ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2500/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2500/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul

Judecătoriei Buftea,

reclamantul C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții G.I. și N.O.F.,

obligarea

acestora să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul - teren

situat în comuna

Gruiu, sat Lipia, zona Brânzeasca - Căldărușani, sola

cadastrală, județul Ilfov.

Ulterior,

cadrul procesual a fost modificat, în sensul că s-a solicitat

să se constate, în contradictoriu și cu pârâții N.L.A.,

L.M.

și L.A., C.G. și A.G.A., nulitatea

absolută a contractului de donație și a contractelor de

vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1999, 11 martie 2004,

11 martie 2004. De asemenea, s-a

solicitat să se constate și nulitatea

contractului de donație.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că, potrivit contractului de

vânzare-cumpărare

din 19 februarie 1993 a dobândit dreptul

de

proprietate asupra terenului de la adevăratul proprietar, G.D., căruia îi

fusese reconstituită proprietatea conform Legii nr. 18/1991.

S-a arătat că pârâții G.I. și N.O.F.

stăpânesc terenul în litigiu din anul

1997, respectiv 1999, conform

contractului

de donație, respectiv conform contractului de

vânzare - cumpărare, împrejurare de care a luat cunoștință

reclamantul cu ocazia îndeplinirii formalităților

de publicitate imobiliară, arătând că aceștia refuză să îi lase terenul în

deplină proprietate și liniștită

posesie.

A mai susținut reclamantul că titlul său este

preferabil, precizând că

pârâții G.I. și N.O.F. sunt în mod evident

de rea - credință, întrucât la data

încheierii contractelor de donație,

respectiv

de vânzare - cumpărare, nu au solicitat niciun certificat de sarcini

de la Judecătoria Buftea și nici nu au verificat

Registrul de Inscripțiuni -

Transcripțiuni al Notariatului de Stat

S.A.I.

S-a

pretins că în cauză, contractul de donație și contractele de

vânzare - cumpărare contestate sunt lovite de

nulitate absolută deoarece au ca obiect bunul altuia, fiind încheiate prin

frauda la lege.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 480 C. civ., art.

483 și urm.

C. civ., art. 984 C. civ., art. 245 C. proc. civ.

Prin sentința

civilă nr. 3882 din 15 septembrie 2005 Judecătoria Buftea a declinat

competența soluționării cauzei (față

de valoarea terenului rezultată din

raportul

de expertiză), în favoarea Tribunalului București.

În fața acestei instanțe, pârâții L.M.

și L.A. au depus

cerere reconvențională,

prin care au solicitat să se constate că, pe calea

uzucapiunii de scurtă durată, au

dobândit dreptul de proprietate asupra

terenului în litigiu.

Prin sentința nr. 514 din 6 aprilie 2010 Tribunalul

București - secția a IlI-a

civilă a respins excepția de inadmisibilitate a cererii,

a respins acțiunea ca

neîntemeiată,

precum și cererea reconvențională.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că, împrejurarea că

reclamantul nu a

înțeles să cheme în judecată și pe donatorul G.D., nu face ca acțiunea să fie

inadmisibilă, cadrul procesual fiind la

latitudinea celui care sesizează

instanța.

Pe fondul

cauzei, tribunalul a constatat că, prin titlu de proprietate

emis în baza Legii nr. 18/1991, s-a

reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 5 ha și 5600

mp în favoarea numitului G.D.

Potrivit

contractului de vânzare-cumpărare

, G.D. a

vândut reclamantului suprafața de 9000

mp

din totalul de 14.100 mp. situat în zona Branzeasca - Căldarușani sola

cadastrală,

parcela cadastrală din corn. Gruiu, sat Lipia, sector Agricol Ilfov.

Ulterior, prin

contractul de donație din 7 august 1998 G.I.

a donat pârâtului A.G.A. suprafața

de 14.100 mp. situat în

corn. Gruiu, sat Lipia, jud. Ilfov, teren ce a fost

dobândit de către G.I.

de la G.D. în baza contractului de donație.

