ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3726/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1068 din 30 noiembrie 2010, Judecătoria Buzău a respins cererea formulată de revizuentul B.P., privind Sentința penală nr. 2018 din 07 octombrie 2002 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 664 din 13 iunie 2003 a Curții de Apel Ploiești.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 2018 din 07 octombrie 2002 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 664 din 13 iunie 2003 a Curții de Apel Ploiești, B.P. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 242 alin. (1) C. pen., constatându-se grațiată pedeapsa în conformitate cu Legea nr. 543/2002.

Revizuentul a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat întrucât la data săvârșirii presupusei fapte se afla imobilizat la pat.

Din verificările înscrisurilor pe care le-a depus revizuentul în sprijinul susținerilor sale, rezultă fără putință de tăgadă că la data de 13 octombrie 2000 acesta nu se afla imobilizat la pat (fiind corectă susținerea procurorului care a efectuat cercetări în cauză), ci din contră, s-a aflat în incinta Judecătoriei Buzău așa cum rezultă din depozițiile martorilor audiați de instanța de fond, dar și din consemnările din registrul de evidență a dosarelor pentru studiu de la instanță.

Așa fiind, instanța a apreciat că cererea formulată de revizuent nu se circumscrie dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., dar nici celorlalte cazuri de revizuire, astfel că cererea s-a respins, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul revizuent B.P., criticând-o ca nelegală și netemeinică, susținând, în esență, că instanța de fond în mod greșit i-a respins cererea de revizuire, fără însă a avea în vedere motivele invocate și anume acelea că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat prin sentința a cărei revizuire o solicită, iar în dovedirea acestor susțineri se impune administrarea probei cu doi martori, prin trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea administrării acestei probe.

În subsidiar, recurentul revizuent a solicitat instanței de recurs a avea în vedere faptul că nu a sustras înscrisul de la dosar, necomițând fapta care a fost acuzat, iar în urma evaluării sale psihice s-a constatat că acesta ar avea unele probleme psihică în raport de vârsta sa.

În final, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, iar pe fond admiterea cererii de revizuire și pe cale de consecință achitarea pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 242 alin. (1) C. pen.

Examinând hotărârea recurată, în raport de actele și lucrările dosarelor atașate, dar în special ale Dosarului nr. 620/2002 al Judecătoriei Buzău în care s-a pronunțat Sentința nr. 218 din 7 octombrie 2002 a Judecătoriei Buzău a cărei revizuire se solicită, de criticile invocate, de dispozițiile legale incidente în materie - art. 394 și următoarele C. proc. pen., ca și de cele ale art. 385

6

alin. ultim C. proc. pen., s-a apreciat că recursul este nefondat.

Astfel fiind, prin Decizia penală nr. 860 din 10 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat recursul declarat de revizuentul B.P. împotriva Sentinței penale nr. 1068 din 30 noiembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Buzău.

A fost obligat recurentul la 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Prahova.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul B.P., reiterând criticile anterior formulate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat de revizuent pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele care urmează.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești nedefinitive, fiind indicate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.

În speță, revizuentul a declarat recurs împotriva Deciziei penale nr. 860 din 10 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, hotărâre care, însă, este definitivă.

Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul B.P..

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul B.P. împotriva Deciziei penale nr. 860 din 10 iunie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2011.