ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3630/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 583/COM din 22 iunie 2010, Tribunalul Bihor a admis acțiunea formulată de reclamanta SC B.E.F. SRL – prin Lichidator Cabinet Insolvență A.N., cu sediul în Oradea, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâtul C.A.N., domiciliat în Beiuș, județul Bihor, și în consecință: A obligat pârâtul să plătească reclamantei echivalentul în lei, la cursul BNR din ziua plății, a sumei de 49.000 Euro. A obligat pârâtul la plata dobânzii legale prevăzută de art. 2 din O.G. nr. 9/2000, de la data de 26 ianuarie 2009 până la ziua plății efective a debitului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, între reclamanta SC B.E.F.

SRL în calitate de finanțator si pârâtul C.A.N. în calitate de producător s-a încheiat Contractul de colaborare nr. 1 din 12 august 2005, având ca obiect „înființarea și exploatarea împreună a unei plantații de căpșuni”, în suprafața de 7,5 ha, în localitatea Sânmartin, Comuna Pocola, județul Bihor în valoare totală de 64.610 Euro. Instanța a constatat că prin clauzele contractului părțile au convenit ca reclamanta în calitate de finanțator să preia întreaga cantitate de marfă direct de la pârâtă, având calitatea de producător pentru prețul stabilit de anexa 1 la contract pe toată durata, urmând ca pârâtul să plătească investiția realizată de finanțator, în produse – în primul an de exploatare a culturii conform valorii convenite în anexa 2 la contract.

Din probele de la dosar s-a reținut că părțile au derulat corespunzător raporturile contractuale, pârâtul livrând reclamantei produse în suma de 15.610 Euro, din suma prevăzută la anexa 2 din contract, rămânând o diferență de 49.000 Euro și că, în perioada iunie iulie 2006 între părți s-a semnat actul adițional nr. 5, prin care pârâtul s-a obligat să achite reclamantului 50 % din vânzările zilnice în Euro la cursul zilei, până la achitarea contravalorii investiției, fapt dovedit prin înscrisul depus la dosar semnat de părți și necontestat de pârât, precum și de declarațiile martorilor audiați în cauză.

De asemenea, s-a avut în vedere că și pârâtul, prin concluziile scrise, a confirmat încheierea anexei 5, motivând că acest lucru s-a făcut pentru a se acoperi formal reclamanta fața de asociații italieni de aceasta derogare de la contract, fapt pentru care i-a cerut, să semneze „în alb” această anexă, recunoscând totodată că nu a găsit desfacere întrucât nu cunoștea piețele, dar că nu era problema sa, având desfacerea asigurată de reclamantă și neavând mijloace de transport nu l-a interesat partea de marketing a acestei afaceri, aceasta fiind grija exclusiva a reclamantei.

Ulterior între părți au apărut divergențe cu privire la modul de derulare a raporturilor contractuale, pe de o parte pârâtul susținând că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind asigurarea materialelor fitosanitare, ridicarea producției de căpșuni, asigurarea depozitării acestora în condițiile stabilite în contract și asigurarea ambalajelor necesare, fapt ce a dus la deteriorarea produselor și prejudicierea pârâtului, pe de altă parte reclamanta susținând că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale de a achita contravaloarea investiției.

Raportat la poziția exprimată de pârât, instanța a reținut că, susținerea acestuia cum că reclamanta nu i-a furnizat materiale fito-sanitare și ambalaje, este nefondată, fiind contrazisă de avizele de însoțire existente la dosar, iar susținerea pârâtului că îi era interzis cu desăvârșire sa vândă producția de căpșuni către alt beneficiar decât reclamanta este contrazisa de anexa nr.5, prin care reclamanta renunță la drepturile privind exploatarea și valorificarea căpșunilor în favoarea pârâtului C.N. si ca acesta se angajează să achite societății SC B.E.F. SRL 50 % din vânzările zilnice în Euro la cursul zilei până la recuperarea integrala a investiției.