La

rândul său, pârâtul A.G.A. a vândut această suprafață de teren pârâtului N.O.F.,

în baza

contractului de vânzare - cumpărare

din 8 aprilie 1999.

Prin contractul

de vânzare - cumpărare din 11 martie 2004 pârâții

N.O.F. și L.A. au

vândut pârâților L.M.

și L.A.

suprafața de teren de 6.000 mp., iar prin contractul de vânzare - cumpărare din

11 martie 2004 au vândut pârâtului C.G., suprafața de 2.000 mp.

Față de situația de fapt reținută, instanța a apreciat că prin

încheierea

contractelor de donație, părțile nu s-au sustras de la aplicarea unor

norme

juridice

imperative, reclamantul nefacând dovada relei credințe a acestora

la momentul încheierii actelor,

obligației ce îi revenea conf. art. 1169 C. civ., astfel încât nu poate fi

constatată frauda la lege.

Referitor la

contractele de vânzare - cumpărare, reclamantul a

invocat ca nulitate absolută cauza ilicită, care de asemenea, nu poate

fi

reținută, având în vedere art. 968 C. civ., (cauza este nelicita când

este

prohitiba de lege, când este contrarie

bunelor moravuri și ordinii publice),

ale

cărui condiții nu se regăsesc în speță, atâta timp cât nu s-a făcut dovada

faptului

că la data înstrăinării pârâții aveau cunoștință de faptul că

vânzătorul ar fi înstrăinat suprafețe de teren ce

s-ar fi suprapus cu terenul

reclamantului.

În ceea ce privește acțiunea în revendicare, tribunalul a apreciat că în

cauză operează excepția

cumpărătorului de bună credință în favoarea

pârâților,

având în vedere că aceștia și-au intabulat dreptul de proprietate în

cartea

funciară conform Legii nr. 7/1996, iar pe de altă parte, din verificările

efectuate cu ocazia perfectării actelor rezultă faptul că, vânzătorii sunt

realii proprietari ai terenurilor.

În această situație, tribunalul a considerat că titlul

pârâților este mai

bine individualizat, deoarece s-a transmis și creat sub

aparența unei situații

de

legalitate deplină.

Referitor la cererea reconvențională, atâta timp cât instanța a reținut

că titlul pârâților L.M. și L.A. este

preferabil titlului

reclamantului,

dispozițiile art. 1893 C. civ., nu sunt aplicabile, temeiul

dobândirii

fiind convenția.

Împotriva sentinței au formulat apel C.M. și C.

G., L.M. și L.A.

Prin decizia civilă nr. 174/A din 17 februarie 2011,

Curtea de Apel București - s

ecția a IlI-a a admis apelul declarat de reclamant și în

consecință, a

schimbat în

parte sentința, în sensul că a admis în parte

acțiunea, a

constatat

nulitatea contractului de donație, a

admis

acțiunea în revendicare față de pârâtul N.O.F.

și a obligat pe acest pârât să lase în deplină proprietate și posesie

terenul în

suprafață de 3881 mp.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței.

A fost respins apelul declarat de către pârâții

C.G., L.M.

și L.A.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a constatat că,

potrivit actelor

dosarului, rezultă cert că numitului G.D. i-a fost

reconstituit,

conform Legii nr. 18/1991, dreptul de proprietate asupra unei suprafețe

de

5 ha și 5600 mp, din

care în anul 1993, i-a vândut reclamantului

C.M.

(dintr-un total de 14.100 mp, din zona Brânzeasca -

Căldărușani, sola cadastrală) suprafața de 9000

mp.

Ulterior, la 7 august 1998, numitul G.I. i-a donat lui A.G.,

suprafața de 14.100 mp, invocând existența unui contract de

donație, fără să

se facă însă dovada că G.D. i-ar

fi

transmis donatorului proprietatea asupra terenului și fără să existe documente

care să fi stat la baza acestei donații.

