ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 282/2011

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 155 din 16 martie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei procedurii administrative prealabile invocată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a respins acțiunea formulată de reclamantul B.C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, având ca obiect anularea art. 3 din Convenția încheiată la data de 11 octombrie 2004 între M.M.S.S.F., C.N.P.A.D.R. și SC R.T. SA. Prin Încheierea de îndreptare a erorii materiale din 16 aprilie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a îndreptat din oficiu eroarea materială strecurată în cuprinsul Sentinței civile nr. 155 din 16 martie 2010, în sensul că în dispozitivul acestei sentințe se va menționa „Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale”, în locul mențiunii „Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale”.

Motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat convingerea instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: 2.1. Neîndeplinirea procedurii prealabile de către reclamant nu poate conduce la respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pe baza constatării neîndeplinirii unei proceduri administrative a cărei utilitate este îndoielnică, raportat la scopul pentru care a fost edictată. Nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., în cauză, întrucât nu s-a dovedit nici vătămarea și nici imposibilitatea remedierii acestei vătămări prin alte mijloace decât desființarea actului, instanța nu a considerat întemeiată excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, motiv pentru care a respins-o. 2.2. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, Curtea de Apel a reținut că, în condițiile în care reclamantul a solicitat prin acțiune și anularea unui act la care a fost parte și Casa Națională de Pensii și alte Asigurări Sociale, această pârâtă are calitatea de debitor în raportul juridic dedus judecății prin solicitarea reclamantului. Sub acest aspect, instanța a considerat că excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Pensii și Alte Asigurări Sociale este nefondată și a respins-o cu această motivare. 2.

Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamantul B.C., în calitate de beneficiar al drepturilor conferite de O.G. nr. 105/1999, are dreptul de scutire de la plata taxei de abonament telefonic, însă nu se precizează alte informații despre caracteristicile abonamentului telefonic scutit. Astfel, nu este specificată valoarea minimă sau maximă a scutirii ori a costului abonamentului respectiv. Conform convenției a cărei anulare o solicită domnul B.C., s-a stabilit că această scutire vizează exclusiv valoarea pachetului minim de abonament specific persoanelor fizice, de 6,9 Euro. Având în vedere caracterul legal al acestor scutiri, ceea ce implică imposibilitatea negocierii acestora sau a modificării lor prin voința unilaterală a beneficiarului acestor drepturi, instanța a reținut că art. 3 din Convenția încheiată data de 11 octombrie 2004 între R.T. SA și Ministerul Muncii, Familiei și Protecții Sociale și Casa Națională de Pensii și Alte Asigurări Sociale respectă dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 105/1999. În raport cu această constatare, instanța a reținut caracterul nefondat al cererii reclamantului B.C., de anulare a art. 3 din convenția menționată și de scutire de la plata diferenței dintre abonamentul telefonic pe care îl deține și abonamentul telefonic cel mai ieftin - abonament a cărui contravaloare este asigurată de Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, în conformitate cu dispozițiile Convenției încheiate între părți la data de 11 octombrie 2004. 3. Recursul formulat de reclamantul B.C. împotriva sentinței civile nr. 155 din 16 martie 2010. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. 3.1. Recurentul critică sentința atacată, arătând că Legea nr. 189/2000 i-a acordat „scutire de la plata taxei de abonament”. Scutirea a fost recunoscută pe factură, dar nu a fost recunoscută prin operațiunea de calcul, deoarece valoarea de 32,63 lei este mai mică decât valoarea gratuității asigurată a fi achitată prin Legea nr. 118/1990, de 34,35 lei. 3.2. Convenția încheiată între intimații-pârâți aduce atingere prevederilor Legii nr. 189/2000, care nu face distincție între tipurile de abonament telefonic. Intimații au depășit textul legal și au introdus noțiunea de „pachet minim”, ce nu este prevăzută de Legea nr. 189/2000.

Apărările formulate de intimații-pârâți. 4.1. Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale solicită respingerea recursului ca nefondat. 4.2. Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale solicită a se constata lipsa calității procesuale pasive și respingerea recursului ca nefondat, nefiind întemeiate motivele de critică enunțate de reclamantul-recurent. 4.3. SC R.T. SA apreciază că hotărârea recurată este temeinică și legală, pronunțată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 189/2000.

Răspunzând întâmpinării formulate de intimatul-pârât Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, recurentul precizează că prin Convenția a cărei anulare a cerut-o s-a realizat o interpretare nelegală a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 105/1999, în sensul stabilirii unui pachet minim de abonament telefonic. II. Considerentele instanței de recurs. Recursul este nefondat. 1.1. Obiectul acțiunii constă în anularea art. 3 din Convenția încheiată între SC R.T. SA, pe de o parte și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, pe de altă parte. Părțile semnatare ale Convenției au calitate procesuală pasivă în cauză, astfel încât și apărările formulate pe acest aspect sunt nefondate. 1.2. Dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 105/1999 au instituit scutirea de la plata taxei de abonament telefonic pentru beneficiarii drepturilor conferite de acest act normativ. În fapt, există mai multe tipuri de abonament telefonic, iar în lipsa precizării acestuia în lege, a revenit autorităților statului obligația de a stabili, în funcție de posibilitățile de plată, felul acesteia. Împrejurarea că în lege este prevăzută generic sintagma „scutire de plata taxei de abonament” nu înlătură posibilitatea de a se acorda în concret scutirea numai pentru o anumită sumă, ceea ce reprezintă valoarea pachetului minim de abonament. 1.3. Așadar, beneficiarul nu are dreptul să aleagă tipul de abonament telefonic și are obligația să plătească diferența rezultată. 1.4. Considerațiile legate de achitarea TVA nu au legătură cu obiectul acțiunii și cu prevederile art.3 din convenția în discuție. 2. Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.