ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3734/2012

Asupra conflictului negativ de competență

de față:

Prin contestația înregistrată la Tribunalul

Iași Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, în

numele și pentru reclamanții A.P., B.I., V.V., I.V., S.R., D.V., C.M., S.P., L.I.G.,

B.P., L.M., M.E., C.M., H.F., C.A., C.A.A., N.M., A.M., D.C., U.D., A.A.D., Z.I.

, P.C., H.C., S.N., B.C., C.B.I., B.C.A.,

H.A., P.D., O.G., F.V., B.C., P.M., S.I., U.G., M.V., S.V.F., S.C., I.D., C.I.L.,

I.T., N.I., V.V., R.I., R.C., M.T., C.I., C.T., C.I., B.G., N.E., P.N., C.V., R.V.,

T.C., S.C., L.G., M.G., J.P., T.L., V.F. în contradictoriu cu intimații M.A.I.,

Casa de Pensii Sectorială din cadrul M.A.I. și M.A.I., prin Ministrul de Interne

a solicitat anularea deciziilor de recalculare a pensiilor emise de Casa de Pensii

a M.A.I., menținerea deciziilor de pensionare privind calcularea pensiei de serviciu

stabilită în temeiul Legii nr. 164/2001, suspendarea efectelor deciziilor de recalculare

a pensiilor emise în baza Legii nr. 119/2010 pe durata soluționării prezentei cauze,

obligarea pârâților la plata diferențelor dintre pensia de serviciu stabilită conform

Legii nr. 119/2010 și H.G. nr. 710/2010 de la 1 ianuarie 2011 până la repunerea

în plată a pensiei inițiale, obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente

diferențelor de pensie solicitare și la plata cheltuielilor .de judecată.

Investit cu soluționarea acțiunii, Tribunalul

Iași, secția civilă, a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului

Iași și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului

București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă

nr. 1274 din 8 iunie 2011.

În

motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență,

următoarele aspecte:

A reținut instanța faptul că obiectul prezentei

cauze îl constituie contestația împotriva deciziilor de pensionare emise de M.A.I.

- Casa de Pensii privind recalcularea pensiilor militare emisă în baza Legii

nr. 119/2010 de M.A.I.

Această decizie s-a emis în baza art. 53

Legea nr. 179/2004 privind privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări

sociale ale polițiștilor. Conform art. 54 din acest act normativ "(4) Deciziile

comisiei de contestații pot fi atacate la instanțele judecătorești competente, potrivit

Legii nr. 191/2000, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30

de zile de la comunicare'".

Conform art. 156 din Legea nr. 19/2000:

„Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii

se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială

își are domiciliul sau sediul pârâtul".

Coroborând aceste dispoziții se poate desprinde

concluzia că voința legiuitorului a fost ca aceste litigii să fie soluționate de

instanța de la sediul pârâtului.

Competența teritorială este relativă însă

nu și în cazul în care legea specială conține norme derogatorii. Astfel în cazul

conflictelor de asigurări sociale - cum este și cel de față -competența este prevăzută

de art. 155, 156 din Legea nr. 19/2000.

În

speță, nefiind vorba de o cerere îndreptată împotriva C.N.P.A.S.

sau a casei teritoriale de pensii, ci împotriva intimatului M.A.I. (acest intimat

fiind emitentul deciziei contestate), competența teritorială revine instanței în

a cărei rază teritorială își are sediul intimatul, motiv pentru care instanța va

declina în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări

sociale, competența de soluționare a acțiunii formulată de contestatori.

În

speța de față nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii întrucât această lege intră în vigoare la data

de 1 ianuarie 2011 or, decizia a fost emisă în decembrie 2010 în baza Legii nr.

119/2010 și H.G. nr. 735/2010. Prin Legea pensiilor nr. 263/2010 aplicabilă de la

data de 1 ianuarie 2011 se prevede la art. 174 că litigiile care fac obiectul acestei

legi, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a acesteia, se vor

judeca potrivit legii în baza căruia a fost stabilit dreptul, iar la art. 178 se

prevede că cererile înregistrate și nesoluționate până la

data intrării în vigoare a prezentei legi

se vor soluționa conform normelor legale existente la data deschiderii drepturilor

de pensie.

