ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3502/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Instanța de fond 1) Cererea de chemare în judecată Prin sentința civilă nr. 8862 din data de 26 noiembrie 2010, Tribunalul București – secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având ca obiect excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1093 din 6 mai 2010, excepție invocată de reclamanta E.M.L. în contradictoriu cu pârâții Spitalul Clinic de Urgență Ilfov și Ministerul Sănătății. În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat următoarele: Prin contractul individual de muncă din 01 mai 2003 încheiat ca urmare a Deciziei nr. 42 din 25 aprilie 2003 emisă de D.S.P.

– Ilfov, a fost încadrată la pârâtă pe funcția de economist I – director financiar-contabil ulterior, iar prin Actul adițional din 29 martie 2007 a fost promovată în funcția de director financiar contabil. Prin contractul de administrare din 07 aprilie 2008 i s-au confirmat atribuțiile de organizare și conducere a activității pârâtei, durata acestui contract fiind stabilită pentru 3 ani, cu începere de la data de 07 aprilie 2008, până la data de 06 aprilie 2011, însă prin Decizia managerului unității din 06 mai 2010, fără nici o motivare, i s-a adus la cunoștință despre existența și componența unei Comisii de predare-primire a inventarului aflat în posesia sa, fiind informată că pe postul său s-a numit o nouă persoană I.C.

și că are obligația predării inventarului din posesia ei, noului director financiar numit. Ulterior, la termenul de judecată din 26 noiembrie 2010, reclamanta a formulat cerere completatoare prin care a cerut să se constate nulitatea Deciziei de concediere din 06 mai 2010, solicitând admiterea contestației și să fie anulată Decizia de concediere, reintegrarea pe postul deținut anterior, potrivit contractului individual de muncă dar și repunerea în drepturile prevăzute de contractul de administrare din 07 aprilie 2007 și plata retroactivă a tuturor drepturilor salariale și de administrare, majorate, indexate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data emiterii deciziei și până la data reintegrării efective.

A susținut că decizia nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii acesteia și nu i-a fost comunicată. Pe cale de excepție a invocat nelegalitatea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1093 din 06 mai 2010. În motivarea excepției, reclamanta a arătat că, prin ordinul menționat, Ministrul Sănătății a numit un director financiar-contabil interimar la Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov - I.C., în condițiile în care nici contractul individual de muncă și nici contractul de administrare nu erau încetate, așadar, funcția de director financiar-contabil nu era vacantă.

Prin urmare, apreciază că acest ordin o prejudiciază întrucât, deși este un act administrativ cu caracter individual ce privește o altă persoană, după cum rezultă din preambulul Deciziei de concediere din 06 mai 2010, este actul administrativ care a stat la baza concedierii sale, considerând că acest ordin ar fi trebuit să fie emis în temeiul unei documentații din care să rezulte încetarea contractului de muncă și/sau a contractului de administrare și nu invers. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Sănătății a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în ceea ce privește capătul de cerere privind nulitatea deciziei contestate, iar pe fond a cerut respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

2. Soluția instanței de fond Prin încheierea din 25 mai 2011, Curtea de apel a admis excepția lipsei calității procesuale a Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov cu motivarea că nu este emitentul actului administrativ atacat și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății ca neîntemeiată, precum și excepția inadmisibilității, întrucât actul atacat este supus Legii contenciosului administrativ.

Prin sentința nr. 3921 din 1 iunie 2011, Curtea de apel a respins ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1093 din 6 mai 2010, invocată prin cererea completatoare de către reclamantă și a admis excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, referitor la capătul de cerere, astfel cum a fost completată, privind constatarea nulității deciziei nr. 91/2010, emisă de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov și în consecință a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Sănătății, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză. Prin aceeași sentință, a respins acțiunea completatoare a reclamantei față de pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Referitor la excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății, Curtea de apel a reținut că ministerul nu este emitentul deciziei a cărei nulitate se solicită, or, calitatea ceruta pentru a putea exercita acțiunea în justiție trebuie să corespunda cu calitatea de titular al dreptului ce se discută deoarece acțiunea are ca obiect protecția dreptului subiectiv, iar reclamantul fiind cel care pornește acțiunea, va trebui să justifice atât calitatea procesuală activă cât și calitatea procesuală pasivă a pârâtului. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov referitor la excepția de nelegalitate, Curtea de apel a reținut, de asemenea, că aceasta este neîntemeiată, având în vedere prevederile art. 1 din H.G.

nr. 144/2010, privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare. Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut, în esență, că, în speță, numirea d-nei I.C. în funcția de director financiar contabil interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov prin ordinul ministrului sănătății nr. 1093/2010, a fost făcută după încetarea aplicabilității contractului de administrare al reclamantei, fapt confirmat prin adresa Direcției de Sănătate Publică a județului Ilfov nr. 1186/2010.

Prin urmare, încetarea raportului de muncă al reclamantei cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov nu are legătură cu emiterea ordinului ministrului sănătății nr. 1093/2010, act emis ca urmare a faptului că postul de director financiar contabil a devenit vacant și deci se impunea numirea unui conducător interimar până la ocuparea postului prin concurs, iar această prerogativă aparține Ministerului Sănătății, în baza prevederilor Legii nr. 95/2006. II.

Instanța de recurs 1. Criticile pârâtului Împotriva acestei sentințe și a încheierii din 25 mai 2011 a declarat recurs reclamanta E.M.L., pentru următoarele motive: - Obiectul acțiunii completate înregistrat de recurenta - reclamantă sub nr. 25569/3/2010 la Tribunalul București l-a reprezentat constatarea nulității deciziei de concediere din 6 mai 2010 emisă de Spitalul Județean Ilfov și a Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1093 din 6 mai 2010 și constatarea valabilității contractului de administrare din 7 aprilie 2008, cu reintegrarea recurentei în postul deținut anterior, acțiunea fiind formulată în contradictoriu cu Spitalul Județean Ilfov și Ministerul Sănătății.

