- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 19 octombrie 2023
- Stat pârât
- HUN
- Articole
- Articolul 8
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 8
Tóth împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE TÓTH/HUNGARY (Doc. nr. 8324/18) HOTĂRÂREA STRASBOURG 19 octombrie 2023 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Tóth/Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Alena Poláčková , Președintele Péter Paczolay, Gilberto Felici , judecători și Liv Tigerstedt, Grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (nu.
8324/18) împotriva Ungariei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 7 februarie 2018 de către un național maghiar, dl Krisztián Tóth, născut în 1975 și care locuiește în Budapesta („reclamantul”), reprezentat de dl A. Grád, avocat practicant în Budapesta; hotărârea de a anunța cererea către Guvernul maghiar („Guvernul”), reprezentată de agentul lor, dl Z. Tallódi, al Ministerului Justiției; observațiile părților; după ce a deliberat în particular la 26 septembrie 2023, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: Cazul se referă la plângerea reclamantului în temeiul articolului 8 din Convenție, că autoritățile maghiare nu au pus în aplicare deciziile privind drepturile de contact cu fiul său.
La 13 mai 2009, Curtea de district Budapesta IV și XV a dizolvat căsătoria reclamantului cu I. și a aprobat acordul părților cu privire la drepturile de custodie referitoare la fiul cuplului, Z., născut în 2007. Hotărârea a fost modificat de către părinții și aprobat de Autoritatea Guvernului County Pest în 2015 în ceea ce privește vizitele regulate și în 2016 în ceea ce privește vizitele intermitente. În cadrul noilor termeni reclamantul a fost acordat contact cu Z. în fiecare al doilea weekend și pentru prima jumătate din fiecare vacanță școlară. La 14 septembrie 2016, reclamantul a depus o cerere de punere în aplicare la Autoritatea Guvernului County Pest de la vacanța sa de vară a fost întreruptă de mama copilului, în încălcarea acordului de contact.
August 2016 și aprilie 2017. El a depus cu totul douăsprezece solicitări de executare la Autoritatea Guvernamentală și a inițiat șapte seturi de proceduri de executare în această perioadă. El a ordonat părților să furnizeze informații factuale privind exercitarea drepturilor de contact, dar nu a fost luată decizie. La 17 iunie 2017, reclamantul a depus o acțiune civilă care solicită modificarea acordurilor de contact. Până în septembrie 2018, reclamantul a apărut în mod regulat pentru vizitele prevăzute în decizia privind drepturile de contact, dar a fost în măsură să întâlnească copilul de două ori. Se pare că, în opinia mamei, vizitele nu trebuiau să aibă loc deoarece Z. nu a vrut să se întâlnească cu tatăl său.
În septembrie 2018, reclamantul a solicitat să-l informeze când copilul a fost gata să-l întâlnească. La 31 ianuarie 2019 Autoritatea Guvernamentală a amendat I. 10.000 de forinti maghiari (aproximativ 25 euro) în ceea ce privește vizita din august 2016. La 12 iunie 2019, Curtea de District din Buda Surroundings a emis o hotărâre intermediară care a extins treptat drepturile de contact ale reclamantului pentru viitor. Decizia a fost susținută în apel de către Curtea Supremă din Budapesta din 16 iulie 2019. Pe 30 octombrie 2020, Curtea de District Buda Surroundings și-a pronunțat hotărârea, prelungind în continuare drepturile de contact ale reclamantului.
Hotărârea a fost susținută de instanța de a doua instanță la 3 septembrie 2020. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 8 din Convenție că autoritățile naționale nu au făcut suficiente eforturi pentru a asigura aplicarea acordului de contact în ceea ce privește fiul său, în încălcarea dreptului său de a respecta viața sa de familie. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție sau inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. 11. În timp ce art. 8 nu prevede obligații procedurale explicite, procesul decizional implicat în măsurile de interferență trebuie să fie corect și să asigure respectarea corespunzătoare a intereselor protejate de art. 8 (a se vedea Fernández Martínez c. Spania [GC], nr. 56030/07, § 147, CEDO 2014 (extracte).
