ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4297/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea civilă nr. 615 din 26 februarie 2010, Tribunalul Sălaj a constatat nulitatea cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantul M.D.A. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut faptul că prin încheierea ședinței publice din 28 iulie 2009 i s-a pus în vedere reclamantului să precizeze și să completeze cererea de chemare în judecată, în acord cu dispozițiile art. 112 C. proc. civ. Întrucât reclamantul nu s-a conformat acestei cerințe procedurale, prin încheierea ședinței publice din 11 august 2009, a fost suspendată judecarea cauzei, în temeiul art. 155 1 C. proc. civ., până la înlăturarea neregulilor constatate. În data de 11 ianuarie 2010, reclamantul a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei denumită „Plângere prealabilă”.

Ulterior repunerii pe rol, instanța a explicat reclamantului, în considerarea rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., obligațiile care îi revin în proces cu privire la conținutul cererii introductive, de învestire a instanței, față de dispozițiile art. 85 și art. 112 C. proc. civ. Întrucât reclamantul nu a înțeles să procedeze la completarea cererii introductive, insistând în soluționarea ei astfel cum a fost formulată, iar din cuprinsul cererii nu pot fi identificate pretențiile concrete, prin prisma normelor de drept pozitiv în materie civilă, administrativă sau comercială, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ., constatând nulitatea cererii. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul M.D.A., iar prin decizia civilă nr. 171 din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, s-a respins apelul pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 82 alin. (1) C. proc.

civ., în principiu, cererile adresate instanțelor judecătorești trebuie să respecte condiția formei scrise și să cuprindă următoarele elemente: indicarea instanței căreia i se adresează; numele, domiciliul sau reședința părților; numele și domiciliul reprezentantului părților; obiectul cererii, respectiv pretenția concretă cu soluționarea căreia este sesizată instanța; semnătura titularului cererii. Lipsa mențiunilor privitoare la numele părților, obiectul și semnătura atrag sancțiunea nulității absolute a cererii de chemare în judecată, potrivit dispozițiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ., o nulitate expresă, astfel că cel care o invocă nu trebuie să dovedească vreo vătămare, aceasta prezumându-se, conform art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. Alin. (2) al art. 133 permite acoperirea lipsei semnăturii, ceea ce înseamnă că lipsa obiectului sau a numelui reclamantului/pârâtului nu poate fi acoperită pe parcursul judecării cauzei, operând sancțiunea nulității absolute, care poate fi invocată și din oficiu de instanța de judecată. Condiția referitoare la precizarea obiectului cererii și valoarea lui, atunci când prețuirea este cu putință, apare și în cuprinsul art. 112 C. proc. civ., care indică elementele obligatorii ale unei cererii de chemare în judecată, adresată instanței de judecată. Indicarea obiectului cererii introductive de instanță presupune menționarea pretenției concrete a reclamantului, într-o modalitatea care să facă posibilă calificarea juridică a acțiunii.

Precizarea obiectului are importanță întrucât reprezintă elementul în funcție de care se determină competența instanței de judecată, se apreciază cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea anumitor mijloace de probă, se analizează excepții precum: autoritatea de lucru judecat, conexitatea și litispendența, se determină limitele judecății. Cu privire la ceea ce înseamnă limitele judecății și, mai cu seamă, importanța determinărilor, relevante sunt și dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Cadrul procesual, sub aspectul obiectului și al părților între care se derulează litigiul, este cel fixat de părți în virtutea principiului disponibilității, nefiind permis instanței să se pronunțe în afara limitelor în care a fost învestită, prin introducerea în cauză a altor persoane, din oficiu, ori acordând reclamantului mai mult decât a cerut.

În virtutea rolului activ, instanța poate și trebuie să atragă atenția reclamantului asupra dreptului pe care acesta îl are în proces, de a modifica sau completa acțiunea, de a cere probe în completare, în general de a-și preciza obiectul cererii, dacă acesta este imprecis. În cazul în care formulările reclamantului sunt neclare, confuze, de natură să împiedice determinarea cu exactitate a obiectului și temeiului juridic al cererii, instanța este obligată să solicite lămuriri și explicații, respectând regula dezbaterii contradictorii, în scopul de a determina obiectul cererii și temeiul său juridic, aspecte care vor permite ulterior și exercitarea controlului judiciar. În raport cu textele normative mai sus evocate, instanța de apel a constatat că a fost corect aplicată în primă instanță sancțiunea nulității cererii introductive, pentru lipsa obiectului.

În mod evident formulările reclamantului în speță sunt neclare, confuze, ele fac imposibilă determinarea cu exactitate a pretenției concrete și, mai cu seamă, calificarea juridică a cererii, împrejurarea echivalentă lipsei de obiect. Exercitându-și rolul activ, prima instanță a solicitat reclamantului lămuriri și explicații, i-a cerut în mod repetat să își precizeze obiectul cererii de chemare în judecată și, cu toate acestea, reclamantul a insistat în soluționarea cererii adresate Tribunalului Sălaj, astfel cum a fost ea formulată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M.D.A. Deși recurentul își exprimă nemulțumirea pe trei pagini, din conținutul recursului nu rezultă critici propriu-zise care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., situație în care instanța, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului. Astfel, cu privire la excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele: Când în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei ce face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin reportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nefiind structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. Or, modalitatea de motivare a recursului adoptată de recurent, constă practic în redarea istoricului cauzei, fără a fi structurată juridic, nefiind susceptibilă de a fi încadrată în niciunul din cele 9 cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Ca atare, recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurent nu se circumscriu acestui cadru legal, motiv pentru care urmează ca în baza art. 302 1 alin. (1) lit. c) și art. 306 alin. (3) C. proc. civ., a se constata nulitatea recursului declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul M.D.A. împotriva deciziei nr. 171A din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2011.