ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3812/2019

Ședința publică din data de 10 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII.-a Contencios Adminstrativ și Fiscal, reclamantul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, în temeiul art. 51 și următoarele din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, coroborate cu ale art. 192 și următoarele din C. proc. civ., a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Programe Europene - Direcția pentru Dezvoltarea Capacității Administrative, solicitând admiterea cererii, anularea Deciziei nr. 25/25.09.2015 privind soluționarea contestației formulată de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, înregistrată la DDCA sub nr. 28-CTS/DDCA din 27.08.2015 și pe cale de consecință, anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/24.07.2015 în integralitate

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 2749 pronunțată în data de 26.09.2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ PROGRAME EUROPENE.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 2749 din data de 26.09.2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal recurentul-reclamant MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE (fost Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice) a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea recursului recurentul-reclamant a menționat, în esență, că instanța de fond a ignorat în totalitate explicațiile autorității referitoare la constatările echipei de control, instanța de fond a ignorat faptul că autoritatea contractantă a elaborat nota justificativă despre care se face vorbire la art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006.

Totodată, având în vedere schimbările care au survenit la nivelul administrației publice centrale, în această perioadă, respectiv faptul că a fost numit un alt ministru al educației naționale, în persoana doamnei profesor A., drept urmare domnul B. nu a mai deținut calitatea de ordonator de credite. Având în vedere toate aceste aspecte documentația a fost nesupusă elaborării, avizării și aprobării acestuia.

Referitor la constatările realizate prin actele contestate, solicită recurentul a se observa că, în cauză nu este vorba de o continuare a verificării contractului respectiv, ci doar de aceeași verificare.

Susține în continuare recurentul că, motivarea făcută cu privire la rapoartele din 1999 nu este elocventă, fiind în fapt un raport de progres realizat de anumite state europene. Nici în acest moment sistemul Bologna nu este aplicat în toate statele, iar unele state evaluează chiar posibilitatea de a reveni la vechile sisteme educaționale. Ori, aceste elemente nu afectează în niciun fel buna credință a autorității contractante și legalitatea actelor emise.

Solicită instanței de recurs a constata buna credință a autorității contractante care nu a solicitat condiții restrictive, ci a încercat să stipuleze doar condiții minimale, rezonabile, care să nu îngrădească vreun potențial ofertant, dar să se asigure în același timp că orice potențial ofertant are competențe și personal calificat pentru a realiza aceste lucrări.

Se interpretează eronat și tendențios articolul 7 din H.G. nr. 925/2006, considerând că cerințele privitoare la experții solicitați sunt " irelevante și disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție pe care urma să îl atribuie", din nou, fără a avea în vedere natura și complexitatea contractului și afirmând eronat și fără probe faptul că s-a restricționat " participarea la procedură a unor eventuali operatori economici interesați". Autoritatea contractantă a respectat toate regulile achizițiilor publice și nu a fost constatat faptul că au existat operatori economici interesați care nu au putut participa la procedură.

Se invocă, în mod eronat și fără justificare, articolul 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 considerând că cerințele privind studiile, experiența generală și cea specifică experților ar fi restrictive și disproporționate fără a avea în vedere natura și complexitatea contractului de achiziție și bazându-se pe argumentații false ca cea care compară certificările PMP și PRINCE 2, fără a înțelege contextul în care au fost cerute, respectiv " Cunoștințe solide în metodologii de management al proiectelor".

Se invocă în mod eronat articolul 188 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 care prevede explicit că autoritatea contractantă are dreptul de a solicita cerințe tehnice și/sau profesionale ofertanților, în funcție de volumul și de complexitatea serviciilor ce urmează a fi prestate.

În mod evident evaluarea cerințelor experților a fost făcută eronat de comisia de evaluare fără a ține cont de cerințele caietului de sarcini și natura și complexitatea serviciilor care urmau a fi derulate. Autoritatea contractantă a respectat legislația achizițiilor publice, având și avizele ANRMAP și UCVAP.

Raportat la corecția financiară aplicată, solicită a se constata că aceasta nu este întemeiată, iar cuantumul procentual nu se justifică.

Solicită totodată recurentul a lua în considerare faptul că acesta este un proiect de succes al ministerului, premiat în anul 2013 de PODCA și prezentat ca exemplu de bună practică la comitetul de monitorizare PODCA. De asemenea, acest proiect, cuprins în MCV, a determinat aprecieri pozitive în raportul anual privind România.

Având în vedere că procedura de atribuire a contractului de achiziție publică a avut toate avizeze instituțiilor abilitate, apreciază recurentul că afirmațiile post-factum, astfel cum sunt acestea prezentate prin Decizia nr. 25/25.09.2015 sunt infirmate tocmai de buna desfășurare a achiziției și de legislația care nu poate fi aplicată decât în vederea atribuirii contractelor de achiziție publică și nu după atribuire, tocmai din motivul că poate fi contrazisă de desfășurarea acestora.

Susține, în concluzie, recurentul - reclamant că autoritatea contractantă a respectat legislația achizițiilor publice, cu avizarea ANAP și UCVAP, motiv pentru care solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și în urma rejudecării, să se dispună admiterea acțiunii.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurentul - reclamant a formulat întâmpinare intimatul - pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Admininistrației Publice și Fondurilor Europene solicitând respingerea recursului, ca nefondat și pe cale de consecință menținerea sentinței de fond, ca temeinică și legală.

