ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4488/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4488/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

La data de 9 ianuarie

2009, reclamanții G.C. și G.E. au solicitat, în contradictoriu cu A.V.A.S. București

și C.C.S.D., reactualizarea despăgubirilor stabilite prin decizia nr. 524 din 23

decembrie 2008 emisă de A.V.A.S. București, în funcție de valoarea actualizată

de piață a suprafeței de 1476 m.p. teren și de indicele de inflație.

În motivare, au

arătat că prin decizia nr. 524 din 23 decembrie 2008, A.V.A.S. a propus

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent corespunzătoare valorii de

1.591.908.104 lei pentru 1476 m.p. teren, în baza notificării nr. 101 din 2001.

De la data stabilirii

acestor despăgubiri prin sentința civilă nr. 581 din 28 iunie 2004 a

Tribunalului Vâlcea și până în prezent, nu a încasat cuantumul despăgubirilor,

așa încât se impune reevaluarea acestuia, respectiv reactualizarea lui.

Pârâta C.C.S.D. a

solicitat respingerea acțiunii, invocând în esență lipsa calității sale procesuale

pasive.

Pârâta A.V.A.S. a

solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, pe considerentul că

în emiterea dispoziției nu a făcut decât să-și execute obligațiile legale conform

Legii nr. 10/2001, republicată, în baza sentinței civile nr. 581 din 8 iunie 2004 a Tribunalului Vâlcea, rămasă definitivă și irevocabilă.

Învestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința

civilă nr. 837 din 15 iunie 2010, a respins contestația ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 581 din 28 iunie 2004 a Tribunalului Vâlcea, pârâta A.V.A.S. a fost obligată să emită o decizie în temeiul art. 28 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, prin care să stabilească modalitatea măsurilor

reparatorii ce li se cuvin reclamanților pentru terenul de 1476 m.p. la

valoarea de 1.591.908.104 lei vechi. Împotriva acestei sentințe au declarat

apel ambele părți. Prin decizia civilă nr. 414/ A din 10 decembrie 2007, Curtea

de Apel Pitești, secția civilă, a respins, ca nefondate, apelurile. Soluția a rămas

irevocabilă prin decizia civilă nr. 5253 din 26 septembrie 2008 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

În executarea sentinței

civile nr. 581/2004 a Tribunalului Vâlcea, A.V.A.S. a emis decizia nr. 524 din 23

decembrie 2008, prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, corespunzător valorii de 1.591.908.104 lei, pentru suprafața de

1476 mp, dispunând totodată înaintarea deciziei către C.C.S.D.

Or, potrivit

dispozițiilor art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001, valoarea terenurilor

care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de

la data soluționării notificării.

Notificarea a fost

soluționată prin sentința civilă nr. 581 din 28 iunie 2004 a Tribunalului Vâlcea, când s-a stabilit atât calitatea reclamanților de persoane îndreptățite,

cât și valoarea terenului imposibil de restituit în natură.

Potrivit

considerentelor deciziei civile nr. 414/ A din 10 decembrie 2007 a Curții de

apel Pitești, intrată în puterea lucrului judecat, prin respingerea recursului,

pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor, devine

competentă C.C.S.D., în baza dispozițiilor Legii nr. 247/2005.

Împotriva sentinței au

declarat apel reclamanții, care au pretins nelegalitatea acesteia, pe

considerentul că nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ceea ce este contrar

dispozițiilor art. 21 din Constituție și art. 6 din C.E.D.O. și că a făcut o

aplicare greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 553/ A din 24 mai 2001, în

majoritate, a respins, ca nefondat, apelul reclamanților.

Curtea a reținut că

hotărârea atacată conține motivarea în fapt și în drept a soluției pronunțate,

atâta vreme cât  prevede că decizia pârâtului este dată în executarea unor

hotărâri judecătorești, intrate în puterea lucrului judecat și face trimitere la

dispozițiile art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 și la cele din Titlul VII

al Legii nr. 247/2005.

Faptul că argumentele

invocate sunt succinte, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii în fapt și în

drept, în sensul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește celălalt

motiv de apel, Curtea a constatat că, prin sentința civilă nr. 581 din 28 iunie

2004 a Tribunalului Vâlcea, A.V.A.S. a fost obligat să emită o decizie, prin

care să stabilească modalitatea măsurilor reparatorii către reclamanții G.C. și

G.E. pentru terenul de 1476 mp, la valoarea de 1.591.908.804 lei.

Decizia nr. 524 din

23 decembrie 2008, atacată prin prezenta acțiune în sensul majorării

cuantumului despăgubirilor, a fost emisă de către A.V.A.S., în executarea

sentinței.

