ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1702/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1702/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată reclamanta SC R. SA a
solicitat ca D.G.F.P. Iași și A.F.P. pentru Contribuabilii Mijlocii să fie
obligate la achitarea sumei totale de 1.157.762 RON, reprezentând TVA de
rambursat.
Pârâta D.G.F.P. Iași,
în nume propriu și pentru A.F.P. pentru Contribuabilii Mici și Mijlocii, prin întâmpinare
a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a entităților fiscale chemate
în judecată, motivat de faptul că, potrivit Regulamentului de organizare și
funcționare, aprobat prin ordinul președintelui A.N.A.F., competența de restituire
a sumelor TVA de rambursat aparține organului fiscal în a cărei rază teritorială
persoana juridică își are sediul, respectiv A.F.P. Pașcani, structură fiscală a
cărei introducere în cauză reclamanta a solicitat-o prin cererea depusă la termenul
din 10 decembrie 2012, cerere prin care se indică drept temei al acțiunii prevederile
art. 117 alin. (1) lit. e) C. proc. fisc.
Prin precizările depuse
la termenul din 12 mai 2014, reclamanta a declarat ca înțelege să se judece cu D.G.R.F.P.
Iași și cu Serviciul Fiscal al Municipiului Pașcani, solicitând, totodată, respingerea
excepțiilor. Pârâta D.G.R.F.P. Iași, prin concluziile scrise depuse pentru termenul
din 2 iunie 2014, a ridicat excepția necompetentei materiale a Curții de Apel Iași,
considerând că statutul reclamantei de persoană aflată în insolvență impune declinarea
competenței în favoarea Tribunalul Iași, secția a II-a civilă (faliment).
Prin sentința 135 din
13 iunie 2014 Curtea de Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins
excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Iași, ridicată de pârâta D.G.R.F.P.
Iași, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.R.F.P. Iași,
ridicată de pârâtă, a respins acțiunea introdusă de reclamanta SC R. SA, în contradictoriu
cu pârâta D.G.R.F.P. Iași și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea introdusă de reclamanta
SC R. SA, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Fiscal Municipal Pașcani.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța de fond a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând
conflictul negativ de competență prin decizia nr. 7776 din 13 decembrie 2013, a
stabilit competența de soluționare a cauzei de față în favoarea Curții de Apel Iași,
astfel că nu se mai poate readuce în discuție această chestiune, indiferent din
ce perspectivă ar fi ea abordată, drept pentru care a respins excepția necompetenței
materiale a Curții de Apel Iași.
Curtea de Apel a avut
în vedere că reclamanta și-a caracterizat cererea, în mod explicit, ca fiind o acțiune
în restituire, întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. e) din O.G.
nr. 92/2003 și că, potrivit art. 31 alin. (1) lit. c) din același act normativ competența
de soluționare a acestui gen de cereri revine organului fiscal în a cărui rază teritorială
persoana juridică își are domiciliul fiscal, motiv pentru care a admis excepția
lipsei calității procesuale pasive a D.G.R.F.P. Iași, față de care a respins acțiunea.
În ceea ce privește pe
pârâtul Serviciul Fiscal al Municipiului Pașcani, instanța de fond a constatat că
reclamanta nu a dovedit că i-a solicitat acestui pârât, după soluționarea irevocabilă
a cauzelor ce au făcut obiectul Dosarului nr. 874/45/2009 și respectiv a Dosarului
nr. 7242/99/2008, determinarea sumei negative a taxei pe valoarea adăugată pentru
operațiunile ce au avut loc în perioada cuprinsă între data de 31 decembrie 2007
(data depunerii decontului inițial de TVA, prin care s-a cerut rambursarea soldului
sumei negative în suma totală de 953.352 RON) și data înregistrării prezentei acțiuni
(31 octombrie 2012), întreaga corespondență fiind purtată cu A.F.P. pentru
Contribuabilii Mijlocii din cadrul D.G.F.P. Iași și nu cu A.F.P. a Municipiului
Pașcani.
Instanța de fond a considerat
că acest demers se impunea cu atât mai mult cu cât A.F.P. a Municipiului Pașcani,
prin adresa din 22 noiembrie 2012, a comunicat lichidatorului judiciar al SC R.
SA, că: „suma de 853.130 RON, reprezentând TVA cu opțiune de rambursare aferentă
lunii decembrie 2007 a fost depusă pe segmentul fiscal „TVA rambursate”, cu data
scadentă a decontului din 25 ianuarie 2008”, neputându-i fi imputat pârâtului Serviciul
Fiscal al Municipiului Pașcani, care a succedat în drepturile și obligațiile A.F.P.
Pașcani, că titularul dreptului de a cere rambursarea soldului sumei negative a
TVA nu a mai întreprins vreun demers administrativ sau judiciar în ceea ce îl privește.
