ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6184/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6184/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 644/C din 11 iunie 2007

a Tribunalului Neamț, pronunțată în Dosarul nr. 3190/C/2006 (nr. nou

185/103/2006), s-a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de

contestatorii C.I.N., T.G. și C.I. împotriva dispoziției din 16 noiembrie 2006,

în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Piatra Neamț. Totodată, s-a

respins ca rămasă fără obiect cererea reconvențională formulată de Primarul

municipiul Piatra Neamț.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții au adresat Municipiului

Piatra Neamț notificările privind restituirea în natură a terenului în suprafață

de 1.620 m.p., situat în municipiul Piatra Neamț, care a fost preluat de către stat.

Prin dispoziția din 16

ianuarie 2004, s-a dispus restituirea către contestatori, în natură, a suprafeței

de 150 m.p. din terenul solicitat, reținându-se că pentru diferența de 147 m.p.,

teren și construcții, notificatorii urmează a primi măsuri reparatorii de la deținătorul

actual (SC A.C. SA), întrucât terenul este ocupat de o centrală termică și magazia

acesteia.

Această dispoziție nu

a fost contestată de notificatori.

Ulterior, Primarul municipiului

Piatra Neamț a emis dispoziția din 11 februarie 2005, prin care a revocat dispoziția

39 din 16 ianuarie 2004 și a dispus restituirea în natură a întregii suprafețe de

1.621 m.p. teren, sub condiția achitării de către contestatori a sumei de 26.592.384

ROL, reprezentând contravaloarea despăgubirilor actualizate, încasate în momentul

demolării.

În cuprinsul dispoziției,

s-a menționat că predarea-primirea terenului se va face după achitarea sumei de

mai sus, pe baza unui proces-verbal de punere în posesie.

Această dispoziție a fost,

din nou, revocată prin dispoziția din 16 noiembrie 2006, prin care s-a dispus restituirea

în natură doar a suprafeței de 150 m.p. teren.

Prin contestația de față,

contestatorii solicită anularea acestei ultime dispoziții pe motiv că intimatul

nu putea să revoce dispoziția din 2005 emisă anterior.

Susținerile contestatorilor

nu au fost reținute ca întemeiate, întrucât posibilitatea revocării de către unitatea

deținătoare a dispoziției emisă a fost prevăzută de legiuitor în Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, în interpretarea

dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, iar, în speță, s-a constatat că, față

de aceste dispoziții legale, dispoziția de restituire în natură din 2004 nu constituie

titlu de proprietate, în condițiile în care contestatorii nici măcar nu au fost

puși în posesie cu terenul și nu s-au îndeplinit formalitățile de publicitate imobiliară,

și deci dispoziția nu a intrat în circuitul civil.

Simpla împrejurare că

aceștia au restituit contravaloarea despăgubirilor încasate la data preluării imobilelor

nu a fost considerată ca fiind de natură să imprime dispoziției emise caracter de

act de proprietate, întrucât această obligație de restituire reprezintă o condiție

pentru aprobarea restituirii în natură a terenului care trebuie îndeplinită anterior

punerii în posesie.

Mai mult, dacă se admite

ideea că această dispoziție constituia titlu de proprietate și nu putea fi revocată,

aceleași considerente ar trebui avute în vedere și la soluționarea cererii reconvenționale

a Primarului municipiului Piatra Neamț, care a solicitat ca în situația anulării

dispoziției din16 noiembrie 2006 să se anuleze și dispoziția din 11 februarie 2005,

pentru că și aceasta a fost emisă tot ca urmare a revocării primei dispoziții, din

2004.

Astfel, s-ar ajunge la

menținerea acestei ultime dispoziții prin care intimatul le-a aprobat contestatorilor

restituirea aceleiași suprafețe de 150 m.p. teren.

Deși contestatorii au

invocat prescripția dreptului intimatului de a solicita anularea dispoziției din

2005, această excepție nu a fost reținută, cu motivarea că termenul de 30 de zile

reglementat de art. 24 din Legea nr. 10/2001 este prevăzut pentru promovarea contestației

de care pot uza doar persoanele îndreptățite, organul emitent, care nu are deschisă

calea contestației, poate solicita anularea dispoziției pe calea unei acțiuni în

anulare potrivit C. civ., astfel că termenul de formulare a unei astfel de acțiuni

este cel de 3 ani.

