ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 951/2014

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 83 din 8 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Buzău a fost respinsă cererea formulată de inculpatul A., de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în cea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

În temeiul disp. art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșită de inculpatul A. din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen.

În baza disp. art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul A., în prezent aflat în Penitenciarul Focșani la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.

Potrivit art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare.

În conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai mare, aceea de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 61 C. pen. a fost revocat beneficiul liberării condiționate și s-a contopit restul rămas neexecutat de 589 zile din pedeapsa de 1291 zile stabilită prin Sentința penală nr. 979/2009 a Judecătoriei Buzău cu pedeapsa de 5 ani, urmând ca inculpatul să execute 5 ani, la care s-a adăugat un spor de 1 an, în total 6 ani închisoare.

În baza disp. art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Totodată, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă la zi, începând cu 8 mai 2012.

Prin aceeași sentință, în baza disp. art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. a fost condamnat inculpatul B., la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpații A. și B. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., la eliberarea din penitenciar, fără altă notificare prealabilă din partea instanței de judecată.

În latură civilă, au fost obligați inculpații în solidar iar inculpatul B. în solidar și cu reprezentantul legal C., la plata sumei de 2.178 RON daune materiale și la 50.000 RON daune morale către partea vătămată F.

În final, inculpatul A. a fost obligat la 4.000 RON cheltuieli judiciare către stat și inculpatul B., în solidar cu A. și C., la 1.300 RON cu același titlu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, pe baza actelor și lucrărilor cauzei, următoarele:

Prin Rechizitoriul din 16 august 2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A., pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., port ilegal de armă prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și ultraj contra bunelor moravuri prev. de art. 321. alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) și art. 33 lit. a) C. pen. și B. (minor), pentru infracțiunile de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. și ultraj contra bunelor moravuri prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 99 și urm. și art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut în actul de acuzare că, la data de 7 mai 2012, inculpații A. și B., împreună cu alte rude, la întoarcerea de la Penitenciarul Focșani, unde au mers să îl viziteze pe D., fratele lui A., s-au deplasat pe strada x din municipiul Buzău la locuința numitului E., pentru a-i cere socoteală întrucât o rudă a acestuia din urmă, aflată în același penitenciar, l-ar fi insultat pe fratele său, D.

Inculpații nu l-au găsit acasă, în schimb au discutat cu fratele său, F., cerându-i "să facă plata", adică să-i dea o sumă de bani pentru că ruda sa, G., aflată în penitenciar, i-a insultat fratele (unchiul) aflat în același loc.

Cum acesta a refuzat, inculpatul A. a scos de la spate un cuțit și l-a lovit în zona submandibulară, după care, împreună cu fiul său, inculpatul B., au continuat să îl lovească cu pumnii și picioarele. L-au lovit cu pumnii până a căzut la pământ, apoi A. i-a mai aplicat o lovitură cu cuțitul, tăindu-l pe antebrațul stâng.

Partea vătămată a reușit să fugă, a fost alergată de inculpatul minor B. dar nu a fost prinsă, după care agresorii s-au urcat în autoturismul cu care veniseră și au plecat.

Partea vătămată a fost transportată la spital unde a fost diagnosticată cu "traumatism cranio-cerebral cu plagă contuză minimă buză inferioară, buză superioară plagă tăiată ram orizontal mandibular stâng, contuzie toracică, plăgi tăiate superficial față externă braț stâng, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 30 - 35 zile, nepunându-i viața în primejdie.

Cu ocazia audierii, inculpatul B. a recunoscut că i-a aplicat părții vătămate doi pumni în zona mandibulară și precizează că tatăl său, A., nu a lovit-o nici cu pumnii, nici cu vreun cuțit.

Inculpatul A. a declarat, în cursul urmăririi penale, că l-a lovit doar cu pumnul pe F., că nu a avut cuțit asupra sa și nu a lovit partea vătămată cu nici un obiect tăietor, că partea vătămată s-ar fi autoagresat.

În cursul judecății, la termenul din 29 noiembrie 2012, inculpații au declarat că nu recunosc faptele și nu doresc să beneficieze de disp. art. 320

1

C. proc. pen., după ce instanța le-a adus la cunoștință aceste prevederi.

Fiind audiat, inculpatul A. a declarat că în acea zi a fost la penitenciar să îl viziteze pe fratele său D., deplasându-se cu un autoturism, împreună cu fiul său, inculpatul minor B., H., I. și J., fără alte rude care să se deplaseze într-o altă mașină.

Pentru că la penitenciar a aflat ca fratele său a fost insultat de o rudă de-a părții vătămate, deținută în același loc, la întoarcere, au mers pe strada x din Buzău să vorbească cu fratele acesteia și cu care erau într-o relație mai apropiată dar nu l-au găsit acasă. La poartă a ieșit partea vătămată, F., chemată de o nepoată a sa, K.

A stat de vorba cu F. și la un moment dat fără vreun avertisment, fiul său, inculpatul B., l-a lovit de două ori cu pumnul în față, partea vătămata luând-o la fugă. Întrucât B. a încercat să îl prindă, l-a strigat să se întoarcă, l-a băgat în mașina și l-a certat, l-a scuipat, după care au plecat din acel loc pentru ca partea vătămată striga la nepoată să îi aducă o bâtă.

A mai declarat că nu a lovit cu nimic pe partea vătămată, nici măcar cu pumnul, nu a avut nici un obiect asupra lui dar că la urmărirea penală a recunoscut că l-a lovit cu pumnul pentru a lua asupra sa fapta fiului său.

