ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 183/2012

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 1806 din 6 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Galați a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului R.A.M.S. formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Tecuci având ca obiect anularea dispoziției nr. 2122 din 10 iunie 2006. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: Prin notificarea nr. 325/2001 reclamantul a solicitat restituirea în natură a unui teren de 780 m.p. situat în str. V.Alecsandri, imobil expropriat prin Decretul nr. 112/1987 în vederea construirii unor apartamente. Prin Dispoziția nr. 2122/2006 emisă de pârât, i-a fost restituit în natură doar o porțiune de 268 m.p., iar pentru restul terenului s-a constatat că acesta reprezintă cale de acces, loc de joacă și punct gospodăresc, deservind blocul construit în perimetru.

Reclamantul nu a propus administrarea unor probe pentru a dovedi că terenul este liber și că poate fi restituit în natură, deși sarcina probei în revenea conform art. 1169 C. civ. Potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor va analiza dosarele sub toate aspectele, putând să dispună inclusiv restituirea în natură în situațiile în care acest lucru este posibil. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 240 din 14 iunie 2007 a Curții de Apel Galați, reținându-se că părțile nu au fost de acord cu efectuarea unei expertize care să stabilească situația faptică a terenului neafectat de utilități.

Această hotărâre a fost atacată cu recurs de către reclamant, iar prin Decizia civilă nr. 459 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a casat hotărârea instanței de apel și s-a trimis cauza spre rejudecare, reținându-se în esență, că neachitarea onorariului de expert nu constituie un impediment în administrarea probei. În rejudecare, prin decizia civilă nr. 25 din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, apelul reclamantului a fost respins, iar prin decizia civilă nr. 329 din 25 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fos admis recursul, casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a decide astfel, instanța supremă a reținut că se impunea completarea raportului de expertiză și respectiv a probatoriului pentru a se stabili în mod indubitabil situația terenului liber, posibil și disponibil a fi restituit în natură.

În rejudecarea cauzei după ultima casare, prin decizia nr. 15/A din 8 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați-secția civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul R.A.M.S., schimbându-se în tot sentința apelată, în sensul admiterii în parte a contestației formulată de reclamant. În consecință, s-a modificat în parte dispoziția nr. 2122 din 16 iunie 2006 a Primarului Municipiului Tecuci și s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 772,64 m.p. identificată în conturul albastru, în schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expertul N.V. S-a mai dispus că măsurile reparatorii prevăzute în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, vizează suprafața de 3978,36 m.p., în loc de 4483 m.p.

și s-au menținut celelalte dispoziții ale deciziei nr. 2122/2006. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următaorele: Față de obiectul cererii de chemare în judecată și poziția părților, problema care trebuie lămurită este aceea dacă suprafața de 512 m.p., din totalul de 780 m.p., expropriată prin Decretul de expropriere nr. 112/1987, poziția 33, poate fi restituită în natură, în condițiile prevăzute de art. 11 din Legea nr. 10/2001 sau în mod corect au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent. În raport de dispozițiile legale, respectiv, art. 10 alin. (2), (3), (4) și art. 11 alin. (3), (4) din Legea nr. 10/2001 și de expertiza efectuată în cauză, cu privire la diferența de 521 m.p.

s-au reținut următoarele: Prin precizările depuse la 21 octombrie 2010, expertul a arătat că a fost identificată o suprafață totală de 495,55 m.p., în perimetrul B I J K H C marcată cu albastru pe raportul de expertiză, în care nu se include și suprafața 1, 2, 3, 4, 5, 7, 8, 9 deja restituită (fila 19 – schița anexă la raport) în suprafață de 268 mp. Astfel, suprafața ocupată de spațiul auto de manevră ce a devenit inutil în urma demolării garajelor 1-10 și cea ocupată de garajul nr. 11, (construcție ușor demontabilă în sensul art. 10 alin. (3)) pot fi restituite în natură în condițiile prevăzute de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Suprafața ocupată de trotuarul nr. 2 și spațiul de joacă pentru copii nu este inclusă în noțiunea de „lucrări tehnico-edilitare la ansamblul de locuințe” pentru că Primăria Tecuci nu a făcut dovada că aceste spații fac parte din lucrările de utilitate pentru care a fost dispusă exproprierea în baza decretului nr. 112/1987.

