ÎCCJ, decizie (scj.ro #86859)

Contestație împotriva dispoziției de restituire a unor imobile preluate în mod abuziv de stat. Construcții ridicate fără autorizație. Inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Cuprins pe materii.

Drept civil. Contestație împotriva dispoziției de restituire a unor imobile preluate în mod abuziv de stat. Construcții ridicate fără autorizație. Inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Index alfabetic

. Drept civil.

-         construcții ridicate fără autorizație

Legea nr. 10/2001: art.9, art. 10

Cod civil: art. 492, art. 494

Regimul juridic al construcțiilor noi neautorizate nefiind stabilit de Legea nr. 10/2001, pentru aceste construcții rămân aplicabile normele dreptului comun din materia accesiunii imobiliare artificiale, care implică plata de despăgubiri către cel în detrimentul căruia operează, potrivit principiului că nimeni nu se poate îmbogăți în dauna altei persoane, însă dreptul la despăgubiri al constructorului poate fi stabilit, în condițiile art. 492, art. 494 Cod civil, pe calea unei acțiuni întemeiate pe prevederile acestor texte și nu în cadrul procedurii stabilite de legea specială

.

Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6538 din 11 iunie 2009.

Prin sentința nr. 1343 din 25 octombrie 2006, Tribunalul București,  Secția a IV-a civilă a admis în parte contestația formulată de contestatorii L.D.F., N.I. și L.E.S.N., în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale, a fost obligat intimatul să completeze art. 1 din ordinul de restituire nr. A 2533 din 15 martie 2006 sub aspectul menționării adresei complete a imobilului restituit, ca fiind situat în Municipiul Piatra-Neamț, județul Neamț și au fost respinse celelalte capete ale contestației ca nefondate.

S-a disjus judecata capetelor de cerere, astfel cum au fost precizate, nr. 4 și 5, acordându-se termen la data de 13 decembrie 2006, în vederea  continuării judecății, și a fost  respinsă cererea contestatorilor privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că excepția  lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Apărării Național este, conform art. 84 Cod procedură civilă și prin raportare la motivele dezvoltate în susținerea ei, o apărare de fond și nu o veritabilă excepție procesuală, care presupune doar verificarea  identității între persoana intimatului și entitatea care a emis ordinul atacat, conform art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

S-a mai reținut că, față de art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001       (republicată), care prevede că ordinul de restituire în natură a imobilului face dovada dreptului de proprietate după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, trebuia ca imobilul să fie identificat în totalitate atât ca locație completă și precisă, cât și ca vecinătăți, fără a fi necesară coroborarea cu alte înscrisuri în vederea localizării.

Cuantumul despăgubirilor nu poate fi valorificat pe calea contestației, deoarece, prin modificările aduse Legii nr. 10/2001, legiuitorul a înțeles să stabilească modalități diferite de contestare a dispozițiilor/deciziilor emise în baza Legii nr. 10/2001, în funcție de aspectele contestate .

Conform art. 26  alin. (3) din Legea nr. 10/2001 (republicată), cade în competența tribunalului contestația referitoare la stabilirea calității de persoană îndreptățită și la restituirea în natură, însă în privința cuantumului despăgubirilor este stabilită o altă procedură, prin Titlul

VII

din Legea nr. 247/2005.

Prima instanță a reținut că este neîntemeiată cererea privind restituirea în natură a suprafeței de 748 m.p. teren, care nu se află în proprietatea și evidențele pârâtului, aspect recunoscut de contestator prin răspunsul la întâmpinare.

Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă,  prin decizia nr. 402 din 14 mai 2008, a admis apelul declarat de contestatori împotriva acestei sentințe, a schimbat sentința apelată, în sensul înlăturării obligației contestatorilor la plata sumei de 714.716,24 RON din  art. 2 al ordinului de restituire nr. A 2533 din 25 martie 2006 emis de intimat și a declinat competența de soluționare a cererii privind acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate, în favoarea Primarului municipiului Piatra Neamț. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.

