ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1659/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1659/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Iași, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.

- Iași anularea Dispoziției nr. CM2951 din 06 martie 2008; a Deciziei de

impunere nr. CM 2950 din 06 martie 2008 și a Deciziei nr. 5495 din 05 mai 2008

emise de pârâtă, care au avut ca efect respingerea la rambursare a sumei de

539.371,41 lei.

În motivare, reclamanta a susținut

că au fost interpretate în mod diferit și eronat documentele fiscal-contabile

invocate în cererea de rambursare sold negativ TVA aferent lunii octombrie

2006, în speță:

- factura fiscală din 01 octombrie 2006

în valoare totală de 1.788.107,26 lei din care 285.496,12 lei TVA;

- factura fiscală din 01 octombrie 2006

în valoare totală de 728.040,33 lei din care 116.241,73 lei TVA;

- parțial din factura fiscală din 01

octombrie  2006 în valoare totală de 862.014,46 lei din care 137.632,56 lei

TVA;

- alte facturi nenominalizate pentru

care nu s-a specificat motivul respingerii la rambursare în sumă totală de 85.775,14

lei

.

In esență,

reclamanta a arătat că actele administrativ fiscale contestate sunt emise

neîntemeiat, atâta timp cât în urma controlului încrucișat efectuat de D.G.F.P.

Iași și D.G.F.P. Ploiești au fost inventariate prin sondaj bunurile care au

făcut obiectul tranzacției, iar dacă organul fiscal avea nelămuriri putea

proceda la efectuarea unei expertize în conformitate cu prevederile art. 55 din

O.G. nr. 92/2003.

Prin

sentința nr. 354/CA/2009, Tribunalul Iași a respins acțiunea formulate de

reclamantă ca neîntemeiată.

Prin decizia

nr. 112/CA din 15 martie 2010 a Curții de Apel Iași, a fost admis recursul

formulat de reclamanta SC A. SA împotriva sentinței nr. 354/CA/2009, a fost

casată hotărârea și a fost reținută competența Curții de Apel Iași, secția de

contencios administrativ și fiscal de a soluționa cauza în primă instanță.

În rejudecare, s-a dispus efectuarea

unei expertize contabile.

Prin

sentința nr. 144 din 21 aprilie 2011, Curtea de Apel Iași a respins ca

neîntenieiată acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Iași în contradictoriu

cu pârâtele Direcția Județeană a Finanțelor Publice a Județului Iași,

Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Iași și

Inspecția Fiscală din cadrul A.F.P.C.M. Iași.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că motivul invocat;de

pârâtă în respingerea ca nejustificată/neîntemeiată a cererii de rambursare

TVA, raportat la: factura fiscală din 01 octombrie 2006 în valoare totală de 1.788.107,26

lei din care 285.496,12 lei TVA; factura fiscală din /01 octombrie 2006 în

valoare totală de 728.040,33 lei din care 116.241,73 lei TVA; parțial din

factura fiscală din 01 octombrie 2006 în valoare totală de 862.014,46 lei din

care 137.632,56 lei TVA; alte facturi nenominalizate pentru care nu s-a

specificat motivul respingerii la rambursare în sumă totală de 85.775,14 lei,

îl reprezintă nerespectarea prevederilor art. 155 alin. (8) din Legea nr. 571/2003

sub aspectul menționării în cuprinsul facturii fiscale a denumirii și

cantității bunurilor livrate sau serviciilor prestate.

Sub

acest aspect, a reținut că în urma controlului efectuat de D.G.F.P. Prahova

pentru verificarea realității tranzacției dintre SC A. SA, punct de lucru

Ploiești, și SC U. SA, punct de lucru Ploiești, nu au putut fi inventariate

toate piesele (bunurile) ce au făcut obiectul tranzacției, acestea aveau un

grad mare de uzură, mai mult, aceste piese fiind revândute ulterior către SC U.

SA, conform procesului-verbal nr. 213 din 18 ianuarie 2007 întocmit de către de

către D.G.F.P. Prahova și a facturii fiscale din 04 decembrie 2006 și a

avizului de însoțire a mărfii din 06 noiembrie 2006, ceea ce conduce la

încercarea de inducere în eroare a organelor fiscale în vederea obținerii unei

rambursări de TVA nejustificate pentru luna octombrie 2006.

În

cazul facturilor fiscale din 01 octombrie 2006 în valoare totală de 1.788.107,26

lei din care 285.496,12 lei TVA și din 01 octombrie 2006 în valoare totală de

728.040,33 lei din care 116.241,73 lei TVA, instanța a constatat că organul

fiscal a procedat în mod corect, legal și temeinic la respingerea cererii de

rambursare TVA, având în vedere că reclamanta nu a respectat prevederile art. 155

alin. (8) din C. fisc., prevederi legale cunoscute de reclamantă la data

întocmirii facturilor fiscale în discuție, motiv pentru care a apreciat că

propria culpă în încălcarea legii nu poate atrage caracterul neîntemeiat al

actelor administrativ fiscale contestate.