Pe parcursul soluționării procesului, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1093 din 6 mai 2010, pentru soluționarea căreia Tribunalul București și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, astfel că această din urmă instanță s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind constatarea nulității deciziei de concediere, deși nu a fost investită în acest sens, instanța depășind cadrul procesual, prin judecarea unei cereri care nu a format obiectul dezbaterilor la instanța de fond, în drept invocându-se dispozițiile art. 304 alin. (6) C. proc. civ. Recurenta a învederat că urmare a confuziei Curții de Apel București, s-au soluționat greșit și excepțiile invocate în cauză, dar și fondul litigiului, sentința fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Astfel, prin încheierea din 25 mai 2011 în mod eronat s-a respins excepția inadmisibilității capetelor de cerere din acțiunea completată, aflată pe rolul Tribunalului București, a cărei judecată a fost suspendată la 26 noiembrie 2010. Greșit s-a admis, prin aceeași încheiere, excepția lipsei calității procesuale pasive a Spitalului Ilfov, deși acesta era emitentul deciziei de concediere atacate, prin sentința nr. 3921/2011 instanța respingând cererea de constatare a nulității acestei decizii. S-a susținut că prin sentință s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Sănătății, deși acesta a emis Ordinul nr. 1093 din 6 mai 2010 în legătură cu care s-a invocat excepția de nelegalitate.

Recurenta a arătat că este insuficient motivată și nelegală soluția privind respingerea capătului de cerere referitor la constatarea nulității deciziei de concediere. 2. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată, prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare: Recurenta – reclamantă a investit Tribunalul București cu o acțiune privind constatarea nulității deciziei de concediere emisă de Spitalul de Urgență Ilfov, reintegrarea sa cu plata drepturilor bănești actualizate, acțiunea completată la 26 noiembrie 2010 formând obiectul dosarului nr. 25569/3/2010 al acestei instanțe.

Prin cererea completatoare s-a invocat, pe cale de excepție și nelegalitatea Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1093 din 6 mai 2010. Prin încheierea din 26 noiembrie 2010 Tribunalul București a dispus disjungerea acestui capăt de cerere, pentru care s-a format un nou dosar, cu nr. 57293/3/2010, în care s-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, prin sentința nr. 8862 din 26 noiembrie 2010, în timp ce judecata în dosarul de fond a fost suspendată în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea excepției de nelegalitate. În concluzie, Curtea de Apel București a fost învestită numai cu soluționarea excepției de nelegalitate a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1093 din 6 mai 2010 din dosarul nr. 57293/3/2010 al Tribunalului București, pentru toate celelalte capete de cerere din dosarul inițial al aceleiași instanțe nr. 25569/3/2010, judecata fiind suspendată până la soluționarea excepției de nelegalitate.

Chiar dacă în mod greșit în sentința de declinare a competenței nr. 8862 din 26 noiembrie 2010 a Tribunalului București s-a menționat eronat că obiectul cauzei declinate este „obligația de a face”, se putea observa ușor, din succesiunea actelor procedurale, că numai excepția de nelegalitate forma obiectul dosarului nr. 57993/3/2010 al Tribunalului București, așa cum de altfel s-a și reținut în considerentele sentinței menționate anterior. Prin urmare, în mod nelegal Curtea de Apel București, prin sentința atacată cu prezentul recurs a analizat și soluționat cereri cu care nu a fost învestită și care formează obiectul dosarului nr. 25569/3/2010 al Tribunalului București, a cărui judecată a fost suspendată până la soluționarea excepției de nelegalitate a Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1093/20120.

Era deci întemeiată excepția inadmisibilității invocată de recurenta – reclamantă la 25 mai 2011, întrucât Curtea de Apel București nu a fost învestită cu capătul de cerere privind constatarea nulității deciziei de concediere emisă de Spitalul Clinic de Urgență Ilfov, pe care în mod nelegal l-a analizat și l-a soluționat. Astfel fiind, în temeiul art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat împotriva încheierii din 25 mai 2011 și a sentinței nr. 3921 pronunțată de Curtea de Apel București la aceeași dată, pe care le va modifica, în sensul că va admite excepția inadmisibilității, greșit respinsă prin încheierea recurată și va înlătura din dispozitivul sentinței atacate mențiunile privind admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății referitoare la capătul doi din cerere, ce viza constatarea nulității deciziei nr. 91/2010 emisă de Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov și soluția privind acțiunea completatoare, acestea formând obiectul dosarului suspendat, nr. 25569/3/2010 al Tribunalului București în care urmează să se pronunțe această instanță.

Se va menține soluția primei instanțe numai în privința respingerii excepției de nelegalitate a Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1093 din 6 mai 2010, neexistând critici care să vizeze modul de soluționare a acestei excepții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de E.M.L. împotriva încheierii din 25 mai 2011 ale Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică încheierea atacată, în sensul că admite excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea deciziei nr. 81/2010 emisă de Spitalul Clinic Județean de Urgență Ilfov. Admite recursul declarat de E.M.L. împotriva sentinței nr. 3921 din 1 iunie 2011 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că înlătură soluția admiterii lipsei excepției calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății referitoare la capătul doi de cerere și soluția privind respingerea acțiunii completatoare.

Menține soluția de respingere a excepției de nelegalitate a Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1093 din 06 mai 2010. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2012.