ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4488/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 9 ianuarie 2009, reclamanții G.C. și G.E. au solicitat, în contradictoriu cu A.V.A.S. București și C.C.S.D., reactualizarea despăgubirilor stabilite prin decizia nr. 524 din 23 decembrie 2008 emisă de A.V.A.S. București, în funcție de valoarea actualizată de piață a suprafeței de 1476 m.p. teren și de indicele de inflație. În motivare, au arătat că prin decizia nr. 524 din 23 decembrie 2008, A.V.A.S. a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent corespunzătoare valorii de 1.591.908.104 lei pentru 1476 m.p. teren, în baza notificării nr. 101 din 2001. De la data stabilirii acestor despăgubiri prin sentința civilă nr. 581 din 28 iunie 2004 a Tribunalului Vâlcea și până în prezent, nu a încasat cuantumul despăgubirilor, așa încât se impune reevaluarea acestuia, respectiv reactualizarea lui.

Pârâta C.C.S.D. a solicitat respingerea acțiunii, invocând în esență lipsa calității sale procesuale pasive. Pârâta A.V.A.S. a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, pe considerentul că în emiterea dispoziției nu a făcut decât să-și execute obligațiile legale conform Legii nr. 10/2001, republicată, în baza sentinței civile nr. 581 din 8 iunie 2004 a Tribunalului Vâlcea, rămasă definitivă și irevocabilă. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 837 din 15 iunie 2010, a respins contestația ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 581 din 28 iunie 2004 a Tribunalului Vâlcea, pârâta A.V.A.S.

a fost obligată să emită o decizie în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prin care să stabilească modalitatea măsurilor reparatorii ce li se cuvin reclamanților pentru terenul de 1476 m.p. la valoarea de 1.591.908.104 lei vechi. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți. Prin decizia civilă nr. 414/ A din 10 decembrie 2007, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a respins, ca nefondate, apelurile. Soluția a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 5253 din 26 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În executarea sentinței civile nr. 581/2004 a Tribunalului Vâlcea, A.V.A.S. a emis decizia nr. 524 din 23 decembrie 2008, prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzător valorii de 1.591.908.104 lei, pentru suprafața de 1476 mp, dispunând totodată înaintarea deciziei către C.C.S.D.

Or, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001, valoarea terenurilor care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării. Notificarea a fost soluționată prin sentința civilă nr. 581 din 28 iunie 2004 a Tribunalului Vâlcea, când s-a stabilit atât calitatea reclamanților de persoane îndreptățite, cât și valoarea terenului imposibil de restituit în natură. Potrivit considerentelor deciziei civile nr. 414/ A din 10 decembrie 2007 a Curții de apel Pitești, intrată în puterea lucrului judecat, prin respingerea recursului, pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor, devine competentă C.C.S.D., în baza dispozițiilor Legii nr. 247/2005.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, care au pretins nelegalitatea acesteia, pe considerentul că nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ceea ce este contrar dispozițiilor art. 21 din Constituție și art. 6 din C.E.D.O. și că a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 553/ A din 24 mai 2001, în majoritate, a respins, ca nefondat, apelul reclamanților. Curtea a reținut că hotărârea atacată conține motivarea în fapt și în drept a soluției pronunțate, atâta vreme cât prevede că decizia pârâtului este dată în executarea unor hotărâri judecătorești, intrate în puterea lucrului judecat și face trimitere la dispozițiile art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 și la cele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Faptul că argumentele invocate sunt succinte, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii în fapt și în drept, în sensul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În ceea ce privește celălalt motiv de apel, Curtea a constatat că, prin sentința civilă nr. 581 din 28 iunie 2004 a Tribunalului Vâlcea, A.V.A.S. a fost obligat să emită o decizie, prin care să stabilească modalitatea măsurilor reparatorii către reclamanții G.C. și G.E. pentru terenul de 1476 mp, la valoarea de 1.591.908.804 lei. Decizia nr. 524 din 23 decembrie 2008, atacată prin prezenta acțiune în sensul majorării cuantumului despăgubirilor, a fost emisă de către A.V.A.S., în executarea sentinței. La data pronunțări sentinței, Legea nr. 10/2001 permitea nu numai stabilirea cuantumului despăgubirilor la valoarea de piață a imobilului, dar chiar și obligarea entității investită cu soluționarea notificărilor la plata acestora.

