ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 989/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București la data de 04 august 2009, reclamantul G.M. a chemat în

judecată pe pârâta UB solicitând instanței suspendarea actului administrativ

prin care s-a adoptat Regulamentul de Funcționare al Departamentului de

Matematică deoarece acest regulament trebuie să își producă efecte juridice

începând cu data deschiderii anului școlar universitar; anularea în tot a

actului administrativ care stă la baza adoptării acestui Regulament, precum și

obligarea pârâtei la plata daunelor morale în valoare de 50.000 RON.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin actul administrativ contestat s-a

aprobat Regulamentul de funcționare al departamentului de matematică, al cărui

conținut nu i-a fost comunicat și că prin acesta este eliminată structura

organizațională de secție, ceea ce poate genera încetarea oricând a relațiilor

sale de muncă.

A susținut că se

încalcă dreptul la muncă, egalitatea de șanse între membrii secțiilor și cei

care nu aparțin nici unei secții și se creează un drept discreționar la vot.

La solicitarea

instanței, reclamantul și-a precizat cererea, în sensul că a solicitat anularea

și suspendarea hotărârii Senatului UB din 11 iunie 2009, pct. 9, teza I.

Prin Sentința civilă

nr. 3621 din 08 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, instanța a

admis excepția inadmisibilității cererii precizatoare și a respins aceasta

cerere, ca inadmisibilă, apreciind că reclamantul nu a urmat procedura

prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin Decizia nr. 1056

din 26 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal s-a admis recursul declarat de reclamant, s-a casat

sentința civilă recurată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași

instanțe, reținându-se că, în fapt, reclamantul, prin plângerea prealabilă

adresată rectorului UB având ca obiect revocarea actului administrativ prin

care s-a adoptat Regulamentul de funcționare a Departamentului de Matematică în

Consiliul Facultății de Matematică și Informatică din 04 iunie 2009, a

contestat și Hotărârea Senatului Universității din București din 11 iunie 2009.

Reînvestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a instanței și

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, apreciind că

actul administrativ contestat este emis de o autoritate publică centrală.

de apel

În rejudecare, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

Sentința nr. 5206 din 17 decembrie 2010 a admis acțiunea formulată de

reclamantul G.M. în contradictoriu cu pârâta UB, a anulat Hotărârea Senatului

Universității din București din 11 iunie 2009 în ceea ce privește aprobarea

Regulamentului privind organizarea departamentului de matematică și a dispus

suspendarea actului atacat până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că art. 1 din Regulamentul de

funcționare a departamentului de matematică prevede că „departamentul este

alcătuit din cadre didactice care se pot organiza în secții", secția fiind

„o formă liberă de asociere a cadrelor didactice, neavând rol decizional"

(art. 2 lit. a)).

Din analiza

întregului regulament și, în special a atribuțiilor și statutului

responsabilului de secție, a rezultat că prin regulament a fost înlocuită

„catedra", structură reglementată de Legea 128/1997 privind statutul

personalului didactic, cu „secția" conferindu-se secțiilor valențele pe

care le au catedrele potrivit legislației în vigoare.

Raportat la

prevederile art. 67 și art. 71 din Legea 128/1997, prima instanță a apreciat că

prin regulamentul de organizare a unui departament nu se puteau înființa astfel

de organisme colective specializate și, cu atât mai puțin, se putea dispune de

o manieră care să ducă la înlocuirea unei structuri prevăzute de lege,

respectiv catedra, cu o structură neprevăzută de lege, respectiv secția.

Totodată, prima

instanță a reținut că art. 6 lit. a) din regulamentul atacat, care prevede că

responsabilii de secție sunt membri de drept ai Consiliului facultății, derogă

de la dispozițiile art. 72 alin. (1) din legea 128/1997 care prevede că

„Structurile și funcțiile de conducere din instituția de învățământ superior

(între care se numără și consiliul facultății) sunt alese prin vot secret pe o

perioadă de 4 ani, conform Cartei universitare și în condițiile legii

(..)."

În aceste condiții,

prima instanță a constatat că prin modul de organizare a secțiilor se încalcă

dispozițiile Legii 128/1997, fapt care atrage nelegalitatea întregului

regulament având în vedere caracterul unitar al acestuia și interdependența ce

există între dispozițiile privitoare la secții și celelalte dispoziții ale

regulamentului.

