ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1702/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată reclamanta SC R. SA a solicitat ca D.G.F.P. Iași și A.F.P. pen­tru Contribuabilii Mijlocii să fie obligate la achitarea sumei totale de 1.157.762 RON, reprezentând TVA de rambursat. Pârâta D.G.F.P. Iași, în nume propriu și pentru A.F.P. pentru Contribuabilii Mici și Mijlocii, prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a entităților fiscale chemate în judecată, motivat de faptul că, potrivit Regulamentului de organizare și funcționare, aprobat prin ordinul președintelui A.N.A.F., competența de restituire a sumelor TVA de rambursat aparține organului fiscal în a cărei rază teritorială persoana juridică își are sediul, respectiv A.F.P.

Pașcani, structură fiscală a cărei introducere în cauză reclamanta a solicitat-o prin cererea depusă la termenul din 10 decembrie 2012, cerere prin care se indică drept temei al ac­țiunii prevederile art. 117 alin. (1) lit. e) C. proc. fisc. Prin precizările depuse la termenul din 12 mai 2014, reclamanta a declarat ca înțelege să se judece cu D.G.R.F.P. Iași și cu Serviciul Fiscal al Municipiului Pașcani, solicitând, totodată, respingerea excepțiilor. Pârâta D.G.R.F.P. Iași, prin concluziile scrise depuse pentru termenul din 2 iunie 2014, a ridicat excepția necompetentei materiale a Curții de Apel Iași, considerând că statutul reclamantei de persoană aflată în insolvență impune de­clinarea competenței în favoarea Tribunalul Iași, secția a II-a civilă (faliment).

Prin sentința 135 din 13 iunie 2014 Curtea de Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași, ridicată de pârâta D.G.R.F.P. Iași, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.R.F.P. Iași, ridicată de pârâtă, a respins acțiunea introdusă de reclamanta SC R. SA, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Iași și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea introdusă de reclamanta SC R. SA, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Fiscal Municipal Pașcani.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând conflictul negativ de competență prin decizia nr. 7776 din 13 decembrie 2013, a stabilit competența de soluționare a cauzei de față în favoarea Curții de Apel Iași, astfel că nu se mai poate readuce în discuție această chestiune, indiferent din ce perspectivă ar fi ea abordată, drept pentru care a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași. Curtea de Apel a avut în vedere că reclamanta și-a caracterizat cererea, în mod explicit, ca fiind o acțiune în restituire, întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 92/2003 și că, potrivit art. 31 alin. (1) lit. c) din același act normativ competența de soluționare a acestui gen de cereri revine organului fiscal în a cărui rază teritorială persoana juridică își are domiciliul fiscal, motiv pentru care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.R.F.P.

Iași, față de care a respins acțiunea. În ceea ce privește pe pârâtul Serviciul Fiscal al Municipiului Pașcani, instanța de fond a constatat că reclamanta nu a dovedit că i-a solicitat acestui pârât, după soluționarea irevocabilă a cauzelor ce au făcut obiectul Dosarului nr. 874/45/2009 și respectiv a Dosarului nr. 7242/99/2008, determinarea sumei negative a taxei pe valoarea adăugată pentru operațiunile ce au avut loc în perioa­da cuprinsă între data de 31 decembrie 2007 (data depunerii decontului inițial de TVA, prin care s-a cerut rambursarea soldului sumei negative în suma totală de 953.352 RON) și data înregistrării prezentei acțiuni (31 octombrie 2012), întreaga corespondență fiind purtată cu A.F.P.

pentru Contribuabilii Mijlocii din cadrul D.G.F.P. Iași și nu cu A.F.P. a Municipiului Pașcani. Instanța de fond a considerat că acest demers se impunea cu atât mai mult cu cât A.F.P. a Municipiului Pașcani, prin adresa din 22 noiembrie 2012, a comunicat lichidatorului judiciar al SC R. SA, că: „suma de 853.130 RON, reprezentând TVA cu opțiune de rambursare aferentă lunii decembrie 2007 a fost depusă pe segmentul fiscal „TVA rambursate”, cu data scadentă a decontului din 25 ianuarie 2008”, neputându-i fi imputat pârâtului Serviciul Fiscal al Municipiului Paș­cani, care a succedat în drepturile și obligațiile A.F.P. Pașcani, că titularul dreptului de a cere rambursarea soldului sumei negative a TVA nu a mai întreprins vreun demers administrativ sau judiciar în ceea ce îl privește.

Chiar dacă s-ar depăși aceste aspecte de ordin formal, Curtea de Apel a constatat că cererea reclamantei tot nu ar putea fi soluționată întrucât, pe de o parte, prin sentințele nr. 196 din 9 august 2010 și respectiv nr. 240 din 16 martie 2010, instanțele nu s-au pronunțat decât în legătură cu legalitatea actelor administrativ-fiscale contestate, fără a lua vreo măsură concretă în ceea ce privește modalitatea de rezolvare a cererii de rambursare a soldului sumei negative a TVA existent la data de 31 decembrie 2007, iar pe de altă parte pentru că rambursarea taxei nu se poate face pe baza unei simple cereri, și aceea inexistentă, ci urmând procedura prevăzută de Legea nr. 571/2003.

Instanța de fond a mai apreciat că nu este posibilă, la acest moment, nici măcar restituirea sumelor la care fac referire sentințele nr. 196 din 9 august 2010 și nr. 240 din 16 martie 2010, întrucât situația fiscală existentă la data de 31 decembrie 2007 nu mai este aceeași cu cea de la data la care reclamanta a solicitat introducerea în cauză a or­ganului fiscal căreia îi revine obligația de rambursare a sumei negative a TVA, soluționarea unei atari cereri presupunând, în prealabil, efectuarea unei noi verificări fiscale și emiterea unui alt act de autoritate, prin care să fie soluționată cererea de rambursare. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta SC R. SA, a declarat recurs. În motivarea recursului se arată că societatea reclamantă a solicitat prin decontul de TVA întocmit pentru luna decembrie 2007, rambursarea soldului negativ la 31 decembrie 2007 în sumă totală de 953.352 RON.

Ca urmare a solicitării, organul fiscal a procedat la efectuarea unei inspecții fiscale generale pe care, cu rea credință a prelungit-o pe o perioadă de 4 luni, rezultatul inspecției fiscale fiind consemnat în două rapoarte fiscale și două decizii de impunere potrivit cărora societatea nu ar fi îndreptățită la rambursarea TVA-ului, ci ar avea o datorie totală la bugetul de stat de 339.973,00 RON. Aceste decizii de impunere au fost atacate în termen legal, însă în timpul rezolvării administrative a contestațiilor depuse, organul fiscal a procedeat la emiterea unei note de compensare a datoriilor reciproce din 10 iunie 2008 în valoare de 231.572 RON.

Ulterior soluționării în cale administrativă a contestațiilor formulate s-a procedat la formularea unor plângeri în fața instanțelor judecătorești, care au pronunțat următoarele hotărâri judecătorești: - sentința nr. 196/CA din 9 august 2010 a Curții de Apel Iași, care a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului, prin care s-a dispus anularea raportului de inspecție fiscală înregistrat în data de 6 iunie 2008, a deciziei de impunere din 6 iunie 2008 emise de A.F.P. pentru Contribuabilii Mijlocii Iași și a deciziei din 16 iunie 2009 emisă de către D.G.F.P.

a Județului lași, în partea referitoare la stabilirea unei obligații de plată suplimentare de plată în sumă de 621.603 RON, fiind obligați și la plata sumei de 3.401,00 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; - sentința nr. 240/ca din 16 martie 2010 pronunțată de către Tribunalul lași în Dosarul nr. 7242/99/2008, rămasă definitivă și irevocabilă ca urmare a respingerii recursului formulat prin care s-a dispus anularea deciziei din 28 iulie 2008 emisă de către A.F.P. pentru Contribuabilii Mijlocii precum și a notei privind compensarea obligațiilor fiscale din 10 iunie 2008. În aceste condiții, raportat la materialul probator administrat în cauză, recurenta consideră că motivarea și soluția instanței de judecată este nelegală, netemeinică și contradictorie în condițiile în care pe de o parte reține că determinarea sumei negative se impunea cu atât mai mult cu cât A.F.P.

a Municipiului Pașcani, prin adresa din 22 noiembrie 2012 a comunicat lichidatorului judiciar al SC R. SA, că: suma de 853.130 RON reprezentând TVA cu opțiune de rambursare aferentă lunii decembrie 2007 a fost depusă pe segmentul fiscal TVA rambursare, cu data scadentă a decontului – 25 ianuarie 2008, neputându-i fi imputat pârâtului Serviciul Fiscal al Municipiului Pașcani, care a succedat în drepturile și obligațiile A.F.P.