La data pronunțări

sentinței, Legea nr. 10/2001 permitea nu numai stabilirea cuantumului

despăgubirilor la valoarea de piață a imobilului, dar chiar și obligarea

entității investită cu soluționarea notificărilor la plata acestora.

Numai că sentința a

rămas definitivă prin decizia civilă nr. 414/ A/10 decembrie 2007 a Curții de

Apel Pitești, când era deja intrată în vigoare Legea nr. 247/2005, care a

modificat Legea nr. 10/2001, în privința modalității de acordare a măsurilor

reparatorii, acestea urmând a fi acordate în condițiile prevederilor speciale

privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv.

Or, conform art. 16 alin.

(2) din Titlul VII privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, notificările formulate potrivit prevederilor

Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor  imobile preluate în mod

abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, și care nu au fost soluționate în sensul arătat la

alin. 1 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de

proces - verbal de predare - primire Secretariatului C.C.S.D., însoțite de

deciziile sau dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor,

a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației

publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor.

De asemenea, conform art.

16 alin. (5) din aceeași lege, Secretariatul C.C.S.D. va proceda la

centralizarea dosarelor … și va transmite dosarul evaluatorului sau societății

de evaluare desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

În baza raportului de

evaluare, C.C.S.D. va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire.

Din examinarea

acestor prevederi legale, Curtea a apreciat că rezultă cu evidență că pârâta nu

are decât obligația de a stabili calitatea de persoană îndreptățită, bunul asupra

căruia urmează a se acorda măsuri reparatorii și de a formula propuneri în acest

sens către un organ anume creat, specializat în stabilirea și plata

despăgubirilor și anume C.C.S.D.

Aceasta urmează a

stabili cuantumul și modalitatea de plată a măsurilor reparatorii în cadrul

unei proceduri speciale instituită prin Legea nr. 247/2005.

Conform Deciziei în

interesul Legii nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prevederile

cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, nu se aplică

deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate

în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel a

reținut că sentința civilă nr. 581 din 28 iunie 2004 a Tribunalului Vâlcea,

care constată creanța, a rămas definitivă la data de 10 decembrie 2007, iar

decizia A.V.A.S. asupra notificării a fost emisă la data de 23 decembrie 2008,

deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Conform principiului

aplicării imediate a legii noi, aceasta se aplică și situațiilor juridice

nefinalizate sub imperiul legii vechi, cât și efectelor juridice ale unor

raporturi juridice ce nu s-au consumat până la intrarea în vigoare a legii noi.

Ca urmare, cum

sentința care constată creanța a rămas definitivă după intrarea în vigoare a

legii noi, cuantumul final al despăgubirii și modalitatea de plată a acesteia,

urmează a se stabili și acorda în condițiile art. 16 alin. (2) și următoarele

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cum a reținut de altfel și Curtea de Apel

Ploiești în considerentele deciziei nr. 414/ A din 10 decembrie 2007.

Prin aceste

prevederi, legiuitorul instituie o procedură specială în ceea ce privește

modalitatea de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv, inclusiv sub aspectul stabilirii cuantumului acestora.

De asemenea,

competența de stabilire a cuantumului final a acestor despăgubiri este dată în

sarcina unor organe administrative, cum ar fi C.C.S.D., anume înființate în

acest scop, pe baza unui raport de evaluare întocmit de o comisie de

evaluatori.

Deciziile adoptate de

către C.C.S.D. pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr.

554/20004, conform art. 19 din Legea nr. 247/2005, așa încât nu se poate

susține că scapă controlului instanțelor judecătorești.

Astfel, reclamanții

beneficiază de un recurs efectiv în sensul art. 13 din C.E.D.O., căci după

parcurgerea fazei administrative, legea le recunoaște, în mod expres dreptul la

o instanță independentă și imparțială, în cazul în care sunt nemulțumiți de

valoarea finală a despăgubirilor stabilite prin titlul de despăgubire.

Ca urmare, a conchis

instanța de apel, majorarea cuantumului despăgubirii în cadrul obligației de a

propune acordarea de despăgubiri de către unitatea deținătoare, pe baza unei

expertize, în această fază procesuală este și lipsită de interes pentru

persoana îndreptățită.

Reclamanții G.C. și G.E.

au atacat cu recurs decizia Curții, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și

304 pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici:

Reclamanții consideră

că decizia instanței de apel este motivată neconvingător, nefiind analizate

toate argumentele pe care le-au formulat prin motivele de apel și fiind neclar

raționamentul logico-juridic care a impus soluția adoptată, astfel încât devine

incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Curtea și-a bazat

soluția exclusiv pe conținutul deciziei în interesul Legii nr. 52/2007 în

raport de care a apreciat că prevederile art. 16 și urm din Legea nr. 247/2005

nu ar fi aplicabile în speță.