În ce privește natura juridică a contractului, instanța a reținut că în cauză nu poate fi vorba de un contract de asociere în participațiune așa cum greșit susține pârâtul, având în vedere că din conținutul contractului rezultă pe de o parte obligația reclamantei, obligația de a transmite pârâtului toate cele necesare realizării plantației de căpșuni cu valoare totală menționată în contract, iar pe de altă parte pârâtul s-a obligat să plătească investiția realizată de finanțator, în produse în primul an de exploatare a culturii conform valorii stabilită în anexa nr. 2. De asemenea, pârâtul urma să plătească investiția realizată de finanțator, în produse în primul an de exploatare a culturii, conform valorii stabilită în anexa nr. 2, iar reclamanta să preia întreaga cantitate de marfă direct de la producător, plătindu-i prețul stabilit conform anexei 1 pe toată perioada derulării contractului respectiv, până la terminarea ciclului de producție din anul 2008. Instanța a considerat că, din conținutul contractului încheiat între părți nu rezultă că aceștia au dorit sau urmărit să participe la beneficiile și pierderile uneia sau mai multor operațiuni sau chiar asupra întregului său comerț, ca atare nu poate fi vorba de un contract de asociere în participațiune și că, deși se intitulează contract de colaborare, acesta nu are o reglementare legală specifică,

ci se aplică regulile prevăzute la art. 969 și următoarele C. civ. Dând eficiență dispozițiilor art. 1073 C. civ. și având în vedere că în cauză pârâtul nu a achitat integral contravaloarea investiției făcute de reclamantă în condițiile stabilite prin contract, instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantei echivalentul în lei, la cursul BNR din ziua plății, a sumei de 49.000 Euro. Prin decizia nr. 28 din 15 martie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinței ca fondat, a schimbat sentința și a respins acțiunea reclamantei, obligând-o la plata cheltuielilor de judecată.

În raport de criticile invocate, instanța de apel a reținut că obiectul contractului nu îl constituie transferul proprietății asupra unui bun de la vânzător la cumpărător, ci părțile au înțeles să încheie un contract pe care l-au denumit „contract de colaborare”, prin care și-au asumat anumite obligații specifice, în vederea înființării și exploatării împreună a unei plantații de căpșuni. Din lecturarea clauzelor contractului, a constatat că părțile și-au asumat obligații specifice unui contract de asociere în participațiune reglementat de art. 251 C. com., chiar dacă nu l-au intitulat ca atare, astfel că, în examinarea litigiului dedus judecății a avut în vedere prevederile art. 255 C. com., în conformitate cu care, afară de dispozițiile articolelor precedente, convențiile părților determină forma, întinderea și condițiile asociației.

Prin urmare, instanța s-a raportat la obligațiile stipulate de părți în cuprinsul contractului încheiat. S-a mai motivat că, chiar dacă nu s-ar considera contractul ca fiind unul de asociere în participațiune, ci un contract nenumit, acestuia i se aplică principiile generale care cârmuiesc contractele și obligațiile, legea permițând părților, în virtutea libertății de voință, să încheie variate feluri de contracte pentru operațiunile pe care le săvârșesc, fără a fi ținute să se adapteze neapărat la vreunul dintre contractele numite, nominalizate fie în codul civil, fie în alte legi.

Din această perspectivă, a reținut că, potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, astfel că, raportat la motivele de fapt și de drept ale acțiunii formulate, instanța a examinat în ce măsură pârâtul și-a îndeplinit obligația de a plăti investiția realizată de finanțator în produse, în primul an de exploatare a culturii și a luat în considerare că potrivit art. 1073 C. civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, iar dacă acest lucru nu este cu putință, el are dreptul la dezdăunare. Analizând condițiile răspunderii contractuale instanța de apel a reținut că, din probele administrate atât în fața instanței de fond, cât și în apel, rezultă că livrarea parțială de produse în contul investiției executate de finanțator nu se datorează culpei pârâtului.

