ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 606/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 606/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra recursului comercial de

față, reține următoarele:

Prin cererea sa, reclamantul a solicitat să

se constate că între el, în calitate de comisionar și pârâtă, în calitate de

comitent s-a încheiat contractul de comision (intermediere) având ca obiect

intermedierea încheierii de către pârâtă a unui contract oneros prin care

aceasta să dobândească dreptul de proprietate asupra imobilelor situate în

Brașov, formate din Complexul E.M. și terenul aferent; să se constate că în

urma executării contractului de comision, pârâta a dobândit dreptul de

proprietate asupra imobilului menționat; să se constate că potrivit convenției

de comision pârâta are obligația de a-i transfera dreptul de proprietate asupra

unei cote de 10 % din imobilul menționat, cu titlu de comision; să se dispună

obligarea pârâtei să-i transfere dreptul de proprietate asupra cotei de 10 %,

iar în caz contrar hotărârea să țină loc de act translativ de proprietate apt

de intabulare; să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului său de

proprietate asupra cotei de 10 %.

Pârâta s-a apărat invocând excepția lipsei

calității procesuale pasive, precum și aspecte pe fondul cauzei.

Analizând materialul probator administrat,

judecătorul fondului a reținut că între pârâta SC I.H. SRL, N.L., unic asociat

al primei societăți și Z.M. au intervenit mai multe acte, transferuri de

proprietate, în cele din urmă, prin Acordul din 26 septembrie 2009 Z.M. s-a

obligat să restituie datoria în sumă de 1.668.289 Euro, la care se adaugă dobânda

lunară de 1,5 % până la plata integrală a debitului principal, termenul de

plată fiind 30 octombrie 2009, suma urmând a fi virată în contul pârâtei.

Datoria nefiind achitată la termenul stipulat în acord, reclamantul s-ar fi

oferit să ajute pârâta la recuperarea datoriei, prin demersuri personale față

de Z.M., în schimbul acestui ajutor convenindu-se ca reclamantul să primească

10 % din ce plătea Z.M., în bani sau bunuri. Negocierile referitoare la

condițiile în care urma să se dea ajutorul de către reclamant au fost făcute cu

Y.D., administrator la acea vreme atât la societatea pârâtă, cât și la H.L.T.D.,

asociat unic al celei dintâi societăți. În urma acestor negocieri a fost

încheiată înțelegerea din data de 07 noiembrie 2006 în care s-ar fi stabilit

inclusiv drepturile reclamantului rezultate din ajutorul dat pentru recuperarea

sumei. S-a precizat că înțelegerea nu face vorbire despre vreun drept al

reclamantului rezultând din intermedierea dobândirii în proprietate de către

pârâtă a unor imobile. Ulterior înțelegerii din 07 noiembrie 2006, se susține

de către reclamant că ar fi reușit, prin demersuri directe, să-l convingă pe Z.M.,

să plătească datoria pe care acesta ar fi avut-o față de societatea pârâtă și

care ar fi fost menționată în acordul din 26 septembrie 2006, datoria la

momentul plății ajungând la aproximativ 4 milioane Euro. Reclamantul a susținut

că în urma demersurilor sale, Z.M. a convenit să achite datoria prin

intermediul unui contract de schimb al unor imobile, contract autentificat sub

nr. 981 din 11 iulie 2008.

Se reține că reclamantul a precizat că prin

schimbul efectuat, și predarea către pârâtă ar unui imobil cu o valoare mult

superioară celui dat la schimb de aceasta, s-ar fi achitat și datoria de 4

milioane Euro ce i se cuvenea pârâtei. Însă, contractul de schimb nu face

mențiune că prin intermediul său s-ar fi plătit și suma menționată anterior,

neexistând în fapt nicio mențiune în contractul de schimb cu privire la această

sumă.

