ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3125/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3125/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra

recursului penal de față, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din data de 13

septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

în Dosarul nr. 3558/2/2011, s-au admis cererile inculpaților R.D.P., V.B.O. și

l.I.D., de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu

părăsi tara.

În temeiul

dispozițiilor art. 145 al. (1

1

) rap. la art. 145 al. (1

2

)

C. proc. pen. s-a înlocuit măsura arestării preventive a celor trei inculpați

cu măsura obligării de a nu părăsi țara până la soluționarea definitivă a

cauzei, stabilindu-se ca pe durata măsurii să se prezinte în fața instanței ori

de câte ori sunt chemați, să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază

teritorială locuiesc, conform programului de supraveghere întocmit de organul

de poliție, sau ori de câte ori sunt chemați, să nu își schimbe locuința fără

încuviințarea instanței, să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio

categorie de arme și să nu ia legătura între ei și nici cu martorii sau alte

persoane din cauză direct sau indirect, cererile de revocare a măsurii

arestării preventive fiind respinse ca nefondate.

Pentru a pronunța

această încheiere, instanța de fond a reținut în esență că nu există temeiuri

noi care să justifice în continuare privarea de libertate a inculpaților

R.D.P., V.B.O. și I.I.D., că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la

momentul arestării preventive, fiind depășită durata rezonabilă a arestării

preventive, iar pericolul pentru ordinea publică nu constituie un temei

suficient pentru continuarea detenției celor trei inculpați, care au fost

audiați în cauză.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție, solicitând casarea încheierii atacate și menținerea măsurii

arestării preventive a inculpaților R.D.P., V.B.O. și I.I.D., întrucât

temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat ci impun în

continuare privarea de libertate a acestora, existând probe care dovedesc

săvârșirea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.

În ceea ce privește

pericolul concret pentru ordinea publică există și la acest moment, avându-se

în vedere infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, înșelăciune,

asociere în vedere săvârșirii de infracțiuni, fals în înscrisuri sub semnătură

privată, prejudiciul produs fiind în cuantum de 20 milioane de euro, existând o

strânsă legătură între faptele comise și profesiile exercitate, avocat și

executor judecătoresc. În cauză, nu a fost depășită durata rezonabilă a

arestării preventive, inculpații manifestând o atitudine nesinceră de la

debutul urmăririi penale.

Examinând încheierea

atacată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu cauza, conform

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursul Parchetului este fondat.

Prin Rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție nr. 189/P/2009 din 14 aprilie 2011, au fost trimiși în

judecată, în stare de arest preventiv inculpații R.D.P., V.B.O. și I.I.D.,

pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de

grave, uz de fals ambele în formă continuată, asociere pentru săvârșire de

infracțiuni, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., art. 291 C. pen.,

art. 323 C. pen., art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C.

pen. - inculpatul R.D.P., infracțiunile de înșelăciune cu consecințe deosebit

de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de

art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., asociere pentru

săvârșirea de infracțiuni prev. de art. 323 C. pen., art. 12 lit. a) din Legea

nr. 78/2000 - inculpatul V.B.O. și pentru infracțiunile prev. de art. 215 alin.

(1), (2) și (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 292 C. pen., art. 323

C. pen. și art. 12 din Legea nr. 78/2000 - inculpatul I.I.D.

În fapt, s-a reținut

în esență cu privire la inculpatul R.D.P. că a întocmit Dosarul de executare nr.

81/2009 fără titlu executoriu, a încheiat acte procedurale de executare

(comunicări, etc.) în fals, a întocmit nereal procesul-verbal al cheltuielilor

de executare sub aspectul onorariului propriu, al apărătorului ce acorda

asistență juridică în dosar și al costului expertizei. De asemenea, a modificat

data procesului-verbal de distribuire din 27 iulie 2009 cu data de 28 iulie

2009, și a virat de îndată sumele poprite, cu nerespectarea termenului de 3

zile prevăzut de lege pentru contestație, a comunicat acte nereale referitoare

la cheltuielile de executare și noi obligații bănești peste hotărârea instanței

de fond, la instituții bancare pentru poprirea sumelor din conturile S.C. E.