S-a concluzionat

de către instanță, că a fost donat un bun imobil proprietatea altei persoane și

că, în această situație „este clar că nulitatea

contractului de donație este evidentă".

Așa fiind,

instanța de apel a apreciat că celelalte acte juridice

încheiate după actul constatat nul nu mai pot prezenta relevanță „cât

timp

se va constata că, referitor la

contractul de donație, acesta este

nul absolut".

Decizia a fost atacată cu recurs de

către pârâții A.G.A.

, N.O.F. și N.L.A. și

de către

reclamantul C.M.

a criticat soluția îndeosebi sub

aspectul

temeiniciei acesteia, pretinzând o greșită apreciere asupra

probatoriului administrat, susținând că

„prezumția de dobânditori de bună-

credință guvernează actele juridice a

căror nulitate s-a solicitat a se constata", astfel încât acțiunea trebuia

să fie respinsă.

2.

Recurenții-pârâți

N.O.F. și N.L.A.

au arătat că formulează critici de nelegalitate și

netemeinicie,

susținând că în mod greșit

instanța de apel i-a obligat să lase în deplină

proprietate reclamantului suprafața de 3.881 mp, deși nu se află în

nicio

relație cu acesta și nici nu a

fost săvârșită vreo nelegalitate la momentul

achiziționării întregului teren în litigiu, intenția nefiind aceea de

fraudare a

intereselor imobiliare ale altei persoane.

3.

Reclamantul

C.M. a formulat, odată cu memoriul

de

recurs, cerere de repunere în termenul de exercitare a căii de atac.

Cu privire la cererea de repunere în termenul de recurs,

s-a arătat că

în faza apelului a indicat drept domiciliu, adresa din str. Zorelelor,

comuna Snagov,

județul Ilfov, iar ca domiciliu procesual ales, la care a

solicitat să-i fie comunicate toate

actele procedurale, adresa din str. Puțul

cu

Plopi, sector 1, la sediul cabinetului de avocatură.

Ignorând

aceste precizări ale părții, instanța de apel a comunicat

decizia atacată la adresa din București, B-dul

Primăverii, apartament

2, sector 1, de unde reclamantul se mutase, dovada

de comunicare

întorcându-se cu mențiunea

„destinatar mutat, noul proprietar nu permite

afișarea".

În

aceste condiții, reclamantul a luat cunoștință de hotărâre la 14 februarie 2012,

când a aflat, de fapt, de existența dosarului pe rolul înaltei

Curți și a făcut demersuri pentru a cunoaște

conținutul deciziei.

Cu privire la soluția adoptată de instanța de apel, au

fost formulate critici pe temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

dezvoltându-se

următoarele

argumente:

-

Decizia cuprinde, pe anumite aspecte, motive

contradictorii, iar pe alte aspecte, nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art.

304 pct. 7).

Astfel, deși prin cererea formulată și prin criticile deduse judecății

în apel, reclamantul a solicitat instanței să se pronunțe și asupra nulității a

trei

contracte de

vânzare-cumpărare (8 aprilie 1999, și

11

martie 2004), precum și asupra obligării pârâtei N.L. la a-i

lăsa în deplină proprietate suprafața de 3881 mp,

obligării pârâtului C.G. la a-i lăsa în proprietate 1286 mp, precum și a

pârâților L., la

lăsarea în

proprietate a terenului de 3833 mp, toate aceste motive de critică

au

fost ignorate.

Dimpotrivă, de

o manieră contradictorie, instanța reține că „toate actele încheiate nu mai

prezintă relevanță, după constatarea nulității

contractului de donație", pentru ca în dispozitiv acțiunea să fie

admisă doar împotriva pârâtului N. și doar pentru terenul de 3881 mp.