Inculpatul minor B., a declarat că în ziua respectivă, trecând pe strada x, la întoarcerea de la penitenciar, a văzut pe stradă pe partea vătămată și atunci tatăl său a oprit să vorbească cu ea. Întrucât, cu ceva timp în urmă, avusese un conflict cu aceasta, din cauza unei fete, a coborât din mașină și, fără vreun avertisment, a lovit pe F. de două ori cu pumnul în față. Tatăl său l-a luat din acel loc fără a lovi partea vătămată. Nu au fost însoțiți de alte rude dar a văzut trecând atunci mașina unchiului său, L., însă acesta nu a oprit.

În urma examinării întregului material probator administrat în cauză, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

În data de 7 mai 2012, inculpatul A. s-a deplasat cu un autoturism, împreună cu fiul său B., cumnata lui I. și nepoții lui, H. și J., la fratele său D., aflat în Penitenciarul Focșani. Acolo, acesta i-a spus inculpatului că un nepot al numitului E., pe nume G., aflat în același penitenciar, l-a insultat.

Din acest considerent, la întoarcere, A. s-a deplasat pe strada x din municipiul Buzău pentru a-i cere socoteala lui E. pentru fapta nepotului său. La domiciliul acestuia, au dat de numita K., nepoata părții vătămate. Spunându-i că E. nu este acasă, acesta i-a spus să îl cheme atunci pe fratele său, partea vătămată F. Acesta a ieșit din casă și, în fața porții, a stat de vorbă cu inculpatul A., din autoturism coborând și fiul său, inculpatul minor B.

A. i-a cerut lui F. să îl sune pe fratele său, E., pentru a-i aduce la cunoștință că nepotul lui, G., aflat în Penitenciarul Focșani l-a insultat pe fratele acestuia, D., deținut în același loc. F. i-a spus că fratele său nu are cartelă și atunci A. i-a cerut să "facă plata", adică să îi dea niște bani pentru fapta nepotului său.

Cum acesta i-a spus că nu are de ce să plătească, A. a scos de la spate un obiect tăietor-înțepător (nu se știe exact ce era, partea vătămată și martorii făcând referire la o lamă care putea să fie și de la un briceag sau unghieră, nu neapărat cuțit) și a încercat să-l taie la față, partea vătămată reușind să evite, dându-se înapoi, după care a fost lovit cu pumnii și picioarele de cei doi, apoi, cu acel obiect tăietor-înțepător, i-a mai aplicat și alte lovituri în antebrațul stâng.

Partea vătămată a reușit să fugă, a fost urmărită de B., care însă s-a retras după ce tatăl său l-a strigat să se întoarcă. Nepoata părții vătămate, K., care a văzut întregul incident, a sunat imediat la 112, deplasându-se o ambulanță care a preluat partea vătămată și a dus-o la spital.

Diagnosticul stabilit a fost de "traumatism cranio-cerebral cu plagă contuză minimă buză superioară, buză superioară plagă tăiata ram orizontal mandibular stâng, contuzie toracică, plăgi tăiate superficial față externă braț stâng, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 30 - 35 zile, nepunându-i viața în primejdie".

Ulterior, medicul legist a precizat că pentru vindecarea plăgilor tăiate sunt necesare 7 - 9 zile îngrijiri medicale, iar pentru fractura de mandibulă, leziune ce a necesitat și tratament chirurgical, 30 - 35 zile de îngrijiri medicale.

Pe stradă a mai trecut o mașină cu rude ale inculpaților dar nu rezultă cert dacă aceasta a oprit sau nu, declarațiile date în cauză de părți și martori cu privire la acest aspect fiind contradictorii.

Astfel, potrivit declarațiilor inculpaților și cele ale martorilor care s-au aflat în cealaltă mașină, se pare că aceasta a trecut întâmplător prin zonă și, văzând mașina inculpatului A., au vrut să oprească dar, pentru că erau și rude cu care nu vorbeau, după ce au redus viteza aproape oprind, și-au continuat deplasarea. Potrivit declarațiilor date de partea vătămată și rudele ei, a fost oprit și celălalt autoturism, unul dintre ocupanți, L., salutând partea vătămată.

În raport de acestea s-a constatat că nici ocupanții autoturismului cu care veniseră inculpații și nici alte persoane nu au intervenit în acest conflict.

Referitor la apărarea inculpaților, s-a reținut de către tribunal că în ceea ce îl privește pe inculpatul B. nu sunt dubii cu privire la vinovăția sa, el însuși recunoscând că a dat doi pumni în față părții vătămate, fiind cert că fractura de mandibulă s-a produs în urma acestor lovituri.

Inculpatul A. s-a apărat spunând că nu a lovit cu nimic partea vătămată, deși la urmărire a declarat că i-a dat un pumn dar această apărare nu a fost reținută de prima instanță cu următoarea motivare:

Deși prin memoriile depuse inculpatul analizează în detaliu declarațiile părții vătămate și ale martorilor, evidențiind o serie de contradicții, nimeni nu poate contesta faptul că el a fost prezent la fața locului și a discutat cu partea vătămată și nici împrejurarea că aceasta a fost vătămată în cadrul acelui conflict, nefiind vorba de vreo autoagresare în ceea ce privește plăgile tăiate.

Faptul că între unele declarații există mici deosebiri este explicat de împrejurarea că cei audiați nu au fost de față de la începutul conflictului până la sfârșit, surprinzând doar anumite momente ale incidentului, din locuri diferite.