Cu privire la excepția lipsei calității

procesuale pasive, judecătorul a reținut netemeinicia acesteia, raportat la

faptul că semnatarul înțelegerii din 0 noiembrie 2006, Y.D. avea la acea dată

calitatea de reprezentant al pârâtei și al societății H.L.T.D. Față de faptul

că acest acord face vorbire de datoria lui Z.M. către SC I.H.SRL și H.L.T.D.

dar și de transferarea sumei de către Z.M. în contul bancar al pârâtei, precum

și față de faptul că factura urma să fie emisă pentru pârâtă sau pentru H.L.T.D.,

judecătorul a apreciat că Y.D. a semnat acest acord în numele pârâtei.

Pe fondul cauzei, din analiza materialului

probator, judecătorul a reținut că, în fapt, cererea reclamantului se bazează

pe contractul de comision din 07 noiembrie 2006 și contractul de schimb nr. 981

din 11 iulie 2008, încheiat între pârâtă și o terță societate, SC T. SRL, în

forma sa publică, care nu face vorbire despre plata datoriei lui Z.M. rezultată

din acordul din data de 26 septembrie 2006. Raportat la aceste înscrisuri și la

susținerile reclamantului, judecătorul a reținut că se invocă, în fapt, că

schimbul ar deghiza o dare în plată, susținându-se existența unui act public de

schimb, real doar cu privire la schimbul unor imobile și plata unei sulte, și

un act secret, care ar viza plata unei datorii (simulație parțială sub forma deghizării

operațiunii de dare în plată, în actul public ascunzând valoarea reală a

imobilelor schimbate de părți).

S-a reținut în acest context că reclamantul

nu ar avea dreptul la 10 % din imobilul E.M. , căci nu întreaga valoare a

acestuia ar reprezenta plata ce s-ar fi făcut; s-a mai reținut că reclamantul

nu a invocat existența acordului secret de plată și care să fie mascat prin

contractul de schimb, acesta întemeindu-și acțiunea de actul public de schimb

și nesolicitând constatarea simulației contractului de schimb; contractul de

schimb nu menționează că ar exista o diferență între valorile schimbate,

diferență care să reprezinte plata datoriei lui Z.M. către pârâtă.

Judecătorul a mai apreciat că, chiar dacă

s-ar aprecia că nu era necesară formularea unei acțiuni în constatarea

simulației, acțiunea reclamantului nu ar fi întemeiată, reținând că acesta nu

poate combina efectele celor două acte (cel real și cel de schimb). S-a

observat că reclamantul ar invocat doar prevederile actului public, or posibilitatea

terțului de a invoca în favoarea sa efectele actului public există doar atunci

când nu a avut cunoștință de existența actului secret, doar în acest caz,

terțul având posibilitatea de a înlătura efectele actului secret și a de invoca

actul public.

În sfârșit, caracterul netemeinic al cererii

reclamantului a fost apreciat și în raport de faptul că și dacă în contractul

de schimb s-ar fi ascuns pe lângă valorile schimbate și o dare în plată a

datoriei din 26 septembrie 2006, în temeiul înțelegerii din 07 noiembrie 2006

reclamantul nu ar fi putut pretinde decât 10 % din valoarea achitată de Z.M.,

și nu 10 % din întreaga valoare schimbată.

Sentința de fond a fost apelată de către

ambele părți, reclamantul criticând soluția din perspectiva greșitei aprecieri

a cauzei și a probatoriului administrat, iar pârâta – din perspectiva greșitei

soluționări a excepției lipsei calității procesuale pasive.

În raport de acordul din 26 septembrie 2006,

s-a concluzionat că H.L.T.D. a finanțat achiziționarea terenurilor de către

pârâtă, doar prima societate având interes să recupereze diferența de preț,

motiv pentru care a declanșat procedura judiciară în fața instanțelor

israeliene împotriva lui Z.M.

Cu privire la apelul reclamantului, s-a

apreciat că judecătorul fondului a reținut în mod detaliat, cu argumente

susținute de probatoriu, că reclamantul nu are dreptul la 10 % din imobilul E.M.

