ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5536/2011

Deliberând, în condițiile

art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 14

iulie 2010 a Tribunalului Brașov a admis în parte cererea formulată de reclamanta

C.M.E., în contradictoriu cu pârâții orașul B. prin primar, SC C. SA și SC D.

SRL– complex turistic V.C. și cu intervenienta forțată L.A.M. și în consecință:

a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile

nr. 149/S din 25 martie 2002 a Tribunalului Brașov, în sensul că alin.( 7) al dispozitivului

va avea următorul conținut: „obligă pârâții să lase în deplină proprietate și posesie

reclamantei și intervenientei forțate imobilul situat la adresa sus-menționată,

compus din construcțiile V.M. și V.M.A., astfel cum acestea au fost identificate

prin R.E.T. din 25 iunie 2001, completat prin răspunsul la obiecțiuni cu același

număr din data de 19 octombrie 2001, ambele întocmite de expertul ing. M.Ț., lucrări

care, împreună cu anexele, fac parte integrantă din prezenta sentință, precum și

suprafața de 12.360,87 m.p. teren”. A respins cererea de lămurire a dispozitivului

aceleiași sentințe, formulată de reclamantă, în ceea ce privește identificarea suprafeței

de teren în litigiu.

Curtea de Apel Brașov,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie și conflicte de muncă și asigurări

sociale, prin decizia nr. 116 din 28 septembrie 2010 a respins apelul declarat de

reclamantă împotriva încheierii sus-menționate pentru motivele ce urmează:

Motivele de apel, în realitate

argumente ale unuia singur, respectiv lămurirea dispozitivului cu privire la suprafața

revendicată de 12.360 m.p. tind să confirme susținerile din cererea de lămurire,

cerere care la rândul său caută să adauge nepermis la dispozitiv.

De altfel, din examinarea

dispozitivului hotărârii în raport cu precizările succesive de acțiune, cu precădere

a cele din 15 iunie 1998, este cert că instanța s-a pronunțat strict asupra a ceea

ce s-a cerut, respectiv revendicarea suprafeței de 12.360,87 mp, astfel că nu este

cazul lămuririi dispozitivului, ci cel mult al identificării precise printr-o expertiză

tehnică, care nu a fost solicitată.

Mai mult, în considerentele

sentinței civile nr. 149/S/2002, Tribunalul a reținut că urmare precizării de acțiune

amintite litigiul poartă asupra suprafeței de 12.360,87 m.p., întrucât diferența

de suprafață de 2.639,13 m.p. a fost restituită reclamantei prin ordinul nr. 7/1997

emis de Prefectura jud. P. Însumând cele două suprafețe, respectiv 2.639,13 m.p.

restituită prin ordinul amintit și suprafața de 12.360,87 m.p. restituită prin sentința

civilă nr. 149/S/2002, rezultă suprafața totală de 15.000 m.p. revendicată inițial,

ce a aparținut antecesoarei reclamantei. Drept urmare reclamanta, pentru suprafața

totală de 15.000 m.p. deține două titluri - ordinul nr. 7/1997 și sentința civilă

nr. 149/S/2002, astfel că nu se vede în ce ar consta echivocitatea dispozitivului

acestei hotărâri, ce ar justifica cererea de lămurire.

Împotriva deciziei a declarat

recurs reclamanta, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs se arată că cererea de lămurire a dispozitivului a fost

respinsă nelegal deoarece nu rezultă faptul că cele două suprafețe retrocedate prin

acte juridice distincte nu au părți comune. Se mai arată că instanța reține realitatea

trunchiată ori eronată în condițiile în care recurenta, prin identificarea terenului

a înțeles excluderea din suprafața de 12.360,87 m.p. a terenului de 2.639,13 m.p.

Înalta Curte, analizând

decizia prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei,

reține caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed.

Prin lămurirea hotărârii

nu poate fi modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile

dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește. Această procedură

se referă la împrejurarea în care, din culpa instanței, dispozitivul hotărârii nu

este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăți la executare.

Reclamanta, prin cererea

de lămurire solicită în fapt, modificarea dispozitivului în sensul adăugirii unor

dispoziții ce nu au făcut obiect al judecății astfel cum rezultă din însăși cererea

de recurs: identificarea terenului de 12.360,87 m.p. în raport de suprafața de 2.639,13

m.p., restituită prin ordinul prefectului nr. 7/1997 în baza Legii nr. 18/1991,

precum și mențiunea că cele două suprafețe de teren restituite prin acte juridice

distincte nu au laturi comune.

Din cele mai sus expuse

rezultă că dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ. au fost aplicate corect

de instanța de apel.

Recurenta critică decizia

și din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Critica nu subzistă întrucât

din motivele de recurs nu rezultă nemotivarea ori existența unor argumente contradictorii

ori străine cauzei ci doar punctul de vedere contrar al recurentei față de considerentele

avute în vedere de instanță la darea hotărârii.

Înalta Curte, pentru argumentele

ce preced, va respinge recursul, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta C.M.E. împotriva deciziei nr. 116/Ap din 28

septembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 iunie 2011.