Prin răspunsul la

obiecțiuni, A.N.S.D. a precizat că nu este abilitată la a proceda la

reactualizarea debitului, astfel încât acceptând acest punct de vedere, debitul

reclamanților nu ar putea fi niciodată reactualizat.

Susțin că nu au

criticat modalitatea de stabilire a despăgubirilor, ci numai necesitatea actualizării

despăgubirilor la momentul efectuării plății.

Până la data

modificării și completării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005

notificarea reclamanților nu a fost soluționată de A.V.A.S., deși se pronunțase

o hotărâre judecătorească privind obligarea la emiterea deciziei. A.V.A.S. a

soluționat nelegal notificarea și valoarea despăgubirii, aspect care nu îi mai

cădea în atribuțiuni.

Hotărârea este

nelegală în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât potrivit deciziei nr.

XX din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte într-un recurs în interesul

legii, instanța învestită cu soluționarea contestației împotriva refuzului

nejustificat al unității deținătoare de a emite decizie/dispoziție în temeiul

Legii nr. 10/2001, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea

deținătoare să emită a altă decizie de restituire în natură, ci în cadrul

plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo

dispoziției legală, poate dispune direct restituirea în natură a imobilului sau

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

Au invocat art. 6

paragraful 1 C.E.D.O. și cauza F. împotriva României precum și faptul că fondul

Proprietatea nu funcționează în prezent de o manieră susceptibilă să conducă la

o despăgubire efectivă.

Susține că menținerea

măsurii privind stabilirea despăgubirilor bănești către contestatori fără a se

ține seama de indicele de inflație și înaintarea propunerii către Secretariatul

C.C.S.D. în baza Legii nr. 247/2005 ar conduce la încălcarea dreptului lor la o

reparație justă și efectivă.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Critica privind nemotivarea

deciziei recurate întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este fondată.

Verificând

considerentele deciziei recurate din prisma acestui motiv de recurs, Înalta

Curte constată că instanța de apel a răspuns criticilor formulate în limitele

cererii de apel cu care a fost învestită, a verificat stabilirea situației de

fapt și aplicare legii de către prima instanță, reținând argumente care urmează

a fi cenzurate pe aspectul de nelegalitate al hotărârii, din perspectiva dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor art. 13 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 C.C.S.D. are ca

atribuție principală emiterea deciziilor ce reprezintă titluri de despăgubire,

atribuții exercitate numai în cadrul procedurii administrative speciale

prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Instanțele de fond au

reținut, ca situație de fapt ce nu mai poate fi reevaluată în recurs față de

motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ce permit în cadrul acestei căi de atac doar cenzurarea criticilor de nelegalitate, că prin sentința

civilă nr. 581 din 28 iunie 2004, definitivă și irevocabilă, Tribunalul Vâlcea

a soluționat notificarea reclamanților nr. 101/2001, în temeiul plenitudinii de

jurisdicție a instanței judecătorești, astfel cum s-a statuat și prin Decizia nr.

52/2007 pronunțată de Înalta Curte în recursul în interesul legii și a obligat

A.V.A.S. să emită, în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, decizie

prin care să stabilească modalitatea măsurilor reparatorii ce se cuvin

reclamanților G.C. și G.E. pentru terenul în suprafață de 1476 m.p. la valoarea

de 1.591.308.804 lei (ROL), imobil aflat în patrimoniul unei societăți

comerciale privatizate, imposibil de restituit în natură.

Prin urmare, în speță,

nu se contestă modalitatea de stabilire a măsurilor reparatorii și nici

cuantumul acestora, respectiv competența instanței de a acorda o anumită sumă

reclamanților, cu titlu de despăgubire.

Se pune în discuție, exclusiv,

reactualizarea creanței, în vederea acoperii prejudiciului cauzat de

devalorizarea monedei naționale, de la data stabilirii creanței prin sentința civilă

nr. 581 din 28 iunie 2004 a Tribunalului Vâlcea și până la data plății acesteia.

În consecință, nu se

poate reține că prin admiterea prezentei acțiuni s-ar încălca autoritatea de

lucru judecat a sentinței civile nr. 581 din 28 iunie 2004 a Tribunalul Vâlcea,

întrucât nu se repun în discuție aspectele juridice dezlegate prin această

hotărâre (referitoare la calitatea de persoană îndreptățită, la dovada titlului

de proprietate, întinderea dreptului, cine este obligat să răspundă notificării

și modalitatea de restituire/acordare a măsurilor reparatorii).

