CtEDO 21.12.2006 Auto

CASE OF KOCAK AND OTHERS v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
21.12.2006
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF KOCAK AND OTHERS v. TURKEY (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

CAUZA DE COÇAK ȘI ALȚII v. TURKIE (Aplicații nr. 23720/02, 23735/02 și 23736/02) CAUZUL DE JUSTIZARE STRASBOURG 21 decembrie 2006 FINAL 21/03/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supus unei revizuiri editoriale. În cazul Koçak și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: B.M. Zupančič, Președintele, R. Türmen, C. Bîrsan, V. Zagrebelsky, E. Myjer, David Thór Björgvinsson, Dna I. Ziemele, judecători, și dl Registrator al Secțiunii Berger, care a deliberat în privat la 30 noiembrie 2006, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: Cazul a apărut în trei cereri (n. 23720/02, 23735/02 și 23736/02) împotriva Republicii Turciei depuse Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de trei resortisanți turci, dl Turgut Koçak, dl Hasan Yavaș și dl Necmi Özyurda, la 24 mai 2002. Reclamanții au fost reprezentați de dl M.A. Keleș, dl S. Kozağaçlı, dl E. Olkun, dna N. B. Vangölü și dl K. Arslan, avocați care practică în Ankara. Guvernul turc („Guvernul”) nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. La 3 iulie 2003, Curtea a aderat la cereri, hotărând, de asemenea, să le declare parțial inadmisibil și să comunice guvernului plângerea privind necomunicarea avizului scris al principalului procuror public de la Curtea de Casație. Într-o scrisoare din 24 iunie 2005, Curtea a informat părțile că, în conformitate cu art. 29 §§ § 1 și 3 din Convenție, va decide atât asupra admisibilității, cât și asupra meritelor cererii. Reclamanții s-au născut în 1949, 1960 și, respectiv, 1964 și își îndeplineau condamnarea la închisoarea Antalya la momentul cererilor la Curte. La momentul evenimentelor, primul reclamant a fost Secretarul General și ceilalți reclamanți au fost membrii consiliului de administrație al Partidului Socialist Lucrătorilor Turci (Türkiye Sosyalist İși Partisi) La 12 decembrie 2000, o demonstrație privind înființarea închisorilor de tip F a devenit violentă. În aceeași zi, poliția, în conformitate cu un mandat de percheziție emis de o Curte de Securitate de Stat, a căutat clădirea Partidului și a găsit o serie de documente și materiale. La 19 decembrie 2000, reclamanții au fost reținuți în custodie. La 9 ianuarie 2001, procurorul de la Curtea de Securitate de Stat din Ankara a depus o acuzație acuzând reclamanții de asistență și acuzarea unei organizații ilegale și a solicitat să fie condamnați și condamnați în temeiul articolului 169 din Codul Penal și al articolului 5 din Legea nr. 3713. 10. În cursul procedurii, reclamanții au susținut că materialele găsite în timpul căutării ar fi putut fi plasate acolo de oricine din moment ce oricine ar fi putut intra în clădire. Ei au subliniat că, în ziua căutării, a existat o demonstrație violentă în timpul cărora ușile și ferestrele clădirii Partidului au fost rupt. 11. La 15 mai 2001, Curtea de Securitate de Stat din Ankara, referindu-se la documentele și materialele confiscate în clădirea Partidului, a condamnat reclamanții ca fiind acuzați și condamnați la trei ani și nouă luni de închisoare. Curtea le-a interzis mai mult serviciul public timp de trei ani. 12. Reclamanții au apelat la Curtea de Casație. 13. La o dată neespecificată, procurorul principal a prezentat avizul său scris Curții de Casație. Acest aviz nu a fost comunicat reclamanților. 14. La 26 noiembrie 2001, Curtea de Casație a avut o audiere și a susținut hotărârea instanței de primă instanță. Această hotărâre a fost pronunțată, în absența reclamanților și a reprezentanților acestora, la noiembrie 2001. 15. La 20 august 2003, reclamanții au fost eliberați din închisoare. II. DREPTUL DIN DIRECȚIE ȘI PRATICE DOMESTIC RELEVANT 16. Legea și practicile interne relevante în vigoare la momentul material sunt descrise în Hotărârea Göç c. Turcia ([GC], nr. 36590/97, § 34, CEDO 2002 V). 17. La 2 ianuarie 2003, art. 316 din Codul de Procedură Penală a fost modificat pentru a prevedea ca avizul scris al principalului procuror public de la Curtea de Casație să fie notificat părților. Reclamanții se plângea că opinia scrisă a principalului procuror public de la Curtea de Casație nu a fost niciodată acordată, privand-le astfel de posibilitatea de a-și prezenta contraargumentele. Reclamanții se bazează pe art. 6 § 3 litera (b) din Convenție. 19. Curtea consideră că această plângere ar trebui examinată din punctul de vedere al articolului 6 § 1, care, în măsura în care este cazul, prevede: „În determinarea unei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere corectă ... de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege.” Admisibilitatea 20. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Guvernul a susținut, în special, că reclamanții au posibilitatea de a-și prezenta contraargumentele, deoarece avizul scris al principalului procuror public a fost citit în timpul ședinței în fața Curții de Casație. 22. Reclamanții au menținut acuzațiile lor. 23. Curtea constată că a examinat deja aceeași plângere în trecut și a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 (a se vedea, în special, Göç , citat mai sus, § 58; Abdullah Aydın c. Turcia (n. , nr. 63739/00, § 30, 10 noiembrie 2005; și Ayçoban și alții Turcia , nr. 42208/02, 43491/02 și 43495/02, 22 decembrie 2005). 24. Curtea a examinat cazul în cauză și nu constată nicio circumstanță specifică care să o impună să se îndepărteze de concluziile sale în cazurile menționate anterior. 25. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 26. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 27. Reclamanții au solicitat, în total, 600.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și moral. Ei au susținut că, ca urmare a atacului poliției și a membrilor unui partid de dreapta, ferestrele clădirii Partidului și mobila conținută în ea au fost distruse. Ei au susținut că nu au putut lucra în timpul procedurii penale și în timpul închisoarei. În cele din urmă, au susținut că, ca urmare a procesului, au fost privați de dreptul lor de vot și de a fi aleși. 28. Guvernul a contestat aceste afirmații. 29. În ceea ce privește presupusele prejudiciu material suportate de reclamanții, Curtea constată că unele dintre afirmațiile lor nu dispun de nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale solicitate. Curtea consideră, de asemenea, că constatarea unei încălcări constituie, în sine, o compensare suficientă pentru orice prejudiciu moral suferite de reclamanții (a se vedea mutatis mutandis Parsil c. Turcia , nr. 39465/98 § 38, 26 aprilie 2005 ) și Ayçoban și alții , citate mai sus § 32 ). Costuri și cheltuieli 31. Reclamanții, care se bazează pe taxa convenită cu reprezentanții lor, au solicitat, de asemenea, 7.500.000.000 de lire turce (TRL) (aproximativ 4.598) în ceea ce privește costurile și cheltuielile. 32. Guvernul a contestat suma. 33. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea, în comun, a sumei de 1000 EUR sub acest cap. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL DECIZIE UNANIMOUS DECLARĂ restul cererilor admisibile; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1000 EUR (1 mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în lira turcă nouă la rata aplicabilă în ziua de decontare, plus orice impozit care poate fi imputabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție. Președintele grefierului Vincent Berger Boštjan M. Zupančič