Chiar dacă s-ar depăși
aceste aspecte de ordin formal, Curtea de Apel a constatat că cererea reclamantei
tot nu ar putea fi soluționată întrucât, pe de o parte, prin sentințele nr. 196
din 9 august 2010 și respectiv nr. 240 din 16 martie 2010, instanțele nu s-au pronunțat
decât în legătură cu legalitatea actelor administrativ-fiscale contestate, fără
a lua vreo măsură concretă în ceea ce privește modalitatea de rezolvare a cererii
de rambursare a soldului sumei negative a TVA existent la data de 31 decembrie 2007,
iar pe de altă parte pentru că rambursarea taxei nu se poate face pe baza unei simple
cereri, și aceea inexistentă, ci urmând procedura prevăzută de Legea nr. 571/2003.
Instanța de fond a mai
apreciat că nu este posibilă, la acest moment, nici măcar restituirea sumelor la
care fac referire sentințele nr. 196 din 9 august 2010 și nr. 240 din 16 martie
2010, întrucât situația fiscală existentă la data de 31 decembrie 2007 nu mai este
aceeași cu cea de la data la care reclamanta a solicitat introducerea în cauză a
organului fiscal căreia îi revine obligația de rambursare a sumei negative a TVA,
soluționarea unei atari cereri presupunând, în prealabil, efectuarea unei noi verificări
fiscale și emiterea unui alt act de autoritate, prin care să fie soluționată cererea
de rambursare. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta SC R. SA, a declarat
recurs.
În motivarea recursului
se arată că societatea reclamantă a solicitat prin decontul de TVA întocmit pentru
luna decembrie 2007, rambursarea soldului negativ la 31 decembrie 2007 în sumă totală
de 953.352 RON.
Ca urmare a solicitării,
organul fiscal a procedat la efectuarea unei inspecții fiscale generale pe care,
cu rea credință a prelungit-o pe o perioadă de 4 luni, rezultatul inspecției fiscale
fiind consemnat în două rapoarte fiscale și două decizii de impunere potrivit cărora
societatea nu ar fi îndreptățită la rambursarea TVA-ului, ci ar avea o datorie totală
la bugetul de stat de 339.973,00 RON.
Aceste decizii de impunere
au fost atacate în termen legal, însă în timpul rezolvării administrative a contestațiilor
depuse, organul fiscal a procedeat la emiterea unei note de compensare a datoriilor
reciproce din 10 iunie 2008 în valoare de 231.572 RON.
Ulterior soluționării
în cale administrativă a contestațiilor formulate s-a procedat la formularea unor
plângeri în fața instanțelor judecătorești, care au pronunțat următoarele hotărâri
judecătorești:
- sentința nr. 196/CA
din 9 august 2010 a Curții de Apel Iași, care a rămas definitivă și irevocabilă
prin respingerea recursului, prin care s-a dispus anularea raportului de inspecție
fiscală înregistrat în data de 6 iunie 2008, a deciziei de impunere din 6 iunie
2008 emise de A.F.P. pentru Contribuabilii Mijlocii Iași și a deciziei din 16
iunie 2009 emisă de către D.G.F.P. a Județului lași, în partea referitoare la stabilirea
unei obligații de plată suplimentare de plată în sumă de 621.603 RON, fiind obligați
și la plata sumei de 3.401,00 RON cu titlu de cheltuieli de judecată;
- sentința nr. 240/ca
din 16 martie 2010 pronunțată de către Tribunalul lași în Dosarul nr. 7242/99/2008,
rămasă definitivă și irevocabilă ca urmare a respingerii recursului formulat prin
care s-a dispus anularea deciziei din 28 iulie 2008 emisă de către A.F.P. pentru
Contribuabilii Mijlocii precum și a notei privind compensarea obligațiilor fiscale
din 10 iunie 2008.
În aceste condiții, raportat
la materialul probator administrat în cauză, recurenta consideră că motivarea și
soluția instanței de judecată este nelegală, netemeinică și contradictorie în condițiile
în care pe de o parte reține că determinarea sumei negative se impunea cu atât mai
mult cu cât A.F.P. a Municipiului Pașcani, prin adresa din 22 noiembrie 2012 a comunicat
lichidatorului judiciar al SC R. SA, că: suma de 853.130 RON reprezentând TVA cu
opțiune de rambursare aferentă lunii decembrie 2007 a fost depusă pe segmentul fiscal
TVA rambursare, cu data scadentă a decontului – 25 ianuarie 2008, neputându-i fi
imputat pârâtului Serviciul Fiscal al Municipiului Pașcani, care a succedat în drepturile
și obligațiile A.F.P. Pașcani, că titularul dreptului de a cere rambursarea soldului
sumei negative a TVA nu a mai întreprins”, iar pe de altă parte retine că în ceea
ce privește Serviciul Fiscal al Municipiului Pașcani, reclamanta nu dovedește că
acestuia i s-a solicitat, după soluționarea irevocabilă a cauzelor ce au făcut obiectul
Dosarului nr. 874/45/2009 și respectiv a Dosarului nr. 7242/99/2008, determinarea
sumei negative a taxei pe valoare adăugată pentru operațiunile ce au avut loc în
perioada cuprinsă între data de 31 decembrie 2007 (data depunerii decontului inițial
de TVA, prin care s-a cerut rambursarea soldului sumei negative în suma totală de