Pașcani, că titularul dreptului de a cere rambursarea soldului sumei negative a TVA nu a mai întreprins”, iar pe de altă parte retine că în ceea ce privește Serviciul Fiscal al Municipiului Pașcani, reclamanta nu dovedește că acestuia i s-a solicitat, după soluționarea irevocabilă a cauzelor ce au făcut obiectul Dosarului nr. 874/45/2009 și respectiv a Dosarului nr. 7242/99/2008, determinarea sumei negative a taxei pe valoare adăugată pentru operațiunile ce au avut loc în perioada cuprinsă între data de 31 decembrie 2007 (data depunerii decontului inițial de TVA, prin care s-a cerut rambursarea soldului sumei negative în suma totală de 953.352 RON) și data înregistrării prezentei acțiuni (31octombrie 2012). Recurenta mai consideră că instanța de fond avea toate condițiile și temeiurile necesare pentru a admite cel puțin parțial cererea de chemare în judecată formulată, pentru suma datorată și recunoscută chiar de către pârâta din prezenta cauză.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În cauză, prin precizarea la acțiune, reclamanta arată că înțelege să se judece cu D.G.R.F.P. Iași și cu Serviciul Fiscal al Municipiului Pașcani. Din actele dosarului rezultă că instanța de fond a soluționat cererea fără ca toate părțile din proces să fi fost citate în cauză și fără ca aceasta să fie comunicată împreună cu înscrisurile depuse de reclamantă și pusă în discuția părților, încălcându-se astfel dispozițiile procedurale referitoare la citarea tuturor părților din proces și la comunicarea actelor de procedură.

Necesitatea citării tuturor părților din proces rezultă din redactarea art. 85 C. proc. civ., potrivit căruia „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”, în cauză fiind incidente și dispozițiile art. 86 C. proc. civ., potrivit cărora „Comunicarea cererilor și a tuturor actelor de procedură se va face: din oficiu, prin agenții procedurali ai instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați ai altor instanțe în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul. (… ) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă, aceasta se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia”.

Astfel, realizarea citării și comunicării actelor de procedură, conform dispozițiilor legale, reprezintă o dovadă a respectării celor două principii fundamentale ale procesului civil, respectiv contradictorialitatea și dreptul la apărare. Principiul contradictorialității presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății. Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă. Contradictorialitatea se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părțile să fie informate exact despre existența procesului, conținutul pretențiilor și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile dintre părți și instanță.

În acest sens judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, iar atunci când constată că partea care lipsește nu a fost legal citată, dispune amânarea judecății și refacerea procedurii de citare. Nu în ultimul rând, citarea și comunicarea actelor de procedură sunt foarte importante și pentru a asigura respectarea dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și recunoscut de jurisprudența C.E.D.O. Neprocedând în acest mod, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să citeze în cauză în calitate de pârât și Serviciul Fiscal al Municipiului Pașcani.

De asemenea, în raport de obiectul acțiunii reclamantei și de actul a cărui anulare s-a solicitat, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Astfel, potrivit prevederilor art. 129 C. proc. civ., instanța este în drept să pună întrebări părților sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc. Instanța este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor.

Înalta Curte constată că instanța de fond a calificat greșit obiectul cererii reclamantei ca fiind o acțiune în restituire. De fapt, prin cererea formulată reclamanta solicită să se constate refuzul nejustificat al pârâților de a soluționa cererea sa având ca obiect rambursare TVA. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să citeze în cauză toate părțile, să califice obiectul și cadrul procesual în raport cu obiectul acțiunii reclamantei și totodată să valorifice toate apărările și susținerile părților. De asemenea, instanța urmează să pună în discuția părților și să analizeze incidența în cauză a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel cum este reflectată în Cauza C- 431/2012 - Rafinăria Steaua Română.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC R. SA, prin lichidator judiciar M.C. IPURL împotriva sentinței civile nr. 135/2014 din 13 iunie 2014 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2015.