ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4134/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4134/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Numitul H.S., condamnat definitiv în Dosarul

penal nr. 850/45/2006, reținut la 3 iunie 2011, aflat în arestul Secției 5

Poliție – București, a introdus contestație în anulare, împotriva Deciziei

penale pronunțată în Dosarul penal nr. 850/45/2006 de Înalta Curte de Casație

și Justiție, prin care în baza art. 2 din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat

la 7 ani închisoare.

În motivarea

contestației, autorul acesteia arată că în anul 2003 a fost trimis în judecată

prin rechizitoriul Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, reținându-se în

sarcina sa săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 2 din Legea

nr. 143/2000.

Tribunalul Iași, prin

sentința penală pronunțată în Dosarul nr. 5141/2003 a dispus condamnarea sa,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 2 din Legea nr.

143/2000.

Împotriva sentinței

penale a Tribunalului Iași, secția penală, în Dosarul nr. 5141/2003, cel

condamnat a declarat apel la Curtea de Apel Iași.

Curtea de Apel Iași,

prin decizia penală pronunțată în Dosarul nr. 850/45/2006 a menținut sentința

penală atacată.

Împotriva acestei

decizii, condamnatul a declarat recurs la această curte.

Autorul contestației

a mai arătat că, în acea perioadă, nu a putut găsi un loc de muncă în România,

motiv pentru care, prin intermediul unei agenții, a găsit un loc de muncă în

străinătate.

Lucrând în

străinătate, nu a avut cunoștință de termenele de judecată în recurs, iar

datorită resurselor financiare reduse, a fost în imposibilitate să angajeze un

avocat. De asemenea, nu a avut posibilitatea să revină în țară, pentru a se

prezenta la termenul de judecată, pe care nici nu-l cunoștea.

În drept,

contestatorul a invocat prevederile art. 386 lit. a) și b) și art. 390 C. proc.

pen.

Examinându-se

contestația în anulare, prin prisma dispozițiilor legale, incidente în cauză,

Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată.

În cadrul

reglementărilor căilor extraordinare de atac, în Secțiunea I „Contestația în

anulare”, se arată în art. 386 alin. (1) C. proc. pen. că „Împotriva

hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare”, printre

alte cazuri, în situațiile:

„a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauze de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre

această împiedicare”.

Deși, în motivarea

demersului său, făcut împotriva hotărârii definitive de condamnare, contestatorul

a invocat textele de procedură ale căror conținuturi au fost invocate, acesta

nu a dovedit cu nimic că, în speță, ar fi îndeplinite condițiile din textele de

lege. Astfel, nu s-a făcut dovada că procedura de citare a părții pentru

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs și nici faptul

că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această

împiedicare.

Dimpotrivă, actele

dosarului relevă că instanța de recurs și-a îndeplinit, în mod riguros,

obligațiile de citare și că, contrar cerințelor legii, petentul nu s-a îngrijit

de soarta procesului său, neinteresându-se nici măcar de termenul primit de

dosar, pentru a se prezenta la instanță și a-și face apărările inerente

procesului.

În atare situație,

cum contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat H.S. împotriva

Deciziei penale nr. 2857 din 18 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 850/45/2006 apare ca

neîntemeiată, Curtea va trebui să o respingă, ca atare.

Văzând și

reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

neîntemeiată, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat H.S.

împotriva Deciziei penale nr. 2857 din 18 septembrie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 850/45/2006.

Obligă contestatorul

condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 5 decembrie 2011.