O astfel de probă nu a fost depusă la dosar, pârâta comunicând doar anexa din H.G.R. nr. 562/2002 de atestare a domeniului public și privat al municipiului Tecuci, în care sunt menționate la poziția 627, 628 și 634 doar punctele gospodărești. Ori, spre deosebire de prima expertiză efectuată la fond ce includea și ghenele de gunoi, în prezent acestea nu mai sunt incluse de expert în suprafața propusă spre restituire. Cu privire la spațiul de joacă acesta nu este inclus în anexa 3 de inventariere a bunurilor ce fac parte din domeniul public, ci face parte din domeniul privat al Consiliului Local (precizările pârâtei filele 6 – 18 dosar nr. 594/44/2008 al Curții de Apel Galați), astfel încât nu poate fi considerat de uz sau interes public, deoarece nu este declarat ca atare prin hotărâre a Consiliului local.

În plus, conform raportului de expertiză, blocul Z 8 are propriile sale căi de acces: trotuar, alee, parcare, lucrări de tehnică-utilitare pentru care s-a făcut exproprierea, iar trotuarul 2 propus a fi restituit servea, doar pentru accesul la spațiul de joacă și garaje, ce fac obiectul prezentului dosar urmând să formeze un corp unic, astfel încât nu există impedimente la restituirea și acestei suprafețe. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Tecuci prin care a solicitat casarea deciziei recurate pentru motive de nelegalitate. În susținerea criticilor formulate, recurentul a arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 261 C. proc.

civ., în sensul că din motivarea hotărârii nu rezultă cu claritate ,,motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței ” . A susținut că rolul administrării mijlocului de probă cu expertiză este acela de a identifica situația de fapt și nu de a sugera instanței o eventuală soluție ce ar trebui pronunțată în cauză. Pe lângă faptul că administrarea expertizei nu a fost pusă în discuția părților, obiectivele pentru efectuarea expertizei nu au fost propuse de către ambele părți și discutate în contradictoriu în fața instanței de judecată. S-a mai arătat că instanța de judecată nu trebuia să pronunțe soluția așa cum a fost sugerată de expert, ci era obligată să analizeze întregul material probator existent la dosarul cauzei înainte de a se pronunța, întrucât expertul nu se substituie instanței de judecată.

Cu privire la sintagma de lucrări-tehnico eliditare, folosită de instanța de apel a arătat că în circulara nr. 688.490 din 09 mai 2006 a A.N.R.P. se folosește sintagma de utilitate publică și nu această denumire, care conform definiției din DEX, reprezintă acele nevoi care deservesc o comunitate. În speța, suprafața de teren ce constituie locul de joacă, conform circularei A.N.R.P. menționată mai sus, este de utilitate publică. Locul de joacă face parte din domeniul public și nu din domeniul privat așa cum s-a susținut, aspect dovedit și cu procesul verbal din 07 august 2006 prin care A.N.P.C. Galați a sancționat cu amendă Primăria Tecuci pentru faptul că locul de joacă nu era amenajat corespunzător.

A mai arătat că terenul în cauză, înainte de a fi fost amenajat ca loc de joacă era punct gospodăresc, motiv pentru care se regăsește în H.G. nr. 562/2003, la poziția 628. În considerarea celor arătate, a susținut că instanța de judecată era obligată să procedeze, fie la acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, fie, la restituirea prin echivalent a unor suprafețe de teren aflate la dispoziția comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001. Sistematizarea urbană impusă de U.E. presupune proiectarea și reorganizarea științifică a așezărilor umane în scopul creării condițiilor optime de viață pentru populație.

