ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 83/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 739 din 16 septembrie 2010 a

Tribunalului Cluj, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții

T.L. și H.N.M. împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, pârâtul fiind obligat să plătească reclamanților echivalentul în RON

la data plății sumei de câte 5.000 euro, pentru fiecare, reprezentând

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a

defunctului H.A. dispusă prin sentința penală nr. 430/1954, pronunțată în Dosarul

nr. 443/1954 al Tribunalului Militar Teritorial Oradea.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a

reținut că, prin sentința penală nr. 443/1954 a Tribunalului Militar Teritorial

Oradea, rămasă definitivă prin decizia nr. 1967/1954 a Tribunalului Militar pentru

unitățile M.A.L, defunctul H.A. a fost condamnat la 1 an închisoare corecțională

pentru delictul de favorizare de infractori prevăzută de art. 284 alin. ultim combinat

cu art. 209 partea a

II

- a C. pen.

S-a reținut că defunctul, „începând cu luna noiembrie

1949, a luat legătura cu fugarii P.N., P.L. și P.V., care erau găzduiți și alimentați

de tatăl său, în care timp le preda alimente...".

Defunctul a executat pedeapsa în perioada 5 mai 1954 -

4 mai 1955 și a decedat la data de 26 aprilie 1993, reclamanții fiind copiii săi.

Prin hotărârea nr. 1297 din 4 septembrie 1991 a Comisiei

pentru aplicarea Decretului - Lege nr. 118/1990 Cluj, s-a acordat defunctului o

indemnizație lunară de 200 RON.

Potrivit art. 1 alin. (1) și (2), art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți

la repararea prejudiciului moral suferit prin condamnarea politică aplicată antecesorului

lor, apreciind că suma de câte 5.000 euro reprezintă o reparație echitabilă pentru

suferințele produse defunctului urmare a condamnării sale politice.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta

și pârâtul.

Prin apelul formulat reclamanții au solicitat schimbarea

hotărârii atacate, în sensul majorării cuantumului daunelor morale acordate pentru

fiecare dintre ei de la 5.000 euro la 500.000 euro, pe motiv că daunele morale nu

au fost cauzate doar susținătorului lor și nu se datorează doar pentru un an de

detenție într-o colonie penitenciară, repercusiunile fiind suferite de întreaga

familie, pe o perioadă de peste 40 de ani, iar ordonanța de limitare a cuantumului

daunelor morale a fost declarată neconstitutională.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

a susținut prin motivele de apel că, prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010,

Curtea Constituțională, a admis excepția de neconstitutionalitate a prevederilor

art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

din Legea nr. 221/2009, dispozițiile declarate

neconstituționale încetându-și efectele după expirarea termenului de 45 de zile

în care legiuitorul putea să pună de acord prevederile declarate neconstituționale

cu dispozițiile Constituției.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie prin decizia nr. 29/A/2011 din 20 ianuarie 2011,

a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

împotriva sentinței civile nr. 739 din 16 septembrie 2010 a Tribunalului Cluj, pe

care a schimbat-o în sensul că, a respins acțiunea formulată de reclamanții T.L.

și H.N.M.

A respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva

aceleiași sentințe.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, suportul

acordării daunelor morale îl constituie dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 221/2009, modificată prin O.U.G. nr. 62/2010, declarate neconstitutionale

prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/21.10.2010 publicată în M. Of. nr.

761/15.11.2010 dată de la care s-a împlinit termenul de 45 de zile prevăzut de

art. 147 din Constituția României în intervalul căruia Parlamentul sau Guvernul

puteau să pună de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.

A mai reținut Curtea de Apel că, în speță, nu se pune

problema retroactivității legii civile în sensul art. 15 alin. (2) din Constituție,

întrucât excepția de neconstitutionalitate a fost admisă în cursul soluționării

procesului și nu după ce hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă.

