ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4134/2011

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Numitul H.S., condamnat definitiv în Dosarul penal nr. 850/45/2006, reținut la 3 iunie 2011, aflat în arestul Secției 5 Poliție – București, a introdus contestație în anulare, împotriva Deciziei penale pronunțată în Dosarul penal nr. 850/45/2006 de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care în baza art. 2 din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat la 7 ani închisoare. În motivarea contestației, autorul acesteia arată că în anul 2003 a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, reținându-se în sarcina sa săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 2 din Legea nr. 143/2000.

Tribunalul Iași, prin sentința penală pronunțată în Dosarul nr. 5141/2003 a dispus condamnarea sa, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 2 din Legea nr. 143/2000. Împotriva sentinței penale a Tribunalului Iași, secția penală, în Dosarul nr. 5141/2003, cel condamnat a declarat apel la Curtea de Apel Iași. Curtea de Apel Iași, prin decizia penală pronunțată în Dosarul nr. 850/45/2006 a menținut sentința penală atacată. Împotriva acestei decizii, condamnatul a declarat recurs la această curte. Autorul contestației a mai arătat că, în acea perioadă, nu a putut găsi un loc de muncă în România, motiv pentru care, prin intermediul unei agenții, a găsit un loc de muncă în străinătate.

Lucrând în străinătate, nu a avut cunoștință de termenele de judecată în recurs, iar datorită resurselor financiare reduse, a fost în imposibilitate să angajeze un avocat. De asemenea, nu a avut posibilitatea să revină în țară, pentru a se prezenta la termenul de judecată, pe care nici nu-l cunoștea. În drept, contestatorul a invocat prevederile art. 386 lit. a) și b) și art. 390 C. proc. pen. Examinându-se contestația în anulare, prin prisma dispozițiilor legale, incidente în cauză, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată. În cadrul reglementărilor căilor extraordinare de atac, în Secțiunea I „Contestația în anulare”, se arată în art. 386 alin. (1) C. proc. pen.

că „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare”, printre alte cazuri, în situațiile: „a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauze de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare”. Deși, în motivarea demersului său, făcut împotriva hotărârii definitive de condamnare, contestatorul a invocat textele de procedură ale căror conținuturi au fost invocate, acesta nu a dovedit cu nimic că, în speță, ar fi îndeplinite condițiile din textele de lege.

Astfel, nu s-a făcut dovada că procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs și nici faptul că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare. Dimpotrivă, actele dosarului relevă că instanța de recurs și-a îndeplinit, în mod riguros, obligațiile de citare și că, contrar cerințelor legii, petentul nu s-a îngrijit de soarta procesului său, neinteresându-se nici măcar de termenul primit de dosar, pentru a se prezenta la instanță și a-și face apărările inerente procesului. În atare situație, cum contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat H.S.

împotriva Deciziei penale nr. 2857 din 18 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 850/45/2006 apare ca neîntemeiată, Curtea va trebui să o respingă, ca atare. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat H.S. împotriva Deciziei penale nr. 2857 din 18 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 850/45/2006. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 5 decembrie 2011.