ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3334/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3334/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei penale

de față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 84 din 2 martie 2011

a Tribunalului Brașov s-a dispus:

În baza art. 174,

alin. (1), art. 175, alin. (1) lit. a), c), i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N.E.A. la o pedeapsă de 16 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și la 10 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C.

pen. pedeapsă complementară.

În baza art. 2 alin.

(1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 – renumerotată (fost art. 1

1

pct. 1

din Legea nr. 61/1991) cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., a fost

condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea

infracțiunii de „port fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar

putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea

tulbura ordinea și liniștea publică, a cuțitului”.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate

inculpatului aplicându-se pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare și 10 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C.

pen.

A fost aplicată

pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și

arestării preventive din data de 8 noiembrie 2010 până la zi.

În baza art. 350 C.

proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 7 din

Legea nr. 76/2008 s-a dispus, după rămânerea definitivă a hotărârii, prelevarea

probelor biologice de la inculpatul N.E.A. în vederea introducerii profilului

său genetic în S.N.D.G.J., prelevare care se va realiza la eliberarea persoanei

condamnate din penitenciar.

Următoarele obiecte

existente la camera de corpuri delicte a Tribunalului Brașov, potrivit

procesului-verbal de la dosar instanță, constituie mijloace materiale de probă

și vor rămâne atașate dosarului cauzei: geacă din piele de culoare neagră,

geacă, pantofi tip sport, pereche șosete, sutien, bluză trening, pantofi negri

din piele mărimea 41, pantaloni velur, maiou, fire păr, urme sânge balustradă,

pardoseală și geam, cămașă în carouri negru cu alb, pantaloni stofă negri cu

curea, 4 urme de sânge.

În baza art. 118 lit.

b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat și depunerea la camera de

corpuri delicte a Tribunalului Brașov, a unui cuțit de 26 cm – 13 cm lama și 13

cm mâner – obiect aflat la camera de corpuri delicte - procesul-verbal de la

dosar instanță.

S-a constatat că prin

Încheierea de ședință din data de 23 februarie 2011 s-a dispus disjungerea

laturii civile a cauzei, stabilindu-se termen la data de 23 martie 2011.

În baza art. 189,

art. 191 C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului să plătească statului

suma de 1.000 RON cheltuieli judiciare, sumă ce include și 50% onorariu avocat

oficiu în cuantum de 100 RON.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că:

Inculpatul N.E.A. și

victima N.G.L. au fost căsătoriți și aveau împreună 4 copii – minori la

momentul sesizării instanței. Între cei doi soți au existat neînțelegeri legate

de comportamentul victimei pe care inculpatul o acuza că își neglijează

familia. Din data de 31 octombrie 2010 victima a părăsit domiciliul conjugal, abandonându-și

familia, astfel încât inculpatul a rămas să se îngrijească de cei patru minori

ai cuplului. Inculpatul a contactat telefonic victima în mai multe rânduri în

perioada cuprinsă între 30 octombrie 2010 și 8 noiembrie 2010, s-a întâlnit cu

aceasta, încercând să o determine să se întoarcă acasă. Inculpatul a susținut

că în data de 1 sau 2 noiembrie 2011 victima venise la domiciliul conjugal de

unde a luat din bunurile comune, inclusiv o canapea pe care dormea bunica

acesteia – aspecte confirmate de depoziția martorului B.G.

În data de 8

noiembrie 2010, în jurul orelor 17

00

, inculpatul N.E.A. a

contactat-o din nou telefonic pe soția sa, victima N.G.L., solicitându-i

acesteia să se întâlnească pentru a discuta, însă a fost refuzat de aceasta.

Deranjat de atitudinea victimei, inculpatul a luat hotărârea de a o ucide; în

acest sens, cunoscând traseul pe care îl parcurgea victima când se întorcea de

la serviciu, precum și unde locuia efectiv după ce a părăsit domiciliul

conjugal, inculpatul a luat un cuțit din bucătărie, cu lungimea lamei de 13 cm

și 26 cm în lungime totală, pe care l-a ascuns în interiorul hainei și a plecat

pentru a se întâlni cu victima.

