ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3534/2011

Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 06 martie 2009 reclamanta B.G.F. a chemat în judecată pârâții Municipiul București, prin Primarul General și Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent, Ministerul Finanțelor Publice), solicitând obligarea acestora la plata sumei de 500.000 RON, reprezentând prețul de piață al apartamentului nr. 5 situat în imobilul din București, strada C., ce a fost restituit proprietarului inițial. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în calitate de cumpărător, a încheiat cu C.-D.-D., în calitate de vânzători, contractul din 20 ianuarie 1997 având ca obiect vânzarea-cumpărarea apartamentului nr. 5 situat în imobilul din București, strada C. A mai susținut reclamanta că a fost de bună credință la cumpărarea imobilului, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Prin sentința civilă nr. 8216 din 25 mai 2007 a Judecătoriei sector 1 București, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de F.L. și D.V. în contradictoriu cu chiriașa cumpărătoare - reclamanta din prezenta cauză. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1337, 1344 C. civ., art. 50 și 50 1 din Legea nr. 10/2001 republicată și modificată prin Legea nr. 1/2009, titlul I al Convenției Europene a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul adițional la Convenție. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 226 din 22 februarie 2010, a respins acțiunea formulată împotriva pârâtului Municipiul București prin Primarul General, pentru lipsa calității procesual pasive și a admis în parte acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice, obligând acest pârât să plătească reclamantei suma de 149.209 euro, echivalent în lei la data plății efective.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut următoarele considerente: Potrivit art. 50 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009, calitate procesual pasivă în astfel de cauze - privind restituirea prețului actualizat către chiriașii cumpărători o are Ministerul Finanțelor Publice și nu Municipiul București, prin Primar General. Reclamanta a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, dobândit în baza contractului din 20 ianuarie 1997, în urma pronunțării sentinței civile nr. 8216 din 25 mai 2007 a Judecătoriei sectorului 1 București, prin care a fost admisă cererea de revendicare formulată de reclamanții F.L. și D.V. în contradictoriu cu B.G.F.

și Municipiul București prin Primar General. Această sentință a rămas irevocabilă prin pronunțarea deciziei civile nr. 57R din 05 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Așadar, Tribunalul a constatat că reclamanta se află în situația cumpărătorului în baza Legii nr. 112/1995, care a pierdut proprietatea imobilului cumpărat în urma pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, deși contractul său de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Împotriva sentinței Tribunalului, în termen legal a formulat apel pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în reprezentarea Statului Român.

Prin decizia nr. 410 A din 30 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reținând în motivarea soluției sale următoarele considerente: Potrivit art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009: „(2) Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru.

(2 1 ) Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru. (3) Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2 1 ) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Din examinarea acestor dispoziții legale, rezultă că în mod corect, instanța de fond a reținut că textul de lege invocat mai sus este incident și în situația în care contractul încheiat de foștii chiriași nu a fost anulat, ci numai în urma comparării de titluri a fost considerat mai puțin preferabil.

Tocmai de aceea norma juridică nu face referire la „anularea” acestor contracte, ci la „desființarea” lor, ceea ce include orice situație care le lipsește de efecte juridice. Nu există nici o rațiune care să justifice o diferență de tratament sub aspectul persoanei care trebuie să răspundă juridic pentru pierderea dreptului de proprietate de către cumpărători, între ipoteza în care contractul a fost anulat, în raport de cea în care contractul nu a fost anulat. Mai mult, Curtea a avut în vedere că vânzătorul nu a făcut decât să respecte o obligație legală, nefiind echitabil ca răspunderea să revină celui care și-a îndeplinit o obligație legală, cu atât mai mult cu cât contractul nu a fost anulat, presupunându-se că dispozițiile legale privitoare la vânzare au fost respectate întocmai de către vânzător.

Curtea a apreciat că prin dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 a fost reglementat cu caracter de normă specială, dreptul chiriașilor - ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea sau eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate - la restituirea despăgubirilor de la Ministerul Finanțelor Publice, motiv pentru care în astfel de situații, este atrasă incidența normei speciale, fiind exclusă astfel de la aplicare - potrivit regulii general acceptate specialia generalibus derogant - norma generală, în speță, dreptul comun privind răspunderea exclusivă a vânzătorului pentru evicțiune.

Prin urmare, în temeiul art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 cel chemat să răspundă în calitate de pârât, pentru despăgubirile reprezentând prețul de cumpărare actualizat sau, după caz, prețul de piață al imobilului (neincluzând valoarea îmbunătățirilor determinate de cheltuielilor necesare și utile), este pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reluând în mare parte criticile formulate prin cererea de apel, recurentul arată că înțelege să reitereze excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că, potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita și nici dăuna unui terț. Or, Ministerul Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre reclamantă și Primăria Municipiului București, prin mandatarul său, este terț față de acesta, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate de Primăria Municipiului București.

Nici dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 nu sunt de natură să determine introducerea în prezenta cauză a Ministerului Finanțelor Publice și să acorde calitate procesuală acestei instituții, cât timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului. Deposedarea reclamantei de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț. Această tulburare de drept este de natură să angajeze răspunderea contractuală, pentru evicțiune totală a vânzătorului, respectiv a Primăriei Municipiului București. Mai arată recurentul că nici în urma modificărilor aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 1/2009, nu are calitate procesual pasivă, întrucât nu există o sentință definitivă și irevocabilă în ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă și Primăria Municipiului București.

