ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4717/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4717/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea din data

de 01 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 10378/95/2008,

s-a dispus sesizarea Curții de Apel Craiova cu soluționarea excepției de nelegalitate

a hotărârii nr. 22 din 19 noiembrie 2008 a Plenului Curții de Conturi privind Instrucțiunile

pentru valorificarea actelor de control întocmite în trimestrul IV 2008 și a fost

suspendată judecarea cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate.

Prin sentința nr. 224/2011

din 18 aprilie 2011 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, a a

dmis

excepția de nelegalitate invocată

în Dosarul nr. 10378/95/2008 al acestei instanțe privind pe recurentele petente

Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Mehedinți și intimații-pârâți

Primăria comunei Voloiac, D.C., D.M., și intervenient D.M.I. și a c

onstatat nelegalitatea art. 1 din Instrucțiunile privind valorificarea

actelor de control întocmite în trimestrul IV 2008, aprobate prin hotărârea Plenului

Curții de Conturi a României nr. 22 din 19 noiembrie 2008.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a excepției de nelegalitate, a reținut următoarele:

Potrivit art. 31 din

Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată,

în varianta sa în vigoare anterioară Legii nr. 217/2008 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 94/1992, rapoartele asupra conturilor sunt examinate de un complet format

din 3 consilieri de conturi din secția de control ulterior sau șeful compartimentului

de control financiar al camerei de conturi județene și 2 controlori financiari care

pronunță încheieri prin care dispune fie descărcarea de gestiune, fie sesizarea

colegiului jurisdicțional al Curții sau, după caz, colegiul jurisdicțional al camerei

de conturi pentru stabilirea răspunderii juridice potrivit legii.

În analiza acestei dispoziții

legale trebuie avute în vedere și dispozițiile O.U.G. nr. 117/2003 privind preluarea

activității jurisdicționale și a personalului instanțelor Curții de Conturi de către

instanțele judecătorești, care la art. 2 alin. (1) arată:

„Cauzele aflate în curs

de judecată la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență la instanțele

Curții de Conturi se preiau de instanțele judecătorești astfel:

a) dosarele aflate pe

rolul colegiilor jurisdicționale de pe lângă camerele de conturi se preiau de tribunale,

urmând sa fie soluționate de secțiile sau, după caz, de completele de contencios

administrativ;

b) dosarele aflate pe

rolul colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi se preiau de Curtea de Apel

București, secția contencios administrativ;

c) dosarele aflate pe

rolul secției jurisdicționale a Curții de Conturi se preiau de Curtea Supremă de

Justiție, secția contencios administrativ.”

Art.

4 din același act normativ precizează: „După intrarea in vigoare a prezentei ordonanțe

de urgență, învestirea instanțelor judecătorești, competente potrivit art. 2

alin. (1), se realizează prin actul de sesizare al procurorului financiar, prin

încheierea completelor din cadrul Curții de Conturi, precum și prin alte modalități

prevăzute de lege”.

În consecință, valorificarea

rapoartelor asupra conturilor, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 217/2008,

se făcea potrivit formelor prescrise de lege, mai sus prezentate, prin încheierea

completului din cadrul secției de control financiar ulterior sau completului din

cadrul camerei de conturi județene ce sesiza instanța competentă potrivit art. 2

alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2003.

Prin Legea nr. 217/2008

publicată în M. Of. 724/24.10.2008, art. 31 din Legea nr. 94/1992 a suferit o modificare

substanțială în sensul că activitatea de valorificare a rapoartelor de audit se

face potrivit regulamentului aprobat conform prevederilor art. 12 alin. (2) din

lege [alin. (1)], urmând ca în situațiile în care se constată existența unor abateri

de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii,

rapoartele să se comunice conducerii entității publice auditate, iar stabilirea

întinderii prejudiciului și dispunerea masurilor pentru recuperarea acestuia devin

obligație a conducerii entității auditate [alin. (3)].

Instanța de fond a reținut

că Legea nr. 217/2008 nu cuprinde dispoziții tranzitorii și nici nu reglementează

în cuprinsul ei intrarea sa în vigoare, în tot sau în parte, la o dată ulterioară,

astfel că aceasta a intrat în vigoare, cu privire la toate dispozițiile sale, la

3 zile de la data publicării sale în M. Of., potrivit art. 78 din Constituția României,

republicată.

În același sens s-au avut

în vedere și dispozițiile art. 58 Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă

pentru elaborarea actelor normative, care precizează că dispozițiile de modificare

și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de

bază, identificându-se cu acesta.

