ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 606/2011

Deliberând asupra recursului comercial de față, reține următoarele: Prin cererea sa, reclamantul a solicitat să se constate că între el, în calitate de comisionar și pârâtă, în calitate de comitent s-a încheiat contractul de comision (intermediere) având ca obiect intermedierea încheierii de către pârâtă a unui contract oneros prin care aceasta să dobândească dreptul de proprietate asupra imobilelor situate în Brașov, formate din Complexul E.M.

și terenul aferent; să se constate că în urma executării contractului de comision, pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului menționat; să se constate că potrivit convenției de comision pârâta are obligația de a-i transfera dreptul de proprietate asupra unei cote de 10 % din imobilul menționat, cu titlu de comision; să se dispună obligarea pârâtei să-i transfere dreptul de proprietate asupra cotei de 10 %, iar în caz contrar hotărârea să țină loc de act translativ de proprietate apt de intabulare; să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra cotei de 10 %. Pârâta s-a apărat invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, precum și aspecte pe fondul cauzei.

Analizând materialul probator administrat, judecătorul fondului a reținut că între pârâta SC I.H. SRL, N.L., unic asociat al primei societăți și Z.M. au intervenit mai multe acte, transferuri de proprietate, în cele din urmă, prin Acordul din 26 septembrie 2009 Z.M. s-a obligat să restituie datoria în sumă de 1.668.289 Euro, la care se adaugă dobânda lunară de 1,5 % până la plata integrală a debitului principal, termenul de plată fiind 30 octombrie 2009, suma urmând a fi virată în contul pârâtei. Datoria nefiind achitată la termenul stipulat în acord, reclamantul s-ar fi oferit să ajute pârâta la recuperarea datoriei, prin demersuri personale față de Z.M., în schimbul acestui ajutor convenindu-se ca reclamantul să primească 10 % din ce plătea Z.M., în bani sau bunuri.

Negocierile referitoare la condițiile în care urma să se dea ajutorul de către reclamant au fost făcute cu Y.D., administrator la acea vreme atât la societatea pârâtă, cât și la H.L.T.D., asociat unic al celei dintâi societăți. În urma acestor negocieri a fost încheiată înțelegerea din data de 07 noiembrie 2006 în care s-ar fi stabilit inclusiv drepturile reclamantului rezultate din ajutorul dat pentru recuperarea sumei. S-a precizat că înțelegerea nu face vorbire despre vreun drept al reclamantului rezultând din intermedierea dobândirii în proprietate de către pârâtă a unor imobile. Ulterior înțelegerii din 07 noiembrie 2006, se susține de către reclamant că ar fi reușit, prin demersuri directe, să-l convingă pe Z.M., să plătească datoria pe care acesta ar fi avut-o față de societatea pârâtă și care ar fi fost menționată în acordul din 26 septembrie 2006, datoria la momentul plății ajungând la aproximativ 4 milioane Euro.

Reclamantul a susținut că în urma demersurilor sale, Z.M. a convenit să achite datoria prin intermediul unui contract de schimb al unor imobile, contract autentificat sub nr. 981 din 11 iulie 2008. Se reține că reclamantul a precizat că prin schimbul efectuat, și predarea către pârâtă ar unui imobil cu o valoare mult superioară celui dat la schimb de aceasta, s-ar fi achitat și datoria de 4 milioane Euro ce i se cuvenea pârâtei. Însă, contractul de schimb nu face mențiune că prin intermediul său s-ar fi plătit și suma menționată anterior, neexistând în fapt nicio mențiune în contractul de schimb cu privire la această sumă. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, judecătorul a reținut netemeinicia acesteia, raportat la faptul că semnatarul înțelegerii din 0 noiembrie 2006, Y.D.

avea la acea dată calitatea de reprezentant al pârâtei și al societății H.L.T.D. Față de faptul că acest acord face vorbire de datoria lui Z.M. către SC I.H.SRL și H.L.T.D. dar și de transferarea sumei de către Z.M. în contul bancar al pârâtei, precum și față de faptul că factura urma să fie emisă pentru pârâtă sau pentru H.L.T.D., judecătorul a apreciat că Y.D. a semnat acest acord în numele pârâtei. Pe fondul cauzei, din analiza materialului probator, judecătorul a reținut că, în fapt, cererea reclamantului se bazează pe contractul de comision din 07 noiembrie 2006 și contractul de schimb nr. 981 din 11 iulie 2008, încheiat între pârâtă și o terță societate, SC T. SRL, în forma sa publică, care nu face vorbire despre plata datoriei lui Z.M.

rezultată din acordul din data de 26 septembrie 2006. Raportat la aceste înscrisuri și la susținerile reclamantului, judecătorul a reținut că se invocă, în fapt, că schimbul ar deghiza o dare în plată, susținându-se existența unui act public de schimb, real doar cu privire la schimbul unor imobile și plata unei sulte, și un act secret, care ar viza plata unei datorii (simulație parțială sub forma deghizării operațiunii de dare în plată, în actul public ascunzând valoarea reală a imobilelor schimbate de părți). S-a reținut în acest context că reclamantul nu ar avea dreptul la 10 % din imobilul E.M.

