ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 282/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin sentința civilă nr. 155 din 16

martie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția lipsei procedurii administrative prealabile invocată

de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, precum și excepția lipsei

calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale și a respins acțiunea formulată de reclamantul B.C., în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și

Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, având ca obiect

anularea art. 3 din Convenția încheiată la data de 11 octombrie 2004 între

M.M.S.S.F., C.N.P.A.D.R. și SC R.T. SA.

Prin Încheierea de îndreptare a

erorii materiale din 16 aprilie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, a îndreptat din oficiu eroarea materială

strecurată în cuprinsul Sentinței civile nr. 155 din 16 martie 2010, în sensul

că în dispozitivul acestei sentințe se va menționa „Respinge excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de Casa Națională de Pensii și alte

Drepturi de Asigurări Sociale”, în locul mențiunii „Respinge excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale”.

care s-a întemeiat convingerea instanței de fond.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

2.1. Neîndeplinirea procedurii

prealabile de către reclamant nu poate conduce la respingerea acțiunii ca

inadmisibilă, pe baza constatării neîndeplinirii unei proceduri administrative

a cărei utilitate este îndoielnică, raportat la scopul pentru care a fost

edictată.

Nefiind îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în cauză, întrucât nu s-a dovedit nici vătămarea

și nici imposibilitatea remedierii acestei vătămări prin alte mijloace decât

desființarea actului, instanța nu a considerat întemeiată excepția

neîndeplinirii procedurii prealabile, motiv pentru care a respins-o.

2.2. Cu privire la excepția lipsei

calității procesuale pasive a Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de

Asigurări Sociale, Curtea de Apel a reținut că, în condițiile în care

reclamantul a solicitat prin acțiune și anularea unui act la care a fost parte

și Casa Națională de Pensii și alte Asigurări Sociale, această pârâtă are

calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății prin solicitarea

reclamantului.

Sub acest aspect, instanța a

considerat că excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de

Pensii și Alte Asigurări Sociale este nefondată și a respins-o cu această

motivare.

2.3. Pe fondul cauzei instanța a

reținut că reclamantul B.C., în calitate de beneficiar al drepturilor conferite

de O.G. nr. 105/1999, are dreptul de scutire de la plata taxei de abonament

telefonic, însă nu se precizează alte informații despre caracteristicile

abonamentului telefonic scutit. Astfel, nu este specificată valoarea minimă sau

maximă a scutirii ori a costului abonamentului respectiv.

Conform convenției a cărei anulare o

solicită domnul B.C., s-a stabilit că această scutire vizează exclusiv valoarea

pachetului minim de abonament specific persoanelor fizice, de 6,9 Euro.

Având în vedere caracterul legal al

acestor scutiri, ceea ce implică imposibilitatea negocierii acestora sau a

modificării lor prin voința unilaterală a beneficiarului acestor drepturi,

instanța a reținut că art. 3 din Convenția încheiată data de 11 octombrie 2004

între R.T. SA și Ministerul Muncii, Familiei și Protecții Sociale și Casa

Națională de Pensii și Alte Asigurări Sociale respectă dispozițiile art. 5

alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 105/1999.

În raport cu această constatare,

instanța a reținut caracterul nefondat al cererii reclamantului B.C., de

anulare a art. 3 din convenția menționată și de scutire de la plata diferenței

dintre abonamentul telefonic pe care îl deține și abonamentul telefonic cel mai

ieftin - abonament a cărui contravaloare este asigurată de Casa Județeană de

Pensii Caraș Severin, în conformitate cu dispozițiile Convenției încheiate

între părți la data de 11 octombrie 2004.

împotriva sentinței civile nr. 155 din 16 martie 2010.

Motivele de recurs sunt întemeiate

pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C.

proc. civ.

3.1. Recurentul critică sentința

atacată, arătând că Legea nr. 189/2000 i-a acordat „scutire de la plata taxei

de abonament”.

Scutirea a fost recunoscută pe

factură, dar nu a fost recunoscută prin operațiunea de calcul, deoarece

valoarea de 32,63 lei este mai mică decât valoarea gratuității asigurată a fi

achitată prin Legea nr. 118/1990, de 34,35 lei.

3.2. Convenția încheiată între

intimații-pârâți aduce atingere prevederilor Legii nr. 189/2000, care nu face

distincție între tipurile de abonament telefonic.

Intimații au depășit textul legal și

au introdus noțiunea de „pachet minim”, ce nu este prevăzută de Legea nr. 189/2000.

4.1. Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale solicită respingerea recursului ca nefondat.

4.2. Casa Națională de Pensii și

Alte Drepturi de Asigurări Sociale solicită a se constata lipsa calității

procesuale pasive și respingerea recursului ca nefondat, nefiind întemeiate

motivele de critică enunțate de reclamantul-recurent.

4.3. SC R.T. SA apreciază că

hotărârea recurată este temeinică și legală, pronunțată în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 189/2000.

de intimatul-pârât Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale,

recurentul precizează că prin Convenția a cărei anulare a cerut-o s-a realizat

o interpretare nelegală a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr.

105/1999, în sensul stabilirii unui pachet minim de abonament telefonic.

II. Considerentele instanței de

recurs.

Recursul este nefondat.

1.1. Obiectul acțiunii constă în

anularea art. 3 din Convenția încheiată între SC R.T. SA, pe de o parte și

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Casa Națională de Pensii și

alte Drepturi de Asigurări Sociale, pe de altă parte.

Părțile semnatare ale Convenției au

calitate procesuală pasivă în cauză, astfel încât și apărările formulate pe

acest aspect sunt nefondate.

1.2. Dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. g) din O.U.G. nr. 105/1999 au instituit scutirea de la plata taxei de

abonament telefonic pentru beneficiarii drepturilor conferite de acest act

normativ.

În fapt, există mai multe tipuri de

abonament telefonic, iar în lipsa precizării acestuia în lege, a revenit

autorităților statului obligația de a stabili, în funcție de posibilitățile de

plată, felul acesteia.

Împrejurarea că în lege este

prevăzută generic sintagma „scutire de plata taxei de abonament” nu înlătură

posibilitatea de a se acorda în concret scutirea numai pentru o anumită sumă,

ceea ce reprezintă valoarea pachetului minim de abonament.

1.3. Așadar, beneficiarul nu are

dreptul să aleagă tipul de abonament telefonic și are obligația să plătească

diferența rezultată.

1.4. Considerațiile legate de

achitarea TVA nu au legătură cu obiectul acțiunii și cu prevederile art.3 din

convenția în discuție.

întrunite motivele de recurs, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a

II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și

completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.C. împotriva

sentinței civile nr. 155 din 16 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 ianuarie 2011.