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2007-07-17
0,96
CASE OF ZEREY AND OTHERS v. TURKEY
SECOND SECTION CASE OF ZEREY AND OTHERS v. TURKEY (Applications nos. 33412/02, 30229/02 and 30263/02) JUDGMENT STRASBOURG 17 July 2007 FINAL 17/10/2007 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Co
CtEDO 2005-01-25
0,95
CASE OF ÇAKMAK AND OTHERS v. TURKEY
SECOND SECTION CASE OF ÇAKMAK AND OTHERS v. TURKEY (Application no. 53672/00) JUDGMENT STRASBOURG 25 January 2005 FINAL 25/04/2005 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be s
CtEDO 2006-04-11
0,95
CASE OF ERÇIKDI AND OTHERS v. TURKEY
FOURTH SECTION CASE OF ERÇIKDI AND OTHERS v. TURKEY (Application no. 52782/99) JUDGMENT STRASBOURG 11 April 2006 FINAL 11/07/2006 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be su
CtEDO 2006-06-22
0,95
CASE OF GÖKÇE AND DEMIREL v. TURKEY
THIRD SECTION CASE OF GÖKÇE AND DEMİREL v. TURKEY (Application no. 51839/99) JUDGMENT STRASBOURG 22 June 2006 FINAL 22/09/2006 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subje
CtEDO 2005-12-22
0,95
CASE OF AYÇOBAN AND OTHERS v. TURKEY
THIRD SECTION CASE OF AYÇOBAN AND OTHERS v. TURKEY (Applications nos. 42208/02, 43491/02 and 43495/02) JUDGMENT STRASBOURG 22 December 2005 FINAL 22/03/2006 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of t
Sursă