ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4800/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1461 din 3 aprilie 2009 a admis cererea reclamantului Colegiul Național „A.” formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței - Direcția de control antifraudă fonduri europene și pe cale de consecință, a suspendat executarea procesului-verbal de constatare din 27 ianuarie 2009, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că prin procesul-verbal mai sus menționat și care reprezintă titlu de creanță executoriu, s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 20.973,15 euro, echivalentul a 90.153,08 RON, cu termen scadent la data 5 martie 2009. S-a reținut de asemenea că, în speță sunt îndeplinite cerințele art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv sesizarea prealabilă a autorității emitente a actului, existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Astfel instanța a apreciat că există o îndoială serioasă asupra legalității procesului-verbal de constatare deoarece cheltuielile efectuate de reclamant sunt cheltuieli eligibile și în ipoteza în care s-ar trece la executarea procesului-verbal, s-ar perturba grav desfășurarea activității de învățământ, în condițiile în care reclamantul nu realizează nici un fel de profit, singurele sale venituri fiind cele alocate de la buget.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 și respectiv art. 304 1 C. proc.

civ., recurentul a susținut următoarele: - în mod greșit instanța de fond a dispus suspendarea executării procesului-verbal de constatare din 27 ianuarie 2009 apreciind că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât, în opinia sa, niciuna dintre condițiile prevăzute nu este îndeplinită; - nu este practic motivată, în cuprinsul hotărârii atacate, îndeplinirea cerinței cazului bine justificat, considerentul instanței în sensul că există o îndoială serioasă asupra legalității procesului-verbal de control datorită eligibilității cheltuielilor efectuate neputând fi reținut; - nici cerința pagubei iminente nu este demonstrată, simpla motivare a instanței de fond în sensul probabilității trecerii la executarea silită, în condițiile nedepunerii la dosar nici măcar a somației de plată, neputând fi reținută, cu atât mai mult cu cât nici chiar dacă s-ar trece la executarea silită aceasta nu ar constitui un motiv de suspendare în sine, având în vedere procedura privind colectarea prin executare silită a creanțelor fiscale bugetare față de debitori instituții publice, publicată în M. Of.

nr. 536/16.07.2008, cum este cazul în speță. Recursul este fondat și urmează a fi admis, cu consecința casării sentinței atacate și a trimiterii cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Teleorman, secția de contencios administrativ și fiscal, în considerarea celor în continuare arătate. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, potrivit art. 304 1 și art. 306 alin. (2) C. proc. civ. constată că este incident în cauză motivul de nelegalitate, de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., vizând pronunțarea hotărârii cu încălcarea competenței altei instanțe, motiv pus în dezbaterea părților la termenul de astăzi.

În conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată, în condițiile de asemenea prevăzute în textul citat, poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Potrivit art. 10 din același act normativ, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către Tribunalele administrativ fiscale, în vreme ce actele emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe, impozite, contribuții, etc. mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin legi speciale nu se prevede altfel. Rezultă din cuprinsul normei enunțate că două criterii au fost instituite de legiuitor pentru stabilirea competenței materiale a instanței de contencios administrativ, respectiv criteriul valoric și cel al poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice.

Raportat la actul administrativ fiscal a cărui suspendare de executare s-a solicitat în cauză, Înalta Curte reține că prin procesul-verbal de constatare din 27 ianuarie 2009 încheiat de Direcția de Control Antifraudă Fonduri Europene din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței, s-a stabilit în sarcina unității reclamante suma de 20.973,15 euro, echivalentul a 90.153,08 RON. Potrivit art. 3 alin. (2) și art. 10 alin. (1) O.G. nr. 79/2003, privind controlul fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare, respectivul proces-verbal de control constituie titlu de creanță și titlu executoriu împotriva căruia, în temeiul art. 3 alin. (5) și (6) din același act normativ se poate formula contestație la organul emitent, în condițiile O.G.

nr. 92/2003, privind C. proc. fisc. Cum prevederile C. proc. fisc., republicat cu modificări [art. 218 alin. (2)] prevăd expressis verbis competența instanțelor de contencios administrativ, în condițiile legii, în cazul soluționării deciziilor emise în rezolvarea contestațiilor, rezultă, din coroborarea textelor arătate și raportat la natura actului contestat că, instanța competentă a soluționa inclusiv o cerere de suspendare, se va determina în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, republicată, sus-indicate. Din această perspectivă, așadar, raportat la criteriile instituite, în cauză prezintă relevanță valoarea stabilită în cuprinsul actului fiscal contestat, respectiv în titlul executoriu emis în temeiul O.G.

nr. 71/2003, nu și poziționarea organului emitent sau natura sumelor pentru care s-a emis titlu executoriu atacat, enumerarea cuprinsă în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată fiind mai curând exemplificativă decât limitativă. Reținând că suma înscrisă în titlul a cărui suspendare s-a solicitat se situează sub pragul valoric de 500.000 RON, Înalta Curte urmează, așadar, în temeiul de drept mai sus indicat, să caseze hotărârea primei instanțe și să trimită cauza spre rejudecare la instanța competentă material respectiv la Tribunalul Teleorman, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței - Direcția de control antifraudă fonduri europene împotriva sentinței civile nr. 1461 din 3 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Teleorman, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2009.