ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3600/2010

Asupra recursului penal de față;

Examinând lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 305 din 4 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

S-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 15 iulie 2010 de către Procuratura din Koeln, Germania, privind persoana solicitată U.P.

S-a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile germane, cu respectarea regulii specialității, prevăzută de art. 100 din Legea nr. 302/2004.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate pe 29 zile, începând cu data încarcerării.

A constatat că persoana solicitată a fost reținută în perioada 29 septembrie 2010 ora 13,00, până la 30 septembrie 2010, ora 13,00.

În baza art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus ca în cazul condamnării persoanei solicitate la o pedeapsă privativă de libertate, aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., a constatat că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 29 septembrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile germane pe numele persoanei solicitate U.P., cetățean român.

Procedând la soluționarea cererii privind punerea în executare a mandatului european de arestare, instanța de fond a reținut că Procuratura din Koeln - Republica Germania a emis la data de 25 iulie 2010 un mandat de arestare față de cetățeanul român U.P., reținând că în noaptea de 2 mai 1993 sus-numitul, împreună cu o altă persoană a exercitat violențe asupra unei angajate a unui local de distracții din localitatea Bergisch Gladbach pentru a sustrage sumele de bani provenite din încasări.

În seara de 2 mai 1993 persoana solicitată și complicele său, s-au dus în sala de jocuri "2000" din Bergisch Gladbach și au rămas acolo până la miezul nopții până când toți ceilalți oaspeți au părăsit sala, astfel încât au luat decizia să atacate supraveghetorul care rămăsese singur și care se pregătea să închidă încasările din ziua respectivă. Pentru aducerea la îndeplinire a rezoluțiunii infracționale inculpatul și complicele au atacate supraveghetorul și l-au imobilizat cu ajutorul cătușelor cu mâinile la spate. Apoi au imobilizat victima, care era la podea pe burtă, cu un cablu de picioare și i-au băgat cablul și în gură. În acest sens inculpatul a avertizat victima spunându-i că va primi bătaie dacă încearcă să atragă atenția asupra faptei prin țipete.

Apoi făptașii au luat cheile sălii de joc pentru a închide localul și a putea lua încasările zilnice. Întrucât la închiderea ușii alarma automată s-a declanșat aceștia au fugit fără pradă pentru că nu au mai avut posibilitatea să își realizeze planul.

Reține prima instanță că cererea de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Germania este întemeiată în condițiile în care mandatul european de arestare întrunește condițiile prevăzute de art. 79 din Legea nr. 302/2004 modificată, fiind identificată persoana solicitată, au fost descrise circumstanțele în care a fost comisă fapta și limitele de pedeapsă.

Este îndeplinită și condiția dublei incriminări, reține instanța de fond, faptele reținute în sarcina persoanei solicitate având corespondent în legislația română.

Apreciază instanța de fond că cererea persoanei solicitate de respingere a sesizării privind punerea în executare a mandatului european de arestare invocând prescripția răspunderii penale, nu este întemeiată cât timp legea prevede doar o opțiune pentru judecător și nu o obligație de respingere a mandatului european de arestare pentru acest motiv.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată arătând că răspunderea penală s-a prescris, faptele fiind comise în urmă cu 17 ani, împrejurare în raport de care susține că se impune respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare.

Recursul este întemeiat.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de persoana solicitată este întemeiat urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează.

Din actele existente la dosar rezultă că fapta ce a determinat emiterea mandatului european de arestare de către autoritățile germane, a fost comisă la data de 2 mai 1993, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

La data comiterii faptei limitele speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. în vigoare la acel moment erau cuprinse între 2 și 7 ani închisoare.

Față de dispozițiile art. 122 lit. c) C. pen., cu referire la art. 124 C. pen., raportat la data comiterii faptei, rezultă că, la data de 2 mai 2005 s-a împlinit termenul prescripției răspunderii penale, cauză ce înlătură răspunderea penală.

Potrivit dispozițiilor art. 88 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 modificată, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române.

Față de argumentele arătate, Înalta Curte apreciază că mandatul european de arestare emis de autoritățile germane nu poate fi pus în executare existând acest impediment care înlătură răspunderea penală, potrivit legislației române.

Prescripția răspunderii penale reprezintă o penalizare pentru organele judiciare care nu au depus diligențe pentru tragerea la răspundere penală a celor care au comis o infracțiune, trecerea timpului făcând practic imposibilă sancționarea acestora.

Este adevărat că prescripția răspunderii penale este încadrată între motivele de refuz opțional de către autoritățile române a punerii în executare a mandatului european de arestare emis de statul solicitant, însă tot atât de adevărat este că, potrivit legislației române, nici o persoană nu poate fi trasă la răspundere penală în situația în care s-a împlinit termenul prescripției răspunderii penale.

Față de considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că în cauză este incident motivul de refuz al executării mandatului european de arestare emis de autoritățile germane, prevăzut de art. 88 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, respectiv a intervenit prescripția răspunderii penale, fapt pentru care urmează ca în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. să admită recursul declarat de persoana solicitată, va casa sentința penală atacată și rejudecând în fond va respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București de punere în executare a mandatului european emis de autoritățile germane.

Va anula formele de executare emise în baza sentinței penale recurate și va constata că mandatul de arestare din 4 octombrie 2010 al Curții de Apel București, secția I penală, nu a fost pus în executare.

Va constata că persoana solicitată a fost reținută de la 29 septembrie 2010 la 30 septembrie 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de persoana solicitată U.P. împotriva Sentinței penale nr. 305 din 4 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează sentința penală atacată și rejudecând, în fond, respinge sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cu punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 15 iulie 2010 de către Procuratura din Koeln, Germania privind persoana solicitată cetățean român U.P. posesor al pașaportului emis de serviciul pașapoarte București.

Anulează formele de executare emise în baza Sentinței penale nr. 305 din 4 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Constată că mandatul de arestare din 4 octombrie 2010 emis de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 8718/2/2010 (2560/2010) nu a fost pus în executare.

Constată că persoana solicitată a fost reținută în perioada 29 septembrie 2010 ora 13 până la 30 septembrie 2010 ora 13.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2010.