ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3808/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3808/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 99 din 28 septembrie

2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, s-a admis contestația formulată de reclamanții M.M., M.C.

și M.V. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. București și s-a dispus anularea

deciziei nr. 7593 din 29 ianuarie 2010 emisă de pârâtă, dosarul fiind restituit

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru refacerea raportului

de evaluare.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 396 din 12 octombrie 2005

emis de Instituția Prefectului județului Neamț s-a propus acordarea de despăgubiri

pentru reclamanții M.G., M.M. și M.C. pentru imobilul situat în municipiul Roman,

compus din clădire în suprafață de 85 m.p. și terenul aferent în suprafață de 91,5

m.p., dosarul fiind transmis C.C.S.D. care a desemnat un evaluator pentru stabilirea

cuantumului despăgubirilor și anume pe SC C.E. SA, valoarea imobilului fiind calculată

la suma de 16.000 RON pentru teren și 9.000 RON pentru construcție.

Instanța de fond a considerat

neîntemeiată prima critică adusă raportului de evaluare referitoare la metodologiile

utilizate de expert pentru stabilirea valorii de piață a imobilului pentru care

se solicită despăgubiri, reținând că evaluatorul a precizat în cuprinsul raportului

de evaluare că a avut în vedere standardele internaționale de evaluare, iar reclamanții

nu au indicat în concret ce normative internaționale nu au fost avute în vedere

la întocmirea raportului de evaluare.

În schimb, prima instanță

a considerat întemeiată cea de-a doua critică formulată de reclamanți în sensul

că nu au fost respectate dispozițiile art. 10 alin. (8) și (9) Legea nr. 10/2001,

deoarece evaluatorul a stabilit valoarea de piață a imobilului de la data evaluării,

încălcând astfel principiul stabilit de Legea nr. 247/2005, acela al acordării unor

despăgubiri juste și echitabile în raport cu practica juridică internă și internațională,

principiu care impune a se stabili valoarea reală a imobilului în funcție de caracteristicile

și dotările din momentul preluării de către stat.

În ceea ce privește construcția,

reține prima instanță, evaluatorul a atribuit imobilului un coeficient de uzură

de 95%, ținând cont de vechimea acestuia de 139 de ani la momentul evaluării și

nu vechimea construcției din momentul preluării imobilului de către stat, aceea

de 80 de ani, iar în privința terenului evaluatorul a ales oferta de preț cea mai

scăzută dintre ofertele de preț comparabile expuse și care nu sunt nici în zone

similare.

A concluzionat instanța

de fond că raportul de evaluare nu a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor

legale și nu reflectă valoarea reală a imobilului, nefiind respectat principiul

acordării unei despăgubiri juste și echitabile în raport și de practica C.E.D.O.

referitoare la respectarea garanțiilor instituite prin art. 6 din Convenția Europeană

pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale și prin art. 1 din Protocolul

1 adițional la Convenție, fapt pentru care a considerat necesară refacerea raportului

de evaluare, expertul urmând a ține cont de caracteristicile imobilului la data

preluării de către stat, de valoarea de piață din momentul soluționării notificării,

valoarea obținută urmând a fi actualizată la data plății.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

criticile fiind întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ „instanța

a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut”, respectiv „când hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii”.

A fost invocat și textul

art. 304

1

C. proc. civ, conform căruia instanța poate să examineze cauza

sub toate aspectele, hotărârea recurată neputând fi atacată cu apel, astfel că recursul

nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Criticile formulate de

recurentă subsumate motivelor de casare sau modificare sunt următoarele:

1) instanța de fond a

ignorat faptul că există prevederi speciale privind regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, prevederi cuprinse în

Capitolul V Titlul VII Legea nr. 247/2005 și de la care nu se pot face derogări.