În ceea ce privește solicitarea

contestatorilor de a se anula dispoziția din 2006 și a se dispune restituirea întregii

suprafețe de 1.621 m.p., teren, aceasta a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât,

așa cum rezultă din probele administrate și recunosc și contestatorii, pe suprafața

ce excede celei restituite în natură există construcții de utilitate publică, respectiv

o centrală termică și o magazie, care deservesc rețele de apă, canalizare și conducte

de gaz metan.

Chiar dacă construcțiile

de pe teren (centrala termică și magazia anexă) în prezent nu sunt funcționale,

acestea făcând obiectul vânzării prin licitație publică de către A.V.A.S., așa cum

rezultă din înscrisul depus la dosar, restituirea în natură a terenului nu este

posibilă, întrucât dispozițiile art. 10.5 din H.G. nr. 498/2003 prevăd că „în situația

în care pe terenul notificat există construcții care nu mai sunt necesare unității

deținătoare, se poate dispune restituirea și a terenului aferent acestora dacă persoana

îndreptățită achită unității deținătoare o despăgubire reprezentând valoarea reală

a construcției. Oportunitatea aplicării acestei măsuri revine exclusiv unității

deținătoare”.

Deși instanța le-a solicitat

contestatorilor să-și exprime opțiunea față de posibilitatea aplicării, în speță,

a acestor prevederi, la termenul din 11 iunie 2006, aceștia au arătat că nu au posibilități

materiale pentru a achita contravaloarea construcțiilor în eventualitatea restituirii

terenului de sub acestea.

Pentru considerentele

reținute, contestația a fost respinsă, ca neîntemeiată și, ca o consecință, întrucât

intimatul a solicitat anularea dispoziției din 2005 doar în situația anulării dispoziției

din 2006, cererea reconvențională a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Prin decizia civilă

nr. 117 din 22 septembrie 2008 a Curții de Apel Bacău, s-a admis apelul declarat

de contestatori, fiind schimbată, în tot, sentința, în sensul admiterii contestației

și anulării dispoziției din 16 noiembrie 2006.

Recursul declarat împotriva

acestei decizii a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție (decizia

nr. 8326 din 15 octombrie 2009), cu consecința trimiterii spre rejudecare a apelului,

reținându-se că, deși pe terenul a cărui restituire se solicită funcționează un

laborator de metrologie al SC A.S. SA, nici instanța și nici experții nu au analizat

dacă acest lucru reprezintă o afecțiune de utilitate publică în sensul art. 11 din

Legea nr. 10/2001.

Totodată, s-a apreciat

că este necesar a se stabili unitatea deținătoare, dacă notificarea ce se pretinde

că a fost transmisă SC A.C. SA a fost soluționată în ce modalitate, și, în funcție

de criteriile stabilite de art. 11 din Legea nr. 10/2001 (în urma unei expertize

tehnice), dacă restituirea în natură este posibilă.

În rejudecare, instanța

de apel a administrat probe cu înscrisuri și o expertiză tehnică complexă.

Verificând sentința primei

instanțe, în limitele motivelor de apel, precum și față de cele dispuse de Înalta

Curte de Casație și Justiție, instanța de apel a apreciat-o ca fiind netemeinică,

pentru cele ce succed:

Tribunalul era competent

să judece cererea reconvențională, față de dispozițiile art. 17 C. proc. civ.

În ce ceea privește soluția

dată de SC A.C. SA notificării transmise acesteia, aceasta rezidă din înscrisul

de la dosarul primei instanțe.

Astfel, SC A.C. SA, constatând

că terenul de 625 m.p. este ocupat de centrala termică și depozitul de combustibil,

a restituit dosarele petenților cu actele anexate pentru a se prezenta persoanelor

îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent.

Adresa a fost înaintată

către Primăria Piatra Neamț, neexistând dovezi certe că aceasta le-a fost adusă

apelanților la cunoștință.

În ceea ce privește dovada

dreptului de proprietate și calitate de persoane îndreptățite a contestatorilor,

s-a reținut că aceștia sunt moștenitorii defunctelor G.M. și C.A., la rândul lor

moștenitoarele lui G.N., cel care a dobândit suprafața de teren trecută ca și suprafață

exactă în certificatul de moștenitor, prin actul de veșnică vânzare „încheiat” la

26 septembrie 1938, și că suprafața de 1.621 m.p. a fost înscrisă în rolul celor

două moștenitoare, fiind expropriată prin Decretul nr. 279/1987.