În ceea ce privește

cererea de suspendare, prima instanță a argumentat că în raport de motivele de

nelegalitate reținute, există un caz bine justificat și, de asemenea, există o

pagubă iminentă ce decurge din faptul că reclamantul nu este cuprins în

structura nici unei secții, fapt care afectează modul în care acesta își

desfășoară activitatea în cadrul departamentului din care face parte.

de Universitatea din București

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de apel a formulat recurs pârâta UB, invocând motivele

prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 8, 9 precum și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta combate

hotărârea atacată sub următoarele aspecte:

3.1. Încălcarea

dispozițiilor privitoare la competența materială

Recurenta susține că

este o autoritate publică locală și, deci, în raport de această poziționare,

competența aparține Tribunalului București.

3.2. Hotărârea nu

cuprinde elementele prevăzute de art. 261 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit recurentei,

din sentință lipsesc susținerile părților și motivele de fapt și de drept care

să justifice soluția adoptată.

3.3. Au fost greșit

interpretate dispozițiile legale aplicabile

La acest punct,

recurenta combate soluția Curții de apel sub aspectul fondului pricinii,

susținând că instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 86, 89 alin. (1)

și 92 alin. (1) din Legea nr. 84/1995.

formulate de intimatul G.M.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 10 august 2011 intimatul a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Combătând punctual

motivele de recurs, intimatul a arătat că în cauză nu s-a pus problema

conflictului negativ de competență și că, în raport de faptul că recurenta este

recunoscută ca fiind o persoană juridică de utilitate publică la nivel

național, Curtea de apel era competentă material.

Cu privire la

celelalte critici, intimatul a precizat că hotărârea cuprinde susținerile părților

în practicaua încheierii din 14 decembrie 2010, întrucât pronunțarea a fost

amânată pentru data de 17 decembrie 2010.

Și pe fondul cauzei,

intimatul arată că soluția este legală, însușindu-și considerentele prezentate

la pct. I.2 din decizie.

În plus, intimatul a

mai susținut și că recursul nu ar mai avea obiect, întrucât noua lege privind

educația, nr. 1/2011, nu mai prevede, catedra și secția ca structuri de

conducere ale facultății.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate,

potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția invocată de intimat prin

întâmpinare, Înalta Curte observă că în realitate autorul ei vizează lipsa

interesului recurentei, de vreme ce afirmă că noul cadru normativ creat prin

Legea nr. 1/2011 are în vedere alte structuri funcționale și de conducere ale

facultății.

Înalta Curte constată

însă că recurenta justifică un interes în promovarea și susținerea recursului

de față, dat fiind contextul litigiilor în care părțile sunt antrenate,

intimatul formulând cerere pentru acordarea de despăgubiri (soluționată în

primă instanță), precum și cerere la Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării pentru constatarea discriminării la care a fost supus ca efect al

regulamentului atacat în prezenta cauză ( soluționată în etapa administrativ

jurisdicțională).

Examinând sentința

atacată prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor cuprinse în întâmpinare,

cât și, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

este fondat pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

și de drept relevante

Intimatul-reclamant

G.M. a supus controlului de legalitate Hotărârea Senatului Universității din

București din data de 11 iunie 2009, în ceea ce privește aprobarea Regulamentului

privind organizarea departamentului de matematică.

Acțiunea a fost

înregistrată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, prin urmare

recursul de față nu este supus rigorilor introduse prin acest act normativ în

privința condițiilor de invocare a excepției de necompetență materială (art.

159

1

alin. (2) coroborat cu art. 158 alin. (2) C. proc. civ.).

În acest context

procedural, verificând primul motiv de recurs invocat de Universitatea din

București, referitor la necompetența materială a Curții de Apel București,

Înalta Curte constată că este fondat.

Universitatea din

București nu poate fi asimilată cu o autoritate publică centrală pentru că nu

există un temei care să susțină teza că își exercită competența, atribuțiile,

la nivel național.

Împrejurarea că de

serviciul public prestat de instituția de învățământ superior beneficiază

studenți care provin și din alte localități, nu poate conduce la o altă

concluzie, câtă vreme, din punct de vedere administrativ, competențele sale

sunt limitate la nivel local.

De altfel, în sensul

enunțat s-a unificat și jurisprudența în materie, potrivit procesului verbal

din data de 20 februarie 2012 întocmit ca urmare a ședinței Plenului

Judecătorilor acestei secții.

soluției adoptate de instanța de recurs

Constatând că prima instanță nu era competentă

material să soluționeze pricina de față, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) și

(6), precum și al art. 313 C. proc. civ. se va admite recursul și se va casa

sentința cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul

București, secția contencios administrativ și fiscal, instanță competentă

potrivit criteriului rangului emitentului actului administrativ, prevăzut de

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În raport de soluția

pronunțată de instanță cu privire la acest motiv de recurs, Înalta Curte

constată că examinarea celorlalte a devenit de prisos.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Universitatea din București împotriva Sentinței nr. 5206 din 17

decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM