ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 154/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 30 octombrie 2012, reclamantul C.G. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să dispună potrivit art. 504 C. proc. pen., obligarea acestuia la repararea pagubei materiale și morale ca urmare a condamnării pe nedrept sau a privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal. Prin sentința civilă nr. 1604 din 28 noiembrie 2012, Tribunalul Buzău a admis excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de pârât și, pe cale de consecință a respins, ca tardiv formulată acțiunea.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, din hotărârea depusă la dosar de către reclamant, coroborată cu referatul întocmit de Judecătoria Buzău, rezultă că prin sentința penală nr. 1691 pronunțată de Judecătoria Buzău în ședința publică din 2 noiembrie 2001, reclamantul din prezenta cauză a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpa comisă în data de 4 noiembrie 2000, la 6 luni închisoare, instanța dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni prevăzut de art. 82 C. pen. Hotărârea astfel pronunțată a rămas definitivă prin decizia penală nr. 877 din 21 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești, iar pedeapsa aplicată acestuia a fost grațiată pe cale administrativă conform Legii nr. 543/2002.

Prin sentința penală nr. 103 pronunțată de Judecătoria Buzău în ședința publică din 7 februarie 2008 a fost admisă cererea de reabilitare formulată de către petent-reclamantul din prezenta cauză. Față de considerentele ce preced și având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, tribunalul a constatat că cererea a fost formulată cu încălcarea termenului de 18 luni prevăzut de legiuitor, astfel că a admis excepția tardivității formulării acțiunii invocată de pârât și a respins ca tardiv formulată acțiunea. Prin decizia nr. 1508 din 28 mai 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.G. împotriva sentinței tribunalului. Împotriva acestei decizii a declarat un nou recurs reclamantul C.G., susținând că a depus probe, că și-a cerut drepturile legale și că a fost judecat nedrept, curtea de apel dispunând respingerea recursului său, deși reclamantul a prezentat faptele.

La termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2014, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Această excepție se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Căile de atac, respectiv condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces. Ca atare, nici uneia dintre părți nu îi este permis să formuleze și nici instanța judecătorească nu se poate învesti cu judecata unei căi de atac exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute de lege.

Totodată, una din regulile generale privitoare la exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic și se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două sau mai multe ori de una și aceeași cale de atac. Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot constitui obiect al recursului, „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională”. Totodată, dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. enumera categoriile de hotărâri irevocabile, ca fiind hotărârile date în recurs, precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Împotriva acestora nu se mai poate exercita încă o dată apel sau recurs, potrivit principiului unicității căii de atac. Prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv și irevocabil al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul de acces liber la justiție, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare, în sensul dispozițiilor art. 16 din Constituția României. În speță, prin decizia nr. 1508 din 28 mai 2013, irevocabilă, Curtea de Apel Ploiești a soluționat recursul declarat de reclamantul C.G. împotriva sentinței civile nr. 1604 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Buzău.

Așadar, în cauză, nu poate fi admisibil recursul declarat de reclamant împotriva deciziei irevocabile a Curții de Apel Ploiești, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, atâta timp cât unul din principiile de drept procesual privește unicitatea dreptului de a folosi calea de atac. Drept urmare, cum împotriva unei hotărâri irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, cale extraordinară de atac, recursul declarat în cauză de reclamantul C.G. este inadmisibil și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C.G. împotriva deciziei nr. 1508 din data de 28 mai 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2014.