Adresa din 18 octombrie

2006 conține o inexactitate, întrucât la matricola X figurează terenul expropriat

în suprafață de 1.621 m.p., iar nu 810 m.p., (810 fiind valoarea impozitului, acest

lucru rezultând cu certitudine din înscrisul primar în baza căruia s-a emis adresa,

și că este așa o demonstrează faptul că, pe de o parte, suma de 810 este trecută

pe coloana impozit, iar pe de altă parte, se constată că impozitul avea o valoare

de 0,5 lei/m.p. – verificând proprietarii „B.”, „R.”, „D.” - astfel că 1.621 m.p.

x 0,5 lei = 810 lei.)

Sub acest aspect, s-a

conchis că nu există niciun dubiu că autorilor reclamanților le-a fost expropriată

suprafața de 1.621 m.p.

În ceea ce privește unitatea

deținătoare, s-a reținut că au fost depuse hotărâri ale Consiliului județean și

Consiliului local Piatra Neamț, precum și copii de pe cărțile funciare cu privire

la imobilul teren în litigiu și clădirile ce se regăsesc pe acesta, cu ocazia rejudecării.

În cartea funciară, imobilele

cu numerele cadastrale 1 și 2, sunt intabulate în favoarea „Municipiului Piatra

Neamț”.

Ulterior, în timpul procesului

pendinte, se îndreaptă eroarea materială, în sensul că se înscrie și dreptul de

superficie asupra construcțiilor (centrala termică, coșul de fum și magazia) în

favoarea SC A.C. SA.

Dreptul de proprietate

este intabulat în baza hotărârii Consiliului Local din 25 aprilie 2002, care prevede:

„Se aprobă majorarea capitalului social al SC A.C. SA Piatra Neamț, cu suprafața

de 24.000,8 m.p., teren proprietate privată a municipalității, aferent centralelor

termice aflate în proprietatea SC A.C. SA, identificat potrivit anexei parte integrantă

a prezentei hotărâri”.

Conform art. 1 lit.

b) hotărârea Consiliului Local din 26 octombrie 2006, „se aprobă procesul-verbal

de predare în custodie de către Primăria Piatra Neamț a patrimoniului public (puncte

termice, construcții și instalații auxiliare, sisteme de alimentare cu energie termică)

la SC A.C. SA, înregistrat la instituția Primăriei municipiului Piatra Neamț în

19 septembrie 2006”.

Conform art. 1 și

art. 2 din hotărârii Consiliului Local din 09 martie 2007 „se aprobă trecerea din

domeniul public în domeniul privat al municipalității a centralelor termice disponibilizate

total sau parțial, cu terenul aferent, conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre

și se aprobă vânzarea, prin licitație publică, a centralelor termice disponibilizate

total și a spațiilor libere din centralele termice disponibilizate parțial, cu terenurile

aferente, după întocmirea documentațiilor cadastrale și efectuarea evaluării centralelor

termice și terenurilor aferente care urmează să se vândă.

Conform art. 1 din hotărârii

Consiliului Județean din 23 aprilie 2003 „Se aprobă majorarea capitalului social

al Companiei Județene A.S. SA Neamț cu suma de 46.818.400.000 ROL, 468.184 acțiuni

nominative și de 100.000 ROL/acțiune, reprezentând aport în natură, conform anexei

care face parte integrantă din prezenta hotărâre”.

Față de actele administrate,

s-a reținut că unitatea deținătoare a terenului în litigiu este Municipiul Piatra

Neamț.

Cu privire la centrala

termică, s-a reținut că, dacă prin hotărârea Consiliului Județean Neamț, Companiei

Județene A.S. SA i se majorează capitalul social și cu centrala termică (clădirea

+ canale de fum și coș de fum), din hotărârea Consiliului Local din 2006 și 2007

rezultă că aceeași centrală termică aparține domeniului privat al Municipiului Piatra

Neamț, fiind dată în custodia SC A.C. SA și scoasă la vânzare prin licitație.

Cum proprietatea nu se

poate dobândi în baza simplei voințe a dobânditorului (materializată în speță prin

hotărâri de consiliu local sau județean), instanța a apreciat și a dat prevalență

celor înscrise în cartea funciară coroborate cu hotărârea Consiliului Local din

2006 și anume că terenul este proprietatea privată a Municipiului Piatra Neamț.