Pe de altă parte, s-a motivat că instanța a lămurit o serie de contradicții în cursul judecății, cei audiați pe acest aspect oferind explicații logice ale unor susțineri din cursul urmăririi penale.

Astfel, partea vătămată a explicat că deși a făcut referire la cuțit în cursul urmăririi penale, a declarat așa pentru că a văzut acea lamă și așa a crezut la acel moment dar putea să fie și alt obiect cu lamă iar martora K. a explicat instanței că a făcut referire la alte nume în declarațiile date pentru că așa a înțeles că se numesc agresorii, după porecle, nu îi văzuse până atunci și a dat acele declarații la două noaptea; în instanță l-a recunoscut fără probleme pe inculpatul A., la fel și M.

Prin urmare, s-a concluzionat de către tribunal că există probe directe de vinovăție, declarația părții vătămate fiind susținută de martori și de actul medico-legal.

Astfel, martora K. a declarat că a văzut când A. l-a lovit pe F. cu cuțitul, cum l-au urmărit, fiind nevoită să sune la 112, M. a văzut în mâna lui A. un obiect lucios iar pe fiul său plin de sânge; O. a văzut când A. l-a lovit cu cuțitul; R. a văzut două autoturisme parcate dar nu au coborât decât cei care au lovit partea vătămată, ceilalți rămânând în autoturisme, l-a văzut pe A. lovind partea vătămată cu o lamă de dimensiuni mici, crede că briceag.

De asemenea, s-a reținut că dovada folosirii unui obiect tăietor-înțepător o constituie în mod cert plăgile tăiate sub mandibulă și brațul stâng, plăgi pe care, în mod cert, nu le-a produs decât A., B. lovindu-l cu pumnii și pe care nu le-a avut anterior ieșirii la poartă.

O altă dovadă a reprezentat-o, în opinia instanței de fond, existența petelor de sânge de pe mâneca stângă a tricoului părții vătămate, așa cum rezultă din fotografiile judiciare, tricou pe care l-a îmbrăcat după agresiune, când a plecat la spital, la momentul conflictului neavând nimic pe el de la brâu în sus.

În fine, apelul la 112 unde martora K. spune că "l-a tăiat" pe unchiul său.

Referitor la inculpatul A. care a declarat că "a ținut mâinile în șolduri" și nu l-a lovit, s-a apreciat că declarația sa se coroborează perfect cu cea a părții vătămate care a arătat că "M. a stat cu mâinile la spate".

Contradicții au fost constatate și între declarațiile inculpaților (de ex. cu privire la locul unde era partea vătămată înainte de a vorbi cu ea, cu privire la relațiile dintre cele două familii, felul în care a fost agresată partea vătămată).

Astfel, deși inculpatul A. a susținut că partea vătămată s-ar fi autoagresat producându-și plăgile tăiate și în completările actului medico-legal se arată cu nu poate fi exclusă autoagresiunea, prima instanță a constatat fără dubiu că nu este decât o încercare a acestuia de a scăpa de răspundere penală.

Actul medico-legal arată că nu ar fi exclusă autoagresiunea daca autorul ar fi dreptaci, numai că localizarea este atipică pentru plăgile tăiate, iar partea vătămată nu manifestă tendințe autolitice.

A susținut că dacă l-ar fi tăiat, ar fi fost pete de sânge pe jos ori nu s-au găsit. Nici cu acest punct de vedere instanța de fond nu a fost de acord pentru că plăgile tăiate au fost superficiale astfel că nu avea cum să fie o cantitate mare de sânge încât să curgă să ajungă pe trotuar și, mai mult, partea vătămată s-a șters pe prosop imediat după agresiune (există fotografie judiciară - prosop murdar de sânge).

Cu privire ca încadrarea juridică a faptei de lovire a inculpaților, instanța de fond a reținut că din probele administrate rezultă că inculpații sunt coautori ai faptei de vătămare corporală, cei doi înțelegându-se și colaborând la săvârșirea infracțiunii.

S-a motivat că cei doi inculpați nu s-au întâlnit întâmplător în fața porții părții vătămate și au bătut-o (eventual fiecare pentru alte considerente) ci ei au venit împreună de la penitenciar, ambii aflând că fratele, respectiv unchiul, a fost insultat la penitenciar de G., deținut în același loc, rudă a părții vătămate.

Din modul în care au agresat partea vătămată nu s-a putut desprinde decât o singură concluzie, aceea că au fost înțeleși să aplice o corecție unei rude a lui G., victimă fiind partea vătămată pentru că pe ea au găsit-o la domiciliu.

A. a oprit autoturismul la poarta părții vătămate, au coborât împreună, celelalte rude au așteptat, au stat de vorbă cu ea, A. ținând mâinile la spate și când li s-a spus că nu are de ce să plătească, au tăbărât asupra sa, inculpatul minor lovind-o cu pumnii, tatăl său cu acel obiect tăietor pe care îl ținea la spate.

Dacă nu a existat nicio înțelegere, colaborare între ei, nu ar fi lovit partea vătămată în același timp, nu s-ar fi deplasat împreună la poarta părții vătămate sau ar fi lovit-o doar unul.

Ambii au cerut "să facă plata" știind deci ce urmează să facă - fapt ce rezultă nu doar din declarațiile părții vătămate ci și din cele date de vecina S.

S-a motivat că infracțiunea de omor se poate comite cu intenție directă sau indirectă, în ultimul caz autorul, deși prevede rezultatul, nu-l urmărește dar acceptă posibilitatea producerii lui.