S.A., cu poprirea acestor sume de către bănci, care nu au cunoscut realitatea

despre ceea ce datora real S.C. E. S.A. și a distribuit de îndată sumele

poprite. Totodată, a executat S.C. T. S.A. pe baza unui titlu nereal și a unor

cheltuieli de executare supraevaluate sub aspectul onorariului propriu, cu

poprirea sumelor, în baza unor acte nereale și a executat silit S.C. A.R. -

A.V.I.G. S.A., fără existența titlului executoriu, prin stabilirea unor

cheltuieli de executare supraevaluate, cu poprirea sumelor la unitățile bancare

în aceleași condiții. De asemenea, inculpatul R.D.P., în calitatea sa de

executor judecătoresc a executat silit imobilul din București, str. R., cu

încălcarea drepturilor de creanță a părții vătămate S.C. T.L. S.A și s-a

asociat cu ceilalți inculpați în scopul comiterii de infracțiuni.

Cu privire la inculpatul

V.B.O., s-a reținut că a participat la procesul comercial dintre S.C. E. S.A.

și S.C T. S.A. a obținut pretențiile în nume propriu, urmare cesiunii făcută cu

nerespectarea legii (cumpărare de bun litigios prevăzută sub sancțiunea

nulității absolute) și a executat silit S.C. E. S.A., S.C. T. S.A. și S.C A.R.

- A.V.I.G. S.A, prin încălcarea legii referitoare la executarea silită,

stabilind onorarii supradimensionate în executare și a expertizelor, fără

existenta titlului executoriu, întocmirea actelor necesare executării. De

asemenea, s-a asociat cu ceilalți inculpați în vederea comiterii de

infracțiuni, a ascuns sursele impozabile, onorariile încasate din activitatea

referitoare la asistența juridică în cazul S.C. A.R. - A.V.I.G. S.A și S.C. E.

S.A.

Referitor la

inculpatul I.I.D., s-a reținut că a dobândit prin cesiune, creanța litigioasă

dintre S.C. E. S.A. și S.C. T. S.A., înstrăinată de inculpatul avocat V.B.O., a

cerut, susținut și îndeplinit executarea silită a S.C E. S.A. fără respectarea

condițiilor legale prevăzute de C. proc. civ. referitore la executarea silită;

a dobândit integral sumele distribuite de executor, cu facturarea nereală a

costurilor executării sub aspectul onorariului de avocat, a onorariului de

expertiză, a executat silit, tot urmarea unei cesiuni de creanță, S.C. A.R. -

A.V.I.G. S.A., în aceeași modalitate ca și S.C. E. S.A. și a efectuat

operațiuni financiare incompatibile cu funcția de avocat, în sensul

îndeplinirii funcției de administrator la societatea unde era asociat unic și a

dobândit creanțe litigioase oprite de lege de a fi cumpărate de către avocat,

toate acestea fiind realizate prin asociere cu alte persoane în scopul

comiterii de infracțiuni.

Potrivit

dispozițiilor art.

300 C.

proc. pen. instanța

este datoare să verifice din oficiu, în situația în care inculpatul este

arestat, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia măsurii arestării

preventive, iar potrivit art. 160

b

alin. (1) și alin. (3) C. proc.

pen. când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice

privarea de libertate dispune, prin încheiere motivată menținerea arestării

preventive, verificarea acestei măsuri fiind făcută nu mai târziu de 60 de

zile.

Analizând materialul

probator administrat, Înalta Curte constată, contrar celor reținute de prima

instanță că până la acest moment procesual nu au încetat și nici nu s-au

schimbat temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților

R.D.P., V.B.O. și I.I.D., ci subzistă și impun în continuare privarea de

libertate a celor trei inculpați. Împrejurarea relevată de instanța de fond în

sensul că o dată audiați inculpații s-a produs o schimbare a temeiurilor

arestării preventive nu poate a fi reținută de instanța de control judiciar, un

astfel de motiv neconstituind temei pentru înlocuirea măsurii arestării

preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, în sensul dispozițiilor

art. 145

1

C. proc. pen. coroborate cu dispozițiile art. 139 alin.

(1) C. proc. pen.