S-a conchis că nici SC

A.S. SA (câtă vreme nu există dovezi că aceasta ar fi făcut diligențe în vederea

publicității acestui drept) și nici SC A.C. SA nu-și pot justifica, în mod real,

calitatea de deținătoare ale centralei termice, astfel că, „aparentul proprietar”

și deținător în sensul Legii nr. 10/2001 este Municipiul Piatra Neamț.

Mai mult decât atât „mutatis

mutandis” proprietarul aparent al terenului (aparent în raport cu reclamanții) este

prezumat a fi și proprietarul construcțiilor (art. 494 C. civ.).

În consecință, singurul

care putea răspunde notificării reclamanților este Primarul municipiului Piatra

Neamț.

În ceea ce privește cererea

de restituirea în natură a imobilului, s-a reținut că, de principiu (art. 1 din

Legea nr. 10/2001), restituirea se face în natură și doar în situațiile speciale

prevăzute de Legea nr. 10/2001 se acordă compensații bănești sau bunuri în echivalent,

atunci când restituirea în natură nu este posibilă.

În speță, centrala termică

(C1), canalele de fum, coșurile de fum (C2 și C3) magaziile de tablă și de combustibil

(C5) nu mai sunt utilizate, fiind dezactivate, iar simplul fapt că un laborator

metrologic își desfășoară activitatea în acest spațiu (fosta centrală) nu este de

natură a duce la respingerea cererii de restituire în natură (cu atât mai mult cu

cât există posibilitatea fie a închirierii de la adevărații proprietari, fie a mutării

acestuia într-un alt spațiu).

Că aceste nu sunt de utilitate

publică rezultă și din hotărârea Consiliului Local din 2007, prin care s-a aprobat

vânzarea la licitație publică a centralei termice, disponibilizată total.

În ceea ce privește branșamentul

de gaze naturale, s-a reținut că acesta este pozat pe peretele exterior al fostei

centrale termice și nu este necesar pentru activitatea centralei termice, el fiind

folosit pentru încălzirea spațiului laboratorului metrologic, iar tabloul electric

care deservea centrala termică nu mai este funcțional, noul tablou electric, pozat

tot pe peretele exterior, deservind același laborator (expertiza R.).

De asemenea, s-a reținut

că laboratorul de metrologie nu are o afectațiune de utilitate publică conform expertizei,

întrucât nu participă efectiv și indispensabil la furnizarea apei, neavând acest

obiect de activitate, el ocupându-se doar cu verificarea apometrelor (metrologia

fiind, conform DEX, o parte a fizicii care se ocupă cu măsurătorile precise).

Or, dacă legiuitorul a

admis posibilitatea restituirii în natură a școlilor, spitalelor, sediilor de instanțe,

teatre (art. 16 și Anexa nr. 2 din Legea nr. 10/2001) ar fi de-a dreptul hilar să

se susțină că nu se poate restitui în natură un imobil în care se regăsește o societate

al cărei obiect de activitate este verificarea apometrelor.

Experții (specialitatea

construcții și, respectiv instalații pentru construcții) au concluzionat că imobilele

construcții ce ocupă terenul reclamanților nu sunt de utilitate publică, de vreme

ce centrala termică este dezafectată, nemaifurnizând agent termic populației. Singurul

imobil afectat de utilitate, dar nu publică, este cel în care își desfășoară activitatea

laboratorul de metrologie, laborator care poate fi mutat, așa cum s-a arătat de

experți, într-un alt loc.

Cu privire la cererea

reconvențională, s-a reținut că, menținând dispoziția din 2005, s-a menținut revocarea

dispoziției din 2004, astfel că dispoziția din 2005 este „legală” și sub aspectul

persoanelor îndreptățite, iar în ceea ce privește despăgubirile solicitate, s-a

arătat că, față de dispozițiile art. 294 C. proc. civ., instanța de apel nu se poate

pronunța pentru prima oară sub acest aspect, însă s-a reținut că apelanții au fost

de acord implicit cu aplicarea art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, respectiv

că au fost de acord cu valoarea de 46.400 RON, așa cum rezultă din inventarul de

la dosar apel.

Intimatul, conform

art. 274 C. proc. civ., a fost obligat la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate

în primă instanță, în apel și în rejudecare apel.