Pentru

a aprecia în acest mod, instanța a avut în vedere Decizia nr. 5 din 15 ianuarie

2007 a I.C.C.J., secțiile unite, pronunțată pe calea recursului în interesul

legii, raportat la prevederile art. 330 alin. (3) C. proc. civ., prin care s-a

statuat că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate

diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care

documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate

informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării

operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA.

În privința

celor două facturi, instanța a mai reținut că nu prezintă relevanță

împrejurarea potrivit căreia, vânzătoarea lucrărilor indicate în cele două acte

contabile, SC U. SA a înregistrat și declarat ca TVA colectată corespunzătoare

acestor produse, atâta timp cât actele doveditoare au încălcat cerințele de

formă prevăzute de lege.

În plus, a

reținut că reclamanta nu a probat că ar fi solicitat organului fiscal în timpul

controlului să refacă documentele fiscale vizate, așa cum a susținut.

In

ceea ce privește a treia factură fiscală din 01 octombrie 2006 în valoare

totală de 952.014,46 lei din care 152.002,31 lei TVA, instanța a reținut

deasemenea caracterul legal și temeinic al soluției de respingere a

contestației, având în vedere că o parte din bunurile indicate în această

factură nu au putut fi identificate prin inventariere și nu s-a putut face

dovada livrării acestora, întrucât o parte din aceste piese fuseseră ulterior

revândute între aceleași societăți comerciale și până la finalizarea controlului

nu au fost prezentate fișele de magazie pentru perioada 2004-2006.

Tot în

legătură cu aceste bunuri s-a mai avut în vedere și faptul că la inventarierea

anuală a patrimoniului SC A. SA Iași consemnată în procesul-verbal încheiat de

către comisia de inventariere la data de 09 februarie 2007 s-au consemnat

diferențe cantitative valorice în minus în valoare totală de 69.470 lei,

diferențe aferente stocurilor de marfă.

În legătură

cu celelalte bunuri, instanța a apreciat că nu se impunea admiterea cererii de

deducere TVA, în condițiile în care, lucrările de reparație ale macaralei nu

erau finalizate (potrivit procesului-verbal de control nr. 979 din 22 februarie

2007, vibropresele erau în lucru la momentul emiterii facturii, termenul lor de

livrare fiind 30 iunie 2007 (conform notei explicative date de reprezentantul SC

U. SA Iași) iar avansurile la 2 buc. automacara nu reprezintă livrare de bunuri

în sensul dispozițiilor Legii nr. 571/2003.

În ceea ce

privește situația altor facturi, nenominalizate, în sumă totală de 85.775,14

lei, instanța a constatat că reclamanta nu le-a indicat și nici nu a dezvoltat

argumente de respingere a cererii de rambursare TVA.

De altfel,

din analiza raportului de inspecție fiscală reiese că „celelalte facturi

nenominalizate” se referă la relațiile comerciale dintre reclamantă cu SC R.

SRL și SC S.M. SRL cu privire la care organul fiscal pârât s-a pronunțat

motivat cu privire la cererea reclamantei de rambursare TVA, soluția organului

fiscal fiind legală și temeinică, reclamanta, astfel cum s-a indicat anterior,

necriticând soluția organului fiscal în nici un mod.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs, în termen motivat și legal timbrat

reclamanta pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele

invocate conform art. 304

1

C. proc. civ. se încadrează în

dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. invocându-se atât încălcarea

dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. în ceea ce privește motivarea

instanței de fond cât și aplicarea greșită a legii în ceea ce privește soluția

de respingere a acțiunii reclamantei.

În

ceea ce privește primul motiv de recurs se arată că soluția recurată prin care

s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei nu este temeinic motivată

fiind nerespectate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Se invocă în

acest sens dispozițiile deciziei I.C.C.J. nr. 7285 din 1 noimbrie 2007 privind

posibilitatea exercitării controlului judiciar.

Față

de al doilea motiv de recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., recurenta invocă șapte motive de nelegalitate intitulate „motive

de recurs” care privesc greșita aplicare a legii și aprecierea eronată a

probelor administrate și pe cale de consecință pronunțarea unei hotărâri

nelegale și netemeinicie.

Primul

aspect de nelegalitate invocat privește înlăturarea nemotivată a concluziilor

raportului de expertiză efectuat în cauză, raport care în opina recurentei

demonstrează nelegalitatea actelor administrative contestate.

Al

doilea aspect de nelegalitate privește facturile din data de 1 octombrie 2006

care prin anexele depuse îndeplineau condițiile pentru a fi primite ca

documente justificative valabile privind decontarea de TVA.