Instanța de apel a reținut, că în art. 2 al ordinului contestat se prevede că restituirea imobilului și predarea efectivă se va face condiționat de achitarea sumei de 714.716,24 RON, reprezentând valoarea lucrărilor la pavilionul A de 262.347,96 RON și contravaloarea  pavilioanelor B, C și D construite de stat, în sumă de 452.368,30 RON. În art. 3 se prevede că predarea-primirea imobilului se va face după prezentarea dovezii privind achitarea sumei prevăzută la art. 2.

Obligația persoanei  îndreptățite de a achita o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției este prevăzută de art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și se referă la situația în care se restituie în natură un teren pe care, ulterior preluării abuzive, au fost edificate construcții autorizate, care nu mai sunt necesare unității deținătoare.

Or, lucrările de la pavilionul A se referă, conform contractelor de antrepriză depuse la dosar de intimat, la intervenții și reparații în construcții, iar contravaloarea lor nu poate fi acordată în temeiul art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

În privința pavilioanelor B,C și D, s-a reținut că obligația contestatorilor există dacă edificarea lor a fost autorizată, iar intimatul nu a făcut dovada că acestea au fost autorizate. În precizările existente la dosar, intimatul a arătat că aceste pavilioane au fost înscrise în evidențele contabile și în dosarul tehnic al cazărmii, ca urmare a controlului financiar de gestiune din anul 1995, care le-a constatat ca plusuri pe teren, fiind realizate de către fosta Unitate Militară 01027 Piatra Neamț, prin forțe și mijloace proprii.

A reținut instanța de apel că, în lipsa unor acte doveditoare, cu privire la edificarea construcțiilor, expertul nu a  putut stabili valoarea acestora și, pentru că nu s-a făcut dovada edificării construcțiilor în baza unei autorizații, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

În privința construcțiilor demolate, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 32 din Legea nr. 10/2001, notificarea se soluționează prin dispoziția motivată a primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a Primarului general al municipiului București, iar suprafața de 748 m.p. teren, reprezentând diferența dintre terenul în suprafață de 3150 m.p. preluat  abuziv și suprafața de 2402 m.p. restituită prin ordinul contestat, nu este deținută de intimat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul care, invocând art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, a arătat că „autorizarea execuției lucrărilor și construcții pe terenul revendicat este supusă  prevederilor Ordinului comun al Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului și al Ministerului Apărării nr. 3376/MC din 9 mai 1996, respectiv nr. M 3556 din 9 mai 1996 pentru aprobarea condițiilor de autorizare a construcțiilor cu caracter militar, emis în baza art. 43 din Legea nr. 50/1991”, însă, chiar și în ipoteza în care lucrările nu au fost autorizate, „instanța de apel avea obligația de a găsi o modalitate de despăgubire pentru Ministerul Apărării în  calitate de constructor, indiferent dacă acesta a fost sau nu de bună-credință”, deoarece, prin  neacordarea unei despăgubiri echitabile, patrimoniul intimaților s-ar mări nejustificat, ceea ce ar echivala cu o îmbogățire fără justă cauză.

Recurentul a arătat că, deoarece Legea nr. 10/2001 nu prevede ce se întâmplă cu construcțiile efectuate fără autorizație, dispunând doar asupra terenurilor pe care au fost edificate acestea, instanța de apel avea obligația să coroboreze art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu art. 494 Cod civil, conform căruia „dacă proprietarul vrea să păstreze pentru dânsul acele plantații și clădiri, el este dator să plătească valoarea materialelor și prețul muncii, fără ca să se ia în considerație sporirea valorii fondului, ocazionată prin  facerea unor asemenea plantații și construcții”, iar ordinul contestat are în vedere valoarea materialelor și prețul muncii.

S-a mai susținut, că nu s-au efectuat lucrări voluptorii, fiind efectuate reparații capitale care au dus la susținerea clădirii și la sporirea valorii sale cu toată vechimea de 100 ani, așa cum s-a reținut prin sentința civilă nr. 8433 din 14 decembrie 2000 a Judecătoriei Piatra Neamț.

