ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2500/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, reclamantul C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții G.I. și N.O.F., obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul - teren situat în comuna Gruiu, sat Lipia, zona Brânzeasca - Căldărușani, sola cadastrală, județul Ilfov. Ulterior, cadrul procesual a fost modificat, în sensul că s-a solicitat să se constate, în contradictoriu și cu pârâții N.L.A., L.M. și L.A., C.G. și A.G.A., nulitatea absolută a contractului de donație și a contractelor de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1999, 11 martie 2004, 11 martie 2004. De asemenea, s-a solicitat să se constate și nulitatea contractului de donație.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 19 februarie 1993 a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de la adevăratul proprietar, G.D., căruia îi fusese reconstituită proprietatea conform Legii nr. 18/1991. S-a arătat că pârâții G.I. și N.O.F. stăpânesc terenul în litigiu din anul 1997, respectiv 1999, conform contractului de donație, respectiv conform contractului de vânzare - cumpărare, împrejurare de care a luat cunoștință reclamantul cu ocazia îndeplinirii formalităților de publicitate imobiliară, arătând că aceștia refuză să îi lase terenul în deplină proprietate și liniștită posesie. A mai susținut reclamantul că titlul său este preferabil, precizând că pârâții G.I.

și N.O.F. sunt în mod evident de rea - credință, întrucât la data încheierii contractelor de donație, respectiv de vânzare - cumpărare, nu au solicitat niciun certificat de sarcini de la Judecătoria Buftea și nici nu au verificat Registrul de Inscripțiuni - Transcripțiuni al Notariatului de Stat S.A.I. S-a pretins că în cauză, contractul de donație și contractele de vânzare - cumpărare contestate sunt lovite de nulitate absolută deoarece au ca obiect bunul altuia, fiind încheiate prin frauda la lege. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 480 C. civ., art. 483 și urm. C. civ., art. 984 C. civ., art. 245 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 3882 din 15 septembrie 2005 Judecătoria Buftea a declinat competența soluționării cauzei (față de valoarea terenului rezultată din raportul de expertiză), în favoarea Tribunalului București.

În fața acestei instanțe, pârâții L.M. și L.A. au depus cerere reconvențională, prin care au solicitat să se constate că, pe calea uzucapiunii de scurtă durată, au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu. Prin sentința nr. 514 din 6 aprilie 2010 Tribunalul București - secția a IlI-a civilă a respins excepția de inadmisibilitate a cererii, a respins acțiunea ca neîntemeiată, precum și cererea reconvențională. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, împrejurarea că reclamantul nu a înțeles să cheme în judecată și pe donatorul G.D., nu face ca acțiunea să fie inadmisibilă, cadrul procesual fiind la latitudinea celui care sesizează instanța. Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că, prin titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 5 ha și 5600 mp în favoarea numitului G.D.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare , G.D. a vândut reclamantului suprafața de 9000 mp din totalul de 14.100 mp. situat în zona Branzeasca - Căldarușani sola cadastrală, parcela cadastrală din corn. Gruiu, sat Lipia, sector Agricol Ilfov. Ulterior, prin contractul de donație din 7 august 1998 G.I. a donat pârâtului A.G.A. suprafața de 14.100 mp. situat în corn. Gruiu, sat Lipia, jud. Ilfov, teren ce a fost dobândit de către G.I. de la G.D. în baza contractului de donație. La rândul său, pârâtul A.G.A. a vândut această suprafață de teren pârâtului N.O.F., în baza contractului de vânzare - cumpărare din 8 aprilie 1999. Prin contractul de vânzare - cumpărare din 11 martie 2004 pârâții N.O.F.

și L.A. au vândut pârâților L.M. și L.A. suprafața de teren de 6.000 mp., iar prin contractul de vânzare - cumpărare din 11 martie 2004 au vândut pârâtului C.G., suprafața de 2.000 mp. Față de situația de fapt reținută, instanța a apreciat că prin încheierea contractelor de donație, părțile nu s-au sustras de la aplicarea unor norme juridice imperative, reclamantul nefacând dovada relei credințe a acestora la momentul încheierii actelor, obligației ce îi revenea conf. art. 1169 C. civ., astfel încât nu poate fi constatată frauda la lege.