Principiile relevante în ceea ce privește procedurile referitoare la relația unui părinte cu copilul său au fost rezumate, printre altele, în T.C. c. Italia (nr. 54032/18, §§ 57-58, 19 mai 2022). 12. Curtea consideră că întrebarea decisivă din acest caz este dacă autoritățile maghiare își îndeplinesc sau nu obligația pozitivă în temeiul articolului 8 de a acționa rapid și de a exercita diligence excepțională pentru a facilita aplicarea acordurilor de contact prevăzute în hotărârile instanței. 13. Curtea observă că acordul privind exercitarea drepturilor parentale încheiat între reclamant și I. a intrat în vigoare la 13 mai 2009, când Curtea de District l-a aprobat. Diverse aspecte au fost modificate în 2015 și 2016, dar din august 2016 reclamantul nu a putut vedea Z., deoarece I. a refuzat să coopereze.
14. Curtea constată, de asemenea, că reclamantul a solicitat cel puțin de douăsprezece ori ca Autoritatea Guvernamentală să deschidă procedurile de executare împotriva I. și că Autoritatea Guvernamentală a inițiat proceduri în cel puțin șapte ocazii. Cu toate acestea, singura procedură de executare încheiată cu o decizie finală a fost cea privind o vizită din august 2016, mai mult de doi ani după deschiderea procedurii. În plus, singura măsură procedurală pe care se pare că Autoritatea Guvernului a luat-o a fost de a solicita informații factuale suplimentare de la părți; nu s-au făcut încercări de executare și nu au fost finalizate alte proceduri prin decizie. Având în vedere aceste circumstanțe, Curtea nu poate constata că autoritățile interne au tratat problema cu promptitudine.
15. Curtea recunoaște că dificultățile în asigurarea drepturilor de contact ale reclamantului au fost, în esență, datorită opiniei mamei că Z. nu a vrut să se întâlnească cu reclamantul. Cu toate acestea, Curtea consideră că faptele cazului indică faptul că sancțiunile financiare impuse I., la mai mult de doi ani de la vizita refuzată, nu erau adecvate pentru a îmbunătăți situația de față și a depăși nereguli ale mamei. În orice caz, nu a fost luată nicio măsură concretă de aplicare pentru a facilita drepturile de contact ale reclamantului. Autoritățile interne nu au folosit nici o altă cale juridică pentru a asigura respectarea deciziei judiciare finale privind drepturile de vizită ale reclamantului.
16. Curtea nu pierde de vedere faptul că interesele copilului sunt primordiale în astfel de cazuri, necesită stabilirea chestiunii de contact în principal în ceea ce privește această considerație, mai degrabă decât în ceea ce privește propriile interese percepute ale părinților. Curtea ia notă, de asemenea, de argumentul guvernului că reuniunile nu au avut loc din cauza ostilității copilului față de tatăl său. 17. Cu toate acestea, nu se poate deosebi de faptul că autoritățile interne nu au considerat în niciun moment că este împotriva interesului copilului de a se întâlni cu tatăl său. Într-adevăr, atunci când își eliberează măsurile intermediare și deciziile finale privind reglementarea modificată a drepturilor parentale, ambele instanțe judecătorești au constatat că reuniunile reclamantului cu copilul său ar trebui prelungite treptat.
Cu toate acestea, nu se pare că, în perioada între 2016 și 2019, autoritățile naționale au efortat să restabilească treptat contactul sau să exploreze căile disponibile, prin implicarea serviciilor sociale sau altfel, pentru a menține legăturile reclamantului cu fiul său. 18. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea concluzionează că autoritățile naționale nu au luat toate măsurile care ar putea fi necesare în mod rezonabil pentru aplicarea drepturilor de contact ale reclamantului. 19. Prin urmare, Curtea constată că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție. Dăunările pecuniare și 1.500 de euro în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 21. Guvernul a contestat aceste afirmații.