Cunoscând faptul că

victima se deplasa de la locul de muncă cu autobuzul de pe linia 28 și că pe

această linie circulă doar două autobuze – unul care pleacă din Livada Poștei

și altul care pleacă de pe strada Fundăturii – inculpatul a plecat cu autobuzul

de pe strada Fundăturii, s-a deplasat până pe strada Lânii unde a coborât, a

traversat strada și a așteptat în stație sosirea autobuzului în care se afla

soția sa. Aici inculpatul a stat aproximativ 5 minute până ce a sosit autobuzul

în care se găsea soția sa și a văzut-o pe acesta așezată pe scaunele din spate

ale autovehiculului.

După ce autobuzul a

oprit în stație, inculpatul a urcat pe la ușile de la mijloc și s-a îndreptat

spre locul în care se găsea soția sa, observând locuri libere lângă aceasta.

Inculpatul s-a așezat pe scaunul de lângă soția sa, în partea dreaptă a

acesteia și a întrebat-o dacă nu vine „acasă la copii”; N.G.L. i-ar fi răspuns

negativ inculpatului și „a râs”. Această reacție a victimei a produs o stare de

surescitare nervoasă inculpatului, accentuată și de situația familială a celor

doi, motiv pentru care inculpatul a scos cu mâna dreaptă cuțitul din buzunarul

interior al hainei cu care era îmbrăcat și a încercat să o lovească pe N.G.

Întrucât aceasta s-a apărat cu mâinile, inculpatul a scăpat cuțitul pe scaunele

din față, ducând la alarmarea persoanelor care stăteau pe aceste scaune.

Inculpatul s-a aplecat, a ridicat cuțitul cu mâna dreaptă, a prins cu mâna

stângă victima de cap, a presat-o cu piciorul stâng în zona coapselor pentru a

nu se zbate și a început să o lovească cu cuțitul în zona de după ceafă. În

acest timp, victima încerca să scape, strigând după ajutor, fapt care a condus

la panicarea tuturor călătorilor din autobuz, în număr de 15 - 20 de persoane,

printre care și minori.

Călătorii din autobuz

au început să alerge către șofer strigându-i acestuia să oprească mașina și să

deschidă ușile. Persoanele din autobuz, speriate, nu au intervenit pentru a

salva victima. După ce a lovit victima cu cuțitul în zona cefei, inculpatul a

tras victima cu capul pe spate și a început să-i aplice lovituri și în zona din

față a gâtului. Deși inculpatul a observat agitația creată în jurul său, a

continuat să lovească victima cu cuțitul, chiar și după ce autobuzul s-a oprit

și pasagerii au coborât.

După ce a observat că

victima nu mai mișcă, inculpatul i-a dat drumul, corpul acesteia căzând între

scaune. Inculpatul s-a deplasat apoi cu calm în zona scaunului șoferului de

unde a luat o sticlă de apă pentru a se curăța pe mâini de sângele soției sale.

Fără a ascunde faptele sale, inculpatul a coborât din autobuz și a întrebat

persoanele care se aflau pe cealaltă parte a drumului, care văzuseră cele

întâmplate, dacă au sunat la poliție; după ce s-a spălat pe mâini, inculpatul a

așteptat sosirea salvării și a organelor judiciare. Decesul victimei a fost

constatat de medicii de pe ambulanță care au sosit la fața locului.

Inculpatul susține că

a aplicat în jur de 20 de lovituri de cuțit victimei, atât în zona cefei, cât

și în zona din față a gâtului. Potrivit expertizei medico legale-autopsiere, pe

corpul victimei au fost descoperite multiple plăgi înjunghiate la nivelul:

regiunii occipitale (cca 16), mastoidian stânga, cervical posterior stânga,

zigomatic stânga, mandibula stângă, cervical anterior prelaringian, cervical

antero lateral stânga, deltoidian anterior stânga, umăr stâng, brațul stâng

posterior, falanga medie deget IV, hemitorace stânganterior paramedian,

suprascapular stânga (2 plăgi), hemitorace paravertebral T2-T3. Rol tanato

generator la producerea decesului victimei l-a avut plaga tăiată înțepată de la

nivelul regiunii cervical anterior prelaringian, cu marginile netede și

infiltrat sanguin, de aspect franjurat la nivelul extremității drepte

(submandibular dreapta), cu detașare de multiple lambouri cutanate, având o

direcție ușor oblică de sus în jos și de la dreapta la stânga cu lungimea

totală de circa 14 cm și dehiscenta maximă de circa 1,5 cm. Lovitura aplicată

victimei în regiunea cervicală anterior prelaringian a interesat laringele,

vena jugulară dreaptă și esofagul.