Referitor la contractele de vânzare - cumpărare, reclamantul a invocat ca nulitate absolută cauza ilicită, care de asemenea, nu poate fi reținută, având în vedere art. 968 C. civ., (cauza este nelicita când este prohitiba de lege, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice), ale cărui condiții nu se regăsesc în speță, atâta timp cât nu s-a făcut dovada faptului că la data înstrăinării pârâții aveau cunoștință de faptul că vânzătorul ar fi înstrăinat suprafețe de teren ce s-ar fi suprapus cu terenul reclamantului. În ceea ce privește acțiunea în revendicare, tribunalul a apreciat că în cauză operează excepția cumpărătorului de bună credință în favoarea pârâților, având în vedere că aceștia și-au intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară conform Legii nr. 7/1996, iar pe de altă parte, din verificările efectuate cu ocazia perfectării actelor rezultă faptul că, vânzătorii sunt realii proprietari ai terenurilor.

În această situație, tribunalul a considerat că titlul pârâților este mai bine individualizat, deoarece s-a transmis și creat sub aparența unei situații de legalitate deplină. Referitor la cererea reconvențională, atâta timp cât instanța a reținut că titlul pârâților L.M. și L.A. este preferabil titlului reclamantului, dispozițiile art. 1893 C. civ., nu sunt aplicabile, temeiul dobândirii fiind convenția. Împotriva sentinței au formulat apel C.M. și C. G., L.M. și L.A. Prin decizia civilă nr. 174/A din 17 februarie 2011, Curtea de Apel București - s ecția a IlI-a a admis apelul declarat de reclamant și în consecință, a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea, a constatat nulitatea contractului de donație, a admis acțiunea în revendicare față de pârâtul N.O.F.

și a obligat pe acest pârât să lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 3881 mp. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. A fost respins apelul declarat de către pârâții C.G., L.M. și L.A. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că, potrivit actelor dosarului, rezultă cert că numitului G.D. i-a fost reconstituit, conform Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 5 ha și 5600 mp, din care în anul 1993, i-a vândut reclamantului C.M. (dintr-un total de 14.100 mp, din zona Brânzeasca - Căldărușani, sola cadastrală) suprafața de 9000 mp. Ulterior, la 7 august 1998, numitul G.I. i-a donat lui A.G., suprafața de 14.100 mp, invocând existența unui contract de donație, fără să se facă însă dovada că G.D.

i-ar fi transmis donatorului proprietatea asupra terenului și fără să existe documente care să fi stat la baza acestei donații. S-a concluzionat de către instanță, că a fost donat un bun imobil proprietatea altei persoane și că, în această situație „este clar că nulitatea contractului de donație este evidentă". Așa fiind, instanța de apel a apreciat că celelalte acte juridice încheiate după actul constatat nul nu mai pot prezenta relevanță „cât timp se va constata că, referitor la contractul de donație, acesta este nul absolut". Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâții A.G.A. , N.O.F. și N.L.A. și de către reclamantul C.M. 1. Pârâtul A.G.A. a criticat soluția îndeosebi sub aspectul temeiniciei acesteia, pretinzând o greșită apreciere asupra probatoriului administrat, susținând că „prezumția de dobânditori de bună- credință guvernează actele juridice a căror nulitate s-a solicitat a se constata", astfel încât acțiunea trebuia să fie respinsă.

2. Recurenții-pârâți N.O.F. și N.L.A. au arătat că formulează critici de nelegalitate și netemeinicie, susținând că în mod greșit instanța de apel i-a obligat să lase în deplină proprietate reclamantului suprafața de 3.881 mp, deși nu se află în nicio relație cu acesta și nici nu a fost săvârșită vreo nelegalitate la momentul achiziționării întregului teren în litigiu, intenția nefiind aceea de fraudare a intereselor imobiliare ale altei persoane. 3. Reclamantul C.M. a formulat, odată cu memoriul de recurs, cerere de repunere în termenul de exercitare a căii de atac. Cu privire la cererea de repunere în termenul de recurs, s-a arătat că în faza apelului a indicat drept domiciliu, adresa din str. Zorelelor, comuna Snagov, județul Ilfov, iar ca domiciliu procesual ales, la care a solicitat să-i fie comunicate toate actele procedurale, adresa din str. Puțul cu Plopi, sector 1, la sediul cabinetului de avocatură.