Excepția de neconstitutionalitate a unei legi sau ordonanțe,

ori a unei dispoziții din acestea poate fi ridicată potrivit art. 29 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 97/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță, din oficiu, cu condiția ca

dispozițiile respective să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În speță, o astfel de excepție nu a fost invocată, însă

a fost admisă într-un alt dosar ceea ce a făcut inadmisibilă sesizarea Curții Constituționale

în prezenta cauză.

Curtea de Apel a mai reținut că nu se poate vorbi de încălcarea

dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 parag. 1 din Convenție, întrucât

schimbarea în apel a sentinței pronunțate nu constituie o nerespectare a securității

raporturilor juridice, raportat la jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului,

ea reținându-se doar pentru situațiile în care hotărârile judecătorești irevocabile

au fost modificate prin căi extraordinare de atac ce nu se aflau la dispoziția părților

din proces și nici a încălcării dreptului la un bun în sensul art. 1 alin. (1) din

Protocolul nr. 1, neexistând o speranță legitimă la plata daunelor morale sau a

eventualei discriminări, în sensul Protocolului nr. 12.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs

reclamanții T.L. și H.N.M., fără a indica vreunul dintre cazurile prevăzute de

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., susținând în esență următoarele critici:

Atât prin acțiunea introductivă cât și în apelul formulat

au făcut referire la propriile lor suferințe, cauzate de detenția antecesorului

lor, așa cum rezultă din copia dosarului ce le-a fost comunicat de C.N.S.A.S., vinovat

fiind Statul Român întrucât acesta le-a îngrădit dreptul la educație.

Au mai arătat că, în art. 5 pct. 1 din Convenția Europeană

pentru Apărarea Drepturilor Omului se prevede faptul că „orice persoană are dreptul

la libertate și siguranță" iar la pct. 5 al aceluiași text se arată că „orice

persoană care este victima unei arestări sau dețineri în condiții contrare dispozițiilor

acestui articol, are dreptul la reparații".

Că, acțiunea introductivă de instanță au pronunțat-o la

data de 16 februarie 2010, când erau în vigoare prevederile art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009, declarată neconstituțională la data de 21 noiembrie

2010, ulterior introducerii acțiunii, astfel încât sunt incidente dispozițiile

art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituția României care dispun că legea

civilă se aplică numai pentru viitor.

În continuarea criticilor recurenții - reclamanți au mai

susținut că trebuie avut în vedere și principiul egalității în drepturi și crearea

unor situații juridice discriminatorii față de persoanele care au obținut hotărâri

judecătorești definitive, iar pe de altă parte responsabil de întârzierea soluționării

cererii de chemare în judecată, este Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

care folosind artificii procedurale a tergiversat soluționarea acțiunii.

Că, în înțelesul Convenției Europene a Drepturilor Omului,

beneficiau de o speranță legitimă de despăgubiri conform jurisprudenței în vigoare.

În raport cu cele expuse, recurenții - reclamanți au solicitat

admiterea recursului și respectiv a acțiunii formulate.

La termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2012,

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția nulității

recursului declarat de reclamanții T.L. și H.N.M., în raport de dispozițiile art.

316 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând excepția nulității recursului, Înalta Curte

constată următoarele:

Potrivit art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea

de recurs trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele

vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce

la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă,

pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în

sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanței raportat la

motivul de recurs invocat.

Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea

dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute

de art. 304 C. proc. civ.

Or, în speță, criticile formulate de către recurenții

- reclamanți, nu permit încadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., întrucât dezvoltarea acestora vizează aspecte ce

nu țin de judecata în apel și nici nu au combătut în vreun fel argumentele ce au

fundamentat soluția în apel.

Așa fiind, în temeiul art. 302

1

alin. (1)

lit. c) și art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului formulat

de reclamanții T.L. și H.N.M. împotriva deciziei civile nr. 29/A/2010 din 20 ianuarie

2011 a Curții de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanții T.L. și

H.N.M. împotriva deciziei civile nr. 29 A

din

20 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2012.