ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3381/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 299 din 20 iunie 2008, Tribunalul Constanța, în baza art. 174 cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) și alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice din art. 174 - 175 lit. i) C. pen.) a condamnat pe inculpatul S.I., fără antecedente penale, la 8 ani închisoare în condițiile pedepsei accesorii prev. de art. 71 C. pen. rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., precum și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-a luat act că partea vătămată A.V. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Pentru a pronunța această soluție, pe baza probelor administrate, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul S.I. este crescător de animale și deține o stână situată în extravilanul localității Tuzla, amenajată într-un imobil care a aparținut unei foste ferme. Acesta angajase doi ciobani pentru a avea grijă de ferma sa de capre, respectiv, pe numiții A.M. și D.S. Acesta din urmă a plecat de la stână în ziua de 20 martie 2007 și nu s-a mai întors. Ciobanii locuiau în stână și aveau grijă de animalele inculpatului care îi plătea și le asigura zilnic mâncarea. Inculpatul sau soția acestuia, martora S.L., reveneau de două ori pe zi la stână pentru a mulge caprele și a lua laptele.

În ziua de 26 martie 2007, după prânz, soția inculpatului a mers la stână și a constatat că acolo nu se mai află numitul A.M., caprele se aflau libere pe câmp în apropierea stânei, iar în baraca în care locuia ciobanul A.M. se aflau mai mulți iezi tăiați și aranjați într-un sac. Aceasta a mers acasă și a revenit la stână, însoțită de inculpat.

Când au ajuns aici, l-au găsit pe ciobanul A.M. care a răspuns evaziv cu privire la dispariția mieilor. După numărarea iezilor și constatarea lipsei a 15 bucăți, inculpatul, supărat de lipsa mieilor și de atitudinea necuviincioasă a ciobanului, i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu un băț peste tot corpul.

Incidentul a avut loc pe terenul din fața stânei, aspect evidențiat și de martorul cu identitate protejată care a observat incidentul de la o distanță considerabilă, dar care i-a permis să-l identifice pe inculpat în persoana numitului S.I.

După acest incident, victima a fugit peste câmp, s-a întâlnit cu martorul I.S. căruia i-a spus că a fost lovit de inculpat, solicitându-i niște haine de îmbrăcat, pentru că era într-o ținută lejeră pentru acel timp. Martorul s-a dezbrăcat de două hanorace subțiri pe care victima le-a îmbrăcat doar pe o mână, deoarece a apărut inculpatul care a încercat să treacă cu calul peste victimă.

Mai târziu, victima a fost găsită decedată iar la locul unde se află au fost descoperite urme de potcoave similare cu cele ale calului cu care venise inculpatul în seara de 26 martie 2007, precum și de roți de cauciuc care duceau de la marginea lacului spre stâna inculpatului.

Din concluziile medicului legist, care a efectuat necropsia cadavrului, la 2 aprilie 2007, a rezultat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic, urmare a unui politraumatism (echimoze, excoriații și hematoame pe cap, trunchi și membre).

Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure.

S-a mai reținut că unele din leziunile de la nivelul membrelor au caracter de autoapărare, altele de târâre. Actul medico-legal a stabilit că leziunile traumatice puteau data cu câteva ore înainte de deces și au legătură directă și necondiționată cu mecanismul de producere a morții.

Pe de altă parte, din adresa din 5 aprilie 2007 a S.M.L. Constanța a rezultat că moartea victimei A.M. putea surveni în noaptea de 26/27 martie 2007, având în vedere locul în care a stat, precum și temperatura aerului în zilele care au urmat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul care și-a susținut nevinovăția, solicitând achitarea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța care a criticat-o sub aspectul greșitei încadrări juridice reținute și a reținerii disp. art. 73 lit. b) C. pen., tot astfel, precum și la individualizarea greșită a pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 25 din 2 martie 2010, Curtea de Apel Constanța, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de parchet, a desființat în parte hotărârea atacată și în rejudecare a dispus, după cum urmează:

- conform art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din art. 174 C. pen. în art. 174 - 175 lit. i) C. pen., text în baza căruia a condamnat pe inculpat la 15 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. ca și pedeapsă complementară:

- au fost înlăturate disp. art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.;

- au fost menținute în rest dispozițiile hotărârii apelate și a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.

În considerentele deciziei s-a reținut de instanța de apel că, fapta a fost comisă în izlazul comunal și în înțelesul legii penale acesta este un loc public, deoarece prin natura și destinația lui este accesibil publicului, respectiv locuitorilor comunității și deci, inculpatul trebuie să răspundă pentru comiterea infracțiunii de omor calificat.

