ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3502/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3502/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Instanța

de fond

1) Cererea de chemare

în judecată

Prin sentința civilă nr.

8862 din data de 26 noiembrie 2010, Tribunalul București – secția conflicte de

muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

având ca obiect excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1093

din 6 mai 2010, excepție invocată de reclamanta E.M.L. în contradictoriu cu pârâții

Spitalul Clinic de Urgență Ilfov și Ministerul Sănătății.

În motivarea cererii

de chemare în judecată, reclamanta a arătat următoarele:

Prin contractul

individual de muncă din 01 mai 2003 încheiat ca urmare a Deciziei nr. 42 din 25

aprilie 2003 emisă de D.S.P. – Ilfov, a fost încadrată la pârâtă pe funcția de

economist I – director financiar-contabil ulterior, iar prin Actul adițional din

29 martie 2007 a fost promovată în funcția de director financiar contabil.

Prin contractul de

administrare din 07 aprilie 2008 i s-au confirmat atribuțiile de organizare și

conducere a activității pârâtei, durata acestui contract fiind stabilită pentru

3 ani, cu începere de la data de 07 aprilie 2008, până la data de 06 aprilie 2011,

însă prin Decizia managerului unității din 06 mai 2010, fără nici o motivare, i

s-a adus la cunoștință despre existența și componența unei Comisii de

predare-primire a inventarului aflat în posesia sa, fiind informată că pe

postul său s-a numit o nouă persoană I.C. și că are obligația predării inventarului

din posesia ei, noului director financiar numit.

Ulterior, la termenul

de judecată din 26 noiembrie 2010, reclamanta a formulat cerere completatoare

prin care a cerut să se constate nulitatea Deciziei de concediere din 06 mai 2010,

solicitând admiterea contestației și să fie anulată Decizia de concediere,

reintegrarea pe postul deținut anterior, potrivit contractului individual de

muncă dar și repunerea în drepturile prevăzute de contractul de administrare din

07 aprilie 2007 și plata retroactivă a tuturor drepturilor salariale și de

administrare, majorate, indexate și reactualizate și a celorlalte drepturi de

care ar fi beneficiat, de la data emiterii deciziei și până la data

reintegrării efective. A susținut că decizia nu cuprinde motivele de fapt și de

drept care au stat la baza emiterii acesteia și nu i-a fost comunicată.

Pe cale de excepție a

invocat nelegalitatea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1093 din 06 mai 2010.

În motivarea

excepției, reclamanta a arătat că, prin ordinul menționat, Ministrul Sănătății

a numit un director financiar-contabil interimar la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov - I.C., în condițiile în care nici contractul

individual de muncă și nici contractul de administrare nu erau încetate,

așadar, funcția de director financiar-contabil nu era vacantă.

Prin urmare,

apreciază că acest ordin o prejudiciază întrucât, deși este un act

administrativ cu caracter individual ce privește o altă persoană, după cum

rezultă din preambulul Deciziei de concediere din 06 mai 2010, este actul

administrativ care a stat la baza concedierii sale, considerând că acest ordin ar

fi trebuit să fie emis în temeiul unei documentații din care să rezulte

încetarea contractului de muncă și/sau a contractului de administrare și nu

invers.

Prin întâmpinare,

pârâtul Ministerul Sănătății a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive, în ceea ce privește capătul de cerere privind nulitatea deciziei

contestate, iar pe fond a cerut respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

2.

Soluția instanței de

fond

Prin încheierea din

25 mai 2011, Curtea de apel a admis excepția lipsei calității procesuale a

Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov cu motivarea că nu este emitentul

actului administrativ atacat și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive

a Ministerului Sănătății ca neîntemeiată, precum și excepția inadmisibilității,

întrucât actul atacat este supus Legii contenciosului administrativ.

Prin sentința nr. 3921

din 1 iunie 2011, Curtea de apel a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate

a Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1093 din 6 mai 2010, invocată prin

cererea completatoare de către reclamantă și a admis excepția privind lipsa

calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, referitor la capătul de

cerere, astfel cum a fost completată, privind constatarea nulității deciziei nr.

91/2010, emisă de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov și în

consecință a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Sănătății, ca fiind

îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză.

