ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4118/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 459 din 30 noiembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și intervenienta P.R. II Cluj-Napoca, prin care solicita modificarea Deciziei nr. 2254 din 21 decembrie 2009 emisă de pârâtă. Prin aceeași sentință, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca invocată de către intervenientă: Contestatorul are calitatea de administrator al bunului în litigiu, bun aflat în proprietatea Statului Român până la data restituirii către intervenientă, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca având un drept de administrare asupra imobilului în litigiu motiv pentru care calitatea procesuală activă a acestuia este susținută și prin prisma prevederilor Legii nr. 215/2001 modificată ce conferă autorităților administrației publice locale dreptul și capacitatea efectivă de a gestiona în nume propriu o parte importantă a bunurilor aflate în proprietatea statului.

În ceea ce privește fondul cauzei: Cadrul normativ care reglementează restituirea unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România este reprezentat de către O.U.G. nr. 94/2000 republicată și H.G. nr. 1094 din 15 septembrie 2005 prin care au fost aprobate normele metodologice de aplicare a ordonanței menționate. Potrivit prevederilor circumstanțiate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 s-a creat posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv cu sau fără titlu de către Statul Român, de organizațiile cooperatiste sau de orice persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult aflate în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept public.

În temeiul actelor normative menționate, intervenienta P.R. II Cluj-Napoca prin E.R.A. a depus cererea înregistrată pe rolul Comisiei speciale de retrocedare cu nr. 4528 din 27 februarie 2003 prin care a solicitat restituirea imobilului (construcții și terenul aferent) situate în Cluj-Napoca B-dul D., jud. Cluj înscris în CF nr. X a localității Cluj cu nr. top. Y. Comisia specială de retrocedare analizând cererea formulată în raport de actele depuse în susținerea sa a reținut că imobilul în litigiu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 94/2000 și a emis decizia contestată. Comisia a stabilit că la momentul preluării de către Statul Român în temeiul Decretului nr. 176/1948, respectiv la data de 9 mai 1958, imobilul solicitat (terenul cu cele două corpuri de construcție) era în proprietatea Bisericii Reformate din Cluj, conform copiei legalizate a cărții funciare nr. Z Cluj nr. top.

Y. Prin aceeași decizie s-a constatat faptul că în momentul de față imobilul solicitat se află în proprietatea tabulară a Statului Român, parțial având destinația de grădiniță și parțial destinația de locuințe folosite de către persoane fizice în baza unor contracte de închiriere. În acest sens în temeiul art. 1 alin. (1), (3), (10) și (11) și al art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 s-a dispus retrocedarea imobilului descris mai sus stabilindu-se totodată în sarcina intervenientului anumite obligații: pentru partea din imobil, care are destinația de grădiniță, menținerea afectațiunii de interes public pe o perioadă de 5 ani de la data emiterii deciziei; pentru partea din imobil, având destinația de locuință, obligația de a respecta prevederile O.U.G.

nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 241/2001 precum și obligația de a plăti fostului deținător - Statul Român - contravaloarea adăugirilor ulterioare preluării abuzive. Pentru această din urmă măsură Comisia specială de retrocedare a avut în vedere disp. art. 1 alin. (3) teza a II-a din O.U.G. nr. 94/2000 potrivit cu care adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală. Această din urmă măsură apare în opinia reclamantului ca fiind neîntemeiată susținând ca fiind nerelevante concluziile raportului de expertiză ce a stat la baza emiterii deciziei.

Într-adevăr prin raportul de expertiză pus la dispoziția Comisiei speciale de retrocedare s-a constatat existența unor lucrări de extindere și închidere terasă la corp C fără a se preciza dacă aceste lucrări de extindere depășesc sau nu 50% din aria desfășurată. Pe de altă parte în ceea ce privește corpul C.2 de clădire, reclamantul susține faptul că intervenienta nu a făcut dovada proprietății prin simplul fapt că nu l-a înscris în cartea funciară deși în anexa 3 la descrierea imobilului în limba maghiară figurează pentru dependințe construcții (spații alăturate).

Prin urmare s-a apreciat ca fiind necesară efectuarea unui raport de expertiză tehnică judiciară de către un alt expert decât cel care a întocmit raportul ce a stat la baza emiterii deciziei, sens în care s-a stabilit ca obiective principale a se indica în ce măsură la imobilul solicitat a fi retrocedat s-au efectuat, ulterior preluării de către Statul Român, adăugiri construcției inițiale, în caz afirmativ urmând a se face o descriere amănunțită a acestora arătându-se totodată dacă acestea depășesc 50% din aria desfășurată a imobilului. S-a mai solicitat a se indica dacă în afara înscrierilor în CF există în realitate și un corp 2 de clădire precum și componența efectivă a acestuia. Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcției întocmit de expert M.M.

s-a stabilit că la imobilul înscris în CF X cu nr. top. Y ce face obiectul Deciziei nr. 2254/2009 a Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, s-a efectuat extinderea acestuia ulterior preluării de către Statul Român, în suprafață de 14,76 mp reprezentând 7,4% din suprafața desfășurată a imobilului (construcție înscrisă în CF). Extinderea are caracter de construcție definitivă și constă din 3 încăperi (cămară de alimente, baie și antreu) având pereții din zidărie de cărămidă, pe fundații din beton și acoperiș - șarpantă de lemn cu învelitoarea din țiglă.

Totodată raportul de expertiză a constatat că în afara înscrierilor din CF indicate, în realitate există un corp de clădire (separat de construcția înscrisă în CF) în care funcționează o grădiniță compusă din două săli grupă, două holuri, un birou, un grup sanitar, o magazie, o încăpere pentru frigider, toate situate la parterul imobilului, iar la subsol o pivniță. Prin urmare în raport de concluziile raportului de expertiză instanța de fond constată că în mod corect pârâta a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) teza a II-a din O.U.G. nr. 94/2000. În ceea ce privește corpul 2 de clădire în care funcționează grădinița și nu este înscrisă în cartea funciară, intervenienta a depus la dosar o serie de documente din care rezultă că aceasta a fost executată în etape diferite de timp.

Având în vedere lipsa unor relevee ale construcției la perioadele de timp în care a fost edificată sau modificată, expertul a considerat că stabilirea perioadelor în care această construcție a suferit modificări, pot fi aproximate pe baza planurilor menționate și depuse de intervenientă. Prin suprapunerea planurilor menționate rezultă că în anul 1932 (anexa 2 la expertiză) pe plan figurează o clădire, pe curtea imobilului denumită corpul 2. Pe planul topografic ediția 1941 (anexa 2 la expertiză) clădirea - corp II are o configurație diferită de cea anterioară, ceea ce conduce la concluzia că această clădire a fost reconstruită în perioada 1932 - 1941 așa încât în acest an clădirea avea subsol și două încăperi la parter (notat nr. 6 nr. 2 pe releveu).

Corpul II a fost extins cu spălătorie și toaletă (anexa 3 la expertiză) iar în planul topografic din 1944 apar modificări la subsolul imobilului. Pe planul din 1944 corpul II are o formă în plan diferită de cea existentă anterior având o suprafață mărită ceea ce duce la concluzia că în perioada 1941 - 1944 construcția a fost extinsă cu suprafața corespunzătoare încăperilor notate cu nr. 4, 3 și 1 pe releveul clădirii actuale. Planul topografic ediția 1970 (anexa 5) prezintă un corp II având o suprafață diferită de suprafața clădirii din 1944 de unde rezultă că aceasta a fost extinsă, iar extinderea corespunde holului de intrare (notat cu nr. 5 pe releveu).

Așadar rezultă că la data preluării de către Statul Român a construcției, corpul II avea forma și implicit suprafața așa cum rezultă din planul topografic întocmit în anul 1944; extinderea executată în perioada 1944 - 1970 fiind în fapt executarea holului de la intrare, iar suprafața construită a extinderii este de 18,20 mp ceea ce reprezintă 12,19% raportat la suprafața construită a grădiniței și 10,50% raportat la suprafața construcției. Aportul de valoare adus construcției prin extinderea acesteia ulterior preluării de către Statul Român constă în valoarea suprafeței construite a holului de 18,20 mp, evaluarea făcându-se prin „metoda valorii de înlocuire” având la bază prețurile din catalogul aferent anului 1965 actualizate cu indicele de actualizare din buletinul documentar Expertiza Tehnică 115/2010 și sunt redate analitic în anexa 2 la expertiză.

Concluzionează instanța de fond că atât terenul cât și construcțiile ce formează obiectul cauzei au fost retrocedate în mod legal intervenientei, că reclamantul nu a depus niciun act doveditor referitor la efectuarea extinderilor care să probeze faptul că aceste adăugiri aduse construcției corp II depășesc 50% din aria desfășurată a acestuia și, prin urmare, în mod întemeiat pârâta a dispus restituirea întregului imobil către intervenientă, cu respectarea întocmai a prevederilor art. 1 alin. (3) teza a II-a din O.U.G. nr. 94/2000. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc.

civ., iar în motivarea ei s-a precizat că sentința Curții de Apel Cluj este criticabilă sub aspectul menținerii ca legală a Deciziei nr. 2254 din 21 decembrie 2009 în condițiile în care în mod eronat s-a dispus restituirea în întregime a construcțiilor situate pe terenul identificat în CF Z Cluj. În esență s-a arătat că în privința Corpului II de clădire existent pe terenul în cauză E.R.C. nu și-a probat dreptul de proprietate, iar câtă vreme un asemenea drept nu este înscris în CF, el nu există. În plus expertul a avut în vedere mai multe planuri de situație, lucrarea acestuia nefiind bazată pe măsurători topografice, plan cadastral, singurele documente relevante în opinia recurentului, care apreciază că din analiza hărților întocmite în anii 1941 și 1972 rezultă cu evidență că suprafața construită a sporit cu peste 50%.

