ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3125/2011

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin Încheierea de ședință din data de 13 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 3558/2/2011, s-au admis cererile inculpaților R.D.P., V.B.O. și l.I.D., de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi tara. În temeiul dispozițiilor art. 145 al. (1 1 ) rap. la art. 145 al. (1 2 ) C. proc. pen.

s-a înlocuit măsura arestării preventive a celor trei inculpați cu măsura obligării de a nu părăsi țara până la soluționarea definitivă a cauzei, stabilindu-se ca pe durata măsurii să se prezinte în fața instanței ori de câte ori sunt chemați, să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială locuiesc, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori sunt chemați, să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței, să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme și să nu ia legătura între ei și nici cu martorii sau alte persoane din cauză direct sau indirect, cererile de revocare a măsurii arestării preventive fiind respinse ca nefondate.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut în esență că nu există temeiuri noi care să justifice în continuare privarea de libertate a inculpaților R.D.P., V.B.O. și I.I.D., că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, fiind depășită durata rezonabilă a arestării preventive, iar pericolul pentru ordinea publică nu constituie un temei suficient pentru continuarea detenției celor trei inculpați, care au fost audiați în cauză. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, solicitând casarea încheierii atacate și menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților R.D.P., V.B.O.

și I.I.D., întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat ci impun în continuare privarea de libertate a acestora, existând probe care dovedesc săvârșirea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată. În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică există și la acest moment, avându-se în vedere infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, înșelăciune, asociere în vedere săvârșirii de infracțiuni, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prejudiciul produs fiind în cuantum de 20 milioane de euro, existând o strânsă legătură între faptele comise și profesiile exercitate, avocat și executor judecătoresc. În cauză, nu a fost depășită durata rezonabilă a arestării preventive, inculpații manifestând o atitudine nesinceră de la debutul urmăririi penale.

Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu cauza, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul Parchetului este fondat. Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție nr. 189/P/2009 din 14 aprilie 2011, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv inculpații R.D.P., V.B.O. și I.I.D., pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, uz de fals ambele în formă continuată, asociere pentru săvârșire de infracțiuni, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., art. 291 C. pen., art. 323 C. pen., art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 rap.

la art. 246 C. pen. - inculpatul R.D.P., infracțiunile de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., asociere pentru săvârșirea de infracțiuni prev. de art. 323 C. pen., art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 - inculpatul V.B.O. și pentru infracțiunile prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 292 C. pen., art. 323 C. pen. și art. 12 din Legea nr. 78/2000 - inculpatul I.I.D. În fapt, s-a reținut în esență cu privire la inculpatul R.D.P.

că a întocmit Dosarul de executare nr. 81/2009 fără titlu executoriu, a încheiat acte procedurale de executare (comunicări, etc.) în fals, a întocmit nereal procesul-verbal al cheltuielilor de executare sub aspectul onorariului propriu, al apărătorului ce acorda asistență juridică în dosar și al costului expertizei. De asemenea, a modificat data procesului-verbal de distribuire din 27 iulie 2009 cu data de 28 iulie 2009, și a virat de îndată sumele poprite, cu nerespectarea termenului de 3 zile prevăzut de lege pentru contestație, a comunicat acte nereale referitoare la cheltuielile de executare și noi obligații bănești peste hotărârea instanței de fond, la instituții bancare pentru poprirea sumelor din conturile S.C.

E. S.A., cu poprirea acestor sume de către bănci, care nu au cunoscut realitatea despre ceea ce datora real S.C. E. S.A. și a distribuit de îndată sumele poprite. Totodată, a executat S.C. T. S.A. pe baza unui titlu nereal și a unor cheltuieli de executare supraevaluate sub aspectul onorariului propriu, cu poprirea sumelor, în baza unor acte nereale și a executat silit S.C. A.R. - A.V.I.G. S.A., fără existența titlului executoriu, prin stabilirea unor cheltuieli de executare supraevaluate, cu poprirea sumelor la unitățile bancare în aceleași condiții. De asemenea, inculpatul R.D.P., în calitatea sa de executor judecătoresc a executat silit imobilul din București, str. R., cu încălcarea drepturilor de creanță a părții vătămate S.C.

T.L. S.A și s-a asociat cu ceilalți inculpați în scopul comiterii de infracțiuni. Cu privire la inculpatul V.B.O., s-a reținut că a participat la procesul comercial dintre S.C. E. S.A. și S.C T. S.A. a obținut pretențiile în nume propriu, urmare cesiunii făcută cu nerespectarea legii (cumpărare de bun litigios prevăzută sub sancțiunea nulității absolute) și a executat silit S.C. E. S.A., S.C. T. S.A. și S.C A.R. - A.V.I.G. S.A, prin încălcarea legii referitoare la executarea silită, stabilind onorarii supradimensionate în executare și a expertizelor, fără existenta titlului executoriu, întocmirea actelor necesare executării. De asemenea, s-a asociat cu ceilalți inculpați în vederea comiterii de infracțiuni, a ascuns sursele impozabile, onorariile încasate din activitatea referitoare la asistența juridică în cazul S.C.