Al

treilea aspect de nelegalitate privește facturilor emise de SC U. SA, deficiențele

pretinse nu au fost constatate în raportul de inspecție fiscală din 24 iunie 2009,

ci au fost imputate direct societății recurente în calitate de cumpărător, iar

instanța de fond nu a lămurit diferența de tratament fiscal.

Al

patrulea aspect nelegalitate privește lipsa de rol activ a organului fiscal

care nu a dat posibilitatea recurentei să-și caracterizeze unele declarații sau

acte în timpul controlului.

Al

cincilea aspect de nelegalitate privește reținerea greșită a culpei societății

reclamante care nu a fost constatată în raport de facturile emise de recurentă.

Al

șaselea aspect de nelegalitate privește interpretarea greșită a dispozițiilor

Deciziei nr. 5/2007 a I.C.C.J. în ceea ce privește facturile în litigiu din 1

octombrie 2006.

Al

șaptelea motiv de recurs privește încălcarea principiului disponibilității

părților și a limitelor investirii ținând cont de obiectul acțiunii.

Se

solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul

respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

Motivat

în ședința publică din 13 martie 2012, Curtea a respins cererea formulată de

recurentă și a amânat pronunțarea conform art. 156(2) C. proc. civ.

Nu

s-au depus concluzii scrise la dosar.

Analizând

recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca

nefondat pentru următoarele considerente:

Primul

motiv de recurs care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. nu pot fi reținute. Instanța de fond a motivat în fapt și în drept cu

respectarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. soluția de respingere a

acțiunii, în cauză fiind posibilă exercitarea controlului de legalitate conform

dispozițiilor C. proc. civ.

Al

doilea motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și cele șapte motive de nelegalitate invocate nu pot fi reținute.

Legat

de primul aspect de nelegalitate privind înlăturarea concluziilor raportului de

expertiză contabilă efectuată, Curtea apreciază că instanța de fond a înlăturat

implicit concluzia raportului deoarece opinia expertului, în sensul că

neacordarea dreptului de deducere a TVA din facturile fiscale din octombrie

2006 ar reprezenta o impozitare dublă, nu are bază legală, ținând cont de

natura juridică a TVA și de îndeplinirea condițiilor legale de către

reclamanta-recurentă în calitate de cumpărător de exercitare a dreptului de

deducere a TVA.

Iar în

cauză, în concret problema dedusă judecății este îndeplinirea de către

facturile depuse a caracterului de document justificativ în sensul

dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 82/1991 republicată.

Al

doilea aspect de nelegalitate nu poate fi reținut deoarece anexele la facturile

de octombrie 2006 nu reprezintă documente justificative în sensul dispozițiilor

legale în materie de TVA. Facturile pot reprezenta documente justificative în

măsura în care conțin sau furnizează toate informațiile prevăzute de

dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se

solicită deducerea acestei taxe.

Al

treilea aspect de nelegalitate privind un tratament fiscal diferențiat față de

vânzătorul SC U. SA nu poate fi reținut.

Faptul

că vânzătorul a înregistrat și declarat TVA din facturile fiscale în litigiu,

nu susține obligația cumpărătorului-recurenta în prezenta cauză de a respecta

prevederile legale de exercitare a dreptului de deducere a TVA.

Motivul

de nelegalitate privind lipsa de rol activ a organului fiscal nu poate fi

reținut în cauză recurenta având posibilitatea să administreze probe în

combaterea legalității actelor administrative contestate.

Motivul

de nelegalitate privind culpa recurentei nu are legătură cu soluționarea cauzei

deoarece în cauză în concret facturile fiscale nu îndeplinesc condițiile legale

de exercitare a dreptului de deducere a TVA deoarece nu sunt respectate

dispozițiile art. 128, 134 și 155 alin. (8) din Legea nr. 571/2003, forma

aplicabilă până la data de 31 decembrie 2006.

Instanța

de fond a aplicat și interpretat corect dispozițiile Deciziei nr. 5 din 15

ianuarie 2007 în cauza dedusă judecății și a justificat corect legalitatea

actelor administrative contestate cu privire la facturile din 1 octombrie 2006

care nu îndeplineau condițiile legale pentru a fi documente justificative

pentru a se deduce TVA-ul solicitat.

Ultimul

motiv de nelegalitate nu poate fi reținut deoarece faptul că instanța de fond a

motivat netemeinicia cererii de deducere a TVA și pentru celelalte bunuri nu

reprezintă o încălcare a principiului disponibilității privind obiectul cererii

de chemare în judecată.

Față

de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința

pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A.

SA Iași împotriva sentinței nr. 144 din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel Iași, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 martie 2012.