ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 603/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 603/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Brașov, reclamantul O.M.D., reprezentat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor a chemat în judecată Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului Covasna solicitând obligarea pârâților la încadrarea sa în corpul ofițerilor de poliție, cu echivalarea gradului profesional corespunzător pregătirii și studiilor superioare de care beneficiază și plata drepturilor salariale aferente.
Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 152/F din 19 noiembrie 2007 a admis acțiunea, a obligat pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative să-l încadreze pe reclamant în categoria A – corpul ofițerilor de poliție începând cu 01 martie 2003 și să-i echivaleze gradul profesional corespunzător pregătirii și studiilor absolvite, a obligat pârâții să-i plătească reclamantului drepturile salariale aferente gradului profesional începând cu august 2004 și până la data încadrării în corpul ofițerilor de poliție și cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamantul ocupă funcția de agent I la Serviciul Cercetării Penale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Covasna și a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din Brașov în sesiunea februarie 2003. Au fost citate dispozițiile art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, în forma inițială și pentru că reclamantul a absolvit studii superioare de lungă durată, acestuia i-ar fi aplicabile aceste prevederi. Modificările aduse art. 73 alin. (7) prin O.U.G. nr. 89 din 14 octombrie 2003 se consideră că nu pot fi aplicabile față de reclamant în baza principiului neretroactivității legii reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 1 C. proc.
civ., pentru că reclamantului îi este aplicabilă legea de la data nașterii raportului juridic obligațional, conform principiului „tempus regit actum”. Pentru că art. 73 alin. (7) din forma inițială a Legii nr. 360/2002 ar avea caracter imperativ, Ministerul Internelor și Reformei Administrative era obligat să-l încadreze pe reclamant în corpul ofițerilor de poliție și să-i acorde gradul profesional corespunzător condițiilor pe care le îndeplinea, iar pentru că nu a respectat această obligație, acțiunea a fost admisă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Internelor și Reformei Administrative, considerând-o nelegală și netemeinică. Mai întâi, a fost invocat faptul că O.M.D. era decăzut din dreptul de a introduce acțiune pentru că a promovat examenul de licență în luna februarie 2003 și a introdus acțiunea la 09 august 2007, cu nerespectarea dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Se consideră că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală și pentru că a dispus încadrarea retroactivă a agentului de poliție în categoria profesională A – Corpul ofițerilor de poliție începând cu 01 martie 2003 cu toate că de la absolvirea studiilor și până în prezent acesta nu a îndeplinit atribuții specifice ofițerilor de poliție, ci pe cele specifice agenților de poliție. Hotărârea instanței de fond este criticată și pentru că este fundamentată pe un text de lege care este, în prezent, modificat, respectiv art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 89/2003, care prevede că „agenții de poliție care au absolvit studii superioare au dreptul să participe la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițer vacante”.
Din interpretarea acestui ar rezulta că absolvirea studiilor superioare este o condiție pentru participarea la concurs a agenților de poliție, dar nu pentru promovarea directă a acestora în corpul ofițerilor de poliție, iar reclamantul a participat, de la absolvirea studiilor, la două concursuri în vederea trecerii în corpul ofițerilor, dar nu le-a promovat. S-a solicitat admiterea recursului Ministerului Internelor și Reformei Administrative și, în principal, constatarea că O.M.D. este decăzut din dreptul de a formula cererea de chemare în judecată, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. După analiza motivelor de recurs invocate, inclusiv dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente: Reclamantul O.M.D.
este agent de poliție, iar în anul 2002 a promovat examenul de licență, fiind absolvent al Facultăți de Drept din cadrul Universității Brașov. Instanța de fond a apreciat că cererea de obligare a Ministerului Internelor și Reformei Administrative de a-l încadra pe reclamant în categoria corpului ofițerilor de poliție este fondată, însă soluția pronunțată de instanța de fond este dată cu interpretarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Este adevărat că potrivit art. 73 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, în momentul intrării în vigoare a legii, gradele militare ale polițiștilor vor fi echivalente cu gradele profesionale, conform pregătirii și studiilor fiecăruia și că art. 73 alin. (7), în forma în vigoare la data adoptării legii prevedea că „agenții de poliție care au absolvit studii superioare de lungă durată cu diplomă de licență sau echivalentă, sau studii superioare de lungă durată cu diplomă sau echivalentă vor fi încadrați în categorii și grade profesionale corespunzătoare studiilor, în condițiile legii”, dar acest ultim text a fost modificat prin O.U.G. nr. 89/2003 și care prevede că „agenții de poliție care absolvit studii superioare au dreptul să participe la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițer vacante”.