Procedura administrativă

prevăzută de acest act normativ prevede parcurgerea mai multor etape printre care

și cea a evaluării, în speță această etapă fiind parcursă, intimații-reclamanți

formulând și obiecțiuni la care evaluatorul a răspuns prin adresa din 2009, așa

încât, susține recurenta, Decizia nr. 7543/2010 a fost emisă de C.C.S.D. cu respectarea

dispozițiilor legale incidente în cauză.

2) instanța de fond a

reținut și interpretat în mod greșit dispozițiile legale în vigoare referitoare

la faptul că valoarea despăgubirilor se stabilește la data soluționării notificării.

În cadrul procedurii administrative

prevăzute de Legea nr. 10/2001 se stabilește doar dreptul la măsuri reparatorii

iar în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII Legea nr. 247/2005

care este subsecventă celei dintâi, se stabilește cuantumul măsurilor reparatorii,

astfel încât nu se poate face evaluarea la momentul soluționării notificării, ci

la momentul evaluării, în acest sens fiind și prevederile din standardele internaționale

de evaluare - pct. 3.2.3.

3) în mod eronat a reținut

instanța de fond că raportul de evaluare nu respectă dispozițiile legale în vigoare

și Standardele Internaționale de Evaluare.

Potrivit Standardelor

Internaționale de Evaluare, valoarea imobilelor într-un raport de evaluare se stabilește

„la data inspecției”, iar în conformitate cu art. 10 alin. (8) Legea nr. 10/2001

vârsta construcțiilor ca și deprecierea acestora de care s-a ținut seama la evaluare

sunt cele de la data evaluării și nu de la data exproprierii.

În raport de dispozițiile

art. 9 Legea nr. 10/2001, republicată, conform cărora „imobilele preluate în mod

abuziv(…) se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire

și libere de orice sarcini”, evaluatorul a stabilit în mod corect valoarea imobilului

calculând gradul de uzură al imobilului de la data evaluării și nu cel de la data

demolării, astfel cum pretind intimații-reclamanți.

În plus, raportul de evaluare

ce a fost întocmit de către un evaluator ce îndeplinește condițiile prevăzute de

art. 3 lit. d) din Titlul VII Legea nr. 247/2005 a fost comunicat părților, evaluatorul

răspunzând obiecțiunilor formulate de intimații-reclamanți cu privire la evaluare.

4) în mod greșit a apreciat

instanța de fond că raportul de evaluare nu reflectă valoarea reală a imobilului

deoarece evaluarea s-a făcut de către evaluator autorizat, cu pregătire în acest

domeniu, respectându-se dispozițiile art. 3 lit. d) din Titlul VII Legea nr. 247/2005

acesta având în vedere atât Standardele Internaționale de Evaluare cât și legislația

în vigoare - H.G. nr. 2139/1994, acest act normativ stabilind și durata de viață

normală a unei construcții.

5) instanța de fond a

apreciat greșit și faptul că evaluarea terenului nu reflectă valoarea de piață a

acestuia, în speță fiind analizate trei oferte selectate dintr-un număr mai mare

de oferte cu proprietăți similare din alte zone, la care a aplicat corecții, ofertele

analizate având caracteristici asemănătoare cu terenul evaluat.

În plus, susține recurenta,

la evaluarea terenului s-a avut în vedere și suprafața de numai 91,50 m.p. a terenului

care la data evaluării are un preț de piață scăzut deoarece nu mai corespunde normelor

privind edificarea construcțiilor.

6) instanța de fond s-a

pronunțat asupra „actualizării valorii imobilului la data plății”, deși intimații-reclamanți

nu au solicitat acest lucru, iar titlul de despăgubire emis de C.C.S.D. se valorifică

numai în varianta adoptată de legiuitor.

Intimații-reclamanți au

depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței

recurate ca fiind legală și temeinică.

Recursul este fondat și

urmează a fi admis potrivit considerentelor ce urmează.

Într-adevăr, astfel cum

susține recurenta-pârâtă, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 a fost

reglementată o procedură administrativă specială de acordare a despăgubirilor aferente

imobilelor care nu pot fi restituite în natură, fiind constituită C.C.S.D., entitate

investită cu „analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care

se acordă”, potrivit art. 1 alin. (1) Titlul VII din lege.

