministerului Sănătății, or, în speță, nu aceste

autorități au inițiat respectivul act administrativ.

Totodată, a susținut

că urmare refuzului C.A.S.S. de a mai încheia contract cu Spitalul municipal

Săcele a încetat activitatea spitalicească, astfel că nu se mai asigură la

nivelul orașului Săcele și pentru localitățile limitrofe asistența medicală și

cea de urgență prin microstația de ambulanță, iar sistarea contractelor în

derulare prin acumularea de penalități pentru neplata la termen, precum și prin

întreruperea activității serviciilor publice furnizate spitalului, produc o

perturbare previzibilă gravă a funcționării autorității publice.

Prin întâmpinare,

pârâtul Guvernul României a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată,

calificând H.G. nr. 345/2011 ca fiind un act administrativ cu caracter

normativ, emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, fără a exista nicio

aparență de nelegalitate. A susținut că existența cazului bine justificat

presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidente ceea ce nu s-a

întâmplat în prezenta cauză, iar cât privește condiția pagubei iminente, nici

aceasta nu este îndeplinită, întrucât nu se face dovada unui prejudiciu pur

material, cuantificabil în bani, nici pentru o instituție și nici pentru o

persoană fizică și nici a unei pagube care nu ar putea fi îndreptată în urma

soluționării cererii în anulare.

Ministerul Sănătății

a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat să

dobândească calitatea de pârât, cerând, în principal, respingerea acțiunii ca

inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Sub aspectul

inadmisibilității, a invocat faptul că reclamantul nu a urmat procedura

prealabilă, în sensul că, raportat la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004

și art. 109 C. civ., introducerea plângerii prealabile trebuie făcută anterior

sesizării instanței, iar reclamantul a formulat plângerea prealabilă și a

sesizat instanța în aceeași zi, respectiv 29 aprilie 2011. Pe fondul cauzei, a

susținut că nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 127/F

din 15 iunie 201, Curtea de Apel Brașov – secția contencios administrativ și

fiscal a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată,

invocată de intervenientul în interes propriu Ministerul Sănătății; a admis

cererea formulată de reclamant, dispunând suspendarea executării dispozițiilor

Hotărârii de Guvern nr. 345 din 31 martie 2011 publicată în M. Of. nr. 226 din 31

martie 2011, privind aprobarea pentru anul 2011 a Raportului comisiei de selecție a unităților sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte

cu casele de asigurări de sănătate, precum și a listei acestor unități

sanitare, cu privire la Spitalul Municipal Săcele prevăzut în Anexa 2 la

poziția 18, până la pronunțarea instanței de fond.

Prin

aceeași sentință, a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată

de Ministerul Sănătății, obligând pârâtul și intervenientul la plata a câte

2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, respingând celelalte

cheltuieli solicitate.

Pentru a

pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității, invocată de intervenient, prima instanță a avut în

vedere dispozițiile art. 109 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cu care

neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de pârât, prin

întâmpinare, sub sancțiunea decăderii. Cum în cauză pârât este Guvernul

României care nu a invocat neîndeplinirea procedurii prealabile, iar textul de

lege menționat este unul imperativ, o altă parte din cauză nu poate invoca

această excepție.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii

condițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și anume sesizarea

prealabilă a autorității publice care a emis actul, existența unui caz bine

justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

În aprecierea

condițiilor privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube,

prima instanță a reținut că se justifică măsura suspendării prin existența unui

caz bine justificat de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității hotărârii atacate, având în vedere

modalitatea

de derulare a dispozițiilor O.U.G. nr. 32/2011 pusă în aplicare concomitent cu

publicarea ei,

iar prin executarea acesteia s-ar aduce prejudicii

reclamantului determinate de faptul că serviciul public al asigurării

asistenței medicale la nivelul orașului Săcele și al localităților limitrofe va

avea de suferit ca urmare a imposibilității spitalului de a mai încheia

contracte cu C.A.S., fapt ce va avea repercusiuni și asupra autorității publice

locale Municipiul Săcele.

Referitor la cererea

de intervenție formulată în cauză de Ministerul Sănătății, în interes propriu, prima

instanță a reținut că, în această formă a intervenției principale, intervenientul

nu a invocat un drept al său, astfel cum prevăd dispozițiile art. 49 alin. (2) C.

proc. civ., iar în ceea ce privește intervenția în interesul altei persoane,

cererea nu poate fi conturată în acest mod, nefiind exprimată o astfel de

intenție în sensul sprijinirii apărării pârâtului, intervenientul formulând

apărări proprii, chiar și sub forma excepției inadmisibilității.

Împotriva acestei sentințe

au formulat recurs Ministerul Sănătății și Guvernul României, susținând că

hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

- intimatul –

reclamant nu a făcut dovada parcurgerii plângerii prealabile în condițiile art.

7 din Legea nr. 554/2004, respectiv anterior introducerii  acțiunii  în

justiție, iar nu ulterior acestui moment;

- în mod greșit s-a

reținut de către instanța de fond existența cazului bine – justificat, având în

vedere că prin art. IV din O.U.G. nr. 32/2011 s-a dispus ca în termen de 7 zile

de la data intrării  în vigoare a ordonanței de urgență, Guvernul să adopte,

pentru anul 2011, hotărârea prevăzută de art. 245 alin. (3) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare.

Rezultă că nu se putea urma calea prevăzută de Legea nr. 52/2003 (cel puțin 30

de zile de consultare publică), deoarece atât Raportul comisiei de selecție,

cât și H.G. nr. 345/2011 pentru aprobarea acestuia trebuiau perfectate în 7

zile de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 32/2011;

- în mod greșit s-a

reținut existența în cauză a pagubei iminente, constând în neîncheierea contractului

de furnizare servicii medicale cu Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Bacău,

deoarece acest contract nu reprezintă singura sursă de venit a spitalelor, art.

190 din legea nr. 95/2006 prevăzând numeroase surse și activități din care spitalele

pot obține venituri (donații, închirieri de spații sau aparatură medicală,

asocieri investiționale, servicii medicale ș.a).

În drept recurenții

și-au întemeiat motivele de recurs pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate Înalta Curte

constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele

considerente:

Astfel, referitor la

excepția lipsei procedurii administrative prealabile, acest motiv de recurs

este nefondat, deoarece la dosarul de fond a fost depusă dovada efectuării acestei

proceduri (fila 148 dosar), plângerea fiind respinsă. Prin urmare, în mod întemeiat

a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii.

În ceea ce privește

condiția cazului bine justificat instanța de fond a reținut în mod corect că

termenul de 7 zile în care a fost evaluat Spitalul Municipal Săcele este

insuficient pentru o analiză temeinică a tuturor criteriilor prevăzute în

ordinul ministrului sănătății, această îndoială asupra legalității actului

administrativ rezultând și din situația specifică a spitalului menționat, al

cărui serviciu de urgență a fost dotat cu aparatură modernă în anul 2009.

În mod corect a fost

apreciată de către instanța de fond și condiția pagubei iminente, în sensul art.

2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, fiind evident că neîncheierea

contractului cu C.A.S.S. conduce la încetarea activității spitalicești și

neasigurarea asistenței medicale de urgență pentru un număr important de

locuitori, precum și la acumularea de datorii și penalități pentru întreruperea

contractelor de furnizare de utilități către spital.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, recursul

urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Guvernul României și Ministerul Sănătății împotriva sentinței nr. 127/F

din 15 iunie 2011 a Curții de Apel Brașov – secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 ianuarie 2012.