Numai că sentința a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 414/ A/10 decembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, când era deja intrată în vigoare Legea nr. 247/2005, care a modificat Legea nr. 10/2001, în privința modalității de acordare a măsurilor reparatorii, acestea urmând a fi acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Or, conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. 1 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces - verbal de predare - primire Secretariatului C.C.S.D., însoțite de deciziile sau dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor.

De asemenea, conform art. 16 alin. (5) din aceeași lege, Secretariatul C.C.S.D. va proceda la centralizarea dosarelor … și va transmite dosarul evaluatorului sau societății de evaluare desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. În baza raportului de evaluare, C.C.S.D. va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Din examinarea acestor prevederi legale, Curtea a apreciat că rezultă cu evidență că pârâta nu are decât obligația de a stabili calitatea de persoană îndreptățită, bunul asupra căruia urmează a se acorda măsuri reparatorii și de a formula propuneri în acest sens către un organ anume creat, specializat în stabilirea și plata despăgubirilor și anume C.C.S.D.

Aceasta urmează a stabili cuantumul și modalitatea de plată a măsurilor reparatorii în cadrul unei proceduri speciale instituită prin Legea nr. 247/2005. Conform Deciziei în interesul Legii nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001. Instanța de apel a reținut că sentința civilă nr. 581 din 28 iunie 2004 a Tribunalului Vâlcea, care constată creanța, a rămas definitivă la data de 10 decembrie 2007, iar decizia A.V.A.S. asupra notificării a fost emisă la data de 23 decembrie 2008, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Conform principiului aplicării imediate a legii noi, aceasta se aplică și situațiilor juridice nefinalizate sub imperiul legii vechi, cât și efectelor juridice ale unor raporturi juridice ce nu s-au consumat până la intrarea în vigoare a legii noi. Ca urmare, cum sentința care constată creanța a rămas definitivă după intrarea în vigoare a legii noi, cuantumul final al despăgubirii și modalitatea de plată a acesteia, urmează a se stabili și acorda în condițiile art. 16 alin. (2) și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cum a reținut de altfel și Curtea de Apel Ploiești în considerentele deciziei nr. 414/ A din 10 decembrie 2007. Prin aceste prevederi, legiuitorul instituie o procedură specială în ceea ce privește modalitatea de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, inclusiv sub aspectul stabilirii cuantumului acestora.

De asemenea, competența de stabilire a cuantumului final a acestor despăgubiri este dată în sarcina unor organe administrative, cum ar fi C.C.S.D., anume înființate în acest scop, pe baza unui raport de evaluare întocmit de o comisie de evaluatori. Deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/20004, conform art. 19 din Legea nr. 247/2005, așa încât nu se poate susține că scapă controlului instanțelor judecătorești. Astfel, reclamanții beneficiază de un recurs efectiv în sensul art. 13 din C.E.D.O., căci după parcurgerea fazei administrative, legea le recunoaște, în mod expres dreptul la o instanță independentă și imparțială, în cazul în care sunt nemulțumiți de valoarea finală a despăgubirilor stabilite prin titlul de despăgubire.

Ca urmare, a conchis instanța de apel, majorarea cuantumului despăgubirii în cadrul obligației de a propune acordarea de despăgubiri de către unitatea deținătoare, pe baza unei expertize, în această fază procesuală este și lipsită de interes pentru persoana îndreptățită. Reclamanții G.C. și G.E. au atacat cu recurs decizia Curții, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici: Reclamanții consideră că decizia instanței de apel este motivată neconvingător, nefiind analizate toate argumentele pe care le-au formulat prin motivele de apel și fiind neclar raționamentul logico-juridic care a impus soluția adoptată, astfel încât devine incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Curtea și-a bazat soluția exclusiv pe conținutul deciziei în interesul Legii nr. 52/2007 în raport de care a apreciat că prevederile art. 16 și urm din Legea nr. 247/2005 nu ar fi aplicabile în speță. Prin răspunsul la obiecțiuni, A.N.S.D. a precizat că nu este abilitată la a proceda la reactualizarea debitului, astfel încât acceptând acest punct de vedere, debitul reclamanților nu ar putea fi niciodată reactualizat. Susțin că nu au criticat modalitatea de stabilire a despăgubirilor, ci numai necesitatea actualizării despăgubirilor la momentul efectuării plății. Până la data modificării și completării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 notificarea reclamanților nu a fost soluționată de A.V.A.S., deși se pronunțase o hotărâre judecătorească privind obligarea la emiterea deciziei.