În cauză, din modul în care au aplicat loviturile părții vătămate, inculpații nu au urmărit și nu au acceptat posibilitatea producerii lui. Astfel, inculpatul minor i-a aplicat lovituri în față cu pumnul în timp ce tatăl său, cu acea lamă, i-a aplicat lovituri în zona feței și antebrațului. Chiar dacă a folosit un obiect apt de a ucide și l-a lovit aproape de gât, submandibular, instanța de fond a apreciat că intenția lor nu a fost aceea de a-l omorî ci de a-l pedepsi, de a-i da o lecție, pentru că a refuzat să plătească pentru jignirea adusă de o rudă de-a sa unei rude de-a lor.

Lipsa intenției s-a apreciat că rezultă și din faptul că inculpații au mers la domiciliul părții vătămate pentru a discuta de fapt cu fratele ei, dar, pentru că nu au găsit-o, au cerut să vină partea vătămată, agresiunea având loc doar după ce a refuzat să le dea bani, concluzionându-se că dacă partea vătămată ar fi mers în casă și le-ar fi dat bani, nu ar mai fi lovit-o.

Mai mult, s-a motivat că inculpații l-au agresat în plină stradă, acolo unde oricine putea să observe cu ușurință ce se întâmplă și deci, concluzia este că ei nu s-au ferit pentru că nu au vrut să o omoare ci doar să o bată.

Chiar partea vătămată, în prima declarație dată, a arătat ca A. "ținea lama între degete și se vedea doar jumătate de lamă" - felul în care a ținut acel obiect ascuțit arată că nu a avut intenția de a-l omorî, lovitura nu ar fi fost suficient de puternică pentru a-i suprima viața ci, în mod sigur, a vrut să-i dea o lecție părții vătămate pentru că a refuzat să-i dea bani. Dacă ar fi ținut de mâner acel obiect este cert că inculpatul nu ar fi urmărit decât să aplice o lovitură suficient de puternică pentru a-i lua viața.

În plus, s-a mai reținut că era "sprijinit" în activitatea sa și de fiul său, ori, după lovitura cu acea lamă a lovit partea vătămată cu pumnul.

Or, având în vedere numărul agresorilor și faptul că au luat prin surprindere partea vătămată, aceștia ar fi putut continua să o lovească de multe ori cu acel obiect ținut normal, producându-i leziuni serioase din care ar fi rezultat clar intenția de a ucide victima.

Un alt argument în sprijinul acestei încadrări a fost și superficialitatea plăgilor (s-a observat chiar din fotografiile judiciare, mai gravă fiind lovitura dată în față de celălalt inculpat ce i-a produs o fractură de mandibulă. Chiar dacă superficialitatea plăgilor tăiate a fost determinată și de faptul ca partea vătămată a reușit să se apere, convingerea instanței a rămas aceeași, respectiv că intenția lor a fost alta, doar de a o vătăma, de a da o lecție unei rude de-a celui deținut, pentru că a refuzat să plătească pentru fapta rudei ei.

Nu lipsit de importanță a fost apreciat și faptul că fratele victimei, E., este prieten cu inculpații, fiind greu de crezut că A. a vrut să îi omoare fratele.

Mai mult, leziunile nu i-au pus în primejdie viața. Sigur, acesta nu este un argument în sprijinul ideii de lipsă a intenției de a ucide, dar trebuie ținut seama de el alături de celelalte considerente.

Prin urmare, față de felul în care au acționat, instanța de fond a concluzionat că este total greșit ca un inculpat să răspundă pentru tentativă de omor iar celălalt pentru vătămare corporală, din moment ce au acționat împreună în vătămarea lui F. Dacă nu rezulta intenția de vătămare, cei doi ar fi trebuit să răspundă pentru tentativă de omor și nu pentru fapte distincte, ca și cum acțiunile lor ar fi fost total separate.

Cum acțiunile lor au fost făcute în realizarea acestui scop, neavând importanță că unul a lovit cu cuțitul, celălalt cu pumnul (leziunile cele mai grave necesitând 30 - 35 zile îngrijiri medicale) ei sunt coautori la fapta de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., motiv pentru care tribunalul a schimbat încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul A., reținând și circumstanța agravantă a săvârșirii faptei împreună cu un minor.

Pentru considerentele arătate mai sus, a fost respinsă cererea formulată de A. privind schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor în lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., acțiunea sa nefiind separată de cea a inculpatului minor.

În ceea ce privește infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., tribunalul a reținut următoarele:

Deși procurorul a reținut că s-a produs tulburarea ordinii și liniștii publice, instanța de fond a apreciat că fapta nu a fost de asemenea amploare încât să constituie infracțiune, putând fi cel mult o contravenție la Legea nr. 61/1991.

Pentru a fi în prezența acestei fapte penale, trebuie ca inculpații, în public, să săvârșească acte sau gesturi, să profereze expresii sau cuvinte ori să se dedea la orice alte manifestări prin care să se aducă atingere bunelor moravuri ori să se producă scandal public, ori să se tulbure, în alt mod liniștea și ordinea publică.

Inculpații au agresat partea vătămată în plină stradă, dar fără ca de față să fie alte persoane și fără să se producă scandal public și acest lucru rezultă din declarațiile celor audiați în cauză.

Rezultatul faptei se referă la caracterul public al indignării cetățenilor față de manifestarea inculpaților și nu la o indignare izolată a unei persoane, la o părere personală sau la un comentariu, urmare care nu s-a produs în cauză, nefiind dovezi în acest sens.