De aceea nu orice teren de construcții sau afectat de construcții provizorii poate fi restituit în natură, fiind nevoie să se țină seama de spații verzi, locuri de joacă etc. În speță, interesul general trebuie să primeze în fața interesului particular și ar fi nedrept ca acei copii care locuiesc la blocurile din zona aferentă terenului revendicat să fie privați de dreptul de a avea acces la un spațiu de joacă modern. A menționat și faptul că spațiul de joacă existent a fost modernizat printr-un program finanțat de U.E. iar în zonă nu există o altă suprafață de teren disponibilă pentru a fi reamenajată în acest sens. Cu privire la trotuar 2, a arătat că toate trotuarele din Municipiul Tecuci fac parte din domeniul public, inclusiv acesta, așa cum a reținut însuși expertul, dar și instanța de apel cu privire la celelalte trotuare, ca fiind din domeniul public.

Referitor la titulatura dată de expert, ca fiind spațiu de manevră a considerat mai accesibil a se fi folosit noțiunea de spațiu verde, deoarece, în ipoteza în care terenul ar fi eliberat de garaje și reclamantul nu ar menține contractele de închiriere, Primăria Tecuci ar amenaja suprafața de teren ca spațiu verde. În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Analizând recursul în limita criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele: În susținerea motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se invocă încălcarea dispozițiile art. 261 C. proc. civ., în sensul că din motivarea hotărârii nu rezultă cu claritate ,,motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței”.

Susținerile recurentului nu sunt însă argumentate. Or, față de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., simpla menționare a unui caz dintre cele cuprinse în art. 304 C. proc. civ., de casare sau de modificare a unei hotărâri, nu învestește instanța cu efectuarea controlului judiciar de legalitate. Critica legată de încuviințarea și administrarea expertizei tehnice și analizarea întregului probator din cauză nu va fi analizată, întrucât, actuala configurație a recursului, nu mai permite reevaluarea situației de fapt, în raport de probele administrate, ca urmare a abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ. prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Înalta Curte va analiza decizia recurată numai din perspectiva greșitei restituiri în natură a suprafeței de 772,64 m.p., critică pe care o consideră fondată, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1), art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001 se instituie principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor. Pe cale de excepție, dacă această măsură nu este posibilă ori este expres înlăturată de la aplicare, se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege, respectiv compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite, sau propunerea de acordare de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, atunci când măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.

Problema care se pune în cauză este dacă instanța de apel a aplicat în mod legal dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2010. Potrivit dispozițiilor acestui articol, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. În cauză, din raportul de expetiză, schița anexă, fila 49, dosar apel, rezultă că terenul propus a fi restituit reclamantului este format din trotuarul nr. 1 FE; trotuarul nr. 2 BG, garajul nr. 11, ghena de gunoi 12, paracare nr. 1 și spațiul de joacă pentru copii.Toate aceste suprafețe de teren aflăndu-se în perimetrul blocului.

Conform art. 10.3 din H.G. nr. 250/200, sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Or, prin schița anexă raportului de expertiză, se probează existența unei amenajări de utilitate publică ceea ce împiedică restituirea în natură a terenului către reclamant. Acestă aspect rezultă și din adresa cu nr. 13110 din 4 noiembrie 1994, comunicată reclamantului de către Municipiul Tecuci, fila 19, dosar fond, prin care se menționează faptul că terenul în suprafață de 780 m.p.

este ocupat în prezent de un loc de joacă pentru copii. Prin decizia nr. 2122 din 16 iunie 2006, emisă de recurentul pârât, contestată de reclamant s-a dispus restituirea suprafeței libere de teren de 268 mp, iar pentru diferența de 512 mp, s-a dispus acordarea de despăgubiri potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, reținând că aceasta este afectată de amenajări de utiliate publică. Prin urmare, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reținând în mod nelegal că suprafețele de teren restituite nu sunt incluse în categoria lucrărilor de utilitate publică, ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Față de cele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va admite recursul declarat de pârât și se va modifica decizia recurată, în sensul respingerii apelului declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Tecuci împotriva deciziei nr. 15/A din 8 februarie 2011 a Curții de Apel Galați – secția civilă. Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de reclamantul R.A.M.S. împotriva sentinței nr. 1806 din 6 noiembrie 2006 a Tribunalului Galați – secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2012.