În ceea ce privește cauza sistării ridicării căpșunilor de către reclamantă, instanța a reținut că aceasta nu poate fi imputată pârâtului, ci se datorează atitudinii societății reclamante, care nu s-a mai prezentat pentru ridicarea căpșunilor. Instanța de apel a reținut că, faptul nelivrării căpșunilor în contul investiției efectuate de finanțator, în primul an de exploatare a culturii, se datorează vinei înseși a reclamantei, care nu s-a mai prezentat pentru preluarea căpșunilor, sistând intempestiv ridicarea acestora, fapt care a determinat nerecuperarea în întregime a investiției efectuate. De asemenea, s-a avut în vedere că în contextul în care anexa nr. 5 la contract a fost încheiată când deja reprezentanții SC B.E.F.

SRL sistaseră preluarea căpșunilor, însuși faptul încheierii acesteia și recunoașterii posibilității pârâtului de a valorifica el însuși căpșunile prezumă recunoașterea de către reclamantă a propriei culpe în neexecutarea contractului de colaborare și că, din această perspectivă, nu se poate imputa pârâtului nevalorificarea efectivă a căpșunilor, câtă vreme încheierea acestei anexe i-a fost, practic, impusă de atitudinea finanțatorului, care nu și-a mai respectat obligațiile asumate prin contractul de colaborare, pârâtul fiind astfel pus în situația în care, pentru a mai recupera din pierderea suferită, să accepte să valorifice el însuși producția de căpșuni.

Prin urmare, în contextul în care s-a stipulat în anexa nr. 5 obligația pârâtului de a achita societății reclamante 50 % din vânzările zilnice, iar reclamanta nu a dovedit sumele efectiv obținute de către pârât din demersurile sale de valorificare a căpșunilor s-a considerat că acțiunea reclamantei nu poate fi primită și de asemenea faptul că, prin anexa nr.5 nu s-a prevăzut obligația pârâtului de achitare a contravalorii investiției indiferent de reușita demersurilor sale de valorificare a căpșunilor, ci investiția de plătește în procent de 50 % din vânzările zilnice efective. Or, nedovedindu-se cu certitudine că s-ar fi obținut sume de bani din valorificarea căpșunilor, și nici cuantumul acestora, pârâtul nu poate fi obligat la contravaloarea investiției.

Împotriva deciziei, reclamanta SC B.E.F. SRL Oradea – prin lichidator judiciar a formulat recurs prin care a invocat următoarele critici: 1. Instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității în sensul că nu a pus în discuție natura contractului astfel încât, părțile să poată propune apărări, analizând întreg probatoriul prin prisma art. 251 – 255 C. com. Se susține că deși clauzele contractului, așa cum au fost convenite de părți, probează încheierea unui contract de vânzare - cumpărare instanța de apel a schimbat natura contractului, înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, apreciind pretențiile deduse judecății ca decurgând dintr-un contract de asociere în participațiune.

De asemenea, recurenta susține că instanța s-a pronunțat cu neobservarea obiectului și cauzei acțiunii precizate de reclamantă și, în consecință, hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, fiind indubitabil că natura contractului este de vânzare - cumpărare cu clauze specifice obiectului. În plus, recurenta susține că: - Instanța de apel a valorificat parțial declarația martorei L.M., în sensul că s-a omis să se arate că martora nu știe despre încheierea unui contract ori despre clauzele acestuia. - Declarația martorului T.L. nu a fost valorificată decât parțial, omițându-se a se da eficiență juridică faptului că acesta a aflat că s-a încheiat o înțelegere între reclamantă și pârât.

- Declarația martorei B.G. a fost greșit valorificată, în sensul că nu s-a menționat că aceasta se află în litigiu cu reclamanta. - Instanța de apel a interpretat greșit obligațiile contractuale, omițând să arate că, în ipoteza în care nu ar fi existat anexa nr. 5, pârâtul trebuia să dovedească că a contactat-o pentru a ridica căpșunii. - Deși procesele-verbale încheiate de pârât au fost contestate, instanța de apel le-a considerat valabile, trecându-se peste faptul că pârâtul trebuia să facă dovada că a contactat-o pe reclamantă să ridice căpșuni. 2. Instanța de apel a calificat greșit anexa 5 și consecințele acesteia, denaturând efectiv voința părților în condițiile în care s-a dat interogatoriului pârâtului forța juridică a unei declarații de martor, corelând-o nejustificat cu afirmația martorei L.M., care nu avea cunoștință de încheierea contractului.

Se mai susține că atitudinea instanței în ceea ce privește anexa 5 este relevantă atunci când vorbește despre atitudinea abuzivă a reclamantei la adoptarea ei, iar pe de altă parte, când consideră valabilă anexa. De asemenea, recurenta consideră că respectivul act a fost calificat greșit atunci când instanța a reținut că nu s-a prevăzut obligația pârâtului de achitare a contravalorii investiției indiferent de reușita demersurilor sale de valorificare a căpșunilor, ceea ce denotă motive străine de natura cauzei pentru că atât în contract cât și în anexa 5 producătorul are obligația de a plăti contravaloarea investiției, nefiind condiționată de alte variabile. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul C.N.A.

a solicitat respingerea recursului. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: - Ca principiu ce guvernează întregul proces civil, contradictorialitatea impune cerința ca nicio măsură să nu fie ordonată de instanță înainte ca părților să li se acorde dreptul de a se apăra, de a-și susține și argumenta cererile, de a invoca probe și de a ridica ori combate excepții. În cauza dedusă judecății, acest principiu nu a fost încălcat, în contextul în care natura contractului încheiat între părți a constituit motiv de dispută încă de la instanța de fond, unde pârâtul și-a exprimat poziția, atribuind convenției natura juridică a unui contract de asociere în participațiune, în timp ce reclamanta nu a împărtășit această opinie prin chiar faptul invocării ca temei de drept al acțiunii (alături de altele) și a dispozițiilor art. 1361 C. civ., relative la contractul de vânzare – cumpărare.

În atare situație nu se poate reține că aceasta nu și-a putut spune părerea cu privire la natura contractului ori că nu și-ar fi putut face apărarea pe acest aspect. Mai mult, prin chiar motivele de apel, pârâtul a invocat aceeași natură a contractului ca fiind de asociere, criticând calificarea dată de instanța de fond, care a considerat că acesta face parte din categoria contractelor nenumite. Așa fiind recurenta nu poate susține că nu a putut să-și spună punctul de vedere pe aspectul invocat, iar faptul că – în considerentele deciziei atacate – instanța de apel a procedat la lămurirea acestui aspect, după analizarea clauzelor contractului și a voinței reale a părților așa cum rezultă din acesta, nu poate atrage incidența sancțiunii nulității hotărârii atacate.

În plus, instanța de apel a arătat că atât în situația contractului de asociere în participațiune cât și în cazul unui contract nenumit sunt incidente principiile generale ce guvernează contractele în general, condițiile răspunderii contractuale fiind aceleași. În ce privește celelalte susțineri ale recurentei ce fac trimiteri la declarațiile martorilor audiați în cauză, la aprecierea pe care instanța le-a dat-o acestora ori la lipsa dovezii că pârâtul nu a contactat-o pe reclamantă pentru ridicarea căpșunilor se constată că nu pot face obiectul controlului judiciar pentru că nu constituie motive de nelegalitate, ci reprezintă aspecte ce țin de aprecierea instanței de apel.

2. Nici susținerile recurentei cu privire la calificarea greșită a anexei nr. 5 la contract nu pot fi primite, în contextul în care pretinsa denaturare a voinței părților este argumentată tot prin prisma probelor administrate în cauză, respectiv la declarațiile martorilor și la interogatoriul pârâtului. Înalta Curte reamintește că, în cadrul căii extraordinare de atac a recursului, rolul instanței este limitat la cercetarea motivelor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ. În consecință, Înalta Curte constată că decizia atacată este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză motiv pentru care va fi menținută prin respingerea recursului conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.E.F. SRL ORADEA, PRIN CABINET DE INSOLVENȚĂ A.N. împotriva deciziei nr. 28/C/2011 – A din 15 martie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimatul C.N.A., ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2011.