S-a motivat că chiar dacă inculpații au fost însoțiți de alte persoane, ele au rămas în autoturisme, nu a fost scandal, alte persoane nu au fost pe stradă. Persoanele ce i-ar fi însoțit pe inculpați (dacă au fost și în celălalt autoturism sau cei din autoturismul său) în nici-un caz nu fac parte din categoria persoanelor "revoltate" de cele petrecute.

Mai mult, s-a arătat că agresarea părții vătămate a durat câteva minute, timp în care alte persoane nu au fost prezente pe stradă. Faptul că, ulterior plecării părții vătămate cu ambulanța, una sau două persoane au ieșit pe stradă, nu are nicio legătură cu acțiunea anterioară a inculpaților.

Martorul Ș. a declarat că l-a auzit pe F. strigând să fie chemată poliția dar când a ieșit afară, l-a văzut pe acesta, pe un polițist, nefiind prezente alte persoane; martora I., împreună cu ceilalți au stat în mașină, nu a văzut alte persoane pe stradă; T., din mers (se afla în celălalt autoturism) a văzut când a fost lovită partea vătămată de inculpatul minor dar, în afară de tatăl său și de partea vătămată, nu mai era nimeni pe stradă; S., în afara vocilor care spuneau "banii, banii" și de lovitură - crede că cineva a fost lovit - nu a auzit scandal; martor R. - în afară de partea vătămată și de cei din cele 2 mașini nu a văzut alte persoane, nu vorbește de nici-un scandal; O. - "totul a durat foarte puțin, pe stradă nu a fost scandal ... nimeni nu a ieșit de frică", T. în afara persoanelor care îl agresau pe F., a mai văzut două femei - dar erau în autoturisme - nu a văzut persoane care să iasă în fața casei; J. în afara celor din autoturism, nu au fost alte persoane pe stradă.

Prin urmare, în raport de probatoriile la care s-a făcut referire, s-a concluzionat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni și s-a dispus achitarea inculpaților în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind îndeplinită urmarea prevăzută de lege.

În privința inculpatului B. chiar s-a apreciat că chiar dacă a recunoscut că a lovit partea vătămată cu pumnii în față, instanța de fond nu a putut să rețină incidența disp. art. 320

1

C. proc. pen. pentru următoarele considerente:

Potrivit acestui text de lege, recunoașterea faptelor trebuie să aibă loc până la începerea cercetării judecătorești iar inculpatul trebuie să solicite ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate de procuror. În cauză, instanța de fond a adus la cunoștința inculpaților prevederile acestui text de lege, ambii spunând la acel moment că nu recunosc faptele, nu doresc să beneficieze de dispozițiile respective. Din acest motiv, tribunalul a trecut la administrarea de probe, ocazie cu care inculpatul minor, la audierea sa, a declarat că a lovit partea vătămată. Față de momentul la care a făcut aceasta declarație, de împrejurarea că s-a trecut la audierea inculpaților și a martorilor, că nu a făcut o declarație de recunoaștere în totalitate a faptelor, așa cum prevăd dispozițiile legale, tribunalul a considerat că nu poate beneficia de aceste prevederi legale.

În consecință, față de cele arătate, instanța de fond a dispus condamnarea inculpaților după cum urmează: în baza art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală; în baza art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat același inculpat la 1 an închisoare.

Totodată, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând să execute pedeapsa cea mai mare, aceea de 5 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen. a revocat liberarea condiționată și a contopit restul rămas neexecutat de 589 zile din pedeapsa de 1291 zile stabilită prin Sentința penală nr. 979/2009 a Judecătoriei Buzău cu pedeapsa de 5 ani, urmând să execute 5 ani, la care se adaugă un spor de 1 an, în total 6 ani închisoare.

Potrivit art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv la zi, începând cu 8 mai 2012.

De asemenea, în baza art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 99 și urm. C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

La individualizarea pedepselor, instanța de fond a ținut seama de următoarele:

Inculpatul A. este un infractor care a mai fost condamnat pentru fapte grave, săvârșite cu violență - 7 ani pentru viol, 3 ani pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor (în România) și 2 ani și 4 luni pentru jaf în grup în Ungaria. Nu a recunoscut faptele.

Nici inculpatul minor B. nu este la primul contact cu legea penală. A fost sancționat administrativ de două ori pentru relații sexuale cu o minoră și pentru șantaj.

Pe baza raportului de evaluare, s-a reținut că acesta nu urmează regulat cursurile școlare, a fost implicat în activități la limita legalității, se folosea de numele tatălui său pentru a intimida persoane pe care nu le agrea.

S-a impus ca pedepsele să fie executate în regim de detenție față de persoana inculpaților, care nu sunt la primul contact cu legea penală și față de gravitatea deosebită a faptei.

A merge la poarta unei persoane și a o agresa în plină stradă, cu leziuni extrem de grave - fractură de mandibulă și plăgi tăiate - pentru că refuză să îi dea bani pentru că un nepot le-a jignit o rudă de-a lor, arată că aceștia nu manifestă decât o totală desconsiderare față de ființa umană pe care o pot pedepsi după bunul lor plac pentru fapte care nici măcar nu sunt săvârșite de aceasta.

Mai mult, A. a procedat într-un mod identic în urmă cu câțiva ani, atunci obținând bani de la partea vătămată, mama acesteia speriată fiind de faptul că l-a luat de gât pe fiul ei, înarmat fiind tot cu un cuțit (i-au dat 5 - 6 milioane).