22. Curtea constată că reclamantul trebuie să fi susținut unele nereguli prejudiciu material care nu este suficient de compensate de constatarea unei încălcări a Convenției. Evaluarea acesteia pe o bază echitabilă, îi acordă suma de 6.000 EUR plus orice impozit care poate fi taxabil. 23. Având în vedere documentele în posesia sa, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde 1 500 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii în fața Curții, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamantului.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declara cererea admisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 8 din convenție; deține (a) faptul că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 6000 EUR (sex mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1,500 EUR (o mie de cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada de incumprire plus trei puncte procentuale; Retrage restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție.
Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 19 octombrie 2023, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de judecată. Liv Tigerstedt Alena Poláčková Președintele adjunct al grefierului
FIRST SECTION
CASE OF TÓTH v. HUNGARY (Application no. 8324/18) JUDGMENT STRASBOURG 19 October 2023 This judgment is final but it may be subject to editorial revision.
In the case of Tóth v. Hungary, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Committee composed of: Alena Poláčková , President , Péter Paczolay, Gilberto Felici , judges , and Liv Tigerstedt, Deputy Section Registrar, Having regard to: the application (no. 8324/18) against Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 7 February 2018 by a Hungarian national, Mr Krisztián Tóth, born in 1975 and living in Budapest (“the applicant”) who was represented by Mr A. Grád, a lawyer practising in Budapest; the decision to give notice of the application to the Hungarian Government (“the Government”), represented by their Agent, Mr Z. Tallódi, of the Ministry of Justice; the parties’ observations; Having deliberated in private on 26 September 2023, Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
SUBJECT MATTER OF THE CASE
1. The case concerns the applicant’s complaint under Article 8 of the Convention that the Hungarian authorities had failed to enforce decisions in relation to his contact rights with his son.
On 13 May 2009 the Budapest IV and XV District Court dissolved the applicant’s marriage to I. and approved the parties’ agreement about custody rights concerning the couple’s son, Z., born in 2007.
The agreement was modified by the parents and approved by the Pest County Government Authority in 2015 in respect of regular visits and in 2016 in respect of intermittent visits. Under the new terms the applicant was granted contact with Z. every second weekend and for the first half of every school holiday.
On 14 September 2016 the applicant lodged an enforcement request with the Pest County Government Authority since his summer holiday had been interrupted by the child’s mother, in breach of the contact agreement. Subsequently, the applicant could not exercise his contact rights between 26 August 2016 and April 2017. He lodged altogether twelve enforcement requests with the Government Authority and the latter initiated seven sets of enforcement proceedings during this period. It ordered the parties to provide factual information about the exercise of contact rights, but no decision was taken.
On 17 June 2017 the applicant lodged a civil action seeking the amendment of the contact arrangements.
Until September 2018 the applicant regularly appeared for the visits foreseen in the decision on contact rights but was only able to meet the child twice. Apparently, in the mother’s view, the visits were not to take place since Z. did not want to meet his father. In September 2018 the applicant requested I. to inform him when the child was ready to meet him.
On 31 January 2019 the Government Authority fined I. 10,000 Hungarian forints (approximately 25 euros) in respect of the visit of August 2016.
On 12 June 2019 the Buda Surroundings District Court issued an interim ruling gradually extending the applicant’s contact rights for the future. The decision was upheld on appeal by the Budapest Surroundings High Court on 16 July 2019. The applicant was able to meet his son regularly from that point on. On 30 October 2020 the Buda Surroundings District Court rendered its judgment, further extending the applicant’s contact rights. The judgment was upheld by the second-instance court on 3 September 2020.
The applicant complained under Article 8 of the Convention that the domestic authorities had failed to make sufficient efforts to enforce the contact arrangement in respect of his son, in breach of his right to respect for his family life.
