ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4180/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 3 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petentul C.l. privind dispozitivul Deciziei penale nr. 767 din 30 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești. În esență, s-a reținut că prin cererea introdusă la această instanță în dosarul mai sus menționat, petentul C.I. a solicitat îndreptarea unei așa zise erori materiale vizând Decizia penală nr. 767 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, constând în pretinsa nepronunțare a instanței de judecată asupra situației juridice a făptuitorului P.I., împrejurare în care ar putea fi vorba și de lămurirea dispozitivului hotărârii mai sus menționate.

Analizând cererea, instanța a constatat că prin Decizia penală nr. 767 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și presupusul făptuitor P.I., după ce această din urmă instanță prin sentința penală respectivă pronunțase următoarea soluție: În baza dispozițiilor art. 32 C. proc. pen., raportat la dispozițiile art. 34 lit. d) C. proc. pen. și art. 35 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus conexarea Dosarului penal nr. 4877/105/2008 la Dosarul penal nr. 3010/105/2008, ambele aflate pe rolul Tribunalului Prahova, reunirea cauzelor fiind necesară pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție.

În baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a fost admisă plângerea formulată de petentul C.I. împotriva Ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova cu nr. 351/P/2005 din 07 martie 2008 și, respectiv, nr. 339/II/2/2008 din 24 aprilie 2008 emisă de prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. Au fost desființate ordonanțele Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova și s-a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, în vederea redeschiderii urmăririi penale față de învinuitul D.M. cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

și începerea urmăririi penale pentru același învinuit sub aspectul infracțiunilor de evaziune fiscală, furt calificat, fals în declarații și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, fapte prevăzute și pedepsite de dispozițiile art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, art. 208 - 209 lit. a) C. pen., art. 292 C. pen. și art. 323 C. pen., urmând ca mențiunile privind faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și mijloacele de probă să se indice pe larg în considerentele prezentei hotărâri. Instanța a constatat că, în speță, nu este vorba de niciun fel de eroare materială sau omisiune vădită din partea instanței de judecată atâta timp cât aceasta din urmă s-a limitat strict la obiectul cauzei dedusă judecății, din dispozitivul Ordonanței nr. 351/P/2005 din 07 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova reieșind că în ceea ce-l privește pe făptuitorul P.I.

a fost declinată competența de soluționare a plângerii formulate de C.I. pentru efectuarea de cercetări față de persoana respectivă, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 292 C. pen. și art. 323 C. pen. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, soluție ce nu poate fi cenzurată pe calea art. 278 1 C. proc. pen. Față de cele astfel reținute, în baza art. 195 C. proc. pen., a fost respinsă cererea petentului C.I.. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petiționarul. Recursul declarat de petiționar împotriva încheierii sus-menționate este inadmisibil. Potrivit art. 385 1 pct. 2 C. proc.

pen., pot fi atacate cu recurs, printre altele, încheierile, numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separate cu recurs. Din economia textului de lege sus-menționat, rezultă că pot fi supuse recursului încheierile pronunțate de instanță înainte de soluționarea cauzei în primă instanță sau în căile de atac, în situația în care acestea premerg pronunțării instanței prin sentință sau decizie. Totodată, sunt supuse recursului încheierile cu privire la care dispozițiile procesual penale prevăd expres această cale de atac. Or, încheierea recurată de petiționar are caracter definitiv, fiind pronunțată de instanță într-o cauză având ca obiect cererea intitulată de petiționar "îndreptare a erorii materiale", pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării separate cu recurs a încheierii pronunțată de instanță.

Așa fiind, recursul este inadmisibil, întrucât hotărârea atacată este definitivă, nefiind dintre acelea care pot fi supuse căii ordinare de atac a recursului. Pentru aceste considerente, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul C.I., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil.recursul declarat de petiționarul C.I. împotriva Încheierii de ședință din 3 septembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 23 noiembrie 2010.