Există în cauză probe

și indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 68

1

C. proc. pen., de natură a convinge că este posibil ca inculpații R.D.P.,

V.B.O. și I.I.D., să fi săvârșit faptele de care sunt acuzați, iar în sensul

art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenție, legalitatea privării de libertate este

condiționată de existența unor motive verosimile, temeinice că s-a săvârșit o

infracțiune de către inculpat, iar noțiunea de motive verosimile a fost

interpretată de Curtea Europeană (Jecius c. Lituaniei) în sensul existenței

unor date, informații care să convingă un observator obiectiv că este posibil

ca persoana respectivă să fi săvârșit infracțiunea respectivă. Aceste date nu

trebuie să aibă aceeași forță ca cele necesare pentru a justifica o condamnare

sau pentru a formula o acuzare.

Or, în cauză, probele

strânse până în acest moment procesual, constând în înscrisuri, declarații

martori, oferă suficiente indicii că inculpații au săvârșit fapte prevăzute de

legea penală, cum de altfel și prima instanță a reținut.

Referitor la cea de-a

doua condiție impusă de dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă

în continuare pentru fiecare dintre inculpați întrucât, unele dintre

infracțiunile presupus săvârșite au pedeapsa prevăzută de lege închisoarea mai

mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestora în libertate prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică.

Legiuitorul nu

definește pericolul concret pentru ordinea publică și în pofida lipsei unei

jurisprudențe naționale constante în materie, instanțele au definit de-a lungul

timpului criterii și elemente necesare examinării existenței „pericolului

pentru ordinea publică" între care reacția publică declanșată ca urmare a

faptelor comise, starea de nesiguranță susceptibilă a fi generată prin lăsarea

sau punerea în libertate a inculpatului, inclusiv natura și gravitatea faptelor

presupus săvârșite, urmările produse, circumstanțele personale ale

inculpaților.

Raportând cele expuse

la cauza dedusă judecății, se constată ca inculpații R.D.P., V.B.O. și I.I.D.

au fost arestați preventiv și trimiși în judecată pentru infracțiuni ce

prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, ceea ce rezultă din

limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru faptele respective, din modalitățile

și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor și de rezonanța socială

negativă a infracțiunilor de acest gen și care generează o stare de neîncredere

și insecuritate în rândul societății, dar și din urmările produse constând în

producerea unui prejudiciu estimat la 20 milioane de euro.

Art. 5 parag. 3 din

Convenție impune instanțelor naționale, atunci când acestea se confruntă cu

necesitatea menținerii unei măsuri de arestare preventivă să ia în considerare

măsurile alternative prevăzute de legislația națională, în acest sens

pronunțându-se Curtea Europeană în cauzele Tarău (nr. 3.584/02 din 24 februarie

2009), Mihuță (nr. 13.275/03 din 31 martie 2009), Scundeanu (nr. 10.193/02 din

2 februarie 2010), Jiga (nr. 14352/04 din 16 martie 2010) și Calmanovici toate

împotriva României, motivându-se că instanțele interne au refuzat să analizeze

argumentele prezentate de partea interesată cu privire la profilul său personal

și la situația sa familială, nemotivând suficient respingerile cererilor de

punere în libertate ale inculpaților și nu au oferit nicio explicație pentru a

justifica cum ar fi putut punerea în libertate a inculpatului să aibă un impact

negativ asupra societății sau cum ar fi împiedicat ancheta.

Prin prisma art. 5

parag. 3 din Convenție, analizând individual situația fiecăruia dintre

inculpații arestați, R.D.P., V.B.O. și I.I.D., se constată că fiecare în parte

este necunoscut cu antecedente penale, cu studii superioare și familie

organizată, iar anterior arestării inc. V.B.O. și I.I.D. exercitau profesia de

avocat, iar inculpatul R.D.P., pe cea de executor judecătoresc, ceea ce

reprezintă circumstanțe personale favorabile și ar putea constitui argumente

pentru cercetarea lor în libertate.