THE COURT’S ASSESSMENT
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 8 OF THE CONVENTION
10. The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention or inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
While Article 8 sets out no explicit procedural requirements, the decision-making process involved in measures of interference must be fair and ensure due respect for the interests safeguarded by Article 8 (see Fernández Martínez v. Spain [GC], no. 56030/07, § 147, ECHR 2014 (extracts)). The relevant principles in respect of proceedings concerning a parent’s relationship with his or her child have been summarised in, inter alia, T.C. v. Italy (no. 54032/18, §§ 57-58, 19 May 2022).
The Court considers that the decisive question in the present case is whether or not the Hungarian authorities fulfilled their positive obligation under Article 8 to act swiftly and exercise exceptional diligence to facilitate the enforcement of the contact arrangements set out in the court decisions.
The Court observes that the agreement on the exercise of parental rights concluded between the applicant and I. came into force on 13 May 2009, when the District Court approved it. Various aspects were modified in 2015 and 2016, but from August 2016 the applicant was unable to see Z., since I. refused to cooperate.
The Court also notes that the applicant requested at least twelve times that the Government Authority open enforcement proceedings against I. and the Government Authority initiated proceedings on at least seven occasions. However, the only enforcement proceedings concluded with a final decision were those in respect of a visit of August 2016, more than two years after the proceedings had been opened. In addition, the sole procedural measure the Government Authority appears to have taken was to request further factual information from the parties; no enforcement attempts were made and no other proceedings were finalised by decision. In the light of these circumstances, the Court cannot find that the domestic authorities dealt with the matter promptly.
The Court acknowledges that the difficulties in ensuring the applicant’s contact rights were essentially due to the mother’s opinion that Z. did not want to meet the applicant. Nonetheless, the Court considers that the facts of the case indicated that the financial sanction imposed on I., more than two years after the refused visit, was inadequate to improve the situation at hand and overcome the mother’s failure to cooperate. In any case, no concrete enforcement measure was taken to facilitate the applicant’s contact rights. The domestic authorities did not avail themselves of any other legal avenue to ensure respect of the final judicial decision on the applicant’s visiting rights.
The Court does not lose sight of the fact that the interests of the child are paramount in such cases, requiring the question of contact to be determined primarily with regard to this consideration, rather than to the parents’ own perceived interests. The Court also takes note of the Government’s argument that the meetings had not taken place due to the child’s hostility towards his father.
However, it cannot but note that the domestic authorities at no point considered that it was against the child’s interest to meet his father. Indeed, when issuing their interim measures and final decisions on the amended regulation of parental rights, both court instances found that the applicant’s meetings with his child should gradually be extended. Nonetheless, it does not appear that during the period between 2016 and 2019 the domestic authorities made any effort to re-establish contact gradually or to explore available avenues, through the involvement of social services or otherwise, to maintain the applicant’s ties with his son.
Having regard to the above considerations, the Court concludes that the national authorities did not take all steps which could reasonably be required to enforce the applicant’s contact rights.
The Court therefore finds that there has been a violation of Article 8 of the Convention.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
20. The applicant claimed 10,500 euros (EUR) in respect of non ‑ pecuniary damage and EUR 1,500 euros in respect of costs and expenses incurred before the Court.
The Government contested these claims.
The Court finds that the applicant must have sustained some non ‑ pecuniary damage which is not sufficiently compensated for by the finding of a violation of the Convention. Making its assessment on an equitable basis, it awards him the sum of EUR 6,000 plus any tax that may be chargeable.
Having regard to the documents in its possession, the Court considers it reasonable to award EUR 1,500 in respect of costs and expenses incurred during the proceedings before the Court, plus any tax that may be chargeable to the applicant. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Declares the application admissible; Holds that there has been a violation of Article 8 of the Convention; Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 6,000 (six thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage; (ii) EUR 1,500 (one thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 19 October 2023, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Liv Tigerstedt Alena Poláčková Deputy Registrar President