Martorul C.I. a

susținut în declarația de la urmărire penală, că în data de 8 noiembrie 2010 se

afla în autobuzul nr. 28 întorcându-se de la școală, a observat că în

autovehicul se afla atât victima cât și inculpatul N. (pe ambii cunoscându-i

din cartier, fiind vecini), nu a auzit discuții între cei doi sau râsete, însă la

un moment dat a auzit „agitație în spatele autobuzului, oameni care strigau are

un cuțit, o omoară”; martorul s-a uitat înspre spate și a observat pe

inculpatul N.E.A. „lovind-o cu un cuțit pe N.G.L.”: „cred că Eugen ținea

cuțitul în mâna dreaptă, cu mâna stângă ținea victima de umărul drept, iar cu

un picior o țintuise pe scaun în sensul că piciorul său era așezat peste

picioarele victimei”. Martorul mai afirmă că victima a încercat să se apere

dând din mâini, iar inculpatul a lovit-o „cam cinci minute” după oprirea

autobuzului.

Martorul K.Z. a

afirmat la urmărirea penală că în data de 8 noiembrie 2010, orele 17

30

,

fiind în autobuzul 28 din municipiul Brașov a observat atât victima, cât și

inculpatul, „nu a avut loc nici o discuție între cei doi și nici nu a auzit-o

pe doamna din stânga să râdă sau să facă alte gesturi care să atragă atenția

călătorilor”. Dat fiind locul în care s-a comis fapta – un autobuz în mișcare –

este posibil ca între victimă și inculpat să fi existat un schimb de replici,

care să nu fi fost auzit de martor datorită zgomotului produs de motorul

autovehiculului. Același martor a susținut că, după ce a scăpat cuțitul,

„bărbatul din stânga mea s-a enervat foarte tare și s-a repezit și a ridicat

cuțitul cu mâna dreaptă (...) doamnele din față au început să țipe” însă, „fără

a fi perturbat de aceste țipete, bărbatul a apucat femeia de păr și a aplecat-o

în față, începând să o lovească cu putere în zona cefei”. Martorul a crezut

inițial că inculpatul lovește victima cu pumnul, dar după primele lovituri a

observat „sânge sărind din corpul femeii până pe geamul autobuzului”; martorul

a mai susținut că victima a început să țipe, și-a dat seama că inculpatul o

lovea cu cuțitul, motiv pentru care s-a speriat și a alergat în față la șofer

spunându-i acestuia să oprească autobuzul și să deschidă ușile. După martor au

alergat și ceilalți călători, strigând „săriți, că ne omoară”. K.Z. a observat,

din partea din față a autobuzului, cum inculpatul a dat-o „pe victimă cu capul

pe spate și i-a aplicat mai multe lovituri în zona din față a gâtului” după

care victima nu a mai țipat. Din depoziția aceluiași martor, s-a reținut că

după ce autobuzul a fost oprit și martorul a coborât din autovehicul,

inculpatul a continuat să lovească victima cu cuțitul în zona gâtului.

Inculpatul a

recunoscut fără rezerve faptele pentru care s-a dispus trimiterea sa în

judecată; de altfel, imediat după comiterea faptei, nu a încercat să se

sustragă cercetărilor, a rămas la locul faptei și a așteptat organele de

cercetare penală. Inculpatul a susținut că a comis faptele fiind deranjat și

enervat de comportamentul soției sale – victima N.G.L., de faptul că aceasta nu

se îngrijea de copii, de familie și de faptul că aceasta plecase de la

domiciliul conjugal. Inculpatul a descris cu lux de amănunte în cursul

urmăririi penale comiterea faptelor, modul în care a înțeles să-și ucidă soția

– prin întrebuințarea unui cuțit pe care l-a luat în acest scop din

apartamentul în care locuiește, a urmărit victima cunoscând traseul acesteia și

fără a ține seama de prezența altor persoane, a ales să aplice victimei aproape

30 de lovituri de cuțit în zona cervicală și în partea din față a gâtului,

continuând activitatea de agresare a victimei până s-a convins că aceasta

decedase.

Inculpatul a acționat

cu intenție directă, a premeditat fapta de omor – prin aceea că a luat de acasă

un cuțit de bucătărie în scopul evident de a agresa victima; inculpatul nu a

avut nici o reținere în a acționa deși se afla într-un mijloc de transport în

comun, în prezența mai multor persoane care călătoreau. Intenția inculpatului

de a ucide victima rezidă cu claritate din numărul de lovituri aplicate

acesteia, dar și din atitudinea ulterioară a inculpatului, care a așteptat în

mod pașnic organele de cercetare penală.