A.R. - A.V.I.G. S.A și S.C. E. S.A. Referitor la inculpatul I.I.D., s-a reținut că a dobândit prin cesiune, creanța litigioasă dintre S.C. E. S.A. și S.C. T. S.A., înstrăinată de inculpatul avocat V.B.O., a cerut, susținut și îndeplinit executarea silită a S.C E. S.A. fără respectarea condițiilor legale prevăzute de C. proc. civ. referitore la executarea silită; a dobândit integral sumele distribuite de executor, cu facturarea nereală a costurilor executării sub aspectul onorariului de avocat, a onorariului de expertiză, a executat silit, tot urmarea unei cesiuni de creanță, S.C. A.R. - A.V.I.G. S.A., în aceeași modalitate ca și S.C. E. S.A.

și a efectuat operațiuni financiare incompatibile cu funcția de avocat, în sensul îndeplinirii funcției de administrator la societatea unde era asociat unic și a dobândit creanțe litigioase oprite de lege de a fi cumpărate de către avocat, toate acestea fiind realizate prin asociere cu alte persoane în scopul comiterii de infracțiuni. Potrivit dispozițiilor art. 300 C. proc. pen. instanța este datoare să verifice din oficiu, în situația în care inculpatul este arestat, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, iar potrivit art. 160 b alin. (1) și alin. (3) C. proc. pen. când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate dispune, prin încheiere motivată menținerea arestării preventive, verificarea acestei măsuri fiind făcută nu mai târziu de 60 de zile.

Analizând materialul probator administrat, Înalta Curte constată, contrar celor reținute de prima instanță că până la acest moment procesual nu au încetat și nici nu s-au schimbat temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților R.D.P., V.B.O. și I.I.D., ci subzistă și impun în continuare privarea de libertate a celor trei inculpați. Împrejurarea relevată de instanța de fond în sensul că o dată audiați inculpații s-a produs o schimbare a temeiurilor arestării preventive nu poate a fi reținută de instanța de control judiciar, un astfel de motiv neconstituind temei pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, în sensul dispozițiilor art. 145 1 C. proc.

pen. coroborate cu dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen. Există în cauză probe și indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 68 1 C. proc. pen., de natură a convinge că este posibil ca inculpații R.D.P., V.B.O. și I.I.D., să fi săvârșit faptele de care sunt acuzați, iar în sensul art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenție, legalitatea privării de libertate este condiționată de existența unor motive verosimile, temeinice că s-a săvârșit o infracțiune de către inculpat, iar noțiunea de motive verosimile a fost interpretată de Curtea Europeană (Jecius c. Lituaniei) în sensul existenței unor date, informații care să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana respectivă să fi săvârșit infracțiunea respectivă.

Aceste date nu trebuie să aibă aceeași forță ca cele necesare pentru a justifica o condamnare sau pentru a formula o acuzare. Or, în cauză, probele strânse până în acest moment procesual, constând în înscrisuri, declarații martori, oferă suficiente indicii că inculpații au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, cum de altfel și prima instanță a reținut. Referitor la cea de-a doua condiție impusă de dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă în continuare pentru fiecare dintre inculpați întrucât, unele dintre infracțiunile presupus săvârșite au pedeapsa prevăzută de lege închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Legiuitorul nu definește pericolul concret pentru ordinea publică și în pofida lipsei unei jurisprudențe naționale constante în materie, instanțele au definit de-a lungul timpului criterii și elemente necesare examinării existenței „pericolului pentru ordinea publică" între care reacția publică declanșată ca urmare a faptelor comise, starea de nesiguranță susceptibilă a fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a inculpatului, inclusiv natura și gravitatea faptelor presupus săvârșite, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpaților. Raportând cele expuse la cauza dedusă judecății, se constată ca inculpații R.D.P., V.B.O. și I.I.D.

au fost arestați preventiv și trimiși în judecată pentru infracțiuni ce prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, ceea ce rezultă din limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru faptele respective, din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor și de rezonanța socială negativă a infracțiunilor de acest gen și care generează o stare de neîncredere și insecuritate în rândul societății, dar și din urmările produse constând în producerea unui prejudiciu estimat la 20 milioane de euro. Art. 5 parag.

3 din Convenție impune instanțelor naționale, atunci când acestea se confruntă cu necesitatea menținerii unei măsuri de arestare preventivă să ia în considerare măsurile alternative prevăzute de legislația națională, în acest sens pronunțându-se Curtea Europeană în cauzele Tarău (nr. 3.584/02 din 24 februarie 2009), Mihuță (nr. 13.275/03 din 31 martie 2009), Scundeanu (nr. 10.193/02 din 2 februarie 2010), Jiga (nr. 14352/04 din 16 martie 2010) și Calmanovici toate împotriva României, motivându-se că instanțele interne au refuzat să analizeze argumentele prezentate de partea interesată cu privire la profilul său personal și la situația sa familială, nemotivând suficient respingerile cererilor de punere în libertate ale inculpaților și nu au oferit nicio explicație pentru a justifica cum ar fi putut punerea în libertate a inculpatului să aibă un impact negativ asupra societății sau cum ar fi împiedicat ancheta.

Prin prisma art. 5 parag. 3 din Convenție, analizând individual situația fiecăruia dintre inculpații arestați, R.D.P., V.B.O. și I.I.D., se constată că fiecare în parte este necunoscut cu antecedente penale, cu studii superioare și familie organizată, iar anterior arestării inc. V.B.O. și I.I.D. exercitau profesia de avocat, iar inculpatul R.D.P., pe cea de executor judecătoresc, ceea ce reprezintă circumstanțe personale favorabile și ar putea constitui argumente pentru cercetarea lor în libertate.

Însă, la acest moment procesual o măsură alternativă arestării preventive cum este aceea a măsurii obligării de a nu părăsi țara dispusă de prima instanță, nu se justifică în raport de natura infracțiunilor presupus a fi comise, de caracterul organizat al activității infracționale desfășurată, de gradul de pericol social al faptelor, dar și de urmările produse constând în producerea unui prejudiciu estimat la 20 milioane de euro, inculpații folosindu-se de calitățile avute, avocat și executor judecătoresc în săvârșirea infracțiunilor de care sunt acuzați. Circumstanțele personale favorabile inculpaților nu pot constitui temeiuri singulare de apreciere asupra pericolului concret pentru ordinea publică și care să justifice cercetarea lor în libertate în absența criteriilor mai sus enunțate, criterii care impun în acest caz menținerea în detenție a inculpaților.

De altfel, Curtea Europeană a admis faptul că gravitatea acuzațiilor și sancțiunea pe care o riscă persoana deținută justifică arestarea preventivă a unei persoane, după cum admite că anumite infracțiuni, prin gravitatea și prin reacția publică la săvârșirea lor, pot da naștere unui pericol pentru ordinea publică care să justifice arestarea preventivă, cel puțin pentru o perioadă de timp. În cauză, inculpații R.D.P., V.B.O.

și I.I.D., primul executor judecătoresc, iar următorii doi avocați se presupune că s-au asociat pentru a săvârși infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prin falsuri în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals cu consecința producerii unui prejudiciu estimat la 20 milioane de euro, statului și persoanelor private, folosindu-se de calitățile avute, ceea ce constituie fapte ce generează o reacția publică la săvârșirea lor, dând naștere unui pericol pentru ordinea publică în măsură să justifice arestarea preventivă la acest moment procesual, cercetarea judecătorească fiind la început.

Cât privește durata rezonabilă a arestării preventive, în cauză nu a fost depășită, prin raportare la criteriile utilizate de Curtea Europeană pentru a determina caracterul rezonabil al acestui termen: durata efectivă a detenției, cuantumul pedepsei în caz de condamnare, conduita inculpatului, complexitatea cauzei, etc. Inculpații sunt arestați preventiv din data de 2 martie 2011, dispunându-se trimiterea lor în judecată la 14 aprilie 2011, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile mai grave pentru care sunt judecați este cuprinsă între 10 și 20 de ani închisoare și interzicerea unor drepturi, instanța de fond procedând la ascultarea inculpaților până în prezent, astfel că prin raportare la criteriile enunțate durata arestării preventive a inculpaților continuă să fie una rezonabilă.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că faptele pentru care sunt judecați inculpații, prin gravitatea deosebită și prin reacția publicului, creează o stare de neliniște capabilă să justifice menținerea duratei arestării preventive, în acord cu prevederile art. 5 parag. 1 lit. c) și parag. 3 din Convenție. Astfel fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că temeiurile care au determinat arestarea subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților R.D.P., V.B.O. și I.I.D. din considerente arătate, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Încheierii din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, va casa încheierea atacată și rejudecând, va menține măsura arestării preventive a inculpaților R.D.P., V.B.O.

și I.I.D., în temeiul dispozițiilor art. 300 2 rap. la art. 160 b C. proc. pen. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Încheierii din 13 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 3558/2/2011 (1501/2011), privind pe inculpații R.D.P., V.B.O. și I.I.D. Casează încheierea atacată și rejudecând, menține măsura arestării preventive a inculpaților R.D.P., V.B.O. și I.I.D. Onorariile parțiale pentru apărarea din oficiu a inculpaților R.D.P. și V.B.O., în sumă de câte 50 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 septembrie 2011.