, căci nu întreaga valoare a acestuia ar reprezenta plata ce s-ar fi făcut; s-a mai reținut că reclamantul nu a invocat existența acordului secret de plată și care să fie mascat prin contractul de schimb, acesta întemeindu-și acțiunea de actul public de schimb și nesolicitând constatarea simulației contractului de schimb; contractul de schimb nu menționează că ar exista o diferență între valorile schimbate, diferență care să reprezinte plata datoriei lui Z.M. către pârâtă. Judecătorul a mai apreciat că, chiar dacă s-ar aprecia că nu era necesară formularea unei acțiuni în constatarea simulației, acțiunea reclamantului nu ar fi întemeiată, reținând că acesta nu poate combina efectele celor două acte (cel real și cel de schimb).

S-a observat că reclamantul ar invocat doar prevederile actului public, or posibilitatea terțului de a invoca în favoarea sa efectele actului public există doar atunci când nu a avut cunoștință de existența actului secret, doar în acest caz, terțul având posibilitatea de a înlătura efectele actului secret și a de invoca actul public. În sfârșit, caracterul netemeinic al cererii reclamantului a fost apreciat și în raport de faptul că și dacă în contractul de schimb s-ar fi ascuns pe lângă valorile schimbate și o dare în plată a datoriei din 26 septembrie 2006, în temeiul înțelegerii din 07 noiembrie 2006 reclamantul nu ar fi putut pretinde decât 10 % din valoarea achitată de Z.M., și nu 10 % din întreaga valoare schimbată.

Sentința de fond a fost apelată de către ambele părți, reclamantul criticând soluția din perspectiva greșitei aprecieri a cauzei și a probatoriului administrat, iar pârâta – din perspectiva greșitei soluționări a excepției lipsei calității procesuale pasive. În raport de acordul din 26 septembrie 2006, s-a concluzionat că H.L.T.D. a finanțat achiziționarea terenurilor de către pârâtă, doar prima societate având interes să recupereze diferența de preț, motiv pentru care a declanșat procedura judiciară în fața instanțelor israeliene împotriva lui Z.M. Cu privire la apelul reclamantului, s-a apreciat că judecătorul fondului a reținut în mod detaliat, cu argumente susținute de probatoriu, că reclamantul nu are dreptul la 10 % din imobilul E.M.

în condițiile în care acordul de comision nu face referire la tranzacția imobiliară și nici contractul de schimb nu vizează acordul din 26 septembrie 2006. Decizia de apel a fost recurată de reclamantul C.A. care a solicitat în principal casarea deciziei cu trimiterea spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului propriu, respingerii apelului pârâtei și admiterii acțiunii pe fond. Criticile reclamantului pe aspectul casării deciziei cu trimiterea spre rejudecare, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc.

civ., au fost următoarele: - necercetarea fondului cauzei, respectiv a acțiunii astfel cum a fost formulată, judecătorii apelului nepronunțându-se asupra a ceea ce s-a cerut și pronunțându-se asupra unor lucruri care nu s-au cerut; s-a referit la greșita reținere că actul de schimb nu ar face obiectul litigiului, în condițiile în care existența acestui act a determinat formularea acțiunii în justiție; în acest context a apreciat greșita aplicare a legii prin referirile la procedura simulației, obiect cu care judecătorii nu au fost investiți; - neanalizarea cererilor de apel, judecătorii apelului procedând doar la analiza excepției lipsei calității procesuale pasive; a susținut greșita calificare a acordului din 7 noiembrie 2006, în acest act nefiind folosit termenul de comitent; greșita interpretare a acordului în raport de mențiunile acestuia și de conținutul acordului din 26 septembrie 2006; greșita reținere a mărturiei extrajudiciare a avocatului care a întocmit acordul din 1/7 noiembrie 2006, în contradictoriu cu recunoașterea pârâtei, prin răspunsul dat la întrebarea nr. 52 din interogatoriul administrat, în sensul că Y.D.