Prima instanță a mai

reținut că fapta inculpatului a fost generată de atitudinea victimei, care cel

mai probabil nu a dorit să stea de vorbă cu inculpatul, ci a fost determinată

de situația tensionată în relațiile de familie, care au ajuns la punctul culminant

în data de 8 noiembrie 2010, când victima i-a comunicat telefonic inculpatului

(anterior plecării acestuia de la domiciliu) că nu dorește să revină în

familie. Împrejurarea că inculpatul ar fi purtat în mod obișnuit (de la

momentul plecării soției sale din domiciliu conjugal) un cuțit asupra sa, nu

poate fi dovedită și chiar dacă o atare situație ar putea fi probată, dat fiind

materialul probatoriu administrat în cauză și modul în care s-a comis

infracțiunea de omor, agravanta prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen. era

aplicabilă, fără a fi necesară reținerea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. –

aplicabile de altfel și în condițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Dat fiind relațiile

de familie dintre victimă și inculpat, precum și faptul că infracțiunea de omor

s-a comis într-un mijloc de transport accesibil publicului, reținerea

dispozițiilor art. 175 lit. c), i) C. pen. este justificată.

În ceea ce privește

infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, în

vechea numerotare art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991, s-a

constatat că probatoriul administrat în cauză este elocvent în reținerea

vinovăției inculpatului. Martorii oculari la infracțiunea de omor audiați în

cauză au relatat faptul că inculpatul a lovit victima cu un cuțit, ale cărui

dimensiuni au fost aproximate de aceștia; inculpatul a recunoscut că a folosit

cuțitul în mijlocul de transport în comun pentru a-și ucide soția, iar

leziunile constatate asupra corpului victimei la autopsiere relevă faptul că

s-a folosit un obiect tăietor înțepător – cuțit – pentru agresionarea acesteia.

La individualizarea

judiciară a pedepselor, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 52, art. 72

C. pen., precum și dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Instanța a observat

gradul de pericol social extrem de ridicat al faptei de omor reținută în

sarcina inculpatului, evidențiat și în limitele de pedeapsă (reduse potrivit

art. 320

1

C. proc. pen.) ce se pot aplica pentru acțiuni prin care

se aduce atingere celei mai importante valori sociale – dreptul la viață.

Inculpatul a suprimat

viața unei persoane de care era legat prin relații de căsătorie, persoană

împreună cu care avea patru copii minori, care în prezent sunt lipsiți de

ocrotire părintească; fapta de omor a fost comisă cu premeditare, prin întrebuințarea

unui cuțit pe care inculpatul l-a luat de acasă special în acest scop;

infracțiunea s-a petrecut în loc public, de față fiind mai multe persoane care

nu au intervenit în a acorda ajutor victimei datorită modalității în care

inculpatul a acționat – lovire repetată, cu un cuțit. Numărul de lovituri

aplicate victimei, toate localizate la nivel cervical și în partea din față a

gâtului imprimă faptei o gravitate sporită.

Deși toate probele

administrate în cauză au relevat faptul că inculpatul este o persoană apreciată

în comunitate, că s-a îngrijit de copii săi, s-a remarcat faptul că acesta nu a

avut nici o reținere în a acționa în modalitatea descrisă mai sus, cunoscând că

în acest fel, minorii vor rămâne fără mamă și, cel mai probabil, și fără sprijinul

tatălui pentru o perioadă îndelungată de timp.

Potrivit raportului

de expertiză medico-legală psihiatrică, profilul pulsional al inculpatului

relevă un flux și reflux în viața afectivă care se descarcă prin accese de

coleră și violențe, inculpatul prezentând în același timp un potențial agresiv

crescut; se afirmă faptul că subiectul rămâne neatașat emoțional chiar și în

relațiile mai apropiate, are un comportament egocentric și impulsiv, are

sentimentul că nu este înțeles de cei din jur și are o manieră fragmentară de a

simți și gândi.

