ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4118/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4118/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 459 din 30 noiembrie 2010,

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a

respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al Municipiului

Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor

bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și

intervenienta P.R. II Cluj-Napoca, prin care solicita modificarea Deciziei nr.

2254 din 21 decembrie 2009 emisă de pârâtă. Prin aceeași sentință, a fost

respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale active a Consiliului Local al Municipiului

Cluj-Napoca invocată de către intervenientă:

Contestatorul are

calitatea de administrator al bunului în litigiu, bun aflat în proprietatea

Statului Român până la data restituirii către intervenientă, Consiliul Local al

Municipiului Cluj-Napoca având un drept de administrare asupra imobilului în

litigiu motiv pentru care calitatea procesuală activă a acestuia este susținută

și prin prisma prevederilor Legii nr. 215/2001 modificată ce conferă

autorităților administrației publice locale dreptul și capacitatea efectivă de

a gestiona în nume propriu o parte importantă a bunurilor aflate în

proprietatea statului.

În ceea ce privește

fondul cauzei:

Cadrul normativ care

reglementează restituirea unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor

religioase din România este reprezentat de către O.U.G. nr. 94/2000 republicată

și H.G. nr. 1094 din 15 septembrie 2005 prin care au fost aprobate normele

metodologice de aplicare a ordonanței menționate.

Potrivit prevederilor

circumstanțiate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 s-a creat

posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparținut cultelor

religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv cu sau fără titlu

de către Statul Român, de organizațiile cooperatiste sau de orice persoane

juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele

de cult aflate în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept

public.

În temeiul actelor

normative menționate, intervenienta P.R. II Cluj-Napoca prin E.R.A. a depus

cererea înregistrată pe rolul Comisiei speciale de retrocedare cu nr. 4528 din

27 februarie 2003 prin care a solicitat restituirea imobilului (construcții și

terenul aferent) situate în Cluj-Napoca B-dul D., jud. Cluj înscris în CF nr. X

a localității Cluj cu nr. top. Y. Comisia specială de retrocedare analizând

cererea formulată în raport de actele depuse în susținerea sa a reținut că

imobilul în litigiu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 94/2000 și a emis

decizia contestată.

Comisia a stabilit că

la momentul preluării de către Statul Român în temeiul Decretului nr. 176/1948,

respectiv la data de 9 mai 1958, imobilul solicitat (terenul cu cele două

corpuri de construcție) era în proprietatea Bisericii Reformate din Cluj,

conform copiei legalizate a cărții funciare nr. Z Cluj nr. top. Y. Prin aceeași

decizie s-a constatat faptul că în momentul de față imobilul solicitat se află

în proprietatea tabulară a Statului Român, parțial având destinația de

grădiniță și parțial destinația de locuințe folosite de către persoane fizice

în baza unor contracte de închiriere.

În acest sens în

temeiul art. 1 alin. (1), (3), (10) și (11) și al art. 3 alin. (6) din O.U.G.

nr. 94/2000 s-a dispus retrocedarea imobilului descris mai sus stabilindu-se

totodată în sarcina intervenientului anumite obligații: pentru partea din

imobil, care are destinația de grădiniță, menținerea afectațiunii de interes

public pe o perioadă de 5 ani de la data emiterii deciziei; pentru partea din

imobil, având destinația de locuință, obligația de a respecta prevederile

O.U.G. nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru

spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 241/2001 precum și obligația de a plăti fostului deținător - Statul

Român - contravaloarea adăugirilor ulterioare preluării abuzive.

Pentru această din

urmă măsură Comisia specială de retrocedare a avut în vedere disp. art. 1 alin.

(3) teza a II-a din O.U.G. nr. 94/2000 potrivit cu care adăugirile aduse

construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria

desfășurată actuală. Această din urmă măsură apare în opinia reclamantului ca

fiind neîntemeiată susținând ca fiind nerelevante concluziile raportului de

expertiză ce a stat la baza emiterii deciziei.

Într-adevăr prin

raportul de expertiză pus la dispoziția Comisiei speciale de retrocedare s-a

constatat existența unor lucrări de extindere și închidere terasă la corp C

fără a se preciza dacă aceste lucrări de extindere depășesc sau nu 50% din aria

desfășurată. Pe de altă parte în ceea ce privește corpul C.2 de clădire,

reclamantul susține faptul că intervenienta nu a făcut dovada proprietății prin

simplul fapt că nu l-a înscris în cartea funciară deși în anexa 3 la descrierea

imobilului în limba maghiară figurează pentru dependințe construcții (spații

alăturate).

Prin urmare s-a

apreciat ca fiind necesară efectuarea unui raport de expertiză tehnică

judiciară de către un alt expert decât cel care a întocmit raportul ce a stat

la baza emiterii deciziei, sens în care s-a stabilit ca obiective principale a

se indica în ce măsură la imobilul solicitat a fi retrocedat s-au efectuat,

ulterior preluării de către Statul Român, adăugiri construcției inițiale, în

caz afirmativ urmând a se face o descriere amănunțită a acestora arătându-se

totodată dacă acestea depășesc 50% din aria desfășurată a imobilului. S-a mai

solicitat a se indica dacă în afara înscrierilor în CF există în realitate și

un corp 2 de clădire precum și componența efectivă a acestuia.

Potrivit concluziilor

raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcției

întocmit de expert M.M. s-a stabilit că la imobilul înscris în CF X cu nr. top.

Y ce face obiectul Deciziei nr. 2254/2009 a Comisiei speciale de retrocedare a

unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, s-a

efectuat extinderea acestuia ulterior preluării de către Statul Român, în

suprafață de 14,76 mp reprezentând 7,4% din suprafața desfășurată a imobilului

(construcție înscrisă în CF). Extinderea are caracter de construcție definitivă

și constă din 3 încăperi (cămară de alimente, baie și antreu) având pereții din

zidărie de cărămidă, pe fundații din beton și acoperiș - șarpantă de lemn cu

învelitoarea din țiglă.

Totodată raportul de

expertiză a constatat că în afara înscrierilor din CF indicate, în realitate

există un corp de clădire (separat de construcția înscrisă în CF) în care

funcționează o grădiniță compusă din două săli grupă, două holuri, un birou, un

grup sanitar, o magazie, o încăpere pentru frigider, toate situate la parterul

imobilului, iar la subsol o pivniță.

Prin urmare în raport

de concluziile raportului de expertiză instanța de fond constată că în mod

corect pârâta a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) teza a II-a din

O.U.G. nr. 94/2000.

În ceea ce privește

corpul 2 de clădire în care funcționează grădinița și nu este înscrisă în

cartea funciară, intervenienta a depus la dosar o serie de documente din care

rezultă că aceasta a fost executată în etape diferite de timp.

Având în vedere lipsa

unor relevee ale construcției la perioadele de timp în care a fost edificată

sau modificată, expertul a considerat că stabilirea perioadelor în care această

construcție a suferit modificări, pot fi aproximate pe baza planurilor

menționate și depuse de intervenientă. Prin suprapunerea planurilor menționate

rezultă că în anul 1932 (anexa 2 la expertiză) pe plan figurează o clădire, pe

curtea imobilului denumită corpul 2. Pe planul topografic ediția 1941 (anexa 2

la expertiză) clădirea - corp II are o configurație diferită de cea anterioară,

ceea ce conduce la concluzia că această clădire a fost reconstruită în perioada

1932 - 1941 așa încât în acest an clădirea avea subsol și două încăperi la

parter (notat nr. 6 nr. 2 pe releveu). Corpul II a fost extins cu spălătorie și

toaletă (anexa 3 la expertiză) iar în planul topografic din 1944 apar

modificări la subsolul imobilului. Pe planul din 1944 corpul II are o formă în

plan diferită de cea existentă anterior având o suprafață mărită ceea ce duce

la concluzia că în perioada 1941 - 1944 construcția a fost extinsă cu suprafața

corespunzătoare încăperilor notate cu nr. 4, 3 și 1 pe releveul clădirii

actuale.

Planul topografic

ediția 1970 (anexa 5) prezintă un corp II având o suprafață diferită de

suprafața clădirii din 1944 de unde rezultă că aceasta a fost extinsă, iar

extinderea corespunde holului de intrare (notat cu nr. 5 pe releveu).

Așadar rezultă că la

data preluării de către Statul Român a construcției, corpul II avea forma și

implicit suprafața așa cum rezultă din planul topografic întocmit în anul 1944;

extinderea executată în perioada 1944 - 1970 fiind în fapt executarea holului

de la intrare, iar suprafața construită a extinderii este de 18,20 mp ceea ce

reprezintă 12,19% raportat la suprafața construită a grădiniței și 10,50%

raportat la suprafața construcției.

Aportul de valoare

adus construcției prin extinderea acesteia ulterior preluării de către Statul

Român constă în valoarea suprafeței construite a holului de 18,20 mp, evaluarea

făcându-se prin „metoda valorii de înlocuire” având la bază prețurile din

catalogul aferent anului 1965 actualizate cu indicele de actualizare din

buletinul documentar Expertiza Tehnică 115/2010 și sunt redate analitic în

anexa 2 la expertiză.

Concluzionează

instanța de fond că atât terenul cât și construcțiile ce formează obiectul

cauzei au fost retrocedate în mod legal intervenientei, că reclamantul nu a

depus niciun act doveditor referitor la efectuarea extinderilor care să probeze

faptul că aceste adăugiri aduse construcției corp II depășesc 50% din aria

desfășurată a acestuia și, prin urmare, în mod întemeiat pârâta a dispus

restituirea întregului imobil către intervenientă, cu respectarea întocmai a

prevederilor art. 1 alin. (3) teza a II-a din O.U.G. nr. 94/2000.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul

Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

Cererea de recurs a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ., iar în

motivarea ei s-a precizat că sentința Curții de Apel Cluj este criticabilă sub

aspectul menținerii ca legală a Deciziei nr. 2254 din 21 decembrie 2009 în

condițiile în care în mod eronat s-a dispus restituirea în întregime a

construcțiilor situate pe terenul identificat în CF Z Cluj.

În esență s-a arătat

că în privința Corpului II de clădire existent pe terenul în cauză E.R.C. nu

și-a probat dreptul de proprietate, iar câtă vreme un asemenea drept nu este

înscris în CF, el nu există. În plus expertul a avut în vedere mai multe

planuri de situație, lucrarea acestuia nefiind bazată pe măsurători

topografice, plan cadastral, singurele documente relevante în opinia

recurentului, care apreciază că din analiza hărților întocmite în anii 1941 și

1972 rezultă cu evidență că suprafața construită a sporit cu peste 50%.

Totodată, construcția

edificată nelegal nu a avut destinația de grădiniță, transformarea în grădiniță

neputând avea loc decât după preluarea sa în proprietatea Statului Român astfel

că restituirea unui imobil introdus potrivit legii în domeniul public este de

neconceput. Sub acest aspect, al cuprinderii construcției - grădinița „B.”

(fosta grădiniță nr. 46) și a terenului aferent în inventarul bunurilor care

aparțin municipiului Cluj-Napoca s-a făcut trimitere la protocolul încheiat între

Consiliul Local și Inspectoratul Școlar Județean în temeiul art. 166(3), (4),

(5), (6), (7), (8) și (9) din Legea nr. 84/1995 raportat de modificările aduse

prin O.U.G. nr. 184/2001 și la Hotărârea Consiliului Local nr. 133 din 14

martie 2005 - anexa 4 poziția 131.

Recurentul a mai

arătat că în reconsiderarea soluției care se impune urmează a fi exonerat de

plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 C. proc. civ.

Prin întâmpinările

formulate, intimații P.R. II Cluj-Napoca (intervenientă) și Comisia Specială de

Retrocedare (pârâtă) au răspuns criticilor recurentului reiterând apărările

formulate și în fața instanței de fond, solicitând respingerea recursului.

Examinând cauza prin

prisma criticilor ce se pot subsuma motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive de

casare/modificare a sentinței pronunțate întrucât așa cum rezultă din

considerentele avute în vedere de prima instanță aceasta și-a întemeiat soluția

atât pe prevederile legale incidente - O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu

modificările și completările ulterioare - cât și pe probatoriul administrat.