Ignorând aceste precizări ale părții, instanța de apel a comunicat decizia atacată la adresa din București, B-dul Primăverii, apartament 2, sector 1, de unde reclamantul se mutase, dovada de comunicare întorcându-se cu mențiunea „destinatar mutat, noul proprietar nu permite afișarea". În aceste condiții, reclamantul a luat cunoștință de hotărâre la 14 februarie 2012, când a aflat, de fapt, de existența dosarului pe rolul înaltei Curți și a făcut demersuri pentru a cunoaște conținutul deciziei. Cu privire la soluția adoptată de instanța de apel, au fost formulate critici pe temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., dezvoltându-se următoarele argumente: - Decizia cuprinde, pe anumite aspecte, motive contradictorii, iar pe alte aspecte, nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7). Astfel, deși prin cererea formulată și prin criticile deduse judecății în apel, reclamantul a solicitat instanței să se pronunțe și asupra nulității a trei contracte de vânzare-cumpărare (8 aprilie 1999, și 11 martie 2004), precum și asupra obligării pârâtei N.L. la a-i lăsa în deplină proprietate suprafața de 3881 mp, obligării pârâtului C.G. la a-i lăsa în proprietate 1286 mp, precum și a pârâților L., la lăsarea în proprietate a terenului de 3833 mp, toate aceste motive de critică au fost ignorate. Dimpotrivă, de o manieră contradictorie, instanța reține că „toate actele încheiate nu mai prezintă relevanță, după constatarea nulității contractului de donație", pentru ca în dispozitiv acțiunea să fie admisă doar împotriva pârâtului N. și doar pentru terenul de 3881 mp.

Critica referitoare la modalitatea de soluționare a acțiunii în revendicare nu cuprinde nicio motivare în conținutul deciziei recurate, care în general este motivată superficial și neconvingător. - Hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9) în ceea ce privește respingerea capetelor de cerere vizând nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1999 (autentificat de un notar din Timișoara, deși locul situării imobilului se află în județul Ilfov, pe baza falsului în declarații al vânzătorului și cumpărătorului, în absența certificatului de sarcini), a contractelor de vânzare-cumpărare din 11 martie 2004 (care n-au avut la bază un titlu de proprietate valabil al înstrăinătorului).

Față de transmisiunea succesivă a imobilului, este evident că pârâții C. și L. nu au fost de bună-credință la momentul perfectării vânzării- cumpărării. - De asemenea, s-a susținut că în mod greșit instanța nu a obligat la restituirea terenului în suprafață de 3881 mp și pe pârâta N.L. A. (coproprietară alături de N.O.), precum și la restituirea suprafețelor de 1286 mp și respectiv, 3833 mp, deținute în prezent de către pârâții C. și L. - Prima instanță a făcut în mod greșit aplicabilitatea „excepției cumpărătorului de bună-credință", situația juridică a proprietarilor aparenți fiind reținută implicit și de instanța de apel. - în legătură cu aspectele legate de caracterul mai bine individualizat al titlurilor părților adverse, dat fiind faptul că s-au transmis și creat sub aparența unei situații de legalitate, procedeul comparării titlurilor de proprietate vizează situația în care acestea provin de la autori diferiți.

În speță însă, pe de o parte titlul reclamantului provine de la adevăratul proprietar, G.D., iar de pe altă parte, titlurile pârâților au avut la bază un contract de donație constatat a fi nul, ceea ce atrage nevalabilitatea dobândirii dreptului lor. Analizând recursurile deduse judecății, înalta Curte constată următoarele: 1) și 2) Recursurile pârâților A.G.A., N.O.F., N.L.A. nu au îndeplinit condiția de formă prealabilă referitoare la timbraj, fiind supuse sancțiunii anulării. Astfel, pârâții-recurenți au fost citați cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrajului judiciar (filele 13, 14 și 22, recurs), conform art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din O.G. nr. 32/1995, tară să îndeplinească această obligație legală anticipată ce le incumbă.

În consecință, văzând dispoz. art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și pe cele ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, cele două recursuri vor fi anulate ca netimbrate. 3. Recursul reclamantului C.M. se constată, în primul rând, a fi formulat în termen. Aceasta, în condițiile în care, potrivit art. 93 C. proc. civ., reclamantul a procedat la o alegere de domiciliu în vederea comunicării tuturor actelor de procedură, deci inclusiv a actului procedural jurisdicțional, de dezinvestire a instanței. Astfel, deși conform cererii depuse în dosarul instanței de apel (fila 25), domiciliul ales a fost indicat la sediul profesional al avocatului (în str. Puțul cu Plopi), comunicarea deciziei s-a efectuat la alte două adrese, în B-dul Primăverii și str. Ion Câmpineanu (filele 125, 126 apel).

