ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 688/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 3316 din 7 iulie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și au fost casare Sentința penală nr. 87 din 29 martie 1000 a Tribunalului Bihor și Decizia penală nr. 269 din 21 decembrie 2000 a Curții de Apel Oradea cu privire la soluționarea laturii penale. Rejudecând cauza în aceste limite, instanța supremă a dispus condamnarea inculpatului D.V., în baza art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. (3) și (5) C. pen., la 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

și a inculpatului B.S.L. în baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 26 raportat la art. 215 alin. (3) și (5) C. pen. la 8 ani închisoare în baza art. 25 raportat la art. 289 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 2 ani și 6 luni închisoare și în baza art. 25 raportat la art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la 1 an închisoare, stabilindu-se, conform art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen. În fapt s-a reținut că, în baza unei înțelegeri prealabile și cu intenția vădită de a înșela SC R. SRL Oradea inculpatul D.V.

a emis la 21 august 1998 pe numele SC P.C. SRL Oradea biletul la ordin pentru suma de 570 milioane ROL, garantat de inculpatul B.S.L., iar pe parcursul executării contractului inculpații au deturnat suma de 341.275.363 ROL obținută din vânzarea produselor petroliere, într-un alt cont bancar, suma fiind folosită în interes propriu. Actele materiale efectuate pentru deturnarea disponibilului bancar aparținând SC P. SRL Oradea din contul de la BRD în contul de la Banca Transilvania, au fost efectuate de inculpatul B.S.L. S-a mai reținut că la 15 septembrie 1998 a fost introdus biletul la ordin la BRD iar la 16 septembrie 1998 trasul a refuzat executarea din lipsa disponibilului bancar. Instanța de recurs a considerat că soluțiile anterioare ale instanțelor de fond și de apel care au dispus achitarea inculpaților în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc.

pen. în privința lui D.V. și în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. în cazul lui B.S.L. sunt greșite, că materialul probator al cauzei a confirmat vinovăția lor și că se impune condamnarea. În cauză, la 15 martie 2003 Tribunalul Bihor a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 145/1999 pe numele condamnatului B.S.L., care a fost localizat în Ungaria conform datelor transmise de Interpol Budapesta. La data de 4 aprilie 2006 condamnatul a fost arestat provizoriu de către autoritățile judiciare maghiare apoi la 26 aprilie 2006 acesta a fost extrădat în România, în baza hotărârii Tribunalului din Budapesta. Prin cererea formulată la 8 mai 2006 condamnatul B.S.L.

a solicitat, în baza art. 522 1 C. proc. pen. rejudecarea cauzei, susținând că apelul și recursul declarate împotriva primei hotărâri de achitare au fost soluționate în lipsa sa. Tribunalul Bihor prin Sentința penală nr. 42 din 22 februarie 2007 a respins cererea de rejudecare iar prin Decizia penală nr. 67 din 30 mai 2007 a Curții de Apel Oradea a fost admis apelul declarat de condamnat și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a fost respins prin Decizia penală nr. 3878 din 15 august 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că rejudecarea cauzei după extrădare este o procedură care asigură dreptul la apărare al condamnatului, completează procedura desfășurată în lipsa acestuia și prin contradictorialitate asigură respectarea dreptului la un proces echitabil.

Prin Sentința penală nr. 330 din 15 noiembrie 2007 a Tribunalului Bihor, secția penală a fost admisă cererea de rejudecare formulată în baza art. 522 1 C. proc. pen., de condamnatul B.S.L., și ca urmare au fost anulate hotărârile anterioare, respectiv Sentința penală nr. 87 din 29 martie 1999 a Tribunalului Bihor, Decizia penală nr. 269 din 21 decembrie 2000 a Curții de Apel Oradea și Decizia penală nr. 3316 din 7 iulie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală. În baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) și (3) cu aplicarea art. 74 lit. b) și c) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.S.L., la 2 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc.

pen., s-a dispus încetarea procesului penal împotriva aceluiași inculpat pentru infracțiunile prevăzute de art. 25 raportat la art. 289 și 291 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare sun supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni iar inculpatul a fost obligat să se supună pe durata termenului de încercare, măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 lit. a) - d) C. pen. și să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru verificarea respectării măsurilor de supraveghere impuse. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și ale art. 71 alin. (5) C. pen.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 28 ianuarie 1999 și până la 12 martie 1999 și că a fost arestat în vederea extrădării și deținut în penitenciar, începând cu data de 4 aprilie 2006 la 26 aprilie 2006 și de la 26 aprilie 2006 la zi. În baza art. 350 pct. 3 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului. S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei. S-a constatat acoperit prejudiciul cauzat SC R. SRL Oradea și s-a dispus anularea înscrisurilor care atestă operațiuni în fals, respectiv foaia de vărsământ din 09 septembrie 1998 și CEC de numerar din 09 septembrie 1998; foaia de vărsământ chitanța din 11 septembrie 1998 și CEC de numerar, din 11 septembrie 1998. S-a constatat soluționată latura civilă a cauzei și în ceea ce privește măsurile asiguratorii dispuse asupra bunurilor inculpatului.

S-a dispus comunicarea dispozitivului hotărârii la Registrul Comerțului pentru efectuarea mențiunilor necesare. Pentru a pronunța această soluție instanța a considerat că în cauză sunt întrunite cerințele art. 522 1 raportat la art. 406 C. proc. pen., că se impune admiterea cererii, anulara hotărârilor anterioare și rejudecarea cauzei. S-au modificat sub aspect probator elementele stării de fapt în ceea ce privește vinovăția inculpatului și că se impune condamnarea inculpatului B.S.L. pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. la o pedeapsă sub minimul legal, prin recunoașterea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. b) și c) C. pen.

Pentru celelalte infracțiuni prevăzute de art. 22 raportat la art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 25 raportat la art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. instanța a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, impunându-se încetarea procesului penal. Apreciind că în prezent scopul preventiv al pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, și că inculpatul a executat o bună parte din durată în penitenciar, instanța a aplicat dispozițiile art. 86 1 C. pen. și a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cu obligarea persoanei condamnate de a se supune măsurilor legale de supraveghere prevăzute de art. 86 3 din același cod. Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat acoperit prejudiciul prin plata către partea civilă a sumelor datorate.

Privitor la mandatul de executare a pedepsei din 29 mai 2007 s-a constatat că acesta a fost emis de Tribunalul Bihor, după admiterea unei cereri de contopire a pedepsei de 8 ani închisoare, cu alte pedepse prin Sentința penală nr. 130/2007 a aceleiași instanțe, și nemaisubzistând temeiurile avute în vedere respectiv hotărârea de condamnare care a fost desființată prin admiterea cererii de rejudecare, s-a considerat că se impune anularea respectivului mandat. Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 4/A din 30 aprilie 2008 a admis apelul declarat de procuror, a desființat sentința primei instanțe și rejudecând a respins cererea de rejudecare formulată de condamnatul B.S.L.

Totodată a fost respins apelul declarat de condamnat. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a considerat că în mod greșit a fost admisă cererea de rejudecare și a fost reindividualizată pedeapsa, deoarece din probele administrate în cursul rejudecării nu au rezultat elemente care să justifice o asemenea reducere a pedepsei, respectiv circumstanțe atenuante, schimbarea încadrării juridice într-o infracțiune mai puțin gravă și apariția unei legi mai favorabile. Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul B.S.L. care a fost admis prin Decizia penală nr. 2962 din 24 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dispunându-se casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Oradea.

S-a constatat de către instanța supremă că prin soluția de respingere a cererii de rejudecare, instanța de apel a încălcat prevederile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 dar și dispozițiile de rejudecare din Decizia penală nr. 3878 din 15 august 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Curtea de Apel Oradea, Secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 59/A din 23 iunie 2009 a dispus, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și de inculpatul B.S.L. împotriva Sentinței penale nr. 330 din 15 noiembrie 2007 a Tribunalului Bihor, care a fost menținută în întregime. Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a considerat că motivele de apel invocate de parchet nu sunt întemeiate și că, în cadrul procedurii de rejudecare reglementate de art. 522 1 C. proc.

pen., persoanei extrădate îi este garantat dreptul la un proces echitabil și pronunțarea unei noi hotărâri cu consecințe referitoare la situația de fapt, la vinovăție, încadrare juridică și la tratamentul sancționator. S-a mai apreciat că reținerea circumstanțelor atenuante și aplicarea unei pedepse sub minimul legal sunt pe deplin justificate. Referitor la susținerea inculpatului că ar lipsi probele de vinovăție și că s-ar impune achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b), c) sau d) C. proc. pen., instanța de apel a considerat nefondare aceste critici. Astfel, fapta de complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., a fost pe deplin dovedită, că intră în sfera ilicitului penal și este imputabilă inculpatului apelant.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și inculpatul B.S.L. În recursul parchetului, s-a susținut în baza art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen. că instanțele admițând cererea de rejudecare după extrădare au făcut o greșită aplicarea a legii prin aceea că, deși elementele stării de fapt și vinovăția au rămas aceleași, au anulat hotărârea de condamnare și au procedat la o nouă individualizare a pedepsei prin recunoașterea circumstanțelor atenuante și totodată la schimbarea modalității de executare. Ca urmare, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și respingerea cererii de rejudecare. La rândul său inculpatul a susținut în recurs că în absența probelor de vinovăție, hotărârea de condamnate pentru complicitate la înșelăciune este urmarea unei erori grave de fapt în sensul art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen. Privitor la fapta de atestare în fals a plății și ridicării de sume de bani de la Banca Transilvania în zilele de 9 și 11 septembrie 1998 s-a susținut că trebuia încadrată în dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., actele emise de bancă nefiind înscrisuri oficiale, în sensul art. 150 alin. (2) C. pen. Examinând hotărârea atacată în baza criticilor formulate, Curtea constată neîntemeiat recursul declarat de procuror și fondat, așa cum se va arăta în continuare, recursul declarat de inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul B.S.L. împotriva Deciziei penale nr. 59/A din 23 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează hotărârea atacată numai cu privire la încadrarea juridică dată faptelor din 9 septembrie 1998 și 11 septembrie 1998 în dispozițiile art. 25 raportat la art. 289 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 25 raportat la art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din cele două infracțiuni într-o singură infracțiune prevăzută de art. 25 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc.

pen. încetează procesul penal împotriva inculpatului B.S.L., pentru infracțiunea prevăzută de art. art. 25 raportat la art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constatând intervenită prescripția specială. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva aceleiași hotărâri. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 23 februarie 2010.