A.V.A.S. a soluționat nelegal notificarea și valoarea despăgubirii, aspect care nu îi mai cădea în atribuțiuni. Hotărârea este nelegală în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât potrivit deciziei nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte într-un recurs în interesul legii, instanța învestită cu soluționarea contestației împotriva refuzului nejustificat al unității deținătoare de a emite decizie/dispoziție în temeiul Legii nr. 10/2001, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită a altă decizie de restituire în natură, ci în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziției legală, poate dispune direct restituirea în natură a imobilului sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

Au invocat art. 6 paragraful 1 C.E.D.O. și cauza F. împotriva României precum și faptul că fondul Proprietatea nu funcționează în prezent de o manieră susceptibilă să conducă la o despăgubire efectivă. Susține că menținerea măsurii privind stabilirea despăgubirilor bănești către contestatori fără a se ține seama de indicele de inflație și înaintarea propunerii către Secretariatul C.C.S.D. în baza Legii nr. 247/2005 ar conduce la încălcarea dreptului lor la o reparație justă și efectivă. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Critica privind nemotivarea deciziei recurate întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este fondată.

Verificând considerentele deciziei recurate din prisma acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că instanța de apel a răspuns criticilor formulate în limitele cererii de apel cu care a fost învestită, a verificat stabilirea situației de fapt și aplicare legii de către prima instanță, reținând argumente care urmează a fi cenzurate pe aspectul de nelegalitate al hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 13 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 C.C.S.D. are ca atribuție principală emiterea deciziilor ce reprezintă titluri de despăgubire, atribuții exercitate numai în cadrul procedurii administrative speciale prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Instanțele de fond au reținut, ca situație de fapt ce nu mai poate fi reevaluată în recurs față de motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ce permit în cadrul acestei căi de atac doar cenzurarea criticilor de nelegalitate, că prin sentința civilă nr. 581 din 28 iunie 2004, definitivă și irevocabilă, Tribunalul Vâlcea a soluționat notificarea reclamanților nr. 101/2001, în temeiul plenitudinii de jurisdicție a instanței judecătorești, astfel cum s-a statuat și prin Decizia nr. 52/2007 pronunțată de Înalta Curte în recursul în interesul legii și a obligat A.V.A.S. să emită, în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, decizie prin care să stabilească modalitatea măsurilor reparatorii ce se cuvin reclamanților G.C.

și G.E. pentru terenul în suprafață de 1476 m.p. la valoarea de 1.591.308.804 lei (ROL), imobil aflat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, imposibil de restituit în natură. Prin urmare, în speță, nu se contestă modalitatea de stabilire a măsurilor reparatorii și nici cuantumul acestora, respectiv competența instanței de a acorda o anumită sumă reclamanților, cu titlu de despăgubire. Se pune în discuție, exclusiv, reactualizarea creanței, în vederea acoperii prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naționale, de la data stabilirii creanței prin sentința civilă nr. 581 din 28 iunie 2004 a Tribunalului Vâlcea și până la data plății acesteia.

În consecință, nu se poate reține că prin admiterea prezentei acțiuni s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 581 din 28 iunie 2004 a Tribunalul Vâlcea, întrucât nu se repun în discuție aspectele juridice dezlegate prin această hotărâre (referitoare la calitatea de persoană îndreptățită, la dovada titlului de proprietate, întinderea dreptului, cine este obligat să răspundă notificării și modalitatea de restituire/acordare a măsurilor reparatorii). Cât privește actualizarea creanței principale, de 1.591.908.104 lei (ROL) cu rata inflației, Înalta Curte reține că cerere este întemeiată întrucât unul dintre principiile fundamentale în materie de răspundere este acela al reparării integrale a prejudiciului produs, în condițiile art. 998 C. civ.