Tribunalul a

constatat că infracțiunea de omor a fost generată de incapacitatea inculpatului

de a conștientiza faptul că problemele personale pe care le are nu se pot

rezolva prin întrebuințare de violențe, că fiecare persoană are dreptul de a-și

trăi viața așa cum crede de cuviință, că reacțiile impulsive pe care le are la

un moment dat se pot răsfrânge nu numai asupra victimei și asupra sa, ci și

asupra altor persoane care suferă al rândul lor datorită acțiunilor sale.

Instanța a avut în

vedere faptul că între inculpat și victimă a existat o relație tensionată (se

acuzau reciproc de infidelitate) ce a condus la separarea celor doi (referatul

întocmit de serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov; inculpatul a

fost deranjat de faptul că trebuia să se îngrijească singur de cei patru minori

ai familiei, deși victima i-a comunicat că doi dintre copii vor rămâne la ea

(declarația inculpatului în fața medicilor legiști), că victima a luat din

domiciliul conjugal bunuri fără a-i aduce la cunoștință acest fapt și de

împrejurarea că victima întreținea o relație de concubinaj cu o persoană pe

care o cunoștea.

Totodată, instanța a

avut în vedere faptul că, deși inculpatul provine dintr-o familie organizată, a

absolvit doar o clasă, a crescut într-un orfelinat, și-a întemeiat o familie, a

adoptat un stil de viață organizat – avea loc de muncă, a desfășurat diverse

activități lucrative pentru a-și întreține familia, are locuință stabilă și

este apreciat de membrii comunității în care trăiește și de colegii de la locul

de muncă.

Tribunalul a

constatat că declarația de recunoaștere a inculpatului nu poate fi interpretată

în sensul prevăzut de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., iar atitudinea

procesuală manifestată este deja analizată prin prisma dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel inculpatul N.E.A., care a criticat soluția pentru

netemeinicie în ce privește individualizarea judiciară a pedepsei și a

solicitat reducerea pedepsei aplicate, cu reținerea circumstanței atenuante

prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în sensul că întregul

comportament al inculpatului, anterior săvârșirii faptei, și anume nu lipsa

antecedentelor penale, ci atitudinea comportamentului acestuia față de familie,

față de societate, față de colegii de muncă, trebuie avute în vedere, în sensul

redozării pedepsei și coborârea acesteia sub minimul special prevăzut de lege.

Inculpatul a mai precizat că recunoașterea vinovăției nu poate constitui

circumstanță atenuantă, însă acest aspect se încadrează la lit. c) din art. 74

C. pen., iar atitudinea sa anterioară trebuie avută în vedere, sens în care a

depus la dosar declarația vecinului de palier al inculpatului – M.N. – cel care

s-a ocupat de îngrijirea copiilor inculpatului după încarcerarea acestuia, dar

și declarația părții vătămate S.V., mătușa decedatei, declarații din care

rezultă foarte clar atitudinea anterioară a inculpatului săvârșirii

infracțiunii. De asemenea, s-a făcut și aplicarea art. 320

1

C. proc.

pen., recunoașterea vinovăției de către inculpat, însă alin. (7) al acestui

articol prevede că recunoașterea respectivei fapte și limitarea la judecarea

cauzei în funcție de materialul probator existent în faza de urmărire penală ar

trebui să fie în beneficiul inculpatului, susținând că prin acest articol

introdus prin Legea nr. 202/2010, se prevede micșorarea limitelor de pedeapsă

cu o treime și deși nu se vorbește explicit în textul de lege, consideră că și

pedeapsa, chiar dacă nu ar trebui coborâtă cu această fracție, trebuie aplicată

tot cu analiza criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Prin Decizia penală

nr. 63/a din 26 aprilie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru

cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul N.E.A. împotriva

Sentinței penale nr. 84 din 2 martie 2011 a Tribunalului Brașov, care a fost

desființată în ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și, rejudecând în

aceste limite:

S-a redus pedeapsa

aplicată inculpatului N.E.A. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat

prevăzută de art. 174, art. 175 lit. a), c), i) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. de la pedeapsa de 16 ani închisoare și pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. c) C.

pen. pe o perioadă de 10 ani de la terminarea executării pedepsei principale la

pedeapsa de 13 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. c) C. pen. pe o

perioadă de 8 ani de la terminarea executării pedepsei principale.