Decizia nr. 2254 din

21 decembrie 2009 prin care Comisia Specială de Retrocedare a retrocedat

Parohiei Reformate II Cluj-Napoca imobilul reprezentând construcții împreună cu

terenul aferent situat în municipiul Cluj-Napoca, Bd. D., județul Cluj, înscris

în CF nr. X a localității Cluj, nr. top. Y, a fost emisă cu respectarea O.U.G.

nr. 94/2000 republicată, modificată și completată, în considerentele sentinței

aflate în control judiciar dezvoltându-se argumentele de fapt și de drept

pentru care nu poate fi primită cererea Consiliului Local al Municipiului

Cluj-Napoca de modificare a actului administrativ în discuție sub aspectul

restituirii în natură a construcțiilor situate pe terenul în litigiu,

restituire apreciată de reclamant ca nelegală.

Critica autorității

recurente care vizează Corpul II de clădire din imobilul retrocedat nu este

întemeiată din moment ce pe de o parte, în art. 4(3) din Ordonanța de urgență

incidentă se statuează că „pentru stabilirea dreptului de proprietate

solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori

autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice alte acte care,

coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al

acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive”, iar pe de altă parte

din dispozițiile cu caracter general prevăzute în art. 493 - 494 C. civ.

rezultă că proprietarul terenului devine prin accesiune și proprietar al

construcției.

Mai mult, conform

art. 26 din Decretul-Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor

privitoare la cărțile funciare (în vigoare la momentul pronunțării sentinței)

una din excepțiile de la regula constituirii drepturilor reale prin înscrierea

în CF este aceea a drepturilor reale dobândite prin accesiune.

Cele menționate

conturează concluzia că sunt pertinente apărările Comisiei intimate în privința

Corpului II Clădire, existența dreptului de proprietate al

intimatei-interveniente asupra acestui corp de clădire nefiind condiționată de

întabularea acestuia în CF.

În condițiile în care

recurentul-reclamant nu a depus la dosar niciun document referitor la efectuarea

extinderilor, la faptul că adăugirile aduse corpului II de construcție depășesc

50% din aria desfășurată a acestuia, iar instanța de fond a dat eficiență

dispozițiilor art. 201 și urm. din C. proc. civ. ținând seama de lucrarea

tehnică de specialitate întocmită în cauză, va fi înlăturată și critica

privitoare la incorecta întocmire a raportului de expertiză tehnică judiciară.

Argumentul că

imobilul în care funcționează Grădinița B. (corp II clădire și teren aferent)

este parte din domeniul public al autorității administrativ-teritoriale nu a

fost adus în fața instanței de fond pentru a face obiectul unei analize, astfel

că nu se poate imputa acesteia că nu a motivat soluția și pe acest aspect; mai

mult, apartenența unui imobil la domeniul public al statului sau al unei

unități administrativ-teritoriale (cum se invocă în recurs) nu constituie un

impediment pentru retrocedarea imobilului, căci însuși legiuitorul [art. 1

alin. (7) din ordonanța de urgență în discuție] prevede o procedură de urmat

pentru ca un bun imobil să fie scos din domeniul public potrivit Legii nr.

213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu

modificările și completările ulterioare.

De asemenea,

invocarea altor acte normative ca temei al recursului exercitat apare ca

nepotrivită deoarece O.U.G. nr. 94/2000 republicată, modificată și completată

reprezintă o lege specială care se aplică cu prioritate în virtutea

principiului specialia generalibus derogant.

Constatându-se că

recursul nu este fondat, nu se poate da curs solicitării recurentului de a fi

exonerat de plata cheltuielilor de judecată, și tocmai în aplicarea art. 274(1)

C. proc. civ. acesta va fi obligat la plata cheltuielilor suportate de

intimata-intervenientă în această etapă procesuală conform dovezilor depuse la

dosar recurs.

Văzând și

dispozițiile art. 312(1) C. proc. civ. și art. 20(1) din Legea nr. 554/2004

modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca împotriva

Sentinței nr. 459 din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la

plata către intimata-intervenientă P.R. II Cluj-Napoca a sumei de 3.550 RON -

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 15 septembrie 2011.