în condițiile în care acordul de comision nu face referire la tranzacția

imobiliară și nici contractul de schimb nu vizează acordul din 26 septembrie 2006.

Decizia de apel a fost recurată de

reclamantul C.A. care a solicitat în principal casarea deciziei cu trimiterea

spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii

apelului propriu, respingerii apelului pârâtei și admiterii acțiunii pe fond.

Criticile reclamantului pe aspectul casării

deciziei cu trimiterea spre rejudecare, întemeiate pe dispozițiile art. 304

pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., au fost următoarele:

- necercetarea fondului cauzei, respectiv a

acțiunii astfel cum a fost formulată, judecătorii apelului nepronunțându-se

asupra a ceea ce s-a cerut și pronunțându-se asupra unor lucruri care nu s-au

cerut; s-a referit la greșita reținere că actul de schimb nu ar face obiectul

litigiului, în condițiile în care existența acestui act a determinat formularea

acțiunii în justiție; în acest context a apreciat greșita aplicare a legii prin

referirile la procedura simulației, obiect cu care judecătorii nu au fost

investiți;

- neanalizarea cererilor de apel, judecătorii

apelului procedând doar la analiza excepției lipsei calității procesuale

pasive; a susținut greșita calificare a acordului din 7 noiembrie 2006, în

acest act nefiind folosit termenul de comitent; greșita interpretare a

acordului în raport de mențiunile acestuia și de conținutul acordului din 26

septembrie 2006; greșita reținere a mărturiei extrajudiciare a avocatului care

a întocmit acordul din 1/7 noiembrie 2006, în contradictoriu cu recunoașterea

pârâtei, prin răspunsul dat la întrebarea nr. 52 din interogatoriul

administrat, în sensul că Y.D. a semnat și pentru pârâtă acordul menționat;

greșita interpretare a probelor sub aspectul înlăturării mărturiei martorei V.S.,

coroborat cu lipsa unor dovezi care să ateste predarea către aceasta a unor

bilete la ordin semnate în alb; ignorarea altor probe, menționând înregistrarea

acordului la Administrația finanțelor publice Brașov; în raport de aceste

critici, reclamantul a susținut că s-a dovedit existența contractului de

comision, având ca părți pe pârâtă în calitate de comitent și reclamant, în

calitate de comisionar.

Criticile reclamantului pe aspectul

modificării deciziei de apel în sensul admiterii apelului propriu și

respingerii apelului pârâtei, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a

fost formulată, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

au vizat greșita interpretare a actului juridic dedus judecății și greșita

interpretare și aplicare a legii, fiind prezentate detaliat aspectele de fond

ale cauzei, coroborat cu probatoriul administrat. Reclamantul a apreciat că

prin acordul din 1/7 noiembrie 2006 s-au creat raporturi juridice între SC I.H.SRL,

în calitate de comitent/debitor al obligației de plată a comisionului și

reclamant, în calitate de comisionar/creditor al obligației de plată a

comisionului, în condițiile în care prin același acord s-a recunoscut

îndeplinirea obligaților de către comisionar; a precizat că a fost pus în fața

unui înscris a cărui clauze au fost prestabilite de către societatea pârâtă,

aceasta fiind cea care s-a obligat la plata comisionului.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat

respingerea recursului declarat de reclamant, cu următoarele apărări: a

precizat că reclamantul nu a efectuat nici un fel de demersuri, nici un

serviciu care să fi fost de natură a-l determina pe Z.M. să restituie

societății H.L.T.D. suma de bani plătită nejustificat, administratorii H.L.T.D.

fiind cei care au demarat proceduri judiciare și de executare silită împotriva

lui Z.M., litigii desfășurate în Israel. Ca urmare a acestor demersuri, Z.M. a

semnat înțelegerea care a dus la stingerea tuturor litigiilor dintre acesta și H.L.T.D.