Însă, la acest moment

procesual o măsură alternativă arestării preventive cum este aceea a măsurii

obligării de a nu părăsi țara dispusă de prima instanță, nu se justifică în

raport de natura infracțiunilor presupus a fi comise, de caracterul organizat

al activității infracționale desfășurată, de gradul de pericol social al

faptelor, dar și de urmările produse constând în producerea unui prejudiciu

estimat la 20 milioane de euro, inculpații folosindu-se de calitățile avute,

avocat și executor judecătoresc în săvârșirea infracțiunilor de care sunt

acuzați.

Circumstanțele

personale favorabile inculpaților nu pot constitui temeiuri singulare de

apreciere asupra pericolului concret pentru ordinea publică și care să

justifice cercetarea lor în libertate în absența criteriilor mai sus enunțate,

criterii care impun în acest caz menținerea în detenție a inculpaților. De

altfel, Curtea Europeană a admis faptul că gravitatea acuzațiilor și sancțiunea

pe care o riscă persoana deținută justifică arestarea preventivă a unei

persoane, după cum admite că anumite infracțiuni, prin gravitatea și prin

reacția publică la săvârșirea lor, pot da naștere unui pericol pentru ordinea

publică care să justifice arestarea preventivă, cel puțin pentru o perioadă de

timp.

În cauză, inculpații

R.D.P., V.B.O. și I.I.D., primul executor judecătoresc, iar următorii doi

avocați se presupune că s-au asociat pentru a săvârși infracțiuni de

înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prin falsuri în înscrisuri sub

semnătură privată și uz de fals cu consecința producerii unui prejudiciu

estimat la 20 milioane de euro, statului și persoanelor private, folosindu-se

de calitățile avute, ceea ce constituie fapte ce generează o reacția publică la

săvârșirea lor, dând naștere unui pericol pentru ordinea publică în măsură să

justifice arestarea preventivă la acest moment procesual, cercetarea

judecătorească fiind la început.

Cât privește durata

rezonabilă a arestării preventive, în cauză nu a fost depășită, prin raportare

la criteriile utilizate de Curtea Europeană pentru a determina caracterul

rezonabil al acestui termen: durata efectivă a detenției, cuantumul pedepsei în

caz de condamnare, conduita inculpatului, complexitatea cauzei, etc.

Inculpații sunt

arestați preventiv din data de 2 martie 2011, dispunându-se trimiterea lor în

judecată la 14 aprilie  2011, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile

mai grave pentru care sunt judecați este cuprinsă între 10 și 20 de ani

închisoare și interzicerea unor drepturi, instanța de fond procedând la

ascultarea inculpaților până în prezent, astfel că prin raportare la criteriile

enunțate durata arestării preventive a inculpaților continuă să fie una

rezonabilă.

Concluzionând, Înalta

Curte apreciază că faptele pentru care sunt judecați inculpații, prin

gravitatea deosebită și prin reacția publicului, creează o stare de neliniște

capabilă să justifice menținerea duratei arestării preventive, în acord cu

prevederile art. 5 parag. 1 lit. c) și parag. 3 din Convenție.

Astfel fiind, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că temeiurile care au determinat

arestarea subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților

R.D.P., V.B.O. și I.I.D. din considerente arătate, motiv pentru care, în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va

admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva Încheierii din 13

septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, va casa

încheierea atacată și rejudecând, va menține măsura arestării preventive a

inculpaților R.D.P., V.B.O. și I.I.D., în temeiul dispozițiilor art. 300

2

rap. la art. 160

b

C. proc. pen.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc.

pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție împotriva Încheierii din 13 septembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr.

3558/2/2011 (1501/2011), privind pe inculpații R.D.P., V.B.O. și I.I.D.

Casează încheierea

atacată și rejudecând, menține măsura arestării preventive a inculpaților

R.D.P., V.B.O. și I.I.D.

Onorariile parțiale

pentru apărarea din oficiu a inculpaților R.D.P. și V.B.O., în sumă de câte 50

RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 septembrie 2011.