Recurentul a susținut că instanța putea să pronunțe și soluția păstrării construcțiilor de către Ministerul Apărări, soluție adoptată de Tribunalul București într-o altă cauză.

Intimații au formulat întâmpinare, prin care au cerut să se respingă recursul, arătând că, potrivit Legii nr. 50/1991, nici una din instituțiile indicate de recurent nu este competentă să emită autorizație, iar ordinele enunțate nu echivalează cu autorizație de construcție. Art. 43 din Legea nr. 50/1991 nu stabilește o altă autoritate competentă să emită autorizații în cazul construcțiilor cu caracter militar.

Intimații au mai susținut că, respectând principiul disponibilității și imparțialității, judecătorii nu au obligația să găsească soluții de  apărare pentru părți, recurentul fiind cel care trebuia să precizeze temeiul legal în baza căruia pretinde suma de 714.716,24 lei.

În privința lucrărilor efectuate la pavilionul A, sentința invocată de recurent nu are relevanță în speță, iar pentru pavilioanele B.C și D nu s-a dovedit că au fost edificate de Ministerul Apărării Naționale și nu operează principiul îmbogățirii fără justă cauză, deoarece temeiul juridic al restituirii îl constituie art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Acest text a stipulat cu caracter de principiu că imobilele preluate abuziv se restituie în starea în care se află, excepția constituind-o situația constructorului de bună-credință (construcții autorizate), reglementată de art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Dacă lipsește autorizația, se aplică principiul stabilit de art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Intimații au mai arătat că, chiar dacă s-ar aplica prevederile art. 494 Cod civil, nu pot fi obligați să păstreze construcțiile pe care Ministerul Apărării Naționale pretinde că le-a edificat, cu plata de despăgubiri, deoarece au dreptul să aleagă între păstrarea construcțiilor cu plata de despăgubiri sau obligarea recurentului   să  ridice construcțiile.

Soluția ca recurentul să păstreze construcțiile nu are temei legal, încalcă dreptul de proprietate garantat de art. 44 din Constituție, ar goli de conținut prevederile Legii nr. 10/2001 și ar valida unele abuzuri, iar deciziile de speță invocate în cazuri similare nu au relevanță, deoarece practica judiciară nu este izvor de drept.

Analizând recursul, în raport de criticile formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, se constată că nu este fondat.

Față de probele administrate în cauză, pe terenul în suprafață de 2402 m.p. preluat abuziv de la autorii contestatorilor, deținut de recurent, se aflau la data preluării construcțiile reprezentând pavilioanele 1 (A), 2 și 3.

După preluare,  pavilioanele 2 și 3 au fost demolate, la pavilionul 1 (A) s-au efectuat lucrări de reparații, iar pe teren au fost edificate și construcții noi.

Imobilul fiind preluat în baza Decretului nr.  92/1950,  contestatorii sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în raport cu prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001 și, pentru că, în speță, construcțiile existente pe teren la momentul preluării au fost demolate parțial, conform art. 10 alin. (1) din lege,  contestatorii sunt îndreptățiți la restituirea în natură a construcțiilor rămase nedemolate (pavilionul A) și a terenului liber.

În privința construcțiilor noi, art. 10 din Legea nr. 10/2001 cuprinde reglementări diferite, după cum edificarea lor s-a făcut cu  sau fără autorizație și raportat la data când au fost edificate.

În prezenta cauză, pentru construcțiile noi, recurentul nu a făcut dovada că sunt autorizate, deoarece la dosar au fost depuse numai documentele care privesc execuția de lucrări la pavilionul A.

Pentru construcțiile noi, s-a susținut că autorizarea execuției acestor lucrări „s-a supus prevederilor Ordinului comun al Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului și al Ministerului Apărării nr. 3376/MC din 9 din 1996, respectiv  nr. M 3556 din 9 mai 1996” emis în baza art. 43 din Legea nr. 50/1991, însă, față de precizarea făcută de recurent, potrivit căreia aceste construcții s-au înscris în evidențele fiscale ca urmare a controlului financiar de gestiune  din anul 1995, este evident faptul că edificarea lor nu putea fi realizată anterior anului 1995, în baza unui ordin comun emis în anul 1996.

Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,  se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, iar art. 10 alin. (5) din lege prevede că se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt  necesare unității deținătoare, restituirea fiind condiționată de plata unei despăgubiri reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

Așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, prevederile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente în privința  pavilionului A, deoarece textul privește numai construcțiile noi autorizate nu și cheltuielile făcute cu lucrările de intervenție la construcțiile aflate pe teren la data preluării și, pentru că celelalte pavilioane nu s-a dovedit că au fost autorizate la data edificării, prevederile textului nu se aplică nici pentru aceste construcții noi.

De aceea, susținerea recurentului că restituirea în natură a imobilului este condiționată de plata contravalorii construcțiilor noi edificate pe teren ( restituite prin ordinul contestat ) nu este întemeiată.

Față de faptul că Legea nr. 10/2001 nu cuprinde o rezolvare pentru situația juridică a construcțiilor noi neautorizate, unitatea deținătoare, care a acceptat restituirea în natură a terenului cu toate construcțiile aflate pe el, nu poate obține contravaloarea construcțiilor noi în cadrul procedurii stabilite de legea specială.

În privința construcțiilor noi nu sunt incidente nici dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001, deoarece, potrivit acestui text, se restituie în natură, în starea în care se aflau la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, imobilele preluate în mod abuziv.

Or, de la autorii intimaților-contestatori au fost preluate abuziv terenul și construcția-pavilionul A (existentă pe teren), precum și construcțiile demolate pentru care aceștia au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent, nu și pavilioanele B,C și D.

Regimul juridic al construcțiilor noi neautorizate nefiind stabilit de Legea nr. 10/2001, pentru aceste construcții rămân aplicabile normele dreptului comun din materia accesiunii imobiliare artificiale, care implică plata de despăgubiri către cel în detrimentul căruia operează, potrivit principiului că nimeni nu se poate îmbogăți în dauna altei persoane, însă dreptul la despăgubiri al constructorului poate fi stabilit, în condițiile art. 492, art. 494 Cod civil, pe calea unei acțiuni întemeiate pe prevederile acestor texte și nu în prezenta cauză, în care se stabilește legalitatea ordinului contestat de reclamanți, numai în raport de prevederile Legii nr. 10/2001.

Neîntemeiată este și susținerea că instanța de apel „putea să pronunțe soluția păstrării construcțiilor de către Ministerul Apărării Naționale”, deoarece în prezenta cauză restituirea în natură a construcțiilor a fost dispusă de recurent prin ordinul emis (și nu de instanță), iar în contestația și apelul formulate de intimații-reclamanți nu era posibil să se recunoască în beneficiul recurentului un drept care nu a făcut obiectul actului de învestire al instanței.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârât a fost respins.

Intimații au solicitat ca recurentul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată, conform notei de calcul existente la dosar, notă în care sunt consemnate cheltuielile efectuate pe tot parcursul procesului (fond, apel și recurs).

Cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost admisă în parte, deoarece, față de faptul că împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs numai pârâtul, potrivit principiului neagravării situației în propria cale de atac, recurentul care a căzut în pretenții poate fi obligat numai la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimați în recurs.

Cheltuielile efectuate în recurs, reprezentând onorarii avocat, au fost micșorate, conform art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă, deoarece suma de 10.228,32 lei este nepotrivit de mare, față de faptul că avocatul care i-a reprezentat pe intimații-contestatori la toate instanțele (fond, apel, recurs) a făcut aceleași apărări pentru toți intimații, iar orele de studiu indicate de acesta i-au fost necesare pentru asigurarea apărării pe tot parcursul procesului.

De altfel, deși la prima instanță s-au plătit onorarii de câte 600 lei, iar la instanța de apel de câte 700 lei, la instanța de recurs onorariile  plătite de  intimați sunt de 3396 lei + 3397 lei + 800 Euro.