Pentru considerentele

expuse, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de

muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 44 din 04 mai 2012, a admis apelul

promovat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 644 din 11 iunie 2007, pronunțată

de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 185/103/2006, a schimbat în tot sentința civilă

apelată în sensul că a admis contestația și a anulat dispoziția din 16

noiembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Piatra Neamț, cu consecința menținerii

dispoziției din 11 februarie 2005, a respins cererea reconvențională ca nefondată,

a obligat intimatul să plătească apelantei suma de 6.200 RON cu titlu de cheltuieli

de judecată și a dispus plata către experții F.L. și P.I. de către Biroul de Expertize

de pe lângă Tribunalul Bacău a sumei de 800 RON pentru fiecare expert.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Piatra Neamț, criticând-o pentru

nelegalitate, pentru următoarele considerente:

Poziția constanta a recurentului-pârât,

în prezentul cadru procesual, a fost aceea că terenul în litigiu nu poate fi restituit

în natura, întrucât este afectat de utilități și pentru că în cauză nu s-a lămurit

problema despăgubirilor datorate de către contestatori pentru construcțiile existente,

aceleași critici fiind formulate și pe calea prezentului recurs.

Astfel, Compania Județeană

A.S. SA deține în capitalul social toate spațiile în care funcționează instalațiile

de hidrofor de pe lângă centralele termice de cvartal din Municipiul Piatra Neamț,

în conformitate cu hotărârea Consiliului Județean din 23 aprilie 2003, iar formalitatea

publicității nu este o condiție „ad validitatem” pentru dovedirea dreptului de proprietate

asupra construcțiilor, și, prin urmare, instanța de apel nu a identificat corect

unitatea deținătoare.

Mai mult, instanța de

apel nu a cercetat și lămurit problema despăgubirilor aferente construcțiilor existente

pe teren, iar, în aceste condiții, restituirea în natură nu apare ca fiind posibilă

și, de altfel, motivarea instanței pe acest aspect este lacunară, făcând doar referire

la art. 294 C. proc. civ.

Or, restituirea terenului

este legal condiționată de dovada achitării despăgubirilor aferente construcțiilor,

revenind, așadar instanțelor obligația de a pretinde reclamanților să facă dovada

acestei plați în raport cu unitatea deținătoare, iar toate aceste împrejurări nu

au fost cercetate și lămurite de instanța de apel, în rejudecare.

S-a mai arătat, că prin

admiterea apelului și, pe fond, a contestației, în lipsa probelor absolut necesare

determinării cuantumului despăgubirilor (expertiza extrajudiciară efectuată de unitatea

deținătoare, dovada plații de către reclamanți), instanța de apel a pronunțat o

hotărâre care nesocotește dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001,

iar prin neînserarea în dispozitiv a mențiunilor privind despăgubirile datorate

de reclamanți unității deținătoare, vor apărea probleme in faza de executare.

Prin notele de concluzii,

intimații-reclamanți au invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 306

și art. 302

1

C. proc. civ., ca urmare a imposibilității încadrării motivelor

invocate de recurent în vreunul din cazurile prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.

Instanța, analizând cu

prioritate excepția nulității recursului, va dispune respingerea acesteia ca neîntemeiată,

întrucât din expunerea de motive, astfel cum aceasta a fost structurată și redată

în paragrafele anterioare, rezultă critici concrete de pretinsă nelegalitate, ce

se impun a fi cercetate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

Drept consecință, excepția

nulității recursului, invocată de intimații-reclamanți, va fi respinsă și, analizând

recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Piatra Neamț, instanța constată

următoarele:

Prin criticile formulate,

deși nu indică temeiul de drept al acestora, pârâtul a invocat „motivarea lacunară”

a hotărârii recurate, cu privire la faptul că instanța de apel nu a stabilit în

sarcina reclamanților obligația de plată a despăgubirilor pentru construcțiile aferente

terenului în litigiu, critici ce se circumscriu art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Aceste critici sunt nefondate,

deoarece decizia recurată este motivată pe acest aspect, ceea ce permite efectuarea

controlului judiciar pe calea prezentului recurs.