În latură civilă, inculpații au fost de acord cu daunele precizate de partea vătămată, astfel că au fost obligați la sumele solicitate.

Împotriva Sentinței penale nr. 83 din 8 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Buzău au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și inculpații A. și B., care au criticat soluția primei instanțe de nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele arătate în scris și susținute cu ocazia dezbaterilor, astfel cum sunt consemnate pe larg în încheierea de amânare a pronunțării.

În esență, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a criticat sentința de nelegalitate, susținând, sub un prim aspect, că în mod greșit s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. precum și în ceea ce privește greșita achitare a inculpaților A. și B. pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

Totodată, sentința a fost criticată de netemeinicie, cu referire la cuantumul pedepselor aplicare inculpaților după schimbarea încadrării juridice a faptei, respectiv 5 ani închisoare reprezentând maximul special pentru infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., comparativ cu pedeapsa aplicată inculpatului minor B. de numai 1 an închisoare cu privire la aceeași infracțiune, deși contribuția acestora la producerea leziunilor pe corpul părții vătămate a fost diferită.

Pentru motivele invocate, s-a solicitat admiterea căii de atac, desființarea sentinței, reîncadrarea faptei comise de inculpatul A. în infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., condamnarea ambilor inculpați pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. și reaprecierea pedepselor aplicate inculpaților.

Prin apelul declarat, inculpat A. a solicitat încetarea procesului penal pornit împotriva sa de partea vătămată F. întrucât a intervenit împăcarea, în subsidiar, solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate de prima instanță până la limita perioadei petrecută în arest preventiv precum și menținerea soluției de achitare cu privire la infracțiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

Apelantul inculpat B. a solicitat admiterea căii de atac și încetarea procesului penal pornit împotriva sa de partea vătămată F., întrucât a intervenit împăcarea, în subsidiar, solicitând reindividualizarea pedepsei și aplicarea disp. art. 81 C. pen., privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, cu menținerea soluției de achitare în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

Prezentă la primul termen de judecată din data de 17 iulie 2013, partea vătămată F. a depus Declarația din 12 iulie 2013 autentificată de Biroul Notarului Public U. situată în Buzău, precizând că nu poate fi prezentă la termenele viitoare din cauza problemelor de serviciu.

În ședința publică din data de 26 septembrie 2013, cu ocazia audierii, inculpații A. și B. au declarat că s-au împăcat cu partea vătămată F.

Prin Decizia penală nr. 184 din 1 octombrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău împotriva Sentinței penale nr. 83 din 8 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Buzău privind pe inculpații A. și B.

A fost desființată în parte în latură penală sentința primei instanțe și în rejudecare:

S-a înlăturat sporul de 1 an închisoare precum și aplicarea disp. art. 61 C. pen., s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului A. în componentele sale de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.

În temeiul disp. art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. în art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. și a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-a menținut dispoziția instanței de fond privind achitarea inculpatului în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin. (1) C. pen.

În baza disp. art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. s-a contopit pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în baza disp. art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. cu pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. și s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 8 (opt) ani închisoare și pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Conform disp. art. 61 C. pen. a fost revocat beneficiul liberării condiționate și s-a contopit restul rămas neexecutat de 589 zile închisoare din pedeapsa de 1291 zile închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 979 din 25 noiembrie 2009 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 347 din 9 aprilie 2010 a Curții de Apel Ploiești cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în cauză și s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 8 (opt) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

S-a computat din pedeapsa de executat durata reținerii și arestării preventive de la 8 mai 2012 la zi.

S-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului A.

II. S-a admis apelul inculpatului B. împotriva Sentinței penale nr. 83 din 8 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Buzău.

În temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., parte vătămată F., prin împăcarea părților.

Au fost înlăturate dispozițiile instanței de fond privind obligarea inculpatului B., în solidar cu partea responsabilă civilmente C., la plata despăgubirilor materiale și morale către partea civilă F.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței atacate.

A fost obligat inculpatul apelant B. și partea vătămată F. la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat din care câte 100 RON reprezintă onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului ce se avansează din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

III. S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 83 din 8 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Buzău.

A fost obligat apelantul inculpat A. la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, examinând sentința primei instanțe, în raport de criticile invocate, pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) și 378 C. proc. pen., Curtea a apreciat că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și inculpatul B. sunt fondate, iar apelul declarat de inculpatul A. nu este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pe baza probelor și mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, respectiv plângerea și declarațiile părții vătămate F., Certificatul medico-legal din 8 mai 2012, eliberat de Serviciul de Medicină Legală Buzău și completarea acestuia, remis instanței cu adresa din 12 iunie 2012, înscrisurile medicale privind pe partea vătămată, Raportul de constatare tehnico-științifică din 6 iunie 2012 privind pe partea vătămată F., procesul-verbal de confruntare încheiat la data de 26 iunie 2012 între partea vătămată și A., declarațiile martorilor K., M., R., O., E., S., T., I., J., V., H., L., W., Ș., X., ce se coroborează parțial cu declarațiile date de inculpații A. și B., prima instanță a reținut în mod corect și complet situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior.

Printr-o justă evaluare și interpretare a acestora, în raport de dispozițiile cuprinse în art. 63 alin. (2) C. proc. pen., prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt, împrejurările concrete în care au fost comise faptele și vinovăția fiecărui inculpat, astfel că sub aceste aspecte, sentința adoptată de tribunal este justă.