S-a mai arătat că nu se justifică reținerea disp. art. 73 lit. b) C. pen., deoarece acțiunea victimei de a sacrifica și vinde 15 iezi nu poate constitui un act de provocare, în sensul legii, aceasta cu atât mai mult cu cât, din probele administrate nu a rezultat implicarea victimei în prejudiciul cauzat inculpatului.

În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul care, prin motivele scrise cât și oral, a susținut, în esență, următoarele critici:

- nelegala sesizare a instanței prin încălcarea disp. art. 264 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că, rechizitoriul nu a fost verificat pentru legalitate și netemeinicie de procurorul ierarhic, nerespectare care atrage o nulitate absolută a sesizării și impune trimiterea cauzei la parchet pentru refacerea rechizitoriului;

- încadrarea juridică greșită a faptei de omor în disp. art. 174 - 175 lit. i) C. pen., precum și înlăturarea art. 73 lit. b) C. pen. nu corespunde probelor administrate și dispozițiilor legale care se referă nu la loc public, ci la săvârșirea faptei de omor în public, situații total diferite; pe de altă parte, instanța referindu-se la inexistența provocării se referă la „neimplicarea victimei în vreun prejudiciu suferit de inculpat”, aspect care, însă, nu a fost în niciun fel verificat în cauză;

- încălcarea dispozițiilor legale privind competența materială sau după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, prevăzute sub sancțiunea nulității, prin aceea că, majoritatea actelor de cercetare au fost efectuate de organul de cercetare, deși în cazul infracțiunii de omor, urmărirea penală trebuia făcută obligatoriu de procuror, potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. pen.;

- hotărârile au fost date cu încălcarea legii și a probelor administrate în sensul că fapta nu a fost comisă de inculpat ci de ciobanii de la stânele învecinate, impunându-se în cauză o soluție de achitare.

În susținerea acestor critici au fost invocate cazurile de casare înscrise în art. 385

9

alin. (1) pct. 1, 2, 17 și 18 C. proc. pen.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate, în raport de aceste critici, de cazurile de casare invocate, cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. se constată - pentru considerentele ce urmează - că recursul declarat de inculpat este fondat.

Instanțele au făcut o apreciere corespunzătoare a materialului probator administrat, stabilind o stare de fapt corectă, după cum și vinovăția inculpatului în comiterea faptei de omor.

Reținând că fapta s-a săvârșit în public, instanța de apel a făcut și o încadrare juridică corespunzătoare stării de fapt, rezultată din probele administrate.

Dar, instanța de apel a înlăturat greșit aplicarea disp. art. 73 lit. b) C. pen., apreciind nejustificat că atitudinea victimei de a sacrifica și vinde 15 iezi nu poate avea semnificația unui act provocator în sensul legii, mai ales că, nu a rezultat implicarea victimei într-un prejudiciu cauzat inculpatului.

Ori, victima a fost surprinsă de soția inculpatului cu cei 5 iezi tăiați, motiv pentru care l-a chemat pe inculpat care a constatat în urma numărătorii dispariția a încă 10 iezi.

Desigur, în contextul în care victima era plătită să îngrijească corespunzător animalele inculpatului, acțiunea sa de a sacrifica și a face dispăruți 15 iezi, urmată de o atitudine evazivă și nesinceră ce putea fi interpretată drept o sfidare la adresa inculpatului, se poate constitui într-un act de provocare, căci aceasta este o acțiune ilicită, de o anumită gravitate care poate justifica o puternică emoție și tulburare sub imperiul căreia inculpatul să fi desfășurat activitatea de agresionare a victimei care a condus la decesul acesteia.

În raport de această stare de fapt, se impunea ca instanța de apel să constate că fapta victimei are semnificația necesară actului de provocare și sub acest aspect, să mențină soluția primei instanțe, ca legală și temeinică.

Desigur, acesta este și motivul pentru care în cauză instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii prin hotărârea recurată, supusă casării prin prisma dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen. a căror abrogare a fost declarată neconstituțională.

Ca atare, pentru același motiv, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. d) C. proc. pen. se va admite recursul declarat de inculpat, decizia penală fiind casată numai cu privire la greșita nereținere a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. în favoarea inculpatului.

Procedând la rejudecare, în limitele casării, prin aplicarea disp. art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen. se va coborî pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de omor calificat sub limita minimă legală, ca efect al circumstanței legale atenuantă reținută în favoarea acestuia.

În rest criticile formulate de inculpat sunt nefondate.

