ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3917/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC I.S.T.C. SA Suceava a chemat-o în judecată pe Primăria Municipiului Rădăuți prin Primar solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se ateste dreptul de proprietate pentru suprafața de teren totală de 1.559 mp, identificată cadastral astfel: PV 5136/1, în suprafață exclusivă de 811 mp formată din depozite, ateliere reparații, țarc metalic, platformă beton și PV 5136/2 de 378 mp constând din drum balastat și platformă. În motivarea acțiunii a arătat că prin decizia Prefecturii Suceava nr. 54/1991 s-a înființat SC I.S.T.C. SA Suceava și că în anexa 1 a acestei decizii se atestă sediul, obiectul de activitate, capitalul social, fiind precizate loturile și punctele de lucru, punctul 1 liniuța a patra precizând expres „Lot Inst nr. 4 Rădăuți ca subunitate componentă a SC I.S.T.C.

SA Suceava”. A mai arătat că pentru cele patru loturi (două la Suceava, unul la Fălticeni și unul la Rădăuți) noțiunea de lot înseamnă sediul acestei subunități plus punctul de lucru care, în unele cazuri coincid ca amplasament, iar în alte situații cum este cel de la Rădăuți sediul lotului este situat pe str. C. nr. 12 iar punctul de lucru este amplasat la adresa din str. S. fără număr, reclamanta apreciind că toate aceste susțineri se probează cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate, proces verbal de vecinătate, extras raport de expertiză, plan de situație, centralizator, dovada plății impozitelor pe teren și clădire. A mai arătat reclamanta că în baza acestor acte, sediul din str. C. nr. 12 a fost întabulat, dar pentru baza de producție din str. S. f.n.

i s-a refuzat înscrierea în cartea funciară, cu toate că baza de producție și terenul figurează și în documentația tehnico juridică întocmită conform H.G. nr. 834/1991 care a stat la baza emiterii titlului de proprietate SV 0027/1994. Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea, așa cum rezultă din sentința nr. 1405 din 16 aprilie 2010, reținând că din înseși relatările reclamantei reiese că, în fapt, este vorba de o eroare materială care a stat la baze emiterii anexei nr.1 a deciziei nr. 65/1991 a Prefecturii Suceava, constând în faptul că pentru lotul din Rădăuți nu s-a făcut delimitarea clară între sediul SC I.S.T.C. SA Suceava și punctul său de lucru această eroare neputând fi un motiv de admisibilitate a acțiunii în constatare.

Împotriva acestei sentințe recurenta a formulat apel care a fost respins de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 78 din 21 octombrie 2010. Din considerentele acestei sentințe rezultă că instanța de apel a reținut că art. 109 C. proc. civ. impune titularului cererii obligația de a face dovada contestării sau încălcării dreptului subiectiv invocat și că din această perspectivă reclamanta nu a produs nicio probă la dosar din care să rezulte că în virtutea dreptului său de proprietate atestat prin titlul de proprietate, îi este refuzat dreptul de a-și înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate cu privire la imobilul identificat în petit, astfel că hotărârea atacată este legală și temeinică.

La data de 30 noiembrie 2010 reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței instanței de apel solicitând desființarea sentinței și în fond admiterea acțiunii, cererea de recurs fiind întemeiată în drept pe art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului reclamanta a susținut că acțiunea este admisibilă în raport de prevederile art. 111 și art. 109 C. proc. civ. deoarece baza de producție din str. S. f.n. figurează în documentația tehnico juridică întocmită conform H.G. nr. 834/1991, care a stat la baza întocmirii titlului de proprietate nr .0027/1994 în favoarea SC I.S.T.C. SA Suceava și mai mult decât atât terenul se află în posesia reclamantei, care a achitat taxele și impozitele prevăzute de lege.

Arătând că, în cauză, nu este necesară și nici posibilă o acțiune în realizare întrucât reclamanta este proprietar și se află în posesia imobilului respectiv conform dovezilor din dosar, urmează a se aprecia că acțiunea în constatare îndeplinește toate condițiile cerute de textele de lege precitate. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Conform art. 111 C. proc. civ. partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, cererea neputând fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului, textul reglementând admisibilitatea acțiunii condiționată de posibilitatea părții de a solicita realizarea dreptului.

Pe calea acțiunii în constatare se poate solicita constatarea existenței sau inexistenței unui drept, nu și a unui fapt. Art. 109 C. proc. civ. prevede că oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente astfel că formularea de pretenții împotriva unei persoane nu se poate realiza decât prin depunerea la instanța competentă a unei cereri în acest sens de către persoana interesată în valorificarea dreptului pe care îl pretinde, instanța neputând să se sesizeze din oficiu. În speță, reclamanta solicită să se constate dreptul de proprietate asupra unui imobil precizând că interesul juridic este acela ca hotărârea judecătorească să constituie dovada deplină a dreptului său, motivând că i s-a refuzat înscrierea în cartea funciară cu toate că pentru baza de producție din str. S. fără număr există titlu de proprietate.

În susținerea cererii reclamanta nu a făcut o dovadă din care să rezulte că a solicitat întabularea imobilului în litigiu și nici dovada refuzului înscrierii în cartea funciară a acestui imobil, motiv pentru care în mod corect cele două instanțe de judecată au respins acțiunea constatând că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor art. 109 C. proc. civ. care reglementează obligația oricărei persoane interesate de a formula o cerere la instanța competentă în valorificarea dreptului pe care îl pretinde, în sensul că nu a depus la dosarul cauzei o hotărâre judecătorească prin care să i se refuze intabularea imobilului în litigiu.

Având în vedere aceste considerente, dar și împrejurarea că acțiunea în constatare se poate solicita numai pentru existența sau inexistența unui drept și că din actele și lucrările dosarului cauzei nu rezultă că a fost făcută dovada dreptului de proprietate al reclamantei asupra bazei de producție din str. S. fără număr, chiar reclamanta recunoscând că în anexa 1 a deciziei nr. 65/1991 a Prefecturii Suceava s-a strecurat o eroare în sensul că pentru lotul din Rădăuți nu s-a făcut delimitarea clară între sediul acesteia și punctul său de lucru, se constată că nu sunt îndeplinite cerințele art. 111 C. proc. civ. în sensul constatării existenței dreptului de proprietate al reclamantei asupra acestui imobil.

Ca urmare, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC I.S.T.C. SA SUCEAVA împotriva sentinței nr. 78 din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2011.