Rata inflației este menită să acopere un alt prejudiciu decât cel cauzat prin întârziere, și anume cel generat de deprecierea monedei naționale, determinat de inflație, valoarea unui asemenea prejudiciu constând în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării. Nu în ultimul rând, se reține poziția procesuală a C.C.S.D. a cărei lipsă de legitimarea procesuală pasivă în cauză a fost recunoscută prin încheierea din data 6 aprilie 2009 și care a susținut că în cazul în care există o sentință definitivă și irevocabilă, prin care o instanță judecătorească a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii ce se cuvin reclamanților, Comisia va emite decizia ce reprezintă titlu de despăgubire conform cuantumului stabilit în hotărârea judecătorească, nefiind abilitată să reactualizeze acest cuantum.

În acest sens, C.C.S.D. a emis, în temeiul art. 13 din Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, așa cum a fost modificat și completat prin Titlul I din O.U.G. nr. 81/2007 și având în vedere decizia nr. 52/2007 pronunțată de Înalta Curte, Decizia nr. 1651 din 13 martie 2008, conținând următorul Articol unic: „În situația în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001 a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, titlul de despăgubire se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de către aceasta”.

Așa fiind, argumentul instanței de apel în sensul că reactualizarea sumei propuse cu titlu de despăgubire în favoarea reclamanților se va face de C.C.S.D., în procedura Titlului VII al Legii nr. 247/2005, nu se verifică. Nu poate fi primită, însă, critica reclamanților privind nefuncționarea Fondului Proprietatea, întrucât o astfel de verificare nu se poate face în cadrul procesual în care instanța a fost învestită în prezenta cauză. Având în vedere considerațiile anterior expuse, instanța poate aprecia asupra dreptului reclamanților de a li se reactualiza cuantumul despăgubirilor propuse ca măsură reparatorie prin echivalent, pentru acoperirea prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naționale.

Pentru aceste considerente, se impune admiterea cererii reclamanților și modificarea în parte a deciziei nr. 524 din 23 decembrie 2008 emisă de A.V.A.S., în sensul că propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent este corespunzătoare valorii de 1.591.908.104 ROL, stabilită prin sentința civilă nr. 581 din 28 iunie 2004 a Tribunalului Vâlcea, actualizată cu indicele de inflație la data plății. În temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) – (3), raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul reclamanților, va modifica decizia recurată, va admite apelul formulat de reclamanți și contestația acestora, va modifica în parte decizia nr. 524 din 23 decembrie 2008 emisă de A.V.A.S., respectiv art. 1 din decizie, în sensul că propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent este corespunzătoare valorii de 1.591.908.104 ROL (159.190,8104 RON), actualizată cu indicele de inflație la data plății.

Față de soluția adoptată și de solicitarea formulată de recurenți de acordare a cheltuielilor de judecată, devin astfel incidente în cauză dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., privind obligarea părții care a căzut în pretenții, respectiv A.V.A.S., la plata cheltuielilor de judecată, solicitate și dovedite de partea adversă, prin chitanța de la fila 24 dosar apel, reprezentând onorariu avocat în apel, în sumă de 500 lei, în recurs nedepunându-se nicio dovadă în acest sens. Având în vedere că expertiza efectuată în cauză nu poate fi valorificată, nefăcând o reactualizare a creanței în raport de rata inflației, onorariul de expertiză nu poate fi inclus în cheltuielile de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții G.C.

și G.E. împotriva deciziei nr. 553/ A din 24 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Modifică decizia recurată. Admite apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 837 din 15 iunie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. Schimbă în tot sentința. Admite contestația. Modifică în parte decizia nr. 524 din 23 decembrie 2008 emisă de A.V.A.S., respectiv art. 1 din decizie, în sensul că propunerea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent este corespunzătoare valorii de 1.591.908.104 ROL (159.190,8104 RON), actualizată cu indicele de inflație la data plății. Obligă pe intimata-pârâta A.V.A.S. la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către recurenții-reclamanți.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2012.