ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3452/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2039 de la 25 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins recursul formulat de reclamanta SC S.R. SRL ca nefondat, cu motivarea că instanța de apel a interpretat normele legale, respectiv O.G. nr. 70/2002 în spiritul pentru care acestea au fost edictate și anume actele de schimbare a destinației fără aprobarea Ministerului Sănătății sunt nule. Împotriva acestei decizii, reclamanta SC S.R. SRL a formulat contestație în anulare, solicitând admiterea contestației, modificarea în tot a deciziei atacate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, invocând drept temei dispozițiile art. 318 C. proc.

civ. În argumentarea contestației în anulare, reclamanta a arătat că, în considerarea principiilor executării cu bună-credință a convențiilor și a interpretării convențiilor în sensul în care produc efecte juridice, este îndreptățită să spere că acordul cu privire la schimbarea destinației în temeiul art. 1 alin. (8) din O.G. nr. 70/2002 va fi obținut. Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Contestația în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 C. proc. civ. (necompetență sau vicii vizând procedura citării) și art. 318 C. proc. civ. (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs).

Art. 318 C. proc. civ. deschide calea contestației în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale numai dacă se are în vedere o greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate, încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite, precum și pentru nepronunțarea asupra unui motiv de recurs, iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs și nu în contestația în anulare. Susținerea privind omisiunea instanței de recurs de examinare a unui motiv de recurs este nefondată, întrucât aceasta a răspuns criticilor formulate în recurs, ea neavând obligația de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci fiecare motiv de nelegalitate, obligație pe care instanța de recurs și-a îndeplinit-o.

Ceea ce se sancționează prin această cale extraordinară de atac este omisiunea cercetării unui motiv de recurs, argumentele putând fi grupate și răspunsul dat acestora comun. Neînsușirea unui motiv de recurs nu constituie motiv de contestație, instanța de recurs fiind îndreptățită să grupeze argumentele care i-au format convingerea, pentru a răspunde la motivele de nelegalitate printr-un considerent comun. Argumentele instanței de recurs sunt subsumate motivelor de recurs invocate de recurentă, neputând a i se imputa omisiunea de a cerceta anumite susțineri ale recurentei SC S.R. SRL. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC S.R.

SRL (fostă SC M.R. SRL) București împotriva Deciziei nr. 2039 de la 25 mai 2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC S.R. SRL (fostă SC M.R. SRL) București împotriva Deciziei nr. 2039 de la 25 mai 2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 noiembrie 2011.