Mai mult instanța a reținut faptul că Decizia

Curții Constituționale nr. 1420 din 2 noiembrie 2010 invocată de intimat arată foarte

clar următoarele aspecte:

Referitor la dispozițiile art. 156 din

Legea nr. 19/2000, Curtea a constatat că acestea reglementează două ipoteze distincte

în ceea ce privește competența teritorială a tribunalului în litigiile privind drepturile

de asigurări sociale. ... Prevederile potrivit cărora instanța competentă este cea

în raza căreia se află domiciliul reclamantului reprezintă o derogare de la dispozițiile

dreptului comun, derogare prin care se urmărește facilitarea accesului la justiție

al pensionarilor în litigiile ce privesc stabilirea pensiilor. Reglementând aceste

dispoziții, legiuitorul a avut în vedere, în mod firesc, doar situația pensionarilor

din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, întrucât acesta

este domeniul de reglementare al Legii nr. 19/2000. Din această perspectivă, nu

se creează un tratament diferit între persoane aflate în situații identice.

În același timp însă acesta este motivul

pentru care dispozițiile procedurale ale Legii nr. 19/2000 nu au avut în vedere

și situațiile ce s-ar putea naște din aplicarea acestor norme altor sisteme de pensii,

dând naștere, în practică, unor tratamente diferite între pensionari, în funcție

de sistemul de pensii din care provin.

Aceste situații relevă o problemă de legiferare,

care decurge din lipsa unei reglementări care să asigure o unitate a tratamentului

juridic între pensionari, cu atât mai mult cu cât dispozițiile Legii nr. l 19/2010

au avut ca efect recalcularea pensiilor militare de stat, dar și a altor tipuri

de pensii speciale, potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000.

O atare omisiune legislativă nu poate fi

însă complinită de Curtea Constituțională pe calea excepției de neconstituționalitate,

fără a contraveni dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care prevăd

că instanța de contencios constituțional „se pronunță numai asupra constituționalității

actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile

supuse controlului".

La rândul său, Tribunalul București, secția

a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția de necompetență

teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Iași, pe a cărui rază teritorială se află domiciliul contestatorilor, prin sentința

civilă nr. 6089 din 25 iunie 2012 și a dispus înaintarea dosarului Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență

ivit.

Analizând materialul probator administrat,

prin prisma acestei excepții, instanța a reținut:

Prin promovarea prezentei acțiuni, reclamanții

urmăresc desființarea deciziilor de recalculare emise de M.A.I.-Casa de Pensii,

în temeiul Legii nr. 119/2010.'

Potrivit art. 154 din Legea nr. 263/2010,

care a intrat în vigoare Ia 01 ianuarie 2011 și a abrogat Legea nr. 19/2000, cererile

îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor

de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are

domiciliul ori sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a

cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Așa fiind, rezultă că, sub imperiul noii

reglementări, au fost înființate casele de pensii sectoriale, ca structuri cu personalitate

juridică, care funcționează în subordinea Ministerului Apărării Naționale, M.A.I.

și S.R.I., conform art. 3 lit. b) și art. 132 alin. (1) din Legea nr. 263/2010,

legiuitorul instituind norma de competență teritorială și în ipoteza cererilor formulate

în contradictoriu cu aceste subiecte de drept.

Contestația dedusă prezentei judecăți a

fost formulată la data de 22 februarie 2011, deci după intrarea în vigoare a Legii

nr. 263/2010.

Împrejurarea că Legea nr. 119/2010, în

temeiul căreia au fost emise deciziile contestate în prezenta cauză, trimite, în

privința procedurii de contestare, Ia dispozițiile Legii 19/2000, nu constituie

un argument pentru stabilirea competenței jurisdicționale în baza unui act normativ

abrogat la data promovării acțiunii în justiție. Pe de altă parte, nu este relevant

faptul că Legea nr. 19/2000 era în vigoare la data emiterii deciziilor contestate,

câtă vreme la data formulării contestației acest act normativ era abrogat printr-o

lege care instituie o altă normă de competență teritorială, de imediată aplicare.

Scopul legiuitorului la redactarea Legii

nr. 119/2010 (în luna iunie 2010, când era in vigoare Legea nr. 19/2000), a fost

acela de a institui o normă de trimitere, în sensul ca procedura în materia noilor

decizii de pensie, întemeiate pe Legea nr. 119/2010, să fie aceeași cu cea din materia

pensiilor contributive, reglementată la acel moment de Legea nr. 19/2000.

Or, întrucât această lege a fost abrogată,

fiind înlocuită cu Legea nr. 263/2010, rezultă că interpretarea art. 7 din

Legea nr. 119/2010 trebuie să respecte scopul urmărit de legiuitor, și anume acela

de a aplica aceeași procedură în privința tuturor deciziilor de pensionare, principiu

care, de altfel, a stat și la baza edictării Legii nr. 263/2010 privind sistemul

unitar de pensii publice.

Pe de altă parte, potrivit art. 132

alin. (2) din Legea nr. 263/2010, casele de pensii sectoriale sunt succesoare de

drept ale structurilor organizatorice responsabile cu pensiile din cadrul Ministerului

Apărării Naționale, M.A.I. și S.R.I. Conform art. 193 alin. (1) din Legea nr.

263/2010, prevederile art. 132 intră în vigoare la 3 zile de la publicarea legii

în M. Of., deci de la data de 23 decembrie 2010. Așa fiind, rezultă că încă de la

această dată, casele sectoriale sunt în ființă, ca și entități juridice cu personalitate

juridică, apte a sta în judecată în calitate de subiecte de drept continuatoare

ale fostelor structuri cu atribuții în domeniul pensiilor din cadrul instituțiilor

mai sus menționate.

Prin urmare, instanța competentă teritorial

este cea determinată conform art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, adică instanța

de la domiciliul ori sediul reclamantului. Potrivit datelor din deciziile de pensie,

rezultă că domiciliile reclamanților sunt în jud. Iași.

Analizând actele și lucrările dosarului,

constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul

art. 20 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat

deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Deciziile privind recalcularea pensiilor

militare, au fost emise în baza Legii nr 119/2010 și au fost contestate la 22 februarie

2011, la data sesizării instanței fiind în vigoare Legea nr. 263/2010, care în

art. 154, cuprinde dispoziții privitoare la competență.

Conform art. 7 din Legea nr. 119/2010,

sub incidența căreia a fost emisă decizia atacată, stabilirea, plata, suspendarea,

recalcularea, încetarea și contestarea pensiilor recalculate urmează procedura prevăzută

de Legea nr. 19/2000.

La data de 1 ianuarie 2011, când a intrat

în vigoare Legea nr. 263/2010, a fost abrogată Legea nr. 19/2000, astfel că trimiterea

din art. 7 al Legii nr. 119/2010 nu poate ultraactiva dispozițiilor acesteia din

urmă, în lipsa unor prevederi exprese.

Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010

sunt legi speciale cu privire la normele de procedură, raportate la C. proc.

civ., iar, când o lege specială care reglementează un anumit domeniu și care cuprinde

și norme cu privire la competență este înlocuită cu o altă lege, care face trimitere

la normele de competență din legea abrogată, se aplică noua lege, competența fiind

cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.

În aceste condiții, în raport de prevederile

art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care consacră regula aplicării imediate a legii

noi de procedură, din momentul intrării ei în vigoare, și proceselor în curs de

judecată începute sub legea veche, devin incidente dispozițiile legii noi, respectiv

art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Art. 154 alin. (1) din precitata lege prevede

că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva

caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială

se află domiciliul sau sediul reclamantului, astfel că cererile în această materie

se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Așa fiind, față de textele de lege mai

sus evocate, Înalta Curte constată că Tribunalul Iași a reținut, în mod greșit,

că, în speță, se aplică regulile de competență materială și teritorială cuprinse

în art. 154, 155 și 156 din Legea nr. 19/2000, abrogată, în realitate, competența

teritorială revenind instanței prevăzute la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

în consecință, având în vedere faptul că,

contestatorii au domiciliul în lași, în considerarea prevederilor art. 12 C.

proc. civ., competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2012.