De aceea, în speță nu este vorba propriu-zis, de o repunere în termenul de exercitare a căii de atac, ci, în raport de dispoz. art. 102 C. proc. civ. (care condiționează, atunci când legea nu dispune altfel, curgerea termenelor de data comunicării actelor de procedură), de constatarea exercitării în termen a recursului (în absența comunicării legale a deciziei din apel). - În privința criticilor deduse judecății prin memoriul de recurs, acestea au caracter fondat în sensul următoarelor considerente: Așa cum în mod corect arată reclamantul, decizia din apel se bazează pe considerente insuficiente și în același timp, confuze și contradictorii, care nu sunt apte să expliciteze soluția adoptată și nici să permită controlul de legalitate în recurs.

Astfel, prin criticile formulate în apel, reclamantul a pretins - față de soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii, astfel cum a fost completată - o devoluare în întregime a fondului, susținând nelegala rezolvare a pricinii în privința tuturor capetelor de cerere formulate (nulitatea contractelor de donație din 7 august 1998; nulitatea celor trei contracte de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1999 și 11 martie 2004, obligarea pârâților la restituirea tuturor suprafețelor ocupate, în limita terenului de 9000 mp dobândit de reclamant prin contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1993). Ignorând acest cadru al judecății și faptul că limitele devoluțiunii sunt fixate prin criticile formulate (tantum devolutum quantum appellatum), instanța de apel se mărginește la a face referire doar la contractul de donație, constatând că acesta este nul întrucât „s-a donat un bun imobil proprietatea altei persoane". Apoi, în mod contradictoriu și confuz, instanța de apel reține în considerente „că celelalte acte juridice încheiate nu mai pot prezenta relevanță", pentru ca soluția din dispozitiv să vizeze doar terenul de 3881 mp, care a făcut obiectul contractului de donație.

Niciun considerent al instanței nu justifică și nu explicitează soluția de admitere în parte a acțiunii în condițiile în care, dimpotrivă, s-a apreciat că nulitatea contractului de donație ar lăsa fără eficiență juridică ("fără relevanță", cum impropriu se reține în decizie) celelalte acte de înstrăinare întocmite. Așadar, pe de o parte, instanța de apel nu supune analizei și nu se pronunță asupra tuturor criticilor formulate prin cererea de apel. Pe de altă parte, soluția din apel, în afara insuficienței motivării, se fundamentează pe o contradicție între dispozitiv și considerente (admiterea în parte a acțiunii fiind contrazisă de aprecierea instanței conform căreia toate actele juridice încheiate ulterior contractului de donație anulat, sunt ineficiente).

Toate aceste vicii, ținând deopotrivă de fondul judecății (prin neexaminarea tuturor criticilor formulate) și de forma acesteia (prin modalitatea, defectuoasă, de redactare a considerentelor) atrag nulitatea actului jurisdicțional care nu poate fi acoperită decât prin refacerea judecății în apel. În consecință, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., coroborat cu art. 304 pct. 5 C. proc. civ. (text în care se încadrează, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., criticile vizând nerespectarea limitelor devoluțiunii) și art. 312 alin. (3) teza a Ii-a C. proc. civ., hotărârea va fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Celelalte critici formulate, vizând nelegalitatea soluției din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu pot face obiect de analiză în recurs, în condițiile în care aspectele semnalate ca intrând sub incidența textului menționat (referitoare la nevalabilitatea ambelor contracte de donație, a contractelor de vânzare-cumpărare, modalitatea de soluționare a revendicării) nu au făcut obiect de cercetare în apel, pentru a putea fi susceptibile de cenzură de legalitate în faza recursului. Conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ., toate aceste motive vor fi avute în vedere de instanță la rejudecare, mai ales că ele s-au constituit în critici în apel (rămase neexaminate).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează, ca netimbrate, recursurile declarate de pârâtul A.G.A. și de pârâții N.L.A., N.O.F. , împotriva deciziei nr. 174/A din 17 februarie 2011 a Curții de Apel București - secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Admite recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva aceleiași decizii. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 aprilie 2012.