În situația de față, dispozițiile Legii nr. 10/2001 reglementează în mod expres situația în care Ministerul Finanțelor Publice poate fi obligat la restituirea prețului actualizat la valoarea de piață plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și anume în ipoteza în care aceste contracte au fost anulate irevocabil. Or, instanța de fond, în momentul în care a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta B.G. și a dispus obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata prețului actualizat la valoarea de piață a imobilului, a încălcat aceste dispoziții legale, întrucât legiuitorul a reglementat în mod expres și limitativ această ipoteză, iar instanța, prin pronunțarea acestei hotărâri, a adăugat la lege, încălcând și dispozițiile art. 1344 C. civ.

În subsidiar, în măsura în care se va respinge această excepție, pe fondul cauzei, recurentul a solicitat admiterea recursului și respingerea cererii de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată, având în vedere că, potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, pentru a se acorda despăgubiri la valoarea de piață, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții: prima condiție este ca aceste contracte să fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar cea de-a doua condiție este ca ele să fi fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. În speță, condiția referitoare la desființarea contractului de vânzare-cumpărare nu este îndeplinită, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada că acest contract de vânzare-cumpărare ar fi fost desființat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.

Astfel, recurentul apreciază că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, prin urmare, Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat la restituirea prețului, actualizat la valoarea de piață, achitat de către reclamantă, în baza contractului de vânzare-cumpărare. Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, cu consecința respingerii cererii de chemare în garanție ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: Recursul aduce în dezbatere în primul rând, problema calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, motivându-se, cu referire la dispozițiile art. 1337 și 1341 C. civ., faptul că răspunderea pentru evicțiune se angajează în sarcina vânzătorului care, în speță, este Primăria Municipiului București, în timp ce recurentul are calitatea de terț față de actul juridic al înstrăinării. Critica este nefondată întrucât se întemeiază pe dispozițiile dreptului comun referitoare la răspunderea pentru evicțiune or, materia este reglementată de legea specială.

Astfel, art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că „restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice”. Este tocmai temeiul juridic a cărui aplicare, în mod corect a făcut-o instanța de apel, tranșând problema raportului dintre norma generală și cea specială. Așa fiind, se constată legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, acesta fiind titularul obligației în raportul juridic dedus judecății, în ce privește cererea de obligare la plata prețului de piață al imobilului.

Susținerea recurentului vizând faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 50 1 C. proc. civ. este de asemenea nefondată, pentru următoarele argumente: Din interpretarea dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 1/2009, rezultă distincția între prețul actualizat și prețul de piață al imobilului, ce se cuvine persoanelor interesate și această distincție funcționează, în raport de modalitatea în care cumpărătorul unui imobil, în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, a pierdut bunul imobil, fie prin desființarea contractului de vânzare-cumpărare, încheiat cu rea-credință, ca o consecință a admiterii acțiunii în nulitate sau prin admiterea acțiunii în revendicare, prin compararea titlurilor, ipoteză ce presupune, prin definiție, existența unor titluri valabile de proprietate.

Art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, introdus prin Legea nr. 1/2009 prevede că: „proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare; valoarea despăgubirilor, se stabilește prin expertiză”.

Astfel, ipotezele avute în vedere de dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 sunt diferite de cele cuprinse în art. 50 1 și se exclud reciproc pentru că, în timp ce art. 50 are în vedere restituirea prețului actualizat în cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, dispozițiile art. 50 1 dimpotrivă, se referă la restituirea prețului de piață al imobilelor în situația contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Prin art. 8 din Legea nr. 1/2009, la art. 20 din Legea nr. 10/2001, s-a introdus alin. (2 1 ), potrivit cărora „În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, chiriașii care au cumpărat cu bună credință imobilele în care locuiau și ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile ( …)”. Așa fiind, este evident că, în înțelesul Legii nr. 1/2009, prin „desființare” nu se înțelege doar situația când contractul de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost anulat, ci și cea a admiterii unei acțiuni în revendicare.

Față de împrejurarea că în fazele procesuale anterioare nu s-a reținut că, în speță, contractul ar fi fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, este evidentă concluzia că, menținându-se valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, cu respectarea condițiilor acestei legi, se impune acordarea valorii de piață a imobilului.

Întrucât prin sentința civilă nr. 8216 din 25 mai 2007 a Judecătoriei sectorului 1 București, s-a admis acțiunea în revendicare prin comparare de titluri formulată de foștii proprietari împotriva cumpărătoarei în temeiul Legii nr. 112/1995 - reclamanta din prezenta cauză - cu privire la imobilul litigios, contractul de vânzare-cumpărare care a reprezentat titlul de proprietate al reclamantei nu a fost desființat, însă aceasta a pierdut dreptul de a exercita atributele specifice dreptului de proprietate asupra bunului, fiind obligată a ceda, în favoarea foștilor proprietari, deplina proprietate și liniștita posesie a imobilului.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că reclamanta se încadrează în ipoteza reglementată de art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, respectiv cea a admiterii acțiunii în revendicare formulate de foștii proprietari și menținerea valabilității contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, astfel că, are dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului. Pentru considerentele arătate, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva deciziei nr. 410 A din 30 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2011.