a semnat și pentru pârâtă acordul menționat; greșita interpretare a probelor sub aspectul înlăturării mărturiei martorei V.S., coroborat cu lipsa unor dovezi care să ateste predarea către aceasta a unor bilete la ordin semnate în alb; ignorarea altor probe, menționând înregistrarea acordului la Administrația finanțelor publice Brașov; în raport de aceste critici, reclamantul a susținut că s-a dovedit existența contractului de comision, având ca părți pe pârâtă în calitate de comitent și reclamant, în calitate de comisionar. Criticile reclamantului pe aspectul modificării deciziei de apel în sensul admiterii apelului propriu și respingerii apelului pârâtei, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., au vizat greșita interpretare a actului juridic dedus judecății și greșita interpretare și aplicare a legii, fiind prezentate detaliat aspectele de fond ale cauzei, coroborat cu probatoriul administrat. Reclamantul a apreciat că prin acordul din 1/7 noiembrie 2006 s-au creat raporturi juridice între SC I.H.SRL, în calitate de comitent/debitor al obligației de plată a comisionului și reclamant, în calitate de comisionar/creditor al obligației de plată a comisionului, în condițiile în care prin același acord s-a recunoscut îndeplinirea obligaților de către comisionar; a precizat că a fost pus în fața unui înscris a cărui clauze au fost prestabilite de către societatea pârâtă, aceasta fiind cea care s-a obligat la plata comisionului.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, cu următoarele apărări: a precizat că reclamantul nu a efectuat nici un fel de demersuri, nici un serviciu care să fi fost de natură a-l determina pe Z.M. să restituie societății H.L.T.D. suma de bani plătită nejustificat, administratorii H.L.T.D. fiind cei care au demarat proceduri judiciare și de executare silită împotriva lui Z.M., litigii desfășurate în Israel. Ca urmare a acestor demersuri, Z.M. a semnat înțelegerea care a dus la stingerea tuturor litigiilor dintre acesta și H.L.T.D. Cu privire la criticile reclamantului, prin care solicită casarea deciziei de apel și trimiterea spre rejudecare, pârâta a arătat că însuși reclamantul a invocat simulația prin menționarea presupusei diferențe între suma menționată în cadrul contractului de schimb și intenția de a include în valoarea tranzacției suma la care se obligase Z.M.

prin acordul din 26 septembrie 2006; a apreciat corecta soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, în raport de acordul din 1/7 noiembrie 2006. În ce privește solicitarea de modificare a deciziei de apel, pârâta a arătat că judecătorii apelului, cu interpretarea corectă a probatoriului administrat în cauză, au statuat asupra neîndeplinirii obligațiilor asumate de reclamant, mențiunea din acord în sensul că reclamantul „este îndreptățit” să primească, trebuind interpretată în sensul că există această îndreptățire în măsura în care reclamantul ar fi efectuat demersuri dovedite și reușite pentru recuperarea sumei datorate de Z.M.; a mai arătat că nu există nicio executare parțială din partea sa cu privire la acordul din 1/7 noiembrie 2006, ordinul de plată invocat de reclamant fiind completat în mod abuziv de martora V.S.

Nu au fost administrate înscrisuri noi în faza recursului. Analizându-se legalitatea deciziei de apel în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Nu poate fi reținută critica reclamantului în sensul că judecătorii apelului nu ar fi cercetat fondul cauzei; se reține că această apărare a fost invocată și în calea de atac a apelului, de către reclamant, completul de judecată analizând, în consecință, aspectul analizării fondului cauzei de către judecătorul primei instanțe. În acest context, completul de judecată a apreciat, în mod legal, că judecătorul fondului a analizat complet fondul cauzei, relațiile complexe stabilite între terțele persoane vizate prin actele invocate de reclamant.

În același cadru, în mod legal judecătorii apelului au statuat asupra temeiniciei considerentelor din sentința de fond cu privire la actul de schimb. În mod legal s-a statuat în sensul că acest act de schimb nu prezintă relevanță cu privire la obiectul litigiului, acesta fiind reprezentat de acordul din data de 1/7 noiembrie 2006. În condițiile în care acordul menționat face vorbire doar de sume de bani care, eventual, i s-ar fi cuvenit reclamantului, pretenția reclamantului cu privire la un procent din complexul comercial menționat în contractul de schimb este nefondată. Simpla apreciere a reclamantului asupra caracterului determinant al contractului de schimb nu conduce la o obligație a judecătorului de a-i da aceeași valoare, în condițiile în care probatoriul administrat nu dovedește un asemenea aspect.