Prin aceeași

sentință, a respins acțiunea completatoare a reclamantei față de pârâtul

Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această sentință, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Referitor la excepția

privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății,

Curtea de apel a reținut că ministerul nu este emitentul deciziei a cărei

nulitate se solicită, or, calitatea ceruta pentru a putea exercita acțiunea în

justiție trebuie să corespunda cu calitatea de titular al dreptului ce se

discută deoarece acțiunea are ca obiect protecția dreptului subiectiv, iar

reclamantul fiind cel care pornește acțiunea, va trebui să justifice atât

calitatea procesuală activă cât și calitatea procesuală pasivă a pârâtului.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Spitalul Clinic

Județean de Urgență Ilfov referitor la excepția de nelegalitate, Curtea de apel

a reținut, de asemenea, că aceasta este neîntemeiată, având în vedere

prevederile art. 1 din H.G. nr. 144/2010, privind organizarea și funcționarea

Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare.

Pe fondul cauzei,

Curtea de apel a reținut, în esență, că, în speță, numirea d-nei I.C. în

funcția de director financiar contabil interimar al Spitalului Clinic Județean

de Urgență Ilfov prin ordinul ministrului sănătății nr. 1093/2010, a fost

făcută după încetarea aplicabilității contractului de administrare al

reclamantei, fapt confirmat prin adresa Direcției de Sănătate Publică a

județului Ilfov nr. 1186/2010.

Prin urmare,

încetarea raportului de muncă al reclamantei cu Spitalul Clinic Județean de

Urgență Ilfov nu are legătură cu emiterea ordinului ministrului sănătății nr. 1093/2010,

act emis ca urmare a faptului că postul de director financiar contabil a

devenit vacant și deci se impunea numirea unui conducător interimar până la

ocuparea postului prin concurs, iar această prerogativă aparține Ministerului

Sănătății, în baza prevederilor Legii nr. 95/2006.

II.

Instanța de recurs

Împotriva acestei

sentințe și a încheierii din 25 mai 2011 a declarat recurs reclamanta E.M.L.,

pentru următoarele motive:

- Obiectul acțiunii

completate înregistrat de recurenta - reclamantă sub nr. 25569/3/2010 la Tribunalul București l-a reprezentat constatarea nulității deciziei de concediere din 6 mai 2010

emisă de Spitalul Județean Ilfov și a Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1093

din 6 mai 2010 și constatarea valabilității contractului de administrare din 7

aprilie 2008, cu reintegrarea recurentei în postul deținut anterior, acțiunea fiind

formulată în contradictoriu cu Spitalul Județean Ilfov și Ministerul Sănătății.

Pe parcursul

soluționării procesului, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a

Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1093 din 6 mai 2010, pentru soluționarea

căreia Tribunalul București și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel

București, astfel că această din urmă instanță s-a pronunțat asupra capătului

de cerere privind constatarea nulității deciziei de concediere, deși nu a fost

investită în acest sens, instanța depășind cadrul procesual, prin judecarea unei

cereri care nu a format obiectul dezbaterilor la instanța de fond, în drept

invocându-se dispozițiile art. 304 alin. (6) C. proc. civ.

Recurenta a învederat

că urmare a confuziei Curții de Apel București, s-au soluționat greșit și

excepțiile invocate în cauză, dar și fondul litigiului, sentința fiind

pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Astfel, prin încheierea

din 25 mai 2011 în mod eronat s-a respins excepția inadmisibilității capetelor

de cerere din acțiunea completată, aflată pe rolul Tribunalului București, a

cărei judecată a fost suspendată la 26 noiembrie 2010.

Greșit s-a admis,

prin aceeași încheiere, excepția lipsei calității procesuale pasive a

Spitalului Ilfov, deși acesta era emitentul deciziei de concediere atacate,

prin sentința nr. 3921/2011 instanța respingând cererea de constatare a nulității

acestei decizii.

S-a susținut că prin

sentință s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul

Sănătății, deși acesta a emis Ordinul nr. 1093 din 6 mai 2010 în legătură cu

care s-a invocat excepția de nelegalitate.

Recurenta a arătat că

este insuficient motivată și nelegală soluția privind respingerea capătului de

cerere referitor la constatarea nulității deciziei de concediere.