Cu privire la criticile reclamantului, prin

care solicită casarea deciziei de apel și trimiterea spre rejudecare, pârâta a

arătat că însuși reclamantul a invocat simulația prin menționarea presupusei

diferențe între suma menționată în cadrul contractului de schimb și intenția de

a include în valoarea tranzacției suma la care se obligase Z.M. prin acordul

din 26 septembrie 2006; a apreciat corecta soluționare a excepției lipsei

calității procesuale pasive, în raport de acordul din 1/7 noiembrie 2006.

În ce privește solicitarea de modificare a

deciziei de apel, pârâta a arătat că judecătorii apelului, cu interpretarea

corectă a probatoriului administrat în cauză, au statuat asupra neîndeplinirii

obligațiilor asumate de reclamant, mențiunea din acord în sensul că reclamantul

„este îndreptățit” să primească, trebuind interpretată în sensul că există

această îndreptățire în măsura în care reclamantul ar fi efectuat demersuri

dovedite și reușite pentru recuperarea sumei datorate de Z.M.; a mai arătat că

nu există nicio executare parțială din partea sa cu privire la acordul din 1/7

noiembrie 2006, ordinul de plată invocat de reclamant fiind completat în mod

abuziv de martora V.S.

Nu au fost administrate înscrisuri noi în

faza recursului.

Analizându-se legalitatea deciziei de apel în

raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că

recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Nu poate fi reținută critica reclamantului în

sensul că judecătorii apelului nu ar fi cercetat fondul cauzei; se reține că

această apărare a fost invocată și în calea de atac a apelului, de către reclamant,

completul de judecată analizând, în consecință, aspectul analizării fondului

cauzei de către judecătorul primei instanțe. În acest context, completul de

judecată a apreciat, în mod legal, că judecătorul fondului a analizat complet

fondul cauzei, relațiile complexe stabilite între terțele persoane vizate prin

actele invocate de reclamant. În același cadru, în mod legal judecătorii

apelului au statuat asupra temeiniciei considerentelor din sentința de fond cu

privire la actul de schimb. În mod legal s-a statuat în sensul că acest act de

schimb nu prezintă relevanță cu privire la obiectul litigiului, acesta fiind

reprezentat de acordul din data de 1/7 noiembrie 2006. În condițiile în care

acordul menționat face vorbire doar de sume de bani care, eventual, i s-ar fi

cuvenit reclamantului, pretenția reclamantului cu privire la un procent din

complexul comercial menționat în contractul de schimb este nefondată. Simpla

apreciere a reclamantului asupra caracterului determinant al contractului de

schimb nu conduce la o obligație a judecătorului de a-i da aceeași valoare, în

condițiile în care probatoriul administrat nu dovedește un asemenea aspect.

În ce privește referirile la existența

simulației, acestea nu au făcut obiect de analiză în calea de atac a apelului,

judecătorii rezumându-se doar la a menționa că referirile judecătorului

fondului la simulație au fost făcute doar în mod ipotetic, neavând relevanță în

soluția pronunțată. În consecință, se constată că reclamantul prin cererea de

recurs aduce critici sentinței de fond pe aspectul considerentelor legate de

simulație, obiectul recursului fiind decizia de apel.

Nu poate fi reținută nici critica

reclamantului în sensul că judecătorii apelului nu s-au pronunțat asupra a ceea

ce s-a cerut, pronunțându-se, în schimb asupra unor lucruri necerute. Din

analiza deciziei de apel, se constată că judecătorii au analizat strict și cu

respectarea prevederilor art. 295 C. proc. civ., cererile de apel cu care au

fost investiți, neexistând nici critici neanalizate, nici încălcări ale

limitelor de investire.