În ce privește referirile la existența simulației, acestea nu au făcut obiect de analiză în calea de atac a apelului, judecătorii rezumându-se doar la a menționa că referirile judecătorului fondului la simulație au fost făcute doar în mod ipotetic, neavând relevanță în soluția pronunțată. În consecință, se constată că reclamantul prin cererea de recurs aduce critici sentinței de fond pe aspectul considerentelor legate de simulație, obiectul recursului fiind decizia de apel. Nu poate fi reținută nici critica reclamantului în sensul că judecătorii apelului nu s-au pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, pronunțându-se, în schimb asupra unor lucruri necerute. Din analiza deciziei de apel, se constată că judecătorii au analizat strict și cu respectarea prevederilor art. 295 C. proc.

civ., cererile de apel cu care au fost investiți, neexistând nici critici neanalizate, nici încălcări ale limitelor de investire. Este înlăturată și critica referitoare la neanalizarea cererilor de apel. Se constată că judecătorii apelului au fost investiți cu două cereri de apel distincte: una a pârâtei, prin care critica greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, și una a reclamantului prin care se critica fondul cauzei. Având în vedere caracterul peremptoriu al excepției invocate de pârâtă și apreciată ca fiind greșit soluționată de judecătorul fondului, în aplicarea și a prevederilor art. 137 C. proc. civ., în mod legal judecătorii apelului au procedat mai întâi la analizarea apelului pârâtei, care făcea de prisos cercetarea fondului cauzei.

Chiar dacă a reținut greșita soluționare a acestei excepții de către judecătorul fondului, completul de apel a analizat și cererea de apel a reclamantului, pe aspectele de fond ale cauzei, dar care nu implicau poziția pârâtei, asupra căreia statuaseră că nu are calitate procesuală pasivă. Din acest considerent, judecătorii apelului au analizat cererea de apel a reclamantului sub aspectul legăturii contractului de schimb invocat de acesta cu obiectul cauzei, astfel determinat prin cererea de chemare în judecată, precum și considerentele referitoare la simulație, apreciate, de altfel, ca neelevate și nedeterminante pentru schimbarea soluției date. Este înlăturată și critica vizând greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, respectiv a acordului din data de 1/7 noiembrie 2006. Se reține corecta interpretare a acestui act, dată de judecătorii apelului, interpretare care a condus la concluzia admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.

Astfel, așa cum au reținut și judecătorii apelului, acordul menționat are la bază procesul verbal al adunării consiliului directorial al societății H.L.T.D. din 31 octombrie 2006, prin care societatea a împuternicit pe cei doi administratori să semneze acordul în numele firmei. Împrejurarea că unul dintre semnatarii astfel împuterniciți era și administrator cu puteri depline al societății pârâte nu este de natură să conducă la concluzia susținută de reclamant în sensul că prin semnarea acordului a fost angajată și răspunderea societății pârâte. Pentru a exista un angajament al pârâtei față de reclamant era necesară o decizie a asociatului unic al societății pârâte care să împuternicească administratorul să semneze acordul și pentru societatea pârâtă.

În speță, însă, a existat împuternicire doar pentru angajarea răspunderii societății H.L.T.D., neexistând o angajare a răspunderii pârâtei. De asemenea, este lipsit de relevanță faptul că plățile ar fi urmat să se facă în contul societății pârâte. Acest aspect ține de relația dintre cele două societăți, aflate în același grup, fără a transmite pentru pârâtă o obligație de plată a comisionului la care s-a angaja societatea H.L.T.D.

Susținerile reclamantului cu privire la greșita interpretare a actului juridic dedus judecății care fac trimitere la probatoriul administrat (înlăturarea unor declarații de martori, acceptarea altor declarații de martor, consecințele răspunsurilor la interogatoriu, ignorarea altor probe, sau valorificarea greșită a probelor cu înscrisuri administrate în cele două etape judiciare inferioare) nu vor fi analizate întrucât implică o reanalizare a probatoriului, o reevaluare a probelor administrate și, în consecință, o verificare a temeiniciei deciziei de apel, în condițiile în care, potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., în faza recursului nu se poate face decât analiza de legalitate a deciziei de apel.

De asemenea, susținerile reclamantului cu privire la îndeplinirea obligațiilor asumate prin acordul din 1/7 noiembrie 2006, precum și cele referitoare la faptul că a semnat acordul cu clauze prestabilite sunt apărări de fond, care țin de temeinicia hotărârii pronunțate în cauză, nefiind posibilă valorificarea lor în apel. Pentru considerentele arătate și constatându-se legalitatea deciziei de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantului va fi respins ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite de intimată, constând în onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei nr. 44/Ap din 3 iunie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurentul să plătească intimatei pârâte SC I.H.SRL Brașov suma de 24.040 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 10 februarie 2011.