CtEDO 21.12.2006 Auto

CASE OF NOSE v. SLOVENIA

RESPONDENT
SVN
HOTĂRÂRE
21.12.2006
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF NOSE v. SLOVENIA (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

HOTĂRÂREA CAUZĂ DE NOSE v. SLOVENIA (Declarația nr. 21675/02) JUDGMENT STRASBOURG 21 decembrie 2006 FINAL 21/03/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Nose v. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: C. Bîrsan, președinte, B.M. Zupančič, V. Zagrebelsky, A. Gyulumyan, David Thór Björgvinsson, I. Ziemele, Dna I. Berro-Lefèvre, judecători, și dl V. Berger, grefierul secțiunii, deliberat în privat la 30 noiembrie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a apărut într-o cerere (nr. 21675/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dl Jožef Nose („reclamantul”), la 22 mai 2002. Începând cu 11 iulie 2006, reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 14 decembrie 2005, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa măsurilor în acest sens către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea acesteia. FACTE Reclamantul s-a născut în 1953 și trăiește în Kamnik. La începutul anilor 1990, reclamantul a înființat o companie numită Hipec d.o.o., care a cumpărat un magazin în Domžale, Slovenia. La 25 noiembrie 1993 a izbucnit un incendiu în clădirea unde se afla magazinul. Locația magazinului și conținutul acestora au fost distruse. La 18 august 1995, reclamantul și Hipec au instituit proceduri civile în tribunalul districtului Ljubljana (Okrožno sodišče v Ljubljani ) împotriva a cinci companii care au construit sediul în care reclamantul a avut magazinul său și a fost responsabil pentru întreținerea clădirii. Ei au solicitat daune în valoare de 160.770.941,20 tolari (aproximativ 670.000 euro) pentru distrugerea cauzată de incendiu. Nici una dintre cele treisprezece audieri care au avut loc între 14 februarie 1996 și 20 septembrie 2000 nu a fost suspendată la cererea reclamantului. La audieri, instanța a auzit șapte martori. Între 23 februarie 1996 și 14 iunie 2000, reclamantul a depus 14 de cereri anterioare scrise și/sau aduse dovezi. El a retras reclamațiile împotriva a doi dintre respondenți. În acest timp, respondenții au depus douăzeci și șapte de cereri scrise. În acest timp, reclamantul a solicitat șapte solicitări de stabilire a unei date pentru o audiere sau ca instanța să continue să examineze cazul. În cursul procedurii, instanța a desemnat un expert în siguranța incendiului. Întrucât expertul desemnat inițial s-a mutat la o adresă necunoscută, un nou expert a fost desemnat. Curtea a auzit, de asemenea, expertul desemnat și i-a cerut să prezinte două amendamente la opinia sa. În ultima ședință, instanța a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, respingând cererea reclamantului, a fost depusă în fața reclamantului la 22 noiembrie 2000. La 28 noiembrie 2000, reclamantul a interzis Tribunalul Superior din Ljubljana (Višje sodišče/Ljubljani La 21 august 2001, compania reclamantului Hipec d.o.o. a încetat să existe și a fost eliminată din Registrul întreprinderilor. La 12 iulie 2002, instanța a permis recursul în parte, a anulat o parte din hotărârea instanței de primă instanță și a remis cauzele pentru o examinare proaspătă. La 22 ianuarie 2003, Curtea de District de Ljubljana a avut o audiere în cadrul procedurii pe cale de așteptare împotriva a trei respondenți. Între 22 ianuarie 2003 și 18 noiembrie 2005, reclamantul a depus nouă cereri anterioare scrise și/sau dovezi aduse. Respondenții au depus șapte cereri preliminare. El a formulat, de asemenea, o cerere de tratament prioritar al cazului său, care a fost susținută. Nici una dintre șapte audieri care au avut loc între 19 martie 2003 și 18 ianuarie 2006 a fost suspendată la cererea reclamantului. În cursul procedurii, instanța a desemnat un expert în siguranța incendiului. Curtea a solicitat, de asemenea, un aviz suplimentar de la expertul desemnat. Curtea a numit, de asemenea, un expert financiar, care a fost respins la cererea reclamantului, deoarece expertul a participat la ancheta penală după arderea clădirii în cauză. Curtea a desemnat un nou expert financiar. În ultima audiere, instanța a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, respingând cererea reclamantului, a fost transmisă reclamantului la 16 februarie 2006. 10. La 23 februarie 2006, reclamantul a recurs la Curtea Superioră Ljubljana. Acțiunea este încă în așteptare. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 AL CONVENȚIEIUNEI 11. Reclamantul s-a plâns de lungimea excesivă a procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care spune după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 12. În principiu, reclamantul s-a mai plâns că căile de recurs disponibile pentru procedurile judiciare excesive în Slovenia nu au fost eficiente. art. 13 din Convenție se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 15. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda (a se vedea Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001 și Lukenda c. Slovenia) , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește constatările sale din Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența administrației justiției. 16. În ceea ce privește cazul instant, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 17. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 18 august 1995, în ziua în care reclamantul a instituit o procedură cu Curtea de District a Ljubljana, și nu s-a încheiat încă. Perioada relevantă a durat astfel peste unsprezece ani și trei luni pentru două nivele de competență. Din cauza unui mandat, au fost implicate patru cazuri. 19. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 20. În primul rând, Curtea, care observă toate circumstanțele prezentei cauze, constată că procedurile încurcate sunt oarecum complexe. 21. În continuare, Curtea observă că instanța de primă instanță a avut loc în totalul douăzeci și unu audieri. Chiar și așa, au avut loc unele întârzieri remarcabile în cadrul procedurii. De exemplu, aproape un an și trei luni au trecut între audierea a opt și a noua; și peste un an și șase luni între audierea a 19-a și a douăzecea. 22. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „tempo rațional”; în consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței în temeiul articolului 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul legislației interne, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 25. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă legea internă a Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 26. Reclamantul a solicitat 25.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 27. Guvernul a contestat cererea. 28. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Hotărând în mod echitabil, acesta îi acordă 2,400 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 29. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 4000 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 30. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea constată că reclamantul a avut reprezentare juridică doar în timpul unei părți ale procedurii. Tribunalul constată, de asemenea, că avocații reclamantului, care au reprezentat, de asemenea, reclamantul din Lukenda (citat mai sus), au depus aproape 400 de persoane. Cererea care, în afară de fapte, este în esență la fel ca aceasta. Prin urmare, în acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului sumei de 600 EUR pentru acțiunea în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2 400 EUR (2 mii patru sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 600 EUR (sex sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 21 decembrie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Corneliu Bîrsan Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă