ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 154/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău

la data de 30 octombrie 2012, reclamantul C.G. a chemat

în judecată pârâtul Statul Român, solicitând instanței ca, prin sentința ce va

pronunța, să dispună potrivit art. 504 C. proc. pen., obligarea acestuia la

repararea pagubei materiale și morale ca urmare a condamnării pe nedrept sau a

privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal.

Prin sentința civilă nr. 1604 din 28 noiembrie

2012, Tribunalul Buzău

a admis

excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de pârât și, pe cale de consecință

a respins, ca tardiv formulată acțiunea.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut că, din hotărârea depusă la dosar de către reclamant, coroborată

cu referatul întocmit de Judecătoria Buzău, rezultă că prin sentința penală nr.

1691 pronunțată de Judecătoria Buzău în ședința publică din 2 noiembrie 2001, reclamantul

din prezenta cauză a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală

din culpa comisă în data de 4 noiembrie 2000, la 6 luni închisoare, instanța dispunând

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare

de 2 ani și 6 luni prevăzut de art. 82 C. pen.

Hotărârea astfel pronunțată a rămas definitivă

prin decizia penală nr. 877 din 21 iunie 2002 a Curții de Apel Ploiești, iar pedeapsa

aplicată acestuia a fost grațiată pe cale administrativă conform Legii nr. 543/2002.

Prin sentința penală nr. 103 pronunțată

de Judecătoria Buzău în ședința publică din 7 februarie 2008 a fost admisă cererea

de reabilitare formulată de către petent-reclamantul din prezenta cauză.

Față de considerentele ce preced și având

în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, tribunalul a constatat că cererea

a fost formulată cu încălcarea termenului de 18 luni prevăzut de legiuitor, astfel

că a admis excepția tardivității formulării acțiunii invocată de pârât și a respins

ca tardiv formulată acțiunea.

Prin decizia nr. 1508 din 28 mai 2013,

Curtea de Apel Ploiești,

secția

I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.G. împotriva

sentinței tribunalului.

Împotriva acestei decizii a declarat un

nou recurs reclamantul C.G.,

susținând

că a depus probe, că și-a cerut drepturile legale și că a fost judecat nedrept,

curtea de apel dispunând respingerea recursului său, deși reclamantul a prezentat

faptele.

La termenul de judecată din data de 21

ianuarie 2014,

Înalta

Curte a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității recursului, invocată

de intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Această excepție

se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Căile de atac, respectiv condițiile în

care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică, deoarece se întemeiază pe

interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit,

judecata unui proces.

Ca atare, nici uneia dintre părți nu îi

este permis să formuleze și nici instanța judecătorească nu se poate învesti cu

judecata unei căi de atac exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute

de lege.

Totodată, una din regulile generale privitoare

la exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul de a promova o cale

de atac este, în principiu, unic și se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea

ce înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două sau mai multe ori de

una și aceeași cale de atac.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ.,

pot constitui obiect al recursului, „hotărârile date fără drept de apel, cele date

în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate

jurisdicțională”.

Totodată, dispozițiile art. 377 alin.

(2) C. proc. civ. enumera categoriile de hotărâri irevocabile, ca fiind hotărârile

date în recurs, precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi

atacate cu recurs. Împotriva acestora nu se mai poate exercita încă o dată apel

sau recurs, potrivit principiului unicității căii de atac.

Prin instituirea de către legiuitor a unor

prevederi cu privire la caracterul definitiv și irevocabil al hotărârilor judecătorești

nu se încalcă dreptul de acces liber la justiție, prevăzut de art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare, în sensul

dispozițiilor art. 16 din Constituția României.

În speță, prin decizia nr. 1508 din 28

mai 2013, irevocabilă, Curtea de Apel Ploiești a soluționat recursul declarat de

reclamantul C.G. împotriva sentinței civile nr. 1604 din 28 noiembrie 2012 pronunțată

de Tribunalul Buzău.

Așadar, în cauză, nu poate fi admisibil

recursul declarat de reclamant împotriva deciziei irevocabile a Curții de Apel Ploiești,

o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, atâta timp

cât unul din principiile de drept procesual privește unicitatea dreptului de a folosi

calea de atac.

Drept urmare, cum împotriva unei hotărâri

irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, cale extraordinară de atac, recursul

declarat în cauză de reclamantul C.G. este inadmisibil și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de reclamantul C.G. împotriva deciziei nr. 1508 din data de 28 mai 2013 a Curții

de Apel Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

21 ianuarie 2014.