Prin invocarea unui text de lege, care a fost modificat încă din anul 2003, instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală, pentru că nu poate fi considerat temei de drept un text care nu mai este în vigoare la momentul pronunțării soluției, pentru că ar însemna ca legea, deși modificată, se producă efecte în prezent ceea ce reprezintă o retroactivitate a unei norme de lege modificată. Faptul că în anul 2003, când a absolvit facultatea era în vigoare Statutul polițistului, reclamantul O.M.D.
era absolvent de studii superioare nu îndreptățea instanța de fond să oblige Ministerul Internelor și Reformei Administrative să-l încadreze în corpul ofițerilor de poliție numai pentru că, la acel moment, legea prevedea trecerea absolvenților de studii superioare în categorii și grade profesionale corespunzător studiilor, dar tot în condițiile legii, iar în prezent, textul de lege prevede că absolvenții de studii superioare pot ocupa posturi de ofițer dacă participă la concurs. Chiar și dispozițiile art. 73 alin. (7) din Statutul Polițistului, în forma anterioară modificărilor aduse de O.U.G. nr. 89/2003, ar trebui interpretate coroborat cu cele ale art. 9 alin. (2) din același act normativ care prevede că ofițerii de poliție pot proveni și din rândul agenților de poliție absolvenți cu diplomă sau licență ai instituțiilor de învățământ superior.
Absolvirea studiilor superioare conferă agenților de poliție dreptul de a se înscrie la concurs, dar nu și dreptul de a fi numiți „de jure” ca ofițeri de poliție. Din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul O.M.D. cunoștea faptul că legea s-a modificat și că pentru promovarea în corpul ofițerilor este necesară susținerea unui concurs pentru că a participat la două concursuri organizate de Inspectoratul General al Poliției Române în luna mai 2003 și 24 octombrie 2006, fiind declarat respins. Pentru că a absolvit studii superioare, în baza unor acte normative, reclamantul beneficiază de spor de 25% pentru că îndeplinește și unele sarcini suplimentare. Față de cele prezentate, va fi admis recursul declarat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, va fi modificată, în tot, sentința atacată și, pe fond, respinsă acțiunea reclamantului O.M.D.
, reprezentat de Sindicatul Național al Polițiștilor, ca neîntemeiată. În privința motivului de recurs căruia reclamantul era decăzut din dreptul de a introduce acțiunea prin interpretarea prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se constată că acesta este nefondat. Art. 11 din Legea nr. 554/2004 reglementează termenul de introducere a acțiunii, care este de 6 luni, iar pentru motive temeinice, pentru actul administrativ unilateral cererea poate fi introdusă într-un termen de cel mult 1 an de la data emiterii actului. La instanța de fond, cererea de chemare în judecată nu a indicat temeiul de drept din Legea nr. 554/2004, dar acesta la 27 iunie 2007 a adresat o cerere Ministerului Internelor și Reformei Administrative prin care a solicitat încadrarea în gradul profesional de ofițer de la data absolvirii.
Nu s-a precizat dacă s-a primit sau nu un răspuns dar la data de 28 august 2007 s-a adresat instanței de contencios administrativ, astfel că cererea a fost formulată în termen și nu poate fi invocată decăderea, coniderându-se că cererea s-a bazat pe refuzul autorității de a-i acorda drepturile solicitate. De altfel, în motivele de recurs nu se precizează în raport de care dată și care act ar interveni decăderea, dar nu se poate considera că termenul pentru introducerea acțiunii ar trebuie să se calculeze din anul 2002. De aceea, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi modificată în tot sentința atacată și, pe fond, respinsă acțiunea reclamantului O.M.D., reprezentat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva sentinței nr. 152/F din 19 noiembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și pe fond respinge acțiunea reclamantului O.M.D. reprezentat de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.