Critica

referitoare la modalitatea de soluționare a acțiunii în

revendicare nu cuprinde nicio motivare în conținutul deciziei recurate,

care

în general este motivată superficial și neconvingător.

-

Hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită

a legii (art. 304 pct.

9) în ceea ce

privește respingerea capetelor de cerere vizând nulitatea

contractului de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1999

(autentificat de un

notar din

Timișoara, deși locul situării imobilului se află în județul Ilfov, pe

baza falsului în declarații al vânzătorului și

cumpărătorului, în absența certificatului de sarcini), a contractelor de

vânzare-cumpărare din 11 martie 2004 (care n-au avut la bază un titlu de

proprietate valabil al

înstrăinătorului).

Față de transmisiunea succesivă a imobilului, este

evident că pârâții

C. și L. nu au fost de bună-credință la momentul

perfectării vânzării-

cumpărării.

-

De asemenea, s-a susținut că în mod greșit

instanța nu a obligat la restituirea terenului în suprafață de 3881 mp și pe

pârâta N.L.

A. (coproprietară alături de N.O.), precum și la restituirea

suprafețelor de 1286 mp și respectiv, 3833 mp, deținute în prezent de către

pârâții C. și L.

-

Prima instanță a făcut în mod greșit

aplicabilitatea „excepției

cumpărătorului

de bună-credință", situația juridică a proprietarilor aparenți

fiind

reținută implicit și de instanța de apel.

-

în legătură cu aspectele legate de caracterul mai

bine individualizat

al titlurilor

părților adverse, dat fiind faptul că s-au transmis și creat sub

aparența

unei situații de legalitate, procedeul comparării titlurilor de

proprietate vizează situația în care acestea

provin de la autori diferiți.

În speță

însă, pe de o parte titlul reclamantului provine de la adevăratul proprietar, G.D.,

iar de pe altă parte, titlurile

pârâților au

avut la bază un contract de donație constatat a fi nul, ceea ce

atrage

nevalabilitatea dobândirii dreptului lor.

Analizând recursurile deduse

judecății, înalta Curte constată următoarele:

1) și 2) Recursurile pârâților A.G.A., N.O.F., N.L.A. nu

au îndeplinit condiția de formă prealabilă referitoare la timbraj, fiind supuse

sancțiunii anulării.

Astfel, pârâții-recurenți au fost citați cu mențiunea

achitării taxei

judiciare de timbru și a timbrajului judiciar (filele

13, 14 și 22, recurs),

conform art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din O.G.

nr.

32/1995, tară să îndeplinească această obligație legală anticipată ce le

incumbă.

În consecință, văzând dispoz. art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 146/1997 și pe cele ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, cele două recursuri

vor fi anulate ca netimbrate.

reclamantului C.M. se constată, în primul rând, a fi formulat în termen.

Aceasta, în condițiile în care, potrivit art. 93 C. proc. civ.,

reclamantul a procedat la o alegere de domiciliu în vederea comunicării tuturor

actelor de

procedură, deci inclusiv a actului procedural jurisdicțional, de

dezinvestire

a instanței.

Astfel, deși conform cererii depuse în dosarul instanței

de apel (fila

25), domiciliul ales a fost indicat la sediul profesional al avocatului

(în str.

Puțul cu Plopi), comunicarea deciziei s-a efectuat la alte două adrese,

în B-dul

Primăverii și str. Ion Câmpineanu (filele 125, 126 apel).

De aceea, în

speță nu este vorba propriu-zis, de o repunere în termenul de exercitare a căii

de atac, ci, în raport de dispoz. art. 102

C.

proc. civ. (care condiționează, atunci când legea nu dispune altfel, curgerea

termenelor

de data comunicării actelor de procedură), de constatarea

exercitării în termen a recursului (în absența

comunicării legale a deciziei

din apel).