S-a menținut pedeapsa

de 1 an închisoare aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii

de „port, fără drept, în locurile și împrejurările în care s-ar putea primejdui

viața sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea

și liniștea publică, a cuțitului” prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din

Legea nr. 61/1991 republicată.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul urmează a executa pedeapsa cea mai

grea, de 13 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. c) C. pen. pe o perioadă de 8

ani de la terminarea executării pedepsei principale.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

În baza art. 381 C.

proc. pen. s-a adăugat la prevenția inculpatului și perioada de la data de 2

martie 2011 și s-a menținut, în continuare, măsura arestării preventive a

acestuia.

Cheltuielile

judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a apreciat că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 73 - art. 74 C. pen., constând în faptul că inculpatul a avut

un loc de muncă, a desfășurat diverse activități lucrative pentru a-și

întreține familia (încă de la vârsta de 12 ani), are o locuință stabilă, fiind

apreciat de membrii comunității în care trăiește și de colegii de la locul de

muncă, motiv pentru care a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 16 ani

închisoare la 13 ani închisoare.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Brașov, criticând hotărârea prin prisma motivelor de recurs prevăzute de

art. 385

9

pct. 14 și 10 C. proc. pen. (caz de casare invocat oral de

către reprezentantul Parchetului).

Astfel, se susține că

pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată de Curtea de Apel Brașov este greșit

individualizată, în raport de modalitatea în care fapta a fost săvârșită și

urmarea produsă, solicitându-se menținerea hotărârii primei instanțe.

De asemenea, se arată

că instanța, deși în considerente vorbește de reținerea circumstanțelor

atenuante, acest fapt nu se reflectă în dispozitivul hotărârii,

nepronunțându-se în opinia Parchetului pe o cerere esențială, în sensul

dispozițiilor art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., fapt ce atrage

casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Inculpatul N.E.A., în

recursul său, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen., solicitând reindividualizarea pedepsei în sensul

dispozițiilor art. 74 alin. (1), lit. a), c) C. pen., urmând să se aibă în

vedere conduita sa dinainte de săvârșirea faptei, cât și atitudinea victimei,

care a fost factorul declanșator al infracțiunii.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor

invocate și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

le consideră nefondate pentru următoarele considerente:

recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov privind cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. invocat de către

Parchet, Înalta Curte apreciază că este nefondat, cazul de casare neavând

aplicabilitate în cauză.

Se susține că

instanța de apel, deși în considerente face vorbire de faptul că se impune

reținerea circumstanțelor atenuante și pedeapsa urmează a fi redusă ca urmare a

reținerii dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) C. pen., în dispozitiv nu rezultă

că aceste dispoziții au fost reținute.

Aspectele invocate de

către Parchet nu pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., întrucât nu se poate susține că instanța nu s-a

pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru parte, deoarece așa cum rezultă

din conținutul deciziei penale, instanța a motivat amplu faptul că se impune

reținerea acestor circumstanțe, reducând și pedeapsa ca urmare a reținerii

acestor circumstanțe.

În realitate, este

vorba de o contradicție între considerente și dispozitiv (art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.), însă acest caz de casare nefiind invocat prin declarația

de recurs și nici în termen de 5 zile înainte de primul termen de judecată,

instanța nu-l poate lua în considerare din oficiu, nefăcând parte din cazurile

de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau

în considerare din oficiu.

recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov și al inculpatului,

întemeiate pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Pedeapsa aplicată

inculpatului de 13 ani închisoare a fost judicios individualizată de către

instanța de prim control judiciar, prin raportare la dispozițiile art. 72 C.

pen., ținându-se cont de gradul de pericol social al faptei (omor), modalitatea

de săvârșire (într-un mijloc de transport în comun, în prezența unui număr mare

de persoane, numărul loviturilor de cuțit), de rezultatul faptei (decesul

soției inculpatului), de persoana inculpatului (necunoscut cu antecedente

penale, se bucură de o bună apreciere în familie și societate), de contextul în

care fapta a fost săvârșită (ca urmare a hotărârii victimei de a-și

instituționaliza cei patru copii) și de atitudinea sinceră a inculpatului (s-a

făcut aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.).

Reținerea

circumstanțelor atenuante nu reprezintă o obligație pentru instanța de

judecată, ci doar o facultate. Or, raportat la contextul și modalitatea în care

fapta a fost săvârșită, la rezultatul acesteia, Înalta Curte apreciază că nu se

justifică reținerea acestora. Faptul că inculpatul nu este cunoscut cu

antecedente penale, că a avut o conduită bună înainte de săvârșirea faptei, că

a avut o atitudine sinceră, au fost avute în vedere la individualizarea

pedepsei, însă prin raportare la fapta săvârșită de inculpat nu pot convinge

instanța să facă reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) C. proc. pen.

