ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3974/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3974/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Brașov, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul Orașul Stațiune Predeal a chemat în judecată pe pârâta ”Ifn L.H.”

SA pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

1) rezilierea

contractului de leasing din 15 noiembrie 2005 încheiat de părți și repunerea

acestora în situația anterioară încheierii contractului;

2) obligarea pârâtei

la plata sumei de 139.991,33 RON care reprezintă avans acordat potrivit

contractului;

3) obligarea pârâtei

la plata majorărilor de întârziere, calculate de la data exigibilității, până

la plata efectivă, în sumă de 221.641,38 RON până la data prezentei (20 aprilie

2010);

4) cu cheltuieli de

judecată.

Prin întâmpinare,

pârâta a invocat, în principal, excepția de necompetență teritorială, iar în

subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

În susținerea

excepției, pârâta a învederat art. 46 din contractul de leasing, care statuează

faptul că orice litigiu dintre părți va fi soluționat de către instanțele

judecătorești de pe raza municipiului București sau de la sediul locatorului.

În opinia pârâtei,

sediul locatorului este situat în București, motiv pentru care competența de

soluționare aparține Tribunalului București.

Prin Sentința nr.

1129/CA din 29 septembrie 2010, Tribunalul Brașov, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis excepția necompetenței teritoriale și a

declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a avut în vedere art. 46 din contractul de

leasing, care arată că părțile convin ca litigiile decurgând din interpretarea

și executarea convenției, care nu pot fi soluționate pe cale amiabilă, să fie

supuse instanțelor competente de pe raza Municipiului București sau de la

sediul locatorului.

Instanța a mai luat

în considerare faptul că sediul locatorului este situat în București, dar și

prevederile art. 2 lit. d), art. 137 alin. (1) și art. 158 C. proc. civ.

Prin Sentința nr.

2168 din 30 mai 2011, Tribunalul București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Brașov, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, tribunalul a apreciat că a fost încheiat contractul de

leasing financiar sub imperiul dispozițiilor O.U.G. nr. 61/2001.

De asemenea, au fost

avute în vedere prevederile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare

la momentul învestirii instanței, care arată că procesele și cererile privind

actele autorităților contractante, acordarea despăgubirilor pentru repararea

prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind

executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea

unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă

instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului

în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.

În plus, același

tribunal a arătat că norma menționată mai sus are un caracter absolut, atât sub

aspectul competenței materiale, cât și teritoriale.

În fine, datorită

normelor de ordine publică, nu prezintă relevanță convenția părților cu privire

la alegerea de competență.

În baza art. 20 pct.

2 și art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că prezentul conflict negativ de competență s-a declanșat între

Tribunalul Brașov, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal și

Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru corecta

rezolvare a incidentului procedural ivit în cursul soluționării procesului, nu

trebuie ignorat obiectul litigiului de față.

În acest sens, trebuie

remarcat că respectivele instanțe de contencios administrativ au fost sesizate

cu o acțiune, care are următorul obiect:

1) rezilierea

contractului de leasing din 15 noiembrie 2005 încheiat între pârâta ”Ifn L.H.”

SA și reclamantul Orașul Stațiune Predeal și repunerea părților în situația

anterioară încheierii contractului;

2) obligarea pârâtei

la plata sumei de 139.991,33 RON reprezentând avans acordat potrivit

contractului;

3) obligarea pârâtei

la plata majorărilor de întârziere, calculate de la data exigibilității, până

la plata efectivă, în sumă de 221.641,38 RON până la data prezentei cereri (20

aprilie 2010);

4) cu cheltuieli de

judecată.

În plus, nu trebuie

ignorat faptul că acțiunea mai sus indicată a fost promovată la instanță la

data de 23 aprilie 2010.

Înalta Curte

apreciază că punctul de plecare în tratarea problemei regulatorului de

competență îl constituie stabilirea exactă a naturii juridice a convenției

pentru care se solicită în principal rezilierea sa.

Pe acest aspect,

instanța supremă constată că suntem în prezența unui contract administrativ.

În urma studierii

contractului de leasing financiar, se poate menționa faptul că această

convenție s-a încheiat între SC ”L.H.” SA, în calitate de locator (proprietar)

și Primăria Predeal, în calitate de utilizator.

Incontestabil,

reclamantul este o persoană juridică de drept public.

Pe de altă parte,

față de data încheierii sale (15 noiembrie 2005) și de conținutul său,

contractul de leasing financiar este un contract de achiziție publică aflat sub

imperiul O.U.G. nr. 60/2001.

În plus, potrivit

art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de

achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a

contractelor de concesiune de servicii, procesele și cererile privind actele

autorităților contractante, acordarea despăgubirilor pentru repararea

prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind

executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea

unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă

instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului

în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, cu excepția

litigiilor privind procedurile de atribuire de serviciu și/sau lucrări aferente

infrastructurii de transport de interes național, care se soluționează în primă

instanță de către Curtea de Apel București (a se vedea forma în vigoare la data

introducerii acțiunii la instanța de contencios administrativ).

Desigur, prezentul

litigiu dedus judecății trebuie soluționat de către o instanță de contencios

administrativ.

Art. 2 alin. (1) lit.

b) teza I din Legea nr. 554/2004 impune ca autoritatea publică să fie orice

organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale, care acționează în

regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

În speță, se pune în

primul rând problema rezilierii unui contract de leasing financiar încheiat de

o autoritate publică locală (Orașul Stațiune Predeal). În mod evident, această

convenție a fost încheiată pentru satisfacerea unui interes legitim public, iar

reclamantul a acționat în regim de putere publică cu această ocazie.