Normele legale analizate

(art. 31 din Legea nr. 94/1992) sunt norme de procedură, de imediată aplicare, de

unde rezultă clar voința legiuitorului ca aceste norme legale să se aplice imediat

după intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2008.

Instanța a apreciat că

aceeași concluzie se desprinde și din analiza dispozițiilor tranzitorii și finale

cuprinse în Legea nr. 94/1992, care la art. 130 arată că dispozițiile referitoare

la activitatea de jurisdicție se completează cu prevederile C. proc. civ., precum

și cu orice alte dispoziții legale, în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune

altfel.

Potrivit art. 725

alin. (1) C. proc. civ., norma juridică de procedură este de imediată aplicare.

Numai în situația cauzelor

aflate în curs de judecată, competența instanțelor sau organelor competente să le

soluționeze rămâne cea prevăzută de legea în vigoare la data învestirii [soluție

legislativă prevăzută de art. 725 alin. (2) C. proc. civ. și preluată și de dispozițiile

art. 131 alin. (1) din Legea nr. 94/1992].

S-a constatat că, în acest

context, Curtea de Conturi a României, prin Plenul său, a adoptat la data de 12

decembrie 2008, mult după intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2008, hotărârea

nr. 22, prin care aprobă Instrucțiunile din 12 noiembrie 2008 pentru valorificarea

actelor de control întocmite în trimestrul IV 2008, atât la nivelul camerelor de

conturi județene, cât și al structurilor centrale ale Curții de Conturi.

În art. 1 al Instrucțiunilor

se arată că: „Actele de control întocmite în urma acțiunilor de verificare derulate

în trimestrul IV conform programului de control financiar pe anul 2008, urmează

procedurile de valorificare în vigoare la data aprobării programului de control.”

Instanța de fond a reținut

că Instrucțiunile mai sus precizate constituie un act administrativ unilateral cu

caracter normativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Deși aparent, din interpretarea

per a contrario a dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ar rezulta

că pe calea excepției de nelegalitate ar putea fi supuse controlului judecătoresc

numai actele administrative unilaterale cu caracter individual, nu această interpretare

se impune a fi reținută, ci interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 trebuie făcută coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. (4) din

aceeași lege care arată că actul administrativ cu caracter normativ poate fi atacat

oricând pe calea acțiunii directe.

Or, cu atât mai mult,

trebuie recunoscut că acesta poate fi supus controlului judecătoresc pe calea excepției

de nelegalitate, impunându-se a fi reținut corect în interpretarea art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, argumentul a fortiori.

S-a apreciat că, în caz

contrar, s-a ajunge la ipoteza absurdă că ceea ce este permis a fi invocat pe cale

de acțiune nu este permis pe cale de excepție și s-a reținut că în acest sens este

și practica judiciară constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie,

constatându-se, astfel, că excepția invocată în cauză nu este inadmisibilă.

Pe fond, instanța a reținut

că dispoziția cuprinsă în Instrucțiunile mai sus precizate este nelegală, deoarece

creează posibilitatea ca, în dezacord cu dispozițiile Legii nr. 217/2008, instanțele

de judecată să fie învestite prin încheieri ale completelor compuse potrivit

art. 31 din Legea nr. 94/1992, în varianta sa în vigoare anterioară Legii nr. 217/2008

și după ce această normă juridică fusese modificată, nemaiprevăzând această procedură.

Chiar dacă dispozițiile

cuprinse în O.U.G. nr. 117/2003 nu au fost modificate sau abrogate odată cu intrarea

în vigoare a Legii nr. 217/2008, acestea trebuie în mod necesar coroborate cu dispozițiile

legii, de unde rezultă că învestirea instanțelor, potrivit legii în vigoare, nu

se mai poate face în baza art. 31 din Legea nr. 94/1992, în forma sa anterioară.

În această situație, prin

Instrucțiunile analizate s-a creat un caz de ultraactivitate a legii de procedură,

în contradicție cu art. 78 din Constituția României, republicată, art. 58 Legea

nr. 24/2000, art. 725 C. proc. civ. și art. 130 și 131 din Legea nr. 94/2004.

