ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4050/2011

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin Încheierea penală nr. 168/F din 2 noiembrie 2011 Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate C.B.T.  pe o durată de 5 zile, începând cu data de 02 noiembrie 2011 și până la data de 06 noiembrie 2011, inclusiv.

Totodată s-a fixat termen la data de 4 noiembrie 2011, pentru ca procurorul să depună mandatul european de arestare, tradus în limba română.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

La 2 noiembrie 2011 a fost înregistrată semnalizarea în S.I.S., transmisă prin intermediul I.G.P.R. - C.C.P.I., cu traducerea acesteia în limba română, din care reiese faptul că autoritatea judiciară din Germania a emis un mandate european de arestare pe numele persoanei solicitate C.B.T.

Prin Ordonanța nr. 5612/11/5/2011 din 2 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, persoana solicitată a fost reținută pe timp de 24 de ore, începând cu 2 noiembrie 2011, orele 12

20

reținându-se că aceasta este suspectată că, în 8 cazuri, în perioada 20 iunie 2010 - 19 noiembrie 2010, în mai multe orașe din Germania, a sustras bani pentru sine, împotriva voinței lor, unor persoane în vârstă, din portmoneul ce îl aveau asupra lor sau din geantă.

Potrivit legii germane, faptele de săvârșirea cărora este bănuită persoana solicitată sunt prevăzute de parag. 242 alin. (1), parag. 243 alin. (1), C. pen. German, pedeapsa maximă estimată prevăzută de legea penală germană fiind de 10 ani închisoare, pentru fiecare faptă.

Potrivit art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată, completată și republicată, dacă persoana a fost reținută potrivit art. 101 din aceeași lege, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin O.I.P.C., arestarea persoanei solicitate sau obligarea acesteia de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile.

În raport cu situația de fapt și de drept reținută în cauză, Curtea a constatat că, în speță, se impune fixarea unui termen pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, tradus în limba română, și că este necesară arestarea inculpatului, aceasta fiind singura măsură de natură să garanteze prezența persoanei solicitate la instanță, la termenul stabilit, dar și să răspundă scopului urmărit de art. 5 din Convenție.

Gravitatea acuzațiilor ce i se aduc persoanei solicitate este de natură să înlăture oportunitatea luării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, neprezentând garanțiile necesare prezentării ulterioare la instanță.

Împotriva acestei încheieri, persoana solicitată a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.

Recursul nu este fondat.

Art. 103 din Legea nr. 302/2004 prevede că dacă persoana a fost reținută potrivit art. 101, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin O.I.P.C. (Interpol), arestarea persoanei solicitate sau obligarea acestuia de a nu părăsi localitatea pe o durata de 5 zile.

În acest caz, instanța amână cauza și fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română.

În conformitate cu dispozițiile art. 5, parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5, parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Analizând actele și lucrările din dosar Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală și temeinică, în sensul că în mod corect s-a dispus arestarea preventivă a persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile până la prezentarea mandatului european de arestare.

Opțiunea instanței de a alege, dintre cele două măsuri preventive, pe aceea a arestării a fost determinată de caracterul urgent al procedurii de asigurare a executării mandatului european de arestare, de natura și gravitatea acuzației adusă persoanei solicitate.

Astfel fiind, în baza art. 385

15

alin. (1), pct. 1, lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată C.B.T., urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.B.T. împotriva Încheierii nr. 168 F din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1238/46/2011.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2011.