În plus, art. 2 alin.

(1) lit. c) teza I din legea anterior indicată arată că actul administrativ

este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate

publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii

sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi

juridice.

Iar teza a II-a din

același articol menționează că sunt asimilate actelor administrative și

contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în

valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes

public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice.

Or, în cauză, a fost

încheiat un contract de achiziții publice, așa cum s-a amintit anterior.

Așadar, suntem în

prezența unui contract administrativ.

Această interpretare

jurisprudențială apare ca fiind necesară pentru înțelegerea mecanismului

decizional administrativ, întrucât, uneori, este dificil să se realizeze

încadrarea juridică a unui act emis de o autoritate publică.

În plan teoretic,

s-au evidențiat următoarele idei:

obiect de reglementare relațiile reciproce ale autorilor săi, cărora le

determină drepturi și obligații pe baza unui acord de voință;

administrative sunt supuse regulilor speciale de drept administrativ, care sunt

diferite de normele dreptului civil în materia obligațiilor, iar regulile lor

contencioase se referă la instanțele de contencios administrativ;

principiu ale existenței unor contracte administrative sunt: a) una dintre

părțile contractante trebuie să fie o autoritate publică; b) una sau alta din

cele două cerințe trebuie să fie îndeplinită: a.1) fie acel contract cuprinde

clauze exorbitante dreptului comun (clauze care pun în aplicare prerogative de

putere publică); a.2) fie contractul are ca obiect chiar executarea serviciului

public.

Or, în litigiul de

față, dacă se aplică aceste criterii doctrinare, contractul de leasing

financiar constituie un contract administrativ: actul în discuție a fost

încheiat de o autoritate publică locală reprezentată de Orașul Stațiune

Predeal; respectiva convenție are o clauză exorbitantă dreptului comun; o

asemenea clauză poate fi considerată exorbitantă, întrucât ea permite

„realizarea prioritară a interesului general”, distinct de interesul financiar

al persoanei juridice de drept public; un atare contract are ca obiect chiar o

achiziție publică.

Desigur, formulările

utilizate pentru identificarea categoriilor de contracte administrative sunt

generice. Însă, este clar că, în final, va fi vorba despre opțiunea

legiuitorului de a include un anume contract în sfera contractelor

administrative și, prin urmare, a actelor administrative asimilate.

Acestea sunt

chestiuni care se vor „regla” în timp, drept consecință a clarificărilor

doctrinare, a acumulărilor în practica judiciară și, în final, a

perfecționărilor cadrului normativ existent în materie.

În orice situație,

elementele specifice ale unui contract administrativ sunt:

1)

indisponibilitatea, în sensul că persoanele juridice de drept public au

prerogative care nu au un caracter de drepturi subiective, de care ele ar putea

dispune; astfel, nu este posibil pentru asemenea persoane să renunțe la puterea

lor de organizare a unui serviciu;

2) inegalitatea: în

același timp, ca titulară de prerogative de putere publică și ca responsabilă

de interesul general, administrația dispune de o superioritate incontestabilă

în executarea contractului, ea poate să impună, mai ales, sancțiuni sau să

modifice în mod unilateral anumite clauze.

Incontestabil, în

cazul contractului de leasing financiar se regăsesc aceste trăsături evocate

mai sus.

Totodată, în

contextul prezenței unui contract administrativ, părțile trebuie să accepte

unele clauze de natură reglementară stabilite prin lege sau, în baza legii,

prin hotărâre a Guvernului (clauze reglementare, de la care părțile nu pot

deroga).

În speța de față,

regăsim aceste clauze reglementare (a se vedea conținutul actului administrativ

asimilat pentru care se solicită rezilierea - care are la bază un caiet de

sarcini întocmit în baza O.U.G. nr. 60/2001).

O altă idee relevată

de doctrina administrativă de specialitate se referă la faptul că părțile

semnatare ale contractului administrativ, prin clauză expresă sau prin simpla

acceptare a clauzelor prestabilite, au înțeles că se vor supune, inclusiv cu

privire la soluționarea litigiilor, unui regim juridic de drept public.

Această situație

echivalează cu acceptarea competenței instanțelor de contencios administrativ.

În litigiul de față,

pentru care instanța supremă trebuie să rezolve conflictul negativ de competență,

trebuie să se aibă în vedere faptul că art. 46 din contractul de leasing

financiar conține o clauză leonină, care nu poate fi incidentă, întrucât sunt

aplicabile prevederile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 anterior

individualizate.

Cu alte cuvinte,

datorită faptului că suntem în prezența unui litigiu cu drept public, o clauză

convențională nu poate fi prioritară unei norme imperative sub aspectul

competenței.

Așadar, voința a două

părți contractante nu prevalează în fața unei reglementări imperative de la

care nu se poate deroga.

În concluzie, prin

aplicarea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, dar și a doctrinei

de specialitate, este vorba de un contract administrativ, iar competența

teritorială de soluționare a cauzei aparține tribunalului, secția de contencios

administrativ și fiscal, în circumscripția căruia se află sediul autorității

contractante, respectiv Orașul Stațiune Predeal.

În raport de

considerentele expuse anterior, Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Orașul Stațiune Predeal și pe

pârâta ”Ifn L.H.” SA București, în favoarea Tribunalului Brașov, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 august 2011.

Procesat

de GGC - NN