S-a mai arătat în considerentele

hotărârii atacate că nu pot fi reținute sub acest aspect ca întemeiate argumentele

aduse de intimată, în sensul că programul de control a fost adoptat la începutul

anului 2008 și, în consecință, valorificarea acestuia urmează a se face potrivit

legii în vigoare la data adoptării sale, deoarece aceasta este contrară dispozițiilor

legale precizate, precum și voinței legiuitorului așa cum aceasta rezultă clar din

aceste dispoziții legale și a fost mai sus relevată.

Instanța a apreciat că

în contextul legislativ mai sus precizat singura soluție legală ce putea fi adoptată

de Curtea de Conturi a României era ca după intrarea în vigoare a Legii nr. 217/2008

să procedeze la valorificarea actelor de control potrivit dispozițiilor acestei

legi, rămânând ca în cauzele în care învestirea instanțelor s-a făcut anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 217/2008, acestea să fie soluționate potrivit legii vechi.

Adoptând o soluție contrară,

Curtea de Conturi a României a încălcat dispozițiile legale enunțate, dar și dispozițiile

art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind ierarhia actelor normative, ale art. 73 din

Legea nr. 24/2000, potrivit cărora instrucțiunile cu caracter normativ emise de

organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților

administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor

și a ordonanțelor Guvernului, dar și ale art. 31 din Legea nr. 94/2004, așa cum

aceasta a fost modificată prin Legea nr. 217/2008.

S-a mai reținut că Instrucțiunile

analizate sunt afectate de nelegalitate și prin prisma dispozițiilor art. 10

alin. (1) din Legea nr. 24/2000, care prevăd că, în vederea intrării lor în vigoare,

legile, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele,

instrucțiunile și alte acte normative emise de organele administrației publice centrale

de specialitate se publică în M. Of. al României, Partea I.

Or, așa cum a rezultat

din probatoriul administrat în cauză, și așa cum a recunoscut și intimata prin întâmpinare,

Instrucțiunile analizate, deși în mod evident au caracter normativ, nu au fost publicate

în M. Of. în vederea intrării în vigoare, înscriindu-se astfel în categoria actelor

normative inexistente.

Chiar și relativ la temeiul

în baza cărora Instrucțiunile au fost adoptate, instanța a reținut că în preambul

se arată că acestea au fost adoptate potrivit art. 12 alin. (2) și 122 lit. j) din

Legea nr. 94/1992, însă acest temei de drept nu este incident, deoarece art. 122

lit. j), în varianta sa în vigoare la data adoptării și apoi aprobării Instrucțiunilor,

prevedea posibilitatea plenului Curții de Conturi de a adopta regulamente, iar nu

instrucțiuni.

S-a apreciat de către

instanță că diferențierea nu este una pur formală, deoarece anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 217/2008, potrivit art. 122 lit. g), Plenul Curții de Conturi

putea adopta instrucțiuni, însă și acestea aveau caracter obligatoriu doar pentru

organele de control financiar ale Curții de Conturi și trebuiau să fie necesare

pentru exercitarea în bune condiții a competenței acestora, neputând, ca urmare,

împieta asupra atributului instanțelor de judecată de a-și verifica legalitatea

învestirii.

S-a mai arătat că, deși

prin art. 122, după modificarea Legii nr. 94/1992 prin Legea nr. 217/2008, nu se

mai prevede expres posibilitatea Plenului Curții de Conturi de a adopta instrucțiuni,

această posibilitate nu poate fi negată, trebuind însă a fi analizată prin prisma

reglementării mult mai precise din art. 122

lit. b) din Legea nr. 94/2004 în varianta

sa actuală, care dă posibilitatea plenului Curții de Conturi de a aproba normele

proprii privind activitatea specifică a Curții de Conturi.

Instanța de fond a apreciat

că nu poate fi reținut nici argumentul adus de intimată în sensul că dacă nu s-ar

fi adoptat Instrucțiunile mai sus analizate actele de control emise în trimestrul

IV 2008 nu ar mai fi putut fi valorificate, deoarece se impune ca acestea să fi

valorificate cu respectarea principului legalității, principiu care trebuie să ghideze

activitatea oricărei autorități administrative.

Pentru aceste considerente,

instanța de fond a admis excepția de nelegalitate invocată în cauză și a constatat

nelegalitatea art. 1 din Instrucțiunile privind valorificarea

actelor de control întocmite în trimestrul IV 2008, aprobate prin hotărârea Plenului

Curții de Conturi a României nr. 22 din 19 noiembrie 2008

declarat de

Curtea

de Conturi a României în nume propriu și pentru Camera de Conturi a județului Mehedinți

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs Curtea de Conturi a României în nume propriu și pentru Camera

de Conturi a județului Mehedinți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

și invocând, în drept, motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În cuprinsul memoriului

de recurs se critică hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte:

3.1. Greșita soluționare

a excepției de inadmisibilitate

Potrivit recurentei, actele

normative nu pot fi supuse controlului de legalitate prin prisma art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 a cărui sferă de cuprindere vizează numai actele administrative

individuale.