În cauză au fost respectate dispozițiile art. 264 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că, rechizitoriul a fost verificat de persoana competentă, respectiv, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, iar examinarea nu se putea efectua decât sub aspectul legalității și temeiniciei, viza fiind conformă acestor dispoziții procesual penale a căror încălcare poate atrage o nulitate relativă, care însă, poate fi invocată numai la primul termen de judecată, în fața primei instanțe.

Tot astfel și în privința nerespectării dispozițiilor art. 209 alin. (3) C. proc. pen., critica inculpatului nu are suport probator, deoarece urmărirea penală a fost efectuată de procurorul de caz competent material din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Chiar și în aceste cauze, în care urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror sunt situații care reclamă urgență și sunt acte a căror efectuare nu suportă amânare, astfel încât, potrivit art. 213 C. pen. acestea pot fi efectuate de organul de cercetare penală și nu atrag nulitatea.

Respectând aceste prevederi legale, în speță, organul de cercetare penală a efectuat procese verbale de cercetare a locului faptei precum și cele de identificare a victimei al cărui cadavru a fost descoperit de un pescar pe malul lacului Zarcuzon și care în temeiul legii nu pot fi afectate de nulitate.

Și critica vizând încadrarea juridică a faptei nu este conformă nici probelor administrate în cauză și nici dispozițiile art. 152 C. pen. care lămuresc înțelesul noțiunii de faptă săvârșită în public.

Cum fapta dedusă judecății a fost comisă pe un izlaz, în înțelesul art. 152 lit. a) C. pen. aceasta se consideră a fi săvârșită în public, deoarece locul, respectiv, izlazul prin natura și destinația lui este totdeauna accesibilă publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană.

De altfel, martorii I.S., C.B., B.I. și S.G. au văzut nu numai deplasarea victimei și a inculpatului pe izlaz, dar au perceput și agresionarea ei de către inculpat în ziua de 26 martie 2007.

În aceste condiții, în mod corect instanța de apel a încadrat fapta în omor calificat.

Și desigur nu există motiv de casare nici în privința soluției de condamnare pe care inculpatul o consideră consecința unei grave erori de fapt.

Din examinarea întregului material probator se poate afirma că soluția de condamnare a inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat este legală și temeinică, fiind, fără echivoc, susținută de probele administrate.

Deși inculpatul nu recunoaște comiterea omorului, acceptă că în ziua de 26 martie 2007 a lovit victima cu un băț peste tot corpul, dar a susținut că acesta a fost singurul incident ce a intervenit, iar după plecarea victimei nu l-a mai văzut.

Dar susținerea inculpatului este infirmată de declarația martorului I.S. care a perceput lovirea victimei de inculpat mai spre seară, în cursul aceleiași zile. Din descrierea martorului rezultă că victima purta aceiași îmbrăcăminte sumară ca și cea găsită pe cadavrul descoperit pe malul lacului Zarcuzon.

În ordinea probelor care atestă lovirea victimei doar de inculpat se poate menționa și declarația martorului S.G. care a văzut când inculpatul lovea victima când se aflau pe terenul de lângă stână.

La locul unde a fost descoperită victima, au fost găsite urme de potcoavă similare cu cele ale calului cu care venise în seara zilei de 26 martie 2007 inculpatul la stână, precum și urme de roți de cauciuc care duceau de la marginea lacului spre stâna inculpatului.

Și în fine, din actul medico-legal de necropsie a rezultat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic (echimoze, excoriații, hematoame pe cap, trunchi și membre).

S-a mai concluzionat că între leziunile traumatice ce s-au produs cu puțin timp înaintea decesului există o legătură de cauzalitate directă și necondiționată cu mecanisme de producere a morții.

Și în fine, s-a mai reținut că la 2 aprilie 2007 când s-a efectuat necropsia nu se cunoștea identitatea cadavrului și nici împrejurările în care s-a produs decesul care s-a apreciat a fi intervenit cu 3 zile înaintea necropsiei.

În contextul împrejurărilor de fapt rezultate din întreg materialul probator administrat - atât în faza urmăririi penale cât și a judecății - este fără echivoc stabilit că inculpatul este cel care a produs moartea victimei A.M., în condițiile cunoscute și nu o altă persoană, așa cum a susținut inculpatul.

Pentru aceste considerente, soluția de condamnare este legală și temeinică, după cum și încadrarea juridică a faptei - de omor calificat - așa cum a reținut instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva Deciziei penale nr. 25/P din 2 martie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Casează decizia penală atacată numai cu privire la omisiunea reținerii dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Face aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (2) C. pen. și reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174, 175 lit. i) C. pen. de la 15 ani închisoare la 12 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2010.

Procesat de GGC - NN