Astfel, în mod corect s-a reținut și rezultă din probatorii că la data de 7 mai 2012 cei doi inculpați, însoțiți de numiții I., H. și J. s-au deplasat cu autoturismul la Penitenciarul Focșani, unde se afla D., fratele inculpatului A. Deținutul i-a relatat fratelui său că un nepot al numitului E., respectiv, G., aflat în același penitenciar, l-a insultat.

Având în vedere acest considerent, în drumul către casă, A. s-a deplasat pe strada x din municipiul Buzău, pentru a cere socoteală numitului E. pentru fapta nepotului său. La domiciliul acestuia, au găsit-o pe martora K. care i-a comunicat că E. nu este acasă, împrejurare în care inculpatul i-a spus să îl cheme pe fratele acestuia, respectiv partea vătămată F. Aceasta a ieșit din casă și în fața porții a stat de vorbă cu A., timp în care din autoturism a coborât și fiul său, inculpatul minor B.

În aceste împrejurări, A. i-a solicitat lui F. să îl sune pe fratele său pentru a-i aduce la cunoștință comportamentul nepotului iar la răspunsul părții vătămate că nu poate să ia legătura deoarece fratele său nu are cartelă, A. i-a cerut "să facă plata" adică, așa cum a arătat în declarația dată la urmărirea penală, dar și cu ocazia confruntării, aceasta avea semnificația de a plăti o sumă de bani, de a da o mașină sau chiar casa de pe strada Y.

Partea vătămată nu a fost de acord cu cererea inculpatului A., spunând că nu are de ce să plătească, împrejurare în care inculpatul a scos de la spate un obiect tăietor-înțepător, identificat ca fiind un cuțit, cu care i-a aplicat o lovitură în zona gâtului, pe partea stângă, în condițiile în care inculpatul a folosit mâna dreaptă, iar partea vătămată a reușit să se retragă puțin în spate.

În continuare, același inculpat i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu pumnul stâng, după care a fost lovit cu pumnii și picioare, atât de acesta, cât și de inculpatul B., împrejurări în care partea vătămată a căzut pe trotuar, după care, cu ajutorul aceluiași cuțit A. a aplicat părții vătămate și alte lovituri pe antebrațul stâng.

Partea vătămată a reușit să se salveze, fiind însă urmărită de inculpatul B., care s-a retras numai după ce tatăl său i-a solicitat să se întoarcă la autoturism.

După incident, nepoata părții vătămate a sunat la 112 și la scurt timp o ambulanță s-a prezentat la fața locului și a preluat-o pe partea vătămată pe care a transportat-o la spital.

Certificatul medico legal din 8 mai 2012 eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală Buzău a concluzionat că partea vătămată F. prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, precum și corp dur și ascuțit, posibil cuțit, pot data din 7 mai 2012 și necesită 30 - 35 zile de îngrijiri medicale, leziunile de violență nepunând în primejdie viața victimei.

În completarea certificatului medico-legal s-a stabilit că pentru factura de ram mandibular stâng, leziunea cea mai grea și care a necesitat tratament chirurgical OMF s-au acordat 30 - 35 zile îngrijiri medicale, iar în legătură cu mecanismul de producere, s-a arătat că deși cu privire la toate plăgile nu poate fi exclusă autoagresiunea în situația în care autorul este dreptaci, s-a concluzionat că localizarea este atipică, atât pentru plăgile tăiate, de pe brațul stâng, cât și pentru plaga tăiată-înțepată și că la examinarea clinică medicală pacientul nu a manifestat tendințe autolitice.

Drept urmare, s-a concluzionat că fractura de ram stâng mandibular s-a produs cel mai probabil printr-un mecanism activ - heteroagresiune.

Având în vedere că declarațiile date de partea vătămată, îndeosebi cele din timpul urmăririi penale dar și cu ocazia confruntării cu inculpatul A., și care s-au dovedit sincere în urma verificării comportamentului simulat al acesteia, așa cum rezultă din Raportul de constatare tehnico-științifică din 6 iunie 2012, se coroborează cu declarațiile date de martorii K., M., O., R. dar mai ales cu concluziile menționate în certificatul medico-legal și în completarea acestuia, din care rezultă fără dubiu că fractura de ram vertical mandibular stâng s-a produs printr-un mecanism activ - heteroagresiune, prin lovirea cu un corp dur și ascuțit, posibil cuțit, rezultă că în mod corect instanța de fond a înlăturat apărările invocate de inculpatul A., atât în ceea ce privește lipsa obiectului vulnerant cât și pretinsa autoagresiune din partea victimei, toate fiind combătute de probele la care s-a făcut referire anterior.

În ceea ce privește însă încadrarea juridică dată faptelor comise de cei doi inculpați, s-a constatat că, deși în privința inculpatului B. încadrarea juridică stabilită, respectiv în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. este corectă, întrucât acesta a aplicat părții vătămate lovituri cu pumnul în zona feței dar și în partea superioară a corpului, iar acesta a recunoscut săvârșirea acesteia, încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpatul A. este consecința aprecierii greșite a probatoriului administrat în cauză, pornindu-se în principal de la convingerea judecătorului fondului că cei doi inculpați au acționat împreună, în același scop, respectiv al aplicării unei corecții victimei, dedusă mai ales din mobilul acesteia, apreciat ca fiind nesemnificativ sub aspectul acceptării producerii rezultatului letal, precum și raportat la superficialitatea rănilor, care nu i-au pus viața în pericol.