Este înlăturată și critica referitoare la

neanalizarea cererilor de apel. Se constată că judecătorii apelului au fost

investiți cu două cereri de apel distincte: una a pârâtei, prin care critica

greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, și una a

reclamantului prin care se critica fondul cauzei. Având în vedere caracterul

peremptoriu al excepției invocate de pârâtă și apreciată ca fiind greșit

soluționată de judecătorul fondului, în aplicarea și a prevederilor art. 137 C.

proc. civ., în mod legal judecătorii apelului au procedat mai întâi la

analizarea apelului pârâtei, care făcea de prisos cercetarea fondului cauzei.

Chiar dacă a reținut greșita soluționare a acestei excepții de către

judecătorul fondului, completul de apel a analizat și cererea de apel a

reclamantului, pe aspectele de fond ale cauzei, dar care nu implicau poziția

pârâtei, asupra căreia statuaseră că nu are calitate procesuală pasivă. Din

acest considerent, judecătorii apelului au analizat cererea de apel a

reclamantului sub aspectul legăturii contractului de schimb invocat de acesta

cu obiectul cauzei, astfel determinat prin cererea de chemare în judecată,

precum și considerentele referitoare la simulație, apreciate, de altfel, ca neelevate

și nedeterminante pentru schimbarea soluției date.

Este înlăturată și critica vizând greșita

interpretare a actului juridic dedus judecății, respectiv a acordului din data

de 1/7 noiembrie 2006. Se reține corecta interpretare a acestui act, dată de

judecătorii apelului, interpretare care a condus la concluzia admiterii

excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei. Astfel, așa cum au

reținut și judecătorii apelului, acordul menționat are la bază procesul verbal

al adunării consiliului directorial al societății H.L.T.D. din 31 octombrie 2006,

prin care societatea a împuternicit pe cei doi administratori să semneze

acordul în numele firmei. Împrejurarea că unul dintre semnatarii astfel

împuterniciți era și administrator cu puteri depline al societății pârâte nu

este de natură să conducă la concluzia susținută de reclamant în sensul că prin

semnarea acordului a fost angajată și răspunderea societății pârâte. Pentru a

exista un angajament al pârâtei față de reclamant era necesară o decizie a asociatului

unic al societății pârâte care să împuternicească administratorul să semneze

acordul și pentru societatea pârâtă. În speță, însă, a existat împuternicire

doar pentru angajarea răspunderii societății H.L.T.D., neexistând o angajare a

răspunderii pârâtei. De asemenea, este lipsit de relevanță faptul că plățile ar

fi urmat să se facă în contul societății pârâte. Acest aspect ține de relația

dintre cele două societăți, aflate în același grup, fără a transmite pentru

pârâtă o obligație de plată a comisionului la care s-a angaja societatea H.L.T.D.

Susținerile reclamantului cu privire la

greșita interpretare a actului juridic dedus judecății care fac trimitere la

probatoriul administrat (înlăturarea unor declarații de martori, acceptarea

altor declarații de martor, consecințele răspunsurilor la interogatoriu,

ignorarea altor probe, sau valorificarea greșită a probelor cu înscrisuri

administrate în cele două etape judiciare inferioare) nu vor fi analizate

întrucât implică o reanalizare a probatoriului, o reevaluare a probelor

administrate și, în consecință, o verificare a temeiniciei deciziei de apel, în

condițiile în care, potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., în faza

recursului nu se poate face decât analiza de legalitate a deciziei de apel.

De asemenea, susținerile reclamantului cu

privire la îndeplinirea obligațiilor asumate prin acordul din 1/7 noiembrie

2006, precum și cele referitoare la faptul că a semnat acordul cu clauze

prestabilite sunt apărări de fond, care țin de temeinicia hotărârii pronunțate

în cauză, nefiind posibilă valorificarea lor în apel.

Pentru considerentele arătate și

constatându-se legalitatea deciziei de apel, în temeiul art. 312 C. proc. civ.,

recursul reclamantului va fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurentul

va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite de

intimată, constând în onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei nr. 44/Ap din 3 iunie 2010 a

Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurentul să

plătească intimatei pârâte SC I.H.SRL Brașov suma de 24.040 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 10 februarie 2011.