ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3917/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3917/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta

SC I.S.T.C. SA Suceava a chemat-o în judecată pe Primăria

Municipiului Rădăuți prin Primar solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se ateste dreptul de proprietate pentru suprafața de teren totală de 1.559

mp, identificată cadastral astfel: PV 5136/1, în suprafață exclusivă de 811 mp

formată din depozite, ateliere reparații, țarc metalic, platformă beton și PV

5136/2 de 378 mp constând din drum balastat și platformă.

În

motivarea acțiunii a arătat că prin decizia Prefecturii Suceava nr. 54/1991 s-a

înființat SC I.S.T.C. SA Suceava și că în anexa 1 a acestei decizii se atestă

sediul, obiectul de activitate, capitalul social, fiind precizate loturile și

punctele de lucru, punctul 1 liniuța a patra precizând expres „Lot Inst nr. 4

Rădăuți ca subunitate componentă a SC I.S.T.C. SA Suceava”. A mai arătat că

pentru cele patru loturi (două la Suceava, unul la Fălticeni și unul la

Rădăuți) noțiunea de lot înseamnă sediul acestei subunități plus punctul de

lucru care, în unele cazuri coincid ca amplasament, iar în alte situații cum

este cel de la Rădăuți sediul lotului este situat pe str. C. nr. 12 iar punctul

de lucru este amplasat la adresa din str. S. fără număr, reclamanta apreciind

că toate aceste susțineri se probează cu certificatul de atestare a dreptului

de proprietate, proces verbal de vecinătate, extras raport de expertiză, plan

de situație, centralizator, dovada plății impozitelor pe teren și clădire. A

mai arătat reclamanta că în baza acestor acte, sediul din str. C. nr. 12 a fost

întabulat, dar pentru baza de producție din str. S. f.n. i s-a refuzat

înscrierea în cartea funciară, cu toate că baza de producție și terenul

figurează și în documentația tehnico juridică întocmită conform H.G. nr. 834/1991

care a stat la baza emiterii titlului de proprietate SV 0027/1994.

Tribunalul

Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca

nefondată acțiunea, așa cum rezultă din sentința nr. 1405 din 16 aprilie 2010,

reținând că din înseși relatările reclamantei reiese că, în fapt, este vorba de

o eroare materială care a stat la baze emiterii anexei nr.1 a deciziei nr. 65/1991

a Prefecturii Suceava, constând în faptul că pentru lotul din Rădăuți nu s-a

făcut delimitarea clară între sediul SC I.S.T.C. SA Suceava și punctul său de

lucru această eroare neputând fi un motiv de admisibilitate a acțiunii în

constatare.

Împotriva

acestei sentințe recurenta a formulat apel care a fost respins de Curtea de

Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 78 din 21 octombrie 2010.

Din

considerentele acestei sentințe rezultă că instanța de apel a reținut că art. 109

C. proc. civ. impune titularului cererii obligația de a face dovada contestării

sau încălcării dreptului subiectiv invocat și că din această perspectivă

reclamanta nu a produs nicio probă la dosar din care să rezulte că în virtutea

dreptului său de proprietate atestat prin titlul de proprietate, îi este

refuzat dreptul de a-și înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate cu

privire la imobilul identificat în petit, astfel că hotărârea atacată este

legală și temeinică.

La data

de 30 noiembrie 2010 reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței instanței

de apel solicitând desființarea sentinței și în fond admiterea acțiunii,

cererea de recurs fiind întemeiată în drept pe art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ.

În

motivarea recursului reclamanta a susținut că acțiunea este admisibilă în

raport de prevederile art. 111 și art. 109 C. proc. civ. deoarece baza de

producție din str. S. f.n. figurează în documentația tehnico juridică întocmită

conform H.G. nr. 834/1991, care a stat la baza întocmirii titlului de

proprietate nr .0027/1994 în favoarea SC I.S.T.C. SA Suceava și mai mult decât

atât terenul se află în posesia reclamantei, care a achitat taxele și

impozitele prevăzute de lege. Arătând că, în cauză, nu este necesară și nici

posibilă o acțiune în realizare întrucât reclamanta este proprietar și se află

în posesia imobilului respectiv conform dovezilor din dosar, urmează a se aprecia

că acțiunea în constatare îndeplinește toate condițiile cerute de textele de

lege precitate.

Recursul

este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform

art. 111 C. proc. civ. partea care are interes poate să facă cerere pentru

constatarea existenței sau neexistenței unui drept, cererea neputând fi primită

dacă partea poate cere realizarea dreptului, textul reglementând

admisibilitatea acțiunii condiționată de posibilitatea părții de a solicita

realizarea dreptului. Pe calea acțiunii în constatare se poate solicita

constatarea existenței sau inexistenței unui drept, nu și a unui fapt.

Art. 109 C.

proc. civ. prevede că oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane

trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente astfel că formularea de

pretenții împotriva unei persoane nu se poate realiza decât prin depunerea la

instanța competentă a unei cereri în acest sens de către persoana interesată în

valorificarea dreptului pe care îl pretinde, instanța neputând să se sesizeze

din oficiu.

În speță,

reclamanta solicită să se constate dreptul de proprietate asupra unui imobil

precizând că interesul juridic este acela ca hotărârea judecătorească să

constituie dovada deplină a dreptului său, motivând că i s-a refuzat înscrierea

în cartea funciară cu toate că pentru baza de producție din str. S. fără număr

există titlu de proprietate.

În

susținerea cererii reclamanta nu a făcut o dovadă din care să rezulte că a

solicitat întabularea imobilului în litigiu și nici dovada refuzului înscrierii

în cartea funciară a acestui imobil, motiv pentru care în mod corect cele două

instanțe de judecată au respins acțiunea constatând că reclamanta nu s-a

conformat dispozițiilor art. 109 C. proc. civ. care reglementează obligația

oricărei persoane interesate de a formula o cerere la instanța competentă în

valorificarea dreptului pe care îl pretinde, în sensul că nu a depus la dosarul

cauzei o hotărâre judecătorească prin care să i se refuze intabularea

imobilului în litigiu.

Având în

vedere aceste considerente, dar și împrejurarea că acțiunea în constatare se

poate solicita numai pentru existența sau inexistența unui drept și că din

actele și lucrările dosarului cauzei nu rezultă că a fost făcută dovada

dreptului de proprietate al reclamantei asupra bazei de producție din str. S.

fără număr, chiar reclamanta recunoscând că în anexa 1 a deciziei nr. 65/1991 a

Prefecturii Suceava s-a strecurat o eroare în sensul că pentru lotul din

Rădăuți nu s-a făcut delimitarea clară între sediul acesteia și punctul său de

lucru, se constată că nu sunt îndeplinite cerințele art. 111 C. proc. civ. în

sensul constatării existenței dreptului de proprietate al reclamantei asupra

acestui imobil.

Ca

urmare, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și conform art. 312

alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC I.S.T.C. SA SUCEAVA împotriva sentinței nr.

78 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

30 noiembrie 2011.