CtEDO 21.12.2006 Auto

CASE OF MARIČ v. SLOVENIA

RESPONDENT
SVN
HOTĂRÂRE
21.12.2006
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF MARIČ v. SLOVENIA (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DE MARIČ c. SLOVENIA (Declarația nr. 35489/02) HOTĂRÂREA STASBOURG 21 decembrie 2006 FINAL 21/03/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Marič c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de Camera compusă din: C. Bîrsan, Președintele, B.M. Zupančič, V. Zagrebelsky, A. Gyulumyan, David Thór Björgvinsson, I. Ziemele, I. Berro-Lefèvre, judecători, și dl V. Berger, deliberat în privat la 30 noiembrie 2006, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 35489/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național sloven, dl Marjan Marič („reclamantul”), la 19 septembrie 2002. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 20 septembrie 2005, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa de remedii în acest sens în favoarea Guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea acesteia. FACTE Reclamantul s-a născut în 1974 și trăiește în Celje. În 1992, reclamantul a fost în curs de formare militară ca conscript. La 6 noiembrie 1992 a fost rănit în timpul jocului de fotbal. La 3 noiembrie 1995, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva Republicii Sloveniei, Ministerul Apărării („ Ministerul”) la Curtea de District Celje (Okrožno sodišče/ Celju ) cererea de daune în valoare de 4256.002 tolari sloveni (aproximativ 17.760 euro) pentru rănile suferite. La 13 februarie 1997, judecătorul care prezidează cazul a fost numit Curtea Superioră Celje (Višje sodišče/ Celju ) și cazul a fost transferat la un nou judecător. La 30 septembrie 1997, reclamantul a solicitat să fie stabilită o dată pentru o audiere. La 15 decembrie 1997 și 14 ianuarie 1998, instanța a desfășurat audieri. La 15 ianuarie 1998, reclamantul a depus depuneri anterioare scrise și dovezi aduse. La 4 februarie și 5 iunie 1998, instanța a desfășurat audieri. ultimă audiere a fost suspendată deoarece mama reclamantului, care a fost convocată la instanță pentru a fi auzită ca martor, nu a apărut. La 3 iulie 1998, Curtea a desfășurat o ședință și a emis o hotărâre cu privire la fondul său și a constatat că Ministerul este responsabil pentru leziunile suferite în accident. Hotărârea a fost judecată la 30 decembrie 1998. Ministerul a apelat la Curtea Superioră Celje. La 15 septembrie 1999, Curtea a respins recursul. Hotărârea a fost judecată la 30 septembrie 1999. Între timp, Curtea de District Celje a continuat procedurile privind daunele. La 13 octombrie 1999, Curtea a desfășurat o audiere și a hotărât să numească un expert medical. La 27 septembrie 2000, Curtea a desfășurat o audiere și a desemnat un expert medical. La 13 noiembrie 2000, expertul desemnat a emis avizul. La 21 noiembrie 2000, reclamantul a prezentat cereri scrise preliminare și a sporit cererea. La 1 decembrie 2000, Curtea a desfășurat o ședință și a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, în susținerea cererii de daune în parte, a fost depusă reclamantului la 19 martie 2001. 11. La 28 martie 2001, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Celje. La 4 iulie 2002, Curtea a respins ambele recursuri, hotărârea a fost condamnată la 28 august 2002. 12. La 10 septembrie 2002, reclamantul a depus un recurs la punctele de drept la Curtea Supremă (Vrhovno sodišče ). Ministerul a interzis apelul încrucișat. La 23 octombrie 2003 a respins ambele apeluri. Hotărârea a fost conferită reclamantului la 26 noiembrie 2003. ARTICOLUL 6 § 1 ARTICOLUL 1 ȘI 13 AL CONVENȚIEII 13. Reclamantul se plângea de durata excesivă a procedurii. El se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, care se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 14. În principiu, reclamantul s-a mai plâns că căile de recurs disponibile pentru procedurile judiciare excesive în Slovenia nu au fost eficiente. art. 13 din Convenție se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda (a se vedea Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001 și Lukenda c. Slovenia) , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește constatările sale din Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența administrației justiției. 18. În ceea ce privește cazul instant, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 19. În ceea ce privește aplicabilitatea articolului 6, Curtea reamintește că litigiile dintre autoritățile administrative și angajații care ocupă posturi care implică participarea la exercitarea competențelor conferite de dreptul public nu atrag aplicarea articolului 6 § 1. Cu toate acestea, având în vedere faptul că în momentul în care reclamantul a suferit leziunile, el a fost un conscript, Curtea consideră că nu a fost titular de un post de „schimbare a unei porții a puterii suverane a statului” (a se vedea, un contrario Pellegrin v. France [GC], nr. 28541/95, § 67, ECHR 1999-VII și Goršek v. Slovenia , nr. 75813/01, 30 martie 2006). Această dispoziție este, în consecință, aplicabilă în acest caz. 20. Curtea remarcă în continuare că cererea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Noiembrie 1995, în ziua în care reclamantul a încheiat o procedură cu Curtea de District Celje și s-a încheiat la 26 noiembrie 2003, în ziua în care hotărârea Curții Supreme a fost judecată asupra reclamantului. Prin urmare, a durat aproape opt ani și o lună pentru trei niveluri de competență. În total, deciziile au fost pronunțate în șase cazuri. 22. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 23. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că, în cazul instantanei, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional”. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 § 1. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței în temeiul articolului 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). Prin urmare, Curtea consideră că în acest caz s-a constatat o încălcare a art. 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul dreptului intern, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 26. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 27. Reclamantul a solicitat 15.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale.28. Guvernul a contestat cererea.29. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suportat prejudiciu moral. Hotărând în mod echitabil, acesta îi acordă 1.200 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 30. De asemenea, reclamantul a solicitat aproximativ 1.340 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 31. Guvernul susține că reclamația a fost prea mare. 32. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea observă, de asemenea, că avocații reclamantului, care au reprezentat, de asemenea, reclamantul în Lukenda (citată mai sus), a depus aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabilă să atribuie reclamantului suma de 1000 EUR pentru acțiunea în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1200 EUR (o mie două sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (o mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 21 decembrie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Corneliu Bîrsan Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă