ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 83/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 739 din 16 septembrie 2010 a Tribunalului Cluj, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții T.L. și H.N.M. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pârâtul fiind obligat să plătească reclamanților echivalentul în RON la data plății sumei de câte 5.000 euro, pentru fiecare, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a defunctului H.A. dispusă prin sentința penală nr. 430/1954, pronunțată în Dosarul nr. 443/1954 al Tribunalului Militar Teritorial Oradea. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin sentința penală nr. 443/1954 a Tribunalului Militar Teritorial Oradea, rămasă definitivă prin decizia nr. 1967/1954 a Tribunalului Militar pentru unitățile M.A.L, defunctul H.A.

a fost condamnat la 1 an închisoare corecțională pentru delictul de favorizare de infractori prevăzută de art. 284 alin. ultim combinat cu art. 209 partea a II - a C. pen. S-a reținut că defunctul, „începând cu luna noiembrie 1949, a luat legătura cu fugarii P.N., P.L. și P.V., care erau găzduiți și alimentați de tatăl său, în care timp le preda alimente...". Defunctul a executat pedeapsa în perioada 5 mai 1954 - 4 mai 1955 și a decedat la data de 26 aprilie 1993, reclamanții fiind copiii săi. Prin hotărârea nr. 1297 din 4 septembrie 1991 a Comisiei pentru aplicarea Decretului - Lege nr. 118/1990 Cluj, s-a acordat defunctului o indemnizație lunară de 200 RON.

Potrivit art. 1 alin. (1) și (2), art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la repararea prejudiciului moral suferit prin condamnarea politică aplicată antecesorului lor, apreciind că suma de câte 5.000 euro reprezintă o reparație echitabilă pentru suferințele produse defunctului urmare a condamnării sale politice. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâtul. Prin apelul formulat reclamanții au solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul majorării cuantumului daunelor morale acordate pentru fiecare dintre ei de la 5.000 euro la 500.000 euro, pe motiv că daunele morale nu au fost cauzate doar susținătorului lor și nu se datorează doar pentru un an de detenție într-o colonie penitenciară, repercusiunile fiind suferite de întreaga familie, pe o perioadă de peste 40 de ani, iar ordonanța de limitare a cuantumului daunelor morale a fost declarată neconstitutională.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a susținut prin motivele de apel că, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, Curtea Constituțională, a admis excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009, dispozițiile declarate neconstituționale încetându-și efectele după expirarea termenului de 45 de zile în care legiuitorul putea să pună de acord prevederile declarate neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie prin decizia nr. 29/A/2011 din 20 ianuarie 2011, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 739 din 16 septembrie 2010 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în sensul că, a respins acțiunea formulată de reclamanții T.L.

și H.N.M. A respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva aceleiași sentințe. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, suportul acordării daunelor morale îl constituie dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, declarate neconstitutionale prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/21.10.2010 publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010 dată de la care s-a împlinit termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 din Constituția României în intervalul căruia Parlamentul sau Guvernul puteau să pună de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. A mai reținut Curtea de Apel că, în speță, nu se pune problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât excepția de neconstitutionalitate a fost admisă în cursul soluționării procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă.

Excepția de neconstitutionalitate a unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții din acestea poate fi ridicată potrivit art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 97/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță, din oficiu, cu condiția ca dispozițiile respective să aibă legătură cu soluționarea cauzei. În speță, o astfel de excepție nu a fost invocată, însă a fost admisă într-un alt dosar ceea ce a făcut inadmisibilă sesizarea Curții Constituționale în prezenta cauză. Curtea de Apel a mai reținut că nu se poate vorbi de încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 parag.

1 din Convenție, întrucât schimbarea în apel a sentinței pronunțate nu constituie o nerespectare a securității raporturilor juridice, raportat la jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, ea reținându-se doar pentru situațiile în care hotărârile judecătorești irevocabile au fost modificate prin căi extraordinare de atac ce nu se aflau la dispoziția părților din proces și nici a încălcării dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. (1) din Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale sau a eventualei discriminări, în sensul Protocolului nr. 12. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanții T.L. și H.N.M., fără a indica vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., susținând în esență următoarele critici: Atât prin acțiunea introductivă cât și în apelul formulat au făcut referire la propriile lor suferințe, cauzate de detenția antecesorului lor, așa cum rezultă din copia dosarului ce le-a fost comunicat de C.N.S.A.S., vinovat fiind Statul Român întrucât acesta le-a îngrădit dreptul la educație.

Au mai arătat că, în art. 5 pct. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului se prevede faptul că „orice persoană are dreptul la libertate și siguranță" iar la pct. 5 al aceluiași text se arată că „orice persoană care este victima unei arestări sau dețineri în condiții contrare dispozițiilor acestui articol, are dreptul la reparații". Că, acțiunea introductivă de instanță au pronunțat-o la data de 16 februarie 2010, când erau în vigoare prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, declarată neconstituțională la data de 21 noiembrie 2010, ulterior introducerii acțiunii, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituția României care dispun că legea civilă se aplică numai pentru viitor.

În continuarea criticilor recurenții - reclamanți au mai susținut că trebuie avut în vedere și principiul egalității în drepturi și crearea unor situații juridice discriminatorii față de persoanele care au obținut hotărâri judecătorești definitive, iar pe de altă parte responsabil de întârzierea soluționării cererii de chemare în judecată, este Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice care folosind artificii procedurale a tergiversat soluționarea acțiunii. Că, în înțelesul Convenției Europene a Drepturilor Omului, beneficiau de o speranță legitimă de despăgubiri conform jurisprudenței în vigoare. În raport cu cele expuse, recurenții - reclamanți au solicitat admiterea recursului și respectiv a acțiunii formulate.

La termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2012, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția nulității recursului declarat de reclamanții T.L. și H.N.M., în raport de dispozițiile art. 316 alin. (1) C. proc. civ. Analizând excepția nulității recursului, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat. Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Or, în speță, criticile formulate de către recurenții - reclamanți, nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., întrucât dezvoltarea acestora vizează aspecte ce nu țin de judecata în apel și nici nu au combătut în vreun fel argumentele ce au fundamentat soluția în apel. Așa fiind, în temeiul art. 302 1 alin. (1) lit. c) și art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., va constata nulitatea recursului formulat de reclamanții T.L. și H.N.M. împotriva deciziei civile nr. 29/A/2010 din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanții T.L. și H.N.M. împotriva deciziei civile nr. 29 A din 20 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2012.