În acord cu argumentele avute în vedere de procuror, Curtea a apreciat că folosirea cuțitului în scopul agresării părții vătămate, aflată în loc public, respectiv în fața locuinței sale și aplicarea unei lovituri într-o zonă vitală, cum este cea a gâtului, cu consecința producerii unei fracturi de ram vertical mandibular dar mai ales în condițiile în care partea vătămată a anticipat natura și intensitatea loviturii și s-a ferit din calea cuțitului, este evident că inculpatul A., deși nu a urmărit în mod direct să suprime viața victimei, a prevăzut și acceptat posibilitatea producerii rezultatului letal, fapta comisă în astfel de condiții întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. și din acest motiv, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., este greșită.

Celelalte leziuni de violență rezultate în urma folosirii cuțitului, respectiv de pe antebrațul stâng nu prezintă relevanță în calificarea juridică a faptei în tentativă la infracțiunea de omor calificat dar în același timp, nu reprezintă temei în a considera că superficialitatea acestora conduc la concluzia că inculpatul A. a urmărit doar vătămare corporală a părții vătămate F., probatoriile menționate anterior dovedind contrariul.

De altfel, în legătură cu gravitatea concretă a leziunilor, s-a constatat că instanța de fond a manifestat inconsecvență atunci când la încadrarea juridică în infracțiunea prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. a considerat că acestea sunt superficiale, iar la individualizarea judiciară a pedepsei a susținut caracterul extrem de grav al acestora și a aplicat inculpatului pedeapsa maximă prevăzută de textul de lege incriminator, pe care a și sporit-o cu un an, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani închisoare.

Nici mențiunea cuprinsă în certificatul medico-legal în sensul că leziunile traumatice produse victimei în incidentul din 7 mai 2012 nu i-au pus în primejdie viața, nu constituie motiv întemeiat în a îmbrățișa opinia instanței de fond, întrucât în practica judecătorească s-a stabilit în mod constant că delimitarea infracțiunii de vătămare corporală de tentativă la omor este dată de obiectul vulnerant, zona vizată, intensitatea loviturii, consecințele produse ori care s-ar fi putut produce, și care, în cauza de față, converg la concluzia că fapta comisă de inculpatul A. întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, inclusiv sub aspectul vinovăției, respectiv intenție indirectă conform art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen.

În raport de aceste considerente, Curtea, apreciind că apelul declarat de Parchet este fondat, în temeiul disp. art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a dispus admiterea acestuia, desființarea în parte a sentinței, în latură penală și rejudecând, conform art. 345 C. proc. pen., după înlăturarea sporului și aplicarea disp. art. 61 C. pen., a descontopit pedeapsa rezultantă în componentele sale și a schimbat încadrarea juridică a faptei, conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c ) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. în art. 20 C. pen. rap la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă proporțională gradului de pericol social al faptei și persoanei acestuia.

La individualizarea sancțiunii, Curtea a avut în vedere criteriile cuprinse în art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracțiunii, apreciat ca fiind mediu, în raport de circumstanțele reale în care a fost comisă fapta și consecințele produse, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, respectiv închisoarea de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni închisoare, față de incidența disp. art. 21 alin. (1) și (2) C. pen. și persoana inculpatului, recidivist, conform art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., stare atrasă de pedeapsa de 1291 zile închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 979 din 25 noiembrie 2009 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 347 din 9 aprilie 2010 a Curții de Apel Ploiești dar și față de natura infracțiunilor pentru care a fost condamnat anterior, săvârșite cu violență, respectiv viol și jaf în grup, ultima faptă fiind comisă în Ungaria.

Drept urmare, a aplicat inculpatului pedeapsa de 8 ani închisoare, apreciată ca fiind corespunzătoare gravității faptei și persoanei inculpatului și în egală măsură de natură să răspundă exigentelor impuse de art. 52 C. pen.

Totodată, în temeiul art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului A. și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului dreptului prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a C. pen. pe o durată de 2 ani, având în vedere îndeplinirea cerințelor prev. de art. 175 C. pen. și art. 65 din același cod.

Față de gravitatea faptei, potrivit art. 61 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate și contopirea restului de 589 zile închisoare din pedeapsa de 1291 zile stabilită prin Sentința penală nr. 979 din 25 noiembrie 2009 a Judecătoriei Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 347 din 9 aprilie 2010 a Curții de Apel Ploiești cu pedepsele stabilite prin prezenta cauză, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare.

Pe cale de consecință, nu au mai fost analizate criticile invocate de Parchet, cu privire la modalitatea în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii și nici solicitarea apelantului inculpat A. de încetare a procesului prin împăcarea părților, care au rămas fără temei.

Referitor la cea de-a doua critică invocată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, vizând greșita achitare a inculpaților A. și B. cu privire la infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., Curtea a apreciat că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce urmează:

Așa cum s-a arătat anterior, cei doi inculpați au agresat partea vătămată în stradă, conflictul a durat doar câteva minute, timp în care alte persoane nu au fost prezente pentru a fi incidente dispozițiile cuprinse în art. 321 alin. (1) C. pen.

Astfel, așa cum a reținut și instanța de fond, martora I., ce se afla împreună cu alte două persoane în autoturism, în așteptarea inculpaților, nu a văzut alte persoane străine pe stradă, martora W. ce se afla într-un alt autoturism a văzut când partea vătămată a fost lovită de inculpatul minor dar în afară de aceștia