ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5536/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin încheierea din 14 iulie 2010 a Tribunalului Brașov a admis în parte cererea formulată de reclamanta C.M.E., în contradictoriu cu pârâții orașul B. prin primar, SC C. SA și SC D. SRL– complex turistic V.C. și cu intervenienta forțată L.A.M. și în consecință: a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 149/S din 25 martie 2002 a Tribunalului Brașov, în sensul că alin.( 7) al dispozitivului va avea următorul conținut: „obligă pârâții să lase în deplină proprietate și posesie reclamantei și intervenientei forțate imobilul situat la adresa sus-menționată, compus din construcțiile V.M.

și V.M.A., astfel cum acestea au fost identificate prin R.E.T. din 25 iunie 2001, completat prin răspunsul la obiecțiuni cu același număr din data de 19 octombrie 2001, ambele întocmite de expertul ing. M.Ț., lucrări care, împreună cu anexele, fac parte integrantă din prezenta sentință, precum și suprafața de 12.360,87 m.p. teren”. A respins cererea de lămurire a dispozitivului aceleiași sentințe, formulată de reclamantă, în ceea ce privește identificarea suprafeței de teren în litigiu. Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie și conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 116 din 28 septembrie 2010 a respins apelul declarat de reclamantă împotriva încheierii sus-menționate pentru motivele ce urmează: Motivele de apel, în realitate argumente ale unuia singur, respectiv lămurirea dispozitivului cu privire la suprafața revendicată de 12.360 m.p.

tind să confirme susținerile din cererea de lămurire, cerere care la rândul său caută să adauge nepermis la dispozitiv. De altfel, din examinarea dispozitivului hotărârii în raport cu precizările succesive de acțiune, cu precădere a cele din 15 iunie 1998, este cert că instanța s-a pronunțat strict asupra a ceea ce s-a cerut, respectiv revendicarea suprafeței de 12.360,87 mp, astfel că nu este cazul lămuririi dispozitivului, ci cel mult al identificării precise printr-o expertiză tehnică, care nu a fost solicitată. Mai mult, în considerentele sentinței civile nr. 149/S/2002, Tribunalul a reținut că urmare precizării de acțiune amintite litigiul poartă asupra suprafeței de 12.360,87 m.p., întrucât diferența de suprafață de 2.639,13 m.p.

a fost restituită reclamantei prin ordinul nr. 7/1997 emis de Prefectura jud. P. Însumând cele două suprafețe, respectiv 2.639,13 m.p. restituită prin ordinul amintit și suprafața de 12.360,87 m.p. restituită prin sentința civilă nr. 149/S/2002, rezultă suprafața totală de 15.000 m.p. revendicată inițial, ce a aparținut antecesoarei reclamantei. Drept urmare reclamanta, pentru suprafața totală de 15.000 m.p. deține două titluri - ordinul nr. 7/1997 și sentința civilă nr. 149/S/2002, astfel că nu se vede în ce ar consta echivocitatea dispozitivului acestei hotărâri, ce ar justifica cererea de lămurire. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. Prin motivele de recurs se arată că cererea de lămurire a dispozitivului a fost respinsă nelegal deoarece nu rezultă faptul că cele două suprafețe retrocedate prin acte juridice distincte nu au părți comune. Se mai arată că instanța reține realitatea trunchiată ori eronată în condițiile în care recurenta, prin identificarea terenului a înțeles excluderea din suprafața de 12.360,87 m.p. a terenului de 2.639,13 m.p. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed. Prin lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește.

Această procedură se referă la împrejurarea în care, din culpa instanței, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăți la executare. Reclamanta, prin cererea de lămurire solicită în fapt, modificarea dispozitivului în sensul adăugirii unor dispoziții ce nu au făcut obiect al judecății astfel cum rezultă din însăși cererea de recurs: identificarea terenului de 12.360,87 m.p. în raport de suprafața de 2.639,13 m.p., restituită prin ordinul prefectului nr. 7/1997 în baza Legii nr. 18/1991, precum și mențiunea că cele două suprafețe de teren restituite prin acte juridice distincte nu au laturi comune. Din cele mai sus expuse rezultă că dispozițiile art. 281 1 C. proc.

civ. au fost aplicate corect de instanța de apel. Recurenta critică decizia și din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Critica nu subzistă întrucât din motivele de recurs nu rezultă nemotivarea ori existența unor argumente contradictorii ori străine cauzei ci doar punctul de vedere contrar al recurentei față de considerentele avute în vedere de instanță la darea hotărârii. Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, va respinge recursul, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.M.E. împotriva deciziei nr. 116/Ap din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2011.