Susține în esență intimatul - pârât că, în ceea ce privește afirmațiile recurentului privind validarea de către ANRMAP și UCVAP a documentației de atribuire, solicită respingerea acesteia, ca fiind neîntemeiată raportat la dispozițiile art. 32

4

din H.G. nr. 457/2008 privind cadrul instituțional de coordonare și de gestionare a instrumentelor structurale, precum și raportat la dispozițiile contractului de finanțare, care nu prevăd clauze de excludere a răspunderii beneficiarului finanțării nerambursabile în cazul în care ANRMAP a acceptat documentația de atribuire și pentru care ulterior AM a aplicat reduceri procentuale/corecții financiare. Se reține astfel că în speță subzistă răspunderea recurentului pentru constatarea unor astfel de abateri în desfășurarea procedurii de achiziție publică, răspundere concretizată prin emiterea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/24.07.2015 și în baza căreia a fost aplicată o corecție financiară de 10% la contractul de ahiziție publică.

Solicită, totodată, intimatul ca instanța de recurs să constate că recurentul este în aceeași eroare prin susținerea potrivit căreia" echipa de control reține aspecte care vizează nota justificativă x și respectiv nr. 406 din 20.06.2012".

În concluzie, intimatul solicită instanței de control judiciar să constate că recurentul nu a respectat dispozițiile art. 178 și art. 188 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, coroborate cu cele ale articolului 8 alin. (2) din 925/2006, întrucât Nota Justificativă privind cerințele minime de calificare nr. x/13.09.2012 nu conține o justificare/motivare pentru cerințele minime privitoare la studiile universitare de lungă durată și la 3 ani de experiență specifică, ca manager de proiecte IT.

Față de aceste considerente, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței de fond, ca temeinică și legală.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul - reclamant nu a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatului - pârât.

Procedura de soluționare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înainte de a proceda la analizarea criticilor formulate de recurentul - reclamant, pe fondul recursului, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., va analiza mai întâi excepția tardivității declarării recursului, invocată din oficiu.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamantul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, în temeiul art. 51 și următoarele din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, coroborate cu ale art. 192 și următoarele din C. proc. civ., a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Programe Europene - Direcția pentru Dezvoltarea Capacității Administrative, solicitând admiterea cererii, anularea Deciziei nr. 25/25.09.2015 privind soluționarea contestației formulată de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, înregistrată la DDCA sub nr. 28-CTS/DDCA din 27.08.2015 și pe cale de consecință, anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/24.07.2015 în integralitate.

Prin sentința civilă nr. 2749, pronunțată în data de 26 septembrie 2016 de către instanța de fond - Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamant, calea de atac ce ar fi putut fi promovată fiind recursul, în termen de 15 zile de la comunicare, conform art. 20 din Legea nr. 554/2005, ce guvernează prezentul litigiu.

Același act normativ - Legea nr. 554/2004 - prevede la articolul 28 că " dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. și cu cel ale C. proc. civ., în măsura în care sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte".

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Așadar, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Verificând actele și lucrările dosarului din perspectiva respectării termenului de declarare a recursului, instanța de control judiciar constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 487 alin. (1) din C. proc. civ. " Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs" iar potrivit dispozițiilor 489 alin. (1) din același act normativ " Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal..."

Aceste norme imperative instituie în sarcina recurentului obligația de a exercita acest drept procesual de atacare a hotărârii judecătorești într-un anumit termen, imperativ prevăzut de lege, motivarea cererii după împlinirea termenului legal, atragând, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.

Se constată astfel că sentința civilă recurată a fost comunicată autorității publice recurente - reclamante Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice la data de 23 decembrie 2016, astfel cum rezultă din Dovada de înmânare a hotărârii, atașată la dosar fond și, raportat la această dată, cele 15 zile în care partea putea declara recurs s-au împlinit la 09.01.2017, aceasta fiind, de altfel, ultima zi pentru autoritate de exercitare a dreptului de a ataca hotărârea de fond.

În ceea ce privește cererea de recurs, Înalta Curte reține că aceasta a fost depusă prin poștă în data de 11.01.2017 și înregistrată la instanța de fond în data de 12.01.2017, deci, cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., termen ce s-a împlinit la data de 09.01.2017.

Prin urmare, recurentul a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal și fără a dovedi că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 186 C. proc. civ., conform cărora:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

De altfel, Înalta Curte constată că recurentul- reclamant nici nu a solicitat repunerea sa în termen.

Astfel, instanța de control judiciar are în vedere dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd următoarele:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Pe cale de consecință, neexercitarea dreptului procesual - în speță, a recursului - în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancțiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., care este decăderea, iar consecința este rămânerea definitivă a hotărârii la data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, neidentificând existența vreunui motiv de ordine publică, care ar putea atrage nulitatea hotărârii recurate, în temeiul art. 489 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul promovat de reclamantul Ministerul Educației Naționale (anterior Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice), ca tardiv formulat, aplicând astfel și sancțiunea juridică a decăderii părții din exercitarea dreptului de declarare a acestei căi de atac, sancțiune prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., pentru neexercitarea sa în termenul legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Ministerul Educației Naționale (anterior Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice) împotriva sentinței civile nr. 2749 din 26 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 septembrie 2019.