- În

privința criticilor deduse judecății prin memoriul de recurs,

acestea au caracter fondat în sensul următoarelor

considerente:

Așa cum în mod corect arată reclamantul, decizia din apel

se bazează

pe

considerente insuficiente și în același timp, confuze și contradictorii,

care nu sunt apte să expliciteze soluția adoptată

și nici să permită controlul

de legalitate în recurs.

Astfel, prin criticile formulate în apel, reclamantul a

pretins - față de

soluția

primei instanțe, de respingere a acțiunii, astfel cum a fost completată - o

devoluare în întregime a fondului, susținând nelegala rezolvare a pricinii în

privința tuturor capetelor de cerere formulate (nulitatea contractelor de

donație din 7 august 1998;

nulitatea celor

trei contracte de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1999 și 11 martie 2004,

obligarea pârâților la restituirea tuturor suprafețelor

ocupate, în limita terenului de 9000 mp dobândit

de reclamant prin contract

de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1993).

Ignorând

acest cadru al judecății și faptul că limitele devoluțiunii sunt fixate prin

criticile formulate (tantum devolutum quantum appellatum), instanța de apel se

mărginește la a face referire doar la

contractul

de donație, constatând că acesta este nul întrucât

„s-a donat un bun

imobil proprietatea altei persoane".

Apoi, în mod contradictoriu și confuz, instanța de apel reține în

considerente „că celelalte acte juridice

încheiate nu mai pot prezenta

relevanță",

pentru ca soluția din dispozitiv să vizeze doar terenul de 3881

mp, care a făcut obiectul contractului de

donație.

Niciun considerent al instanței nu justifică și nu

explicitează soluția

de admitere în parte a acțiunii în condițiile în care,

dimpotrivă, s-a apreciat

că nulitatea contractului de donație ar lăsa fără

eficiență juridică ("fără

relevanță", cum impropriu se reține în decizie)

celelalte acte de înstrăinare

întocmite.

Așadar, pe de o parte, instanța de apel nu supune analizei și nu se

pronunță asupra

tuturor criticilor formulate prin cererea de apel.

Pe de altă parte, soluția din apel, în afara

insuficienței motivării, se

fundamentează pe o contradicție între dispozitiv și

considerente (admiterea

în parte a acțiunii fiind contrazisă de aprecierea

instanței conform căreia

toate actele juridice încheiate ulterior contractului de

donație anulat, sunt

ineficiente).

Toate

aceste vicii, ținând deopotrivă de fondul judecății (prin neexaminarea tuturor

criticilor formulate) și de forma acesteia (prin

modalitatea, defectuoasă, de redactare a considerentelor) atrag

nulitatea

actului jurisdicțional care nu poate fi acoperită decât prin

refacerea judecății în apel.

În consecință, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

coroborat cu art. 304

pct.

5 C. proc. civ. (text în care se încadrează, conform art. 306 alin. (3)

C. proc. civ., criticile vizând nerespectarea

limitelor devoluțiunii) și art. 312

alin.

(3) teza a Ii-a C. proc. civ., hotărârea va fi casată cu trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Celelalte

critici formulate, vizând nelegalitatea soluției din

perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu pot face obiect de

analiză în recurs,

în condițiile în

care aspectele semnalate ca intrând sub incidența textului menționat

(referitoare la nevalabilitatea ambelor contracte de donație, a

contractelor

de vânzare-cumpărare, modalitatea de soluționare a

revendicării) nu au făcut obiect de cercetare în apel, pentru a putea

fi

susceptibile de cenzură de legalitate în faza recursului.

Conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ., toate aceste

motive vor fi avute în

vedere de instanță la rejudecare, mai ales că ele s-au

constituit în critici în

apel

(rămase neexaminate).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrate, recursurile

declarate de pârâtul A.G.A. și de pârâții N.L.A., N.O.F.

, împotriva deciziei nr. 174/A din 17 februarie 2011 a Curții

de

Apel București - secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Admite

recursul declarat de reclamantul C.M. împotriva aceleiași decizii.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 4 aprilie 2012.