Procedura administrativă

pentru acordarea despăgubirilor este reglementată de capitolul V Titlul VII Legea

nr. 247/2005 și ea prevede parcurgerea mai multor etape, printre care și etapa evaluării

imobilului, aceasta finalizându-se prin emiterea deciziei reprezentând titlu de

despăgubire de către Comisia Centrală.

În speța dedusă judecății,

a fost parcursă și etapa evaluării imobilului - construcția demolată și teren -

situat în Municipiul Roman, raportul de evaluare întocmit de evaluator, fiind contestat

de intimații-reclamanți care au formulat obiecțiuni și la care au primit răspuns

de la evaluator cu adresa din 2009, aflată la dosarul cauzei, evaluatorul menținându-și

punctul de vedere cu privire la evaluarea făcută.

Cu toate acestea, în cadrul

contestației formulată la instanță împotriva deciziei nr. 7593 din 29 ianuarie 2010

emisă de C.C.S.D., intimații-reclamanți au criticat decizia sub aspectul valorii

stabilite asupra imobilului.

Astfel cum se va arăta

în continuare, instanța de fond a reținut în mod greșit ca fiind întemeiate criticile

intimaților-reclamanți cu privire la evaluarea făcută de evaluator. În primul rând,

astfel cum reține chiar și instanța de fond, au fost avute în vedere Standardele

Internaționale de Evaluare în cuprinsul cărora la pct. 5.2. se definește valoarea

de piață ca fiind „suma estimată pentru care o proprietate ar putea fi schimbată,

la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât într-o tranzacție

cu preț determinat obiectiv, după o activitate de marketing adecvată, în care ambele

părți au acționat în cunoștință de cauză, prudent și fără de constrângere”.

Or, valoarea estimată

prin raportul de evaluare în Dosarul nr. 4596/CC este valoarea de piață, evaluarea

având la bază și documentele existente în dosarul respectiv transmis de Prefectura

județului Neamț către Secretariatul Comisiei Centrale.

Cât privește momentul

stabilirii valorii de piață a imobilului, trebuie precizat că instanța de fond a

apreciat în mod greșit că aceasta se raportează la momentul soluționării notificării

și nu cel de la data evaluării.

Aceleași Standarde Internaționale

de Evaluare - pct. 3.2.2. - aduc lămuriri cu privire la data evaluării și anume

„valoarea de piață estimată este specifică unui moment, unei date precise (…). Valoarea

estimată va reflecta starea și circumstanțele pieței la data evaluării și nu la

o dată anterioară sau ulterioară”.

De altfel, în cadrul procedurii

administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, când se soluționează și notificarea,

se stabilește doar dreptul la măsuri reparatorii și abia ulterior, în cadrul procedurii

administrative prevăzute de Titlul VII Legea nr. 247/2005 se stabilește cuantumul

măsurilor reparatorii.

Potrivit Standardelor

Internaționale de Evaluare, valoarea imobilelor într-un raport de evaluare se stabilește

la data inspecției, dată care coincide cu data constatărilor făcute asupra imobilului

și a evaluării și în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului.

O altă critică adusă sentinței

se referă la interpretarea greșită pe care o dă instanța de fond modului de stabilire

a gradului de uzură la construcția preluată în mod abuziv, instanța apreciind în

mod eronat că la stabilirea gradului de uzură trebuie să se aibă în vedere vechimea

construcției din momentul preluării imobilului de către stat - respectiv 80 de ani.

Potrivit prevederilor

art. 10 alin. (8) Legea nr. 10/2001, „valoarea corespunzătoare construcțiilor preluate

în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării

notificării (evaluării) stabilită potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare

în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului”.

Rezultă astfel că la evaluarea

făcută s-au avut în vedere aceste dispoziții legale, vârsta construcțiilor ca și

deprecierea de care s-a ținut seama la evaluare fiind cele de la data evaluării

și nu de la data exproprierii.