Pentru a-și îndeplini

funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii,

pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă

de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol

social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și

atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate

numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de

persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul

adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea

pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la

reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care

este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor

comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o

pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea

dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul

preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să

reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.

Numai o pedeapsă

justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și

finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal

român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni”.

Fapta inculpatului

este neîndoielnic gravă, însă în operația complexă a individualizării

tratamentului penal, instanța de fond a avut în vedere atât consecințele

negative ale acesteia asupra societății, cât și persoana inculpatului (s-a

bucurat de o bună apreciere în familie), atitudinea sinceră și de regret,

astfel încât pedeapsa aplicată, cât și modalitatea de executare sunt în deplin

acord cu dispozițiile art. 1 și art. 52 C. pen.

Cu privire la

cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte apreciază că a fost just

individualizată, având în vedere că rolul prioritar al pedepsei este acțiunea

de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, nu acela al represiunii, deoarece

numai acțiunea de prevenire poate avea efecte benefice în ce privește adaptarea

conduitelor destinatarilor legii penale, în dezvoltarea conștiinței juridice și

morale a membrilor societății și numai dacă obiectiv atingerea adusă valorilor

sociale ocrotite de norma penală ar putea să se repete, trebuie utilizată

constrângerea.

Necesitatea aplicării

unei pedepse și evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub

semnul fermității care, în acest domeniu, nu însemnă aplicarea unei pedepse

severe ori executarea acesteia în regim privativ de libertate, ci a unui

tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei și

persoanei făptuitorului, apt să-și realizeze cu maximă eficiență finalitatea

educativ-preventivă.

Din economia textului

art. 52 alin. (1) C. pen., în care se arată că pedeapsa este o măsură de

constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, rezultă că funcția

constrângerii nu este o funcție a pedepselor, deoarece examenul realist al conținutului

pedepsei nu justifică încadrarea constrângerii printre funcțiile pedepsei,

măsura de constrângere, în sensul acestui text, indică esența pedepsei,

însușirile sale, iar nu unul din mijloacele prin care se realizează scopul ei,

întrucât constrângerea, ca esență a pedepsei este însăși pedeapsa.

Primul scop al

oricărei pedepse este prevenția specială, adică pedeapsa trebuie să-l împiedice

pe condamnat de a săvârși din nou o infracțiune; la realizarea acestui scop

pedeapsa contribuie prin mijlocirea ambelor sale funcții: reeducarea și

intimidarea.

Intimidarea își

produce efectele imediat, cât există și durează teama de pedeapsă, în timp ce

reeducarea își produce rezultatul în timp, după ce făptuitorul a fost supus

unui anumit tratament, efectul preventiv fiind rezultatul unor modificări

intervenite în conștiința subiectului și are un caracter relativ statornic,

durabil.

Funcția de reeducare

se realizează încă din momentul condamnării, moment în care făptuitorul, luând

cunoștință de constrângerea la care va fi supus, ca o consecință a

infracțiunii, înțelege semnificația exigențelor sociale și necesitatea de a

respecta normele de conduită în societate, de a avea o comportare onestă și

disciplinată.

Această funcție de

reeducare se exercită îndeosebi pe parcursul executării pedepsei, deoarece

persoana căreia i-a fost aplicată se află în situația în care conștientizează

natura și rolul acestor sancțiuni menite să-i influențeze pozitiv conștiința,

caracterul și deprinderile, să-l determine a respecta din convingere exigențele

vieții în societate, fără a intra în conflict cu ceilalți oameni sau cu

societatea însăși.

Față de aceste

considerente, motivul de recurs al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, sub aspectul majorării cuantumului pedepsei, cât și cel al

inculpatului, sub aspectul reducerii acesteia, apare ca nefondat, motiv pentru

care, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Brașov și de inculpatul N.E.A. împotriva Deciziei penale nr. 63/A din 26

aprilie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Conform art. 88 C.

pen., va deduce prevenția de la 8 noiembrie 2010 la 29 septembrie 2011.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov

și de inculpatul N.E.A. împotriva Deciziei penale nr. 63/A din 26 aprilie 2011

a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 8 noiembrie 2010 la 29

septembrie 2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 septembrie 2011.