2.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând

sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și

lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată

că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în

continuare:

Recurenta

– reclamantă a investit Tribunalul București cu o acțiune privind constatarea

nulității deciziei de concediere emisă de Spitalul de Urgență Ilfov,

reintegrarea sa cu plata drepturilor bănești actualizate, acțiunea completată la

26 noiembrie 2010 formând obiectul dosarului nr. 25569/3/2010 al acestei

instanțe.

Prin

cererea completatoare s-a invocat, pe cale de excepție și nelegalitatea Ordinului

Ministrului Sănătății nr. 1093 din 6 mai 2010.

Prin

încheierea din 26 noiembrie 2010 Tribunalul București a dispus disjungerea

acestui capăt de cerere, pentru care s-a format un nou dosar, cu nr. 57293/3/2010,

în care s-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, prin

sentința nr. 8862 din 26 noiembrie 2010, în timp ce judecata în dosarul de fond

a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea

excepției de nelegalitate.

În

concluzie, Curtea de Apel București a fost învestită numai cu soluționarea excepției

de nelegalitate a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1093 din 6 mai 2010 din

dosarul nr. 57293/3/2010 al Tribunalului București, pentru toate celelalte

capete de cerere din dosarul inițial al aceleiași instanțe nr. 25569/3/2010,

judecata fiind suspendată până la soluționarea excepției de nelegalitate.

Chiar

dacă în mod greșit în sentința de declinare a competenței nr. 8862 din 26

noiembrie 2010 a Tribunalului București s-a menționat eronat că obiectul cauzei

declinate este „obligația de a face”, se putea observa ușor, din succesiunea

actelor procedurale, că numai excepția de nelegalitate forma obiectul dosarului

nr. 57993/3/2010 al Tribunalului București, așa cum de altfel s-a și reținut în

considerentele sentinței menționate anterior.

Prin

urmare, în mod nelegal Curtea de Apel București, prin sentința atacată cu

prezentul recurs a analizat și soluționat cereri cu care nu a fost învestită și

care formează obiectul dosarului nr. 25569/3/2010 al Tribunalului București, a cărui

judecată a fost suspendată până la soluționarea excepției de nelegalitate a Ordinului

Ministerului Sănătății nr. 1093/20120.

Era deci

întemeiată excepția inadmisibilității invocată de recurenta – reclamantă la 25

mai 2011, întrucât Curtea de Apel București nu a fost învestită cu capătul de

cerere privind constatarea nulității deciziei de concediere emisă de Spitalul

Clinic de Urgență Ilfov, pe care în mod nelegal l-a analizat și l-a soluționat.

Astfel

fiind, în temeiul art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

declarat împotriva încheierii din 25 mai 2011 și a sentinței nr. 3921

pronunțată de Curtea de Apel București la aceeași dată, pe care le va modifica,

în sensul că va admite excepția inadmisibilității, greșit respinsă prin încheierea

recurată și va înlătura din dispozitivul sentinței atacate mențiunile privind admiterea

excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății

referitoare la capătul doi din cerere, ce viza constatarea nulității deciziei

nr. 91/2010 emisă de Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov și soluția

privind acțiunea completatoare, acestea formând obiectul dosarului suspendat, nr.

25569/3/2010 al Tribunalului București în care urmează să se pronunțe această

instanță.

Se va

menține soluția primei instanțe numai în privința respingerii excepției de nelegalitate

a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1093 din 6 mai 2010, neexistând critici

care să vizeze modul de soluționare a acestei excepții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de E.M.L. împotriva încheierii din 25 mai 2011 ale Curții de Apel

București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică încheierea

atacată, în sensul că admite excepția inadmisibilității capătului de cerere

privind anularea deciziei nr. 81/2010 emisă de Spitalul Clinic Județean de

Urgență Ilfov.

Admite recursul

declarat de E.M.L. împotriva sentinței nr. 3921 din 1 iunie 2011 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată, în sensul că înlătură soluția admiterii lipsei excepției

calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății referitoare la capătul doi

de cerere și soluția privind respingerea acțiunii completatoare.

Menține soluția de

respingere a excepției de nelegalitate a Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1093

din 06 mai 2010.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 septembrie 2012.