953.352 RON) și data înregistrării prezentei acțiuni (31octombrie 2012).
Recurenta mai consideră
că instanța de fond avea toate condițiile și temeiurile necesare pentru a admite
cel puțin parțial cererea de chemare în judecată formulată, pentru suma datorată
și recunoscută chiar de către pârâta din prezenta cauză.
Examinând cauza și sentința
recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile
legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta
Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această
soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În cauză, prin precizarea
la acțiune, reclamanta arată că înțelege să se judece cu D.G.R.F.P. Iași și cu Serviciul
Fiscal al Municipiului Pașcani.
Din actele dosarului rezultă
că instanța de fond a soluționat cererea fără ca toate părțile din proces să fi
fost citate în cauză și fără ca aceasta să fie comunicată împreună cu înscrisurile
depuse de reclamantă și pusă în discuția părților, încălcându-se astfel dispozițiile
procedurale referitoare la citarea tuturor părților din proces și la comunicarea
actelor de procedură.
Necesitatea citării tuturor
părților din proces rezultă din redactarea art. 85 C. proc. civ., potrivit căruia
„judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea
părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”, în cauză fiind incidente și
dispozițiile art. 86 C. proc. civ., potrivit cărora „Comunicarea cererilor și a
tuturor actelor de procedură se va face: din oficiu, prin agenții procedurali ai
instanței sau prin orice alt salariat al acesteia, precum și prin agenți ori salariați
ai altor instanțe în ale căror circumscripții se află cel căruia i se comunică actul.
(....) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibilă, aceasta
se va face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte
mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia”.
Astfel, realizarea citării
și comunicării actelor de procedură, conform dispozițiilor legale, reprezintă o
dovadă a respectării celor două principii fundamentale ale procesului civil, respectiv
contradictorialitatea și dreptul la apărare.
Principiul contradictorialității
presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției
părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire
la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății.
Pentru ca acest principiu
să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient
ca ea să fi fost în măsură să o facă.
Contradictorialitatea
se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în prealabil
ca părțile să fie informate exact despre existența procesului, conținutul pretențiilor
și argumentelor părții adverse, cât și în raporturile dintre părți și instanță.
În acest sens judecătorul
nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților,
iar atunci când constată că partea care lipsește nu a fost legal citată, dispune
amânarea judecății și refacerea procedurii de citare.
Nu în ultimul rând, citarea
și comunicarea actelor de procedură sunt foarte importante și pentru a asigura respectarea
dreptului la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 din Convenția Europeană
a Drepturilor Omului și recunoscut de jurisprudența C.E.D.O.
Neprocedând în acest mod,
instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a
fi casată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu ocazia rejudecării,
instanța de fond urmează, așadar, să citeze în cauză în calitate de pârât și Serviciul
Fiscal al Municipiului Pașcani.
De asemenea, în raport
de obiectul acțiunii reclamantei și de actul a cărui anulare s-a solicitat, Înalta
Curte apreciază că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5)
C. proc. civ.
Astfel, potrivit prevederilor
art. 129 C. proc. civ., instanța este în drept să pună întrebări părților sau să
pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea
pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona
dovezile care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Instanța este datoare
să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru
a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în
ocrotirea drepturilor și intereselor lor.
Înalta Curte constată
că instanța de fond a calificat greșit obiectul cererii reclamantei ca fiind o acțiune
în restituire.
De fapt, prin cererea
formulată reclamanta solicită să se constate refuzul nejustificat al pârâților de
a soluționa cererea sa având ca obiect rambursare TVA.
Cu ocazia rejudecării,
instanța de fond urmează, așadar, să citeze în cauză toate părțile, să califice
obiectul și cadrul procesual în raport cu obiectul acțiunii reclamantei și totodată
să valorifice toate apărările și susținerile părților.
De asemenea, instanța
urmează să pună în discuția părților și să analizeze incidența în cauză a jurisprudenței
Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel cum este reflectată în Cauza C- 431/2012
- Rafinăria Steaua Română.
În consecință, pentru
considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și
art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința și va
trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de reclamanta SC R. SA, prin lichidator judiciar M.C. IPURL împotriva sentinței
civile nr. 135/2014 din 13 iunie 2014 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ
și fiscal.
Casează sentința atacată
și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 24 aprilie 2015.