3.2. Nu s-a observat că

prevederile Legii nr. 94/1992, republicată, și ale art. 4 din O.U.G. nr. 117/2003

aprobate de Legea nr. 49/2004 ultraactivează.

Recurenta a dezvoltat

teza potrivit căreia Legea nr. 217/2008 nu a rezolvat cazul situațiilor tranzitorii,

respectiv al actelor de control întocmite până la 27 octombrie 2008, așa încât Curtea

de Conturi prin organul său de conducere a fost nevoită să suplinească această lipsă

prin actul normativ în discuție, la emiterea căruia au fost avute în vedere

art. 1 și art. 4 din O.U.G. nr. 117/2003 care nu au fost abrogate expres prin Legea

nr. 217/2008.

3.3. Publicarea hotărârii

Plenului nr. 22 din 19 noiembrie 2008 nu era obligatorie, în raport de dispozițiile

art. 12 din Legea nr. 94/1992.

3.4. Prin soluția pronunțată,

Curtea de apel nu a avut în vedere necesitatea recuperării prejudiciului, în cauză

fiind vorba despre bani publici, ceea ce constituie o obligație atât pentru Curtea

de Conturi, cât și pentru instanțele de judecată.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele

expuse în continuare.

relevante

Excepția de nelegalitate

a fost invocată din oficiu într-o cauză aflată în recurs la Curtea de Apel Craiova,

obiectul acelui dosar privind sesizarea Curții de Conturi a României – Camera de

Conturi Mehedinți de obligare a mai multor persoane fizice și a Primăriei comunei

Voloiac de a vira la bugetul local, respectiv public, diverse sume de bani plătite

ori decontate necuvenit.

Potrivit încheierii de

sesizare din data de 01 februarie 2011, excepția de nelegalitate a vizat întreaga

hotărâre nr. 22 din data de 19 noiembrie 2008 a Plenului Curții de Conturi privind

instrucțiunile pentru valorificarea actelor de control întocmite în trimestrul IV

2008 însă prin sentința atacată instanța a reținut numai nelegalitatea art. 1 din

acest act normativ.

Prin urmare, controlul

judiciar declanșat ca urmare a recursului declarat de emitentul actului normativ

se va limita la această prevedere.

Analizând finele de neprimire

al excepției de nelegalitate, cât și fondul acesteia, prima instanță a ajuns la

o soluție pe care și-o însușește și instanța de recurs pentru că reflectă o interpretare

corectă a prevederilor legale incidente.

Răspunzând în concret

criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Referitor la admisibilitatea

excepției de nelegalitate

Din interpretarea coroborată

a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2), ale art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004,

precum și ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 262/2007 rezultă că excepția de nelegalitate

a unui act normativ este admisibilă.

Punctul de vedere al recurentelor

are în vedere strict alin. (1) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, iar nu întregul

cadru de reglementare enunțat care se referă la actele administrative unilaterale,

acte care înglobează deopotrivă acte individuale și acte normative.

Pe de altă parte, în reflexia

art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale o normă juridică trebuie să îndeplinească dubla calitate de accesibilitate

și previzibilitate, permițând destinatarilor ei să-și orienteze conduita în acord

cu imperativele legii.

În privința previzibilității,

un rol esențial îl are jurisprudența uniformă, care, în această materie s-a orientat

constant în sensul afirmat de prima instanță, adică al admisibilității excepției

de nelegalitate a actelor normative.

Referitor la substanța

excepției de nelegalitate

Potrivit art. 1 al instrucțiunilor

atacate cu excepția de nelegalitate, reprodus la pct. 1.2 al deciziei, actelor de

control întocmite în urma acțiunilor de verificare derulate în trimestrul IV al

anului 2008 li se aplică procedurile de valorificare în vigoare la data aprobării

programului de control.

De asemenea, dispozițiile

legale avute în vedere de emitent indicate în cuprinsul motivului 1.3.2 sunt, toate,

norme de procedură.

În acest cadru, incidența

art. 725 alin. (1) C. proc civ. potrivit cu care legea de procedură este de imediată

aplicare a fost corect stabilită de prima instanță.

Teza recurentelor referitoare

la ultraactivitatea (supraviețuirea) legii civile vechi este lipsită de consistență,

câtă vreme în discuție nu sunt raporturi juridice de drept material ori substanțial,

ci reguli de procedură.

Situația tranzitorie invocată

de recurente, se rezolvă potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 în forma

în vigoare la data adoptării instrucțiunilor, care stabilește cu claritate că în

cazul existenței unor abateri de la legalitate și regularitate care au determinat

producerea unor prejudicii, după comunicarea constatărilor controlului, stabilirea

întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia „devin

obligație a conducerii entității auditate”.

Cu alte cuvinte, de la

data intrării în vigoare a Legii nr. 217/2008 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 94/1992, regulile procedurale care guvernează etapa valorificării rapoartelor

de audit sunt cele prevăzute în legea nouă, iar nu cele anterioare, care au fost

modificate.

În fine, susținerea că

dispozițiile art. 1 și art. 4 din O.U.G. nr. 117/2003 nu au fost abrogate expres

prin Legea nr. 217/2008 și de aceea ar putea fundamenta legal actul administrativ

normativ examinat ignoră faptul că abrogarea poate fi, potrivit art. 67 alin. (1)

din Legea nr. 24/2000, și implicită.

O.U.G. nr. 117/2003 a

avut ca obiect de reglementare, preluarea activității jurisdicționale și a personalului

Curții de Conturi de către instanțele judecătorești ca urmare a revizuirii din 2003

a Constituției României, când atribuțiile jurisdicționale ale Curții de Conturi

au fost eliminate.

Modificarea de amploare

a Legii nr. 94/1992, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, în scopul

punerii ei în acord cu noua configurație trasată prin art. 140 din Constituția revizuită,

a intervenit însă abia prin Legea nr. 217/2008, prin care, printre altele, a fost

abrogat în totalitate Capitolul IV (art. 40-88), referitor la atribuțiile jurisdicționale

ale Curții de Conturi, și a fost modificat substanțial art. 31, referitor la valorificarea

rapoartelor de audit (rapoarte asupra conturilor, în vechea reglementare).

În acest cadru normativ

nu există niciun temei pentru a considera că instituțiile juridice și procedurile

reglementate în art. 1 și 4 din O.U.G. nr. 117/2003 ar ultraactiva și, deci, că

instanțele de judecată ar mai putea să fie învestite prin încheieri ale unor complete

constituite potrivit art. 31 din Legea nr. 94/1992, în varianta anterioară modificării

Legii nr. 94/1992.

Referitor la obligația

publicării

Potrivit dispozițiilor

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, în vederea intrării lor în vigoare, instrucțiunile

analizate trebuiau publicate în M. Of. al României, Partea I.

Trimiterea pe care recurentele

o fac la dispozițiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, care,

la rândul lor, prevăd obligativitatea publicării în M. Of. a Regulamentului de organizare

și desfășurare a activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor rezultate din aceste activități, nu poate conduce la concluzia că, per a

contrario, alte acte administrative cu valoare normativă adoptate de Curtea de Conturi

nu ar trebui publicate pentru că, în privința acestora, devin incidente dispozițiile

comune în materie cuprinse în Legea nr. 24/2000, amintite anterior.

Prin urmare, considerentul

primei instanțe referitor la caracterul de „act normativ inexistent” al instrucțiunilor

este corect.

Referitor la consecințele

admiterii excepției de nelegalitate

Deși criticile care se

circumscriu acestui aspect exced controlului de legalitate pe care îl exercită o

instanță de control judiciar, Înalta Curte observă că autoritățile administrative

nu pot invoca interesul public pentru a justifica interpretarea și aplicarea eronată

a unor prevederi legale.

De altfel, presupusa imposibilitate

de recuperare a unor „bani publici” nu există, câtă vreme, în cadrul normativ nou

creat de Legea nr. 217/2008 s-au reglementat instrumente foarte eficiente de valorificare

a concluziilor rapoartelor de audit. Nu în ultimul rând, potrivit art. 128

1

,

nedispunerea recuperării prejudiciilor de către conducerea entității auditate, constituie

infracțiune.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, văzând că actul administrativ normativ a fost emis cu încălcarea principiului

ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat în art. 1 alin. (5)

din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul

de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Mehedinți împotriva sentinței

civile nr. 224/2011 din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2011.