Așa cum rezultă din raportul

de evaluare întocmit, evaluatorul a ținut seama, pe lângă inspecția la fața locului

și de informațiile cuprinse în dosarul de evaluare privind dotările și caracteristicile

imobilului, fiind vorba de un imobil construit în 1870, cu o suprafață de 85 m.p.,

cu un singur nivel și o suprafață de 91,50 m.p. teren.

Pe de altă parte, trebuie

respectat și principiul prevalenței restituirii în natură a imobilelor preluate

în mod abuziv.

Cu alte cuvinte, dacă

potrivit art. 9 Legea nr. 10/2001, republicată „imobilele preluate în mod abuziv

(…) se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire

și libere de orice sarcini”, pentru similitudine de tratament se consideră că și

în situația imobilelor demolate, evaluarea trebuie făcută luând în calcul indici

de corecție corespunzători uzurii actuale a imobilului.

Dacă s-ar proceda altfel,

s-ar ajunge la o discriminare gravă între cei care primesc imobilul în natură în

starea în care se află la data restituirii și cei care primesc măsuri reparatorii

pentru imobilele demolate.

Deci și din acest punct

de vedere, contrar celor reținute de instanța de fond, raportul de evaluare respectă

dispozițiile legale în vigoare și Standardelor Internaționale de Evaluare.

Criticile formulate de

recurentă vizând susținerile greșite ale instanței de fond cu privire la evaluarea

terenului sunt și ele întemeiate.

Este adevărat că ofertele

comparabile expuse de expert nu sunt din aceeași zonă cu terenul în litigiu, ci

din zone similare din alte localități, însă trebuie observat că evaluatorul a dat

explicații de ce a recurs la o astfel de situație și anume faptul că în zona terenului

de evaluat nu au fost identificate terenuri oferite la vânzare, astfel că a fost

nevoit să aleagă 3 oferte sau tranzacții cu proprietăți similare din alte zone la

care a aplicat corecții, în final ajungând la valoarea apreciată prin comparație.

A apreciat evaluatorul

la evaluarea terenului și faptul că suprafața terenului este de doar 91,50 m.p.,

la data evaluării acesta având un preț de piață scăzut deoarece nu mai corespunde

normelor privind edificarea construcțiilor.

Cât timp nici intimații-reclamanți

nu au depus diligențe în sensul de a prezenta evaluatorului oferte ale unor proprietăți

similare imobilului situat în zona respectivă, nu-i poate fi imputată evaluatorului

lipsa unor astfel de diligențe.

Așadar, criticile formulate

de intimații-reclamanți în ce privește raportul de evaluare, însușite de către instanța

de fond, sunt neîntemeiate, raportul de evaluare fiind întocmit de către un evaluator

autorizat, cu pregătire în acest domeniu și cu respectarea dispozițiilor legale

în materie și a Standardelor Internaționale de Evaluare.

Ca o consecință, și decizia

reprezentând titlu de despăgubire, emisă de C.C.S.D., în baza acestui raport de

evaluare, este legală și temeinică, astfel încât în mod greșit instanța de fond

a anulat această decizie și a dispus refacerea raportului de evaluare.

Cât privește ultima critică

adusă sentinței, aceea referitoare la actualizarea la data plății a valorii ce se

va stabili în urma unei noi evaluări, apreciază instanța de control judiciar că

este inutil a mai fi analizată, de vreme ce a considerat greșită soluția instanței

de fond cu privire la refacerea raportului de evaluare.

Pentru toate aceste considerente,

constatând că recursul formulat de pârâtă este fondat, în baza art. 312 C.

proc. civ acesta va fi admis iar sentința instanței de fond modificată în sensul

respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamanții M.M., M.C. și M.V.

(moștenitoarea lui M.G.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 99 din 28 septembrie 2010 a Curții de

Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge

acțiunea formulată de reclamanții M.M., M.C. și M.V., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie

2011.