În ceea ce privește celelalte

critici de nelegalitate a deciziei recurate, în sensul că nu se putea restitui în

natură terenul în litigiu, întrucât acesta este afectat de utilități publice și

că nu s-a lămurit problema despăgubirilor pentru construcțiile existente pe terenul

în litigiu, în ipoteza restituirii în natură a acestuia din urmă, nesocotindu-se

dispozițiile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, se constată că

sunt nefondate, pentru cele ce urmează:

Astfel, susținând că terenul

în litigiu nu poate fi restituit în natură, deoarece este afectat de utilități publice,

deși nu arată expres, recurentul pârât invocă pronunțarea deciziei recurate cu încălcarea

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit căruia „În cazul

în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru

care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate

obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată

de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări

de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se

în echivalent. Dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) se vor aplica în

mod corespunzător”.

În raport de această dispoziție

legală, pârâtul susține că reclamanții erau îndreptățiți la restituirea în natură

numai a unei suprafețe de 150 m.p. teren, pentru restul până la 1.621 m.p. teren,

reclamanții fiind îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent datorită faptului

că acesta este afectat de utilități publice.

Or, situația de fapt,

așa cum a fost stabilită de instanța de apel și care nu mai poate fi reevaluată

în recurs, față de actuala structură a art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., relevă faptul

că unitatea deținătoare a terenului în litigiu este Municipiul Piatra Neamț și că

imobilele aferente acestuia nu au o afectațiune publică, respectiv nu deservesc

nevoile comunității, ci, dimpotrivă, în prezent o parte din aceste sunt disponibilizate,

fiind scoase la licitație publică.

Prin urmare, legal, instanța

de apel a menținut, urmare a anulării dispoziției din 16 noiembrie 2006 emise de

pârât, dispoziția din 11 februarie 2005 emisă, de asemenea, de pârât, prin care

s-a dispus restituirea în natură a întregii suprafețe de teren de 1.621 m.p., sub

condiția achitării de către contestatori a sumei de 26.592.384 ROL, reprezentând

contravaloarea despăgubirilor actualizate, încasate în momentul demolării.

În ceea ce privește critica

potrivit căreia instanța de apel a lăsat nesoluționată problema despăgubirilor pentru

construcțiile existente pe terenul în litigiu, în ipoteza restituirii în natură

a acestuia din urmă, nesocotindu-se astfel dispozițiile art. 10 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001, republicată, se constată următoarele:

Potrivit art. 10

alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată, „Se restituie în natură și terenurile

pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu

mai sunt necesare unității deținătoare, dacă persoana îndreptățită achită acestei

o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită

potrivit standardelor internaționale de evaluare”, însă, în speță, prin cererea

reconvențională formulată de pârât s-a solicitat numai anularea dispoziției din

11 februarie 2005 și modificarea dispoziției din 16 ianuarie 2004, în sensul includerii

în cuprinsul acesteia pe lângă C.I.N. și a celorlalți notificatori, T.G. și C.I.,

neexistând un capăt de cerere în sensul obligării reclamanților la despăgubiri reprezentând

valoarea de piață a imobilelor aferente terenului în litigiu în ipoteza restituirii

acestuia în natură.

De aceea, solicitarea

pârâtului, direct în apel, de a fi obligați reclamanții la despăgubiri, reprezentând

valoarea de piață a imobilelor aferente terenului restituit în natură, formulată

prin notele scrise, constituie o cerere nouă formulată pentru prima dată în apel

care nu poate fi primită și analizată în condițiile art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit căruia „În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza și

obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi

(...)”.

Celelalte critici formulate

de pârât, așa cum au fost expuse mai sus, vizează modul de apreciere a probelor

administrate în cauză de către instanța de apel, ceea ce nu se circumscrie niciunuia

din motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. din actuala reglementare,

iar sancțiunea este aceea a neanalizării acestora.

Pentru considerentele

expuse, instanța va respinge excepția nulității recursului invocată de intimații-reclamanți,

iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Primarul municipiului Piatra Neamț.

În temeiul art. 274

alin. (1) C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentului-pârât, instanța

va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 2.604 RON cheltuieli de judecată

către intimații-reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului invocată de intimații-reclamanți C.I.N., T.G. și C.I.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Piatra Neamț împotriva deciziei

nr. 44 din 4 mai 2011 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie,

conflicte de muncă, asigurări sociale.

Obligă recurentul Primarul

municipiului Piatra Neamț la plata sumei de 2.604 RON către intimații C.I.N., T.G.

și C.I., reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2012.