Cât privește

actualizarea creanței principale, de 1.591.908.104 lei (ROL) cu rata inflației,

Înalta Curte reține că cerere este întemeiată întrucât unul dintre principiile

fundamentale în materie de răspundere este acela al reparării integrale a

prejudiciului produs, în condițiile art. 998 C. civ.

Rata inflației este

menită să acopere un alt prejudiciu decât cel cauzat prin întârziere, și anume

cel generat de deprecierea monedei naționale, determinat de inflație, valoarea

unui asemenea prejudiciu constând în diferența dintre valoarea nominală a

creanței și valoarea sa reală la data executării.

Nu în ultimul rând,

se reține poziția procesuală a C.C.S.D. a cărei lipsă de legitimarea procesuală

pasivă în cauză a fost recunoscută prin încheierea din data 6 aprilie 2009 și

care a susținut că în cazul în care există o sentință definitivă și irevocabilă,

prin care o instanță judecătorească a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii

ce se cuvin reclamanților, Comisia va emite decizia ce reprezintă titlu de

despăgubire conform cuantumului stabilit în hotărârea judecătorească, nefiind

abilitată să reactualizeze acest cuantum.

În acest sens, C.C.S.D.

a emis, în temeiul art. 13 din Titlul VII - Regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, așa cum a fost modificat și completat prin Titlul I din O.U.G. nr. 81/2007

și având în vedere decizia nr. 52/2007 pronunțată de Înalta Curte, Decizia nr. 1651

din 13 martie 2008, conținând următorul Articol unic: „În situația în care

cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001

a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și

irevocabilă, titlul de despăgubire se va emite în baza respectivei hotărâri, în

cuantumul prevăzut de către aceasta”.

Așa fiind, argumentul

instanței de apel în sensul că reactualizarea sumei propuse cu titlu de

despăgubire în favoarea reclamanților se va face de C.C.S.D., în procedura

Titlului VII al Legii nr. 247/2005, nu se verifică.

Nu poate fi primită,

însă, critica reclamanților privind nefuncționarea Fondului Proprietatea,

întrucât o astfel de verificare nu se poate face în cadrul procesual în care

instanța a fost învestită în prezenta cauză.

Având în vedere

considerațiile anterior expuse, instanța poate aprecia asupra dreptului

reclamanților de a li se reactualiza cuantumul despăgubirilor propuse ca măsură

reparatorie prin echivalent, pentru acoperirea prejudiciului cauzat de

devalorizarea monedei naționale.

Pentru aceste

considerente, se impune admiterea cererii reclamanților și modificarea în parte

a deciziei nr. 524 din 23 decembrie 2008 emisă de A.V.A.S., în sensul că

propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent este

corespunzătoare valorii de 1.591.908.104 ROL, stabilită prin sentința civilă nr.

581 din 28 iunie 2004 a Tribunalului Vâlcea, actualizată cu indicele de

inflație la data plății.

În temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) – (3), raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul reclamanților, va modifica decizia recurată, va

admite apelul formulat de reclamanți și contestația acestora, va modifica în

parte decizia nr. 524 din 23 decembrie 2008 emisă de A.V.A.S., respectiv art. 1

din decizie, în sensul că propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin

echivalent este corespunzătoare valorii de 1.591.908.104 ROL (159.190,8104

RON), actualizată cu indicele de inflație la data plății.

Față de soluția

adoptată și de solicitarea formulată de recurenți de acordare a cheltuielilor

de judecată, devin astfel incidente în cauză dispozițiile art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., privind obligarea părții care a căzut în pretenții, respectiv A.V.A.S.,

la plata cheltuielilor de judecată, solicitate și dovedite de partea adversă,

prin chitanța de la fila 24 dosar apel, reprezentând onorariu avocat în apel, în

sumă de 500 lei, în recurs nedepunându-se nicio dovadă în acest sens.

Având în vedere că

expertiza efectuată în cauză nu poate fi valorificată, nefăcând o reactualizare

a creanței în raport de rata inflației, onorariul de expertiză nu poate fi

inclus în cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții G.C. și G.E. împotriva deciziei nr. 553/ A din 24 mai 2011

a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Modifică decizia

recurată.

Admite apelul

declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 837 din 15 iunie 2010 a

Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Schimbă în tot

sentința.

Admite contestația.

Modifică în parte

decizia nr. 524 din 23 decembrie 2008 emisă de A.V.A.S., respectiv art. 1 din

decizie, în sensul că propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin

echivalent este corespunzătoare valorii de 1.591.908.104 ROL (159.190,8104

RON), actualizată cu indicele de inflație la data plății.

Obligă pe

intimata-pârâta A.V.A.S. la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către

recurenții-reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 iunie 2012.