ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.09.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5788/2012

HOTĂRÂRE
26.09.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5788/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj reclamantul P.S.L. a chemat în judecată

Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale solicitând anularea

deciziei privind recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010.

Tribunalul Dolj, prin sentința civilă

nr. 3341 din 9 martie 2011 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, reținând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 156

alin. (2) din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei suspendare

se solicită, potrivit cărora instanța competentă este aceea de la sediul pârâtei

întrucât acțiunea nu este introdusă împotriva C.N.P.A.S.

La rândul său, Tribunalul București, prin

sentința civilă nr. 5574 din 12 iunie 2012, a declinat competența de soluționare

în favoarea Tribunalului Dolj, reținând că în speță are aplicabilitate art. 154

alin. (1) din Legea nr. 263/2010 care prevede că instanța competentă este aceea

de la domiciliul reclamantului.

Ivindu-se conflictul negativ de competență,

în raport de dispozițiile art. 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ. a fost sesizată

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Asupra conflictului negativ de competență

ivit, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Dispozițiile art. 154 din Legea nr. 263/2010

(care au preluat conținutul art. 156 din Legea nr. 19/2000) reglementează două ipoteze

distincte în ceea ce privește competența teritorială a Tribunalului în litigiile

privind drepturile de asigurări sociale. Într-o primă ipoteză se prevede că cererile

îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva Caselor Teritoriale de Pensii și a Caselor

de Pensii Sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are

domiciliul sau sediul reclamantul. Din contră, în situația în care pârâtul este

altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului stabilește că

va fi competentă să soluționeze litigiul instanța în a cărei rază își are domiciliul

sau sediul pârâtul.

Prevederile potrivit cărora instanța competentă

este cea din raza căreia se află domiciliul reclamantului reprezintă o derogare

de la dispozițiile dreptului comun, derogare prin care se urmărește facilitarea

accesului la justiție al pensionarilor în litigiile ce privesc stabilirea pensiilor.

Trebuie precizat că față de dispozițiile

legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de Case de Pensii Sectoriale

care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice

responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației

și Internelor și Serviciul Român de Informații, structuri care au fost desființate.

Potrivit art. 135 din lege „atribuțiile, organizarea și funcționarea Caselor de

Pensii Sectoriale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului

Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului

Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, adoptată în termen

de 30 de zile de la data publicării prezentei legi".

Cum în speță, cererea a fost formulată

împotriva unei Case Sectoriale de Pensii, este aplicabilă prima teză a textului

legal menționat potrivit căreia competența revine instanței în a cărei rază se află

domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Dolj.

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-09-12
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5249/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj reclamantul T.L.V. a chemat în judecată Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale solicitând anularea deciziei privind recal
ÎCCJ 2012-02-01
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 569/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj reclamantul D.C. a chemat în judecată Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale solicitând anularea deciziei privind recalcu
ÎCCJ 2012-09-12
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5250/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj reclamantul P.G. a chemat în judecată Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administrației și Internelor solicitând anularea deciziei privi
ÎCCJ 2012-11-21
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7172/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj reclamanta D.E. a chemat în judecată Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Administrației și Internelor solicitând anularea deciziei privin
ÎCCJ 2013-01-30
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 382/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj reclamantul D.I. a chemat în judecată Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale solicitând anularea deciziei privind recalcu
Sursă