ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4800/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1461 din 3 aprilie 2009 a admis

cererea reclamantului Colegiul Național „A.” formulată în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței - Direcția de control antifraudă fonduri

europene și pe cale de consecință, a suspendat executarea procesului-verbal de constatare

din 27 ianuarie 2009, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel

instanța a reținut că prin procesul-verbal mai sus menționat și care reprezintă

titlu de creanță executoriu, s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de

plată a sumei de 20.973,15 euro, echivalentul a 90.153,08 RON, cu termen scadent

la data 5 martie 2009.

S-a reținut de asemenea

că, în speță sunt îndeplinite cerințele art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv

sesizarea prealabilă a autorității emitente a actului, existența unui caz bine justificat

și prevenirea unei pagube iminente.

Astfel instanța a apreciat

că există o îndoială serioasă asupra legalității procesului-verbal de constatare

deoarece cheltuielile efectuate de reclamant sunt cheltuieli eligibile și în ipoteza

în care s-ar trece la executarea procesului-verbal, s-ar perturba grav desfășurarea

activității de învățământ, în condițiile în care reclamantul nu realizează nici

un fel de profit, singurele sale venituri fiind cele alocate de la buget.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței.

În esență, prin motivele

de recurs dezvoltate, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 7 și 9 și respectiv art. 304

1

C. proc. civ., recurentul a susținut

următoarele:

- în mod greșit instanța

de fond a dispus suspendarea executării procesului-verbal de constatare din 27

ianuarie 2009 apreciind că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât, în opinia sa, niciuna dintre condițiile

prevăzute nu este îndeplinită;

- nu este practic motivată,

în cuprinsul hotărârii atacate, îndeplinirea cerinței cazului bine justificat, considerentul

instanței în sensul că există o îndoială serioasă asupra legalității procesului-verbal

de control datorită eligibilității cheltuielilor efectuate neputând fi reținut;

- nici cerința pagubei

iminente nu este demonstrată, simpla motivare a instanței de fond în sensul probabilității

trecerii la executarea silită, în condițiile nedepunerii la dosar nici măcar a somației

de plată, neputând fi reținută, cu atât mai mult cu cât nici chiar dacă s-ar trece

la executarea silită aceasta nu ar constitui un motiv de suspendare în sine, având

în vedere procedura privind colectarea prin executare silită a creanțelor fiscale

bugetare față de debitori instituții publice, publicată în M. Of. nr. 536/16.07.2008,

cum este cazul în speță.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis, cu consecința casării sentinței atacate și a trimiterii cauzei

spre competentă soluționare Tribunalului Teleorman, secția de contencios administrativ

și fiscal, în considerarea celor în continuare arătate.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte, potrivit art. 304

1

și art. 306 alin. (2) C.

proc. civ. constată că este incident în cauză motivul de nelegalitate, de ordine

publică, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., vizând pronunțarea hotărârii

cu încălcarea competenței altei instanțe, motiv pus în dezbaterea părților la termenul

de astăzi.

În conformitate cu prevederile

art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, persoana vătămată, în condițiile de asemenea prevăzute în

textul citat, poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Potrivit art. 10 din același

act normativ, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează

în fond de către Tribunalele administrativ fiscale, în vreme ce actele emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe, impozite,

contribuții, etc. mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de

contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin legi speciale

nu se prevede altfel.

Rezultă din cuprinsul

normei enunțate că două criterii au fost instituite de legiuitor pentru stabilirea

competenței materiale a instanței de contencios administrativ, respectiv criteriul

valoric și cel al poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice.

Raportat la actul administrativ

fiscal a cărui suspendare de executare s-a solicitat în cauză, Înalta Curte reține

că prin procesul-verbal de constatare din 27 ianuarie 2009 încheiat de Direcția

de Control Antifraudă Fonduri Europene din cadrul Ministerul Dezvoltării Regionale

și Locuinței, s-a stabilit în sarcina unității reclamante suma de 20.973,15

euro, echivalentul a 90.153,08 RON.

Potrivit art. 3 alin.

(2) și art. 10 alin. (1) O.G. nr. 79/2003, privind controlul fondurilor comunitare,

precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, aprobată

cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările și completările ulterioare,

respectivul proces-verbal de control constituie titlu de creanță și titlu executoriu

împotriva căruia, în temeiul art. 3 alin. (5) și (6) din același act normativ se

poate formula contestație la organul emitent, în condițiile O.G. nr. 92/2003, privind

C. proc. fisc.

Cum prevederile C. proc.

fisc., republicat cu modificări [art. 218 alin. (2)] prevăd expressis verbis competența

instanțelor de contencios administrativ, în condițiile legii, în cazul soluționării

deciziilor emise în rezolvarea contestațiilor, rezultă, din coroborarea textelor

arătate și raportat la natura actului contestat că, instanța competentă a soluționa

inclusiv o cerere de suspendare, se va determina în raport de prevederile art. 10

din Legea nr. 554/2004, republicată, sus-indicate.

Din această perspectivă,

așadar, raportat la criteriile instituite, în cauză prezintă relevanță valoarea

stabilită în cuprinsul actului fiscal contestat, respectiv în titlul executoriu

emis în temeiul O.G. nr. 71/2003, nu și poziționarea organului emitent sau natura

sumelor pentru care s-a emis titlu executoriu atacat, enumerarea cuprinsă în

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată fiind mai curând exemplificativă

decât limitativă.

Reținând că suma înscrisă

în titlul a cărui suspendare s-a solicitat se situează sub pragul valoric de 500.000

RON, Înalta Curte urmează, așadar, în temeiul de drept mai sus indicat, să caseze

hotărârea primei instanțe și să trimită cauza spre rejudecare la instanța competentă

material respectiv la Tribunalul Teleorman, secția de contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței - Direcția de control antifraudă

fonduri europene împotriva sentinței civile nr. 1461 din 3 aprilie 2009 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Teleorman, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 3 noiembrie 2009.