Totodată, construcția edificată nelegal nu a avut destinația de grădiniță, transformarea în grădiniță neputând avea loc decât după preluarea sa în proprietatea Statului Român astfel că restituirea unui imobil introdus potrivit legii în domeniul public este de neconceput. Sub acest aspect, al cuprinderii construcției - grădinița „B.” (fosta grădiniță nr. 46) și a terenului aferent în inventarul bunurilor care aparțin municipiului Cluj-Napoca s-a făcut trimitere la protocolul încheiat între Consiliul Local și Inspectoratul Școlar Județean în temeiul art. 166(3), (4), (5), (6), (7), (8) și (9) din Legea nr. 84/1995 raportat de modificările aduse prin O.U.G. nr. 184/2001 și la Hotărârea Consiliului Local nr. 133 din 14 martie 2005 - anexa 4 poziția 131. Recurentul a mai arătat că în reconsiderarea soluției care se impune urmează a fi exonerat de plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 274 C. proc.

civ. Prin întâmpinările formulate, intimații P.R. II Cluj-Napoca (intervenientă) și Comisia Specială de Retrocedare (pârâtă) au răspuns criticilor recurentului reiterând apărările formulate și în fața instanței de fond, solicitând respingerea recursului. Examinând cauza prin prisma criticilor ce se pot subsuma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu există motive de casare/modificare a sentinței pronunțate întrucât așa cum rezultă din considerentele avute în vedere de prima instanță aceasta și-a întemeiat soluția atât pe prevederile legale incidente - O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare - cât și pe probatoriul administrat.

Decizia nr. 2254 din 21 decembrie 2009 prin care Comisia Specială de Retrocedare a retrocedat Parohiei Reformate II Cluj-Napoca imobilul reprezentând construcții împreună cu terenul aferent situat în municipiul Cluj-Napoca, Bd. D., județul Cluj, înscris în CF nr. X a localității Cluj, nr. top. Y, a fost emisă cu respectarea O.U.G. nr. 94/2000 republicată, modificată și completată, în considerentele sentinței aflate în control judiciar dezvoltându-se argumentele de fapt și de drept pentru care nu poate fi primită cererea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca de modificare a actului administrativ în discuție sub aspectul restituirii în natură a construcțiilor situate pe terenul în litigiu, restituire apreciată de reclamant ca nelegală.

Critica autorității recurente care vizează Corpul II de clădire din imobilul retrocedat nu este întemeiată din moment ce pe de o parte, în art. 4(3) din Ordonanța de urgență incidentă se statuează că „pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice alte acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive”, iar pe de altă parte din dispozițiile cu caracter general prevăzute în art. 493 - 494 C. civ. rezultă că proprietarul terenului devine prin accesiune și proprietar al construcției.

Mai mult, conform art. 26 din Decretul-Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare (în vigoare la momentul pronunțării sentinței) una din excepțiile de la regula constituirii drepturilor reale prin înscrierea în CF este aceea a drepturilor reale dobândite prin accesiune. Cele menționate conturează concluzia că sunt pertinente apărările Comisiei intimate în privința Corpului II Clădire, existența dreptului de proprietate al intimatei-interveniente asupra acestui corp de clădire nefiind condiționată de întabularea acestuia în CF. În condițiile în care recurentul-reclamant nu a depus la dosar niciun document referitor la efectuarea extinderilor, la faptul că adăugirile aduse corpului II de construcție depășesc 50% din aria desfășurată a acestuia, iar instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 201 și urm. din C. proc.

civ. ținând seama de lucrarea tehnică de specialitate întocmită în cauză, va fi înlăturată și critica privitoare la incorecta întocmire a raportului de expertiză tehnică judiciară.

Argumentul că imobilul în care funcționează Grădinița B. (corp II clădire și teren aferent) este parte din domeniul public al autorității administrativ-teritoriale nu a fost adus în fața instanței de fond pentru a face obiectul unei analize, astfel că nu se poate imputa acesteia că nu a motivat soluția și pe acest aspect; mai mult, apartenența unui imobil la domeniul public al statului sau al unei unități administrativ-teritoriale (cum se invocă în recurs) nu constituie un impediment pentru retrocedarea imobilului, căci însuși legiuitorul [art. 1 alin. (7) din ordonanța de urgență în discuție] prevede o procedură de urmat pentru ca un bun imobil să fie scos din domeniul public potrivit Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, invocarea altor acte normative ca temei al recursului exercitat apare ca nepotrivită deoarece O.U.G. nr. 94/2000 republicată, modificată și completată reprezintă o lege specială care se aplică cu prioritate în virtutea principiului specialia generalibus derogant. Constatându-se că recursul nu este fondat, nu se poate da curs solicitării recurentului de a fi exonerat de plata cheltuielilor de judecată, și tocmai în aplicarea art. 274(1) C. proc. civ. acesta va fi obligat la plata cheltuielilor suportate de intimata-intervenientă în această etapă procesuală conform dovezilor depuse la dosar recurs. Văzând și dispozițiile art. 312(1) C. proc. civ. și art. 20(1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca împotriva Sentinței nr. 459 din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul la plata către intimata-intervenientă P.R. II Cluj-Napoca a sumei de 3.550 RON - cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2011.