Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.06.2012
admis

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4094/2012

HOTĂRÂRE
05.06.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4094/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 02 decembrie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 47478/3/2009, reclamantul P.I. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 290 000 euro, cu titlu de despăgubiri morale pentru cei 4 ani, 1 lună și 15 zile, în care tatăl său, P.P., a fost deportat și i s-a stabilit domiciliu obligatoriu, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în vederea punerii în executare a Deciziei M.A.I. nr. 200/1951, la data de 12 iunie 1951, împreună cu familia sa, au fost dislocați din localitatea de baștină în localitatea Călărași, așa cum rezultă din adresa din 28 ianuarie 1991 emisă de Ministerul de Interne, dislocarea fiind dispusă deoarece au făcut parte din categoria „macedoni” și locuiau în zona de vest.

La data de 27 iulie 1955, li s-au ridicat restricțiile domiciliare, însă nu s-au mai putut întoarce în localitatea de baștină, întrucât toată agoniseala lor nu mai exista, astfel că au fost nevoiți să își stabilească domiciliul în comuna Pantelimon. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 3 lit. e), art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Prin sentința civilă nr. 1430 din 09 noiembrie 2010 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice la plata sumei de 4.000 euro către reclamant, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul reclamantului prin măsuri administrative cu caracter politic, respingându-se în rest acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, potrivit adresei nr. 76143/1991 emisă de Ministerul de Interne, numitul P.P. a fost dislocat la 12 iunie 1951, prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951, pentru că era macedonean, iar prin Decizia M.A.I. nr. 6100/1955, la 27 iulie 1955, i s-au ridicat restricțiile domiciliare. În aceste condiții, s-a constatat că sunt îndeplinite cerințele art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009 republicată, în sensul că măsura administrativă adoptată de organele fostei miliții prin Decizia nr. 200/1951 este încadrată de legiuitor în categoria măsurilor administrative cu caracter politic. Prin Hotărârea nr. 1475 din 11martie 1991, autorului reclamantului i s-au acordat drepturile prevăzute în Decretul-lege nr. 118/1990.

În privința cuantumului despăgubirilor, s-a apreciat că în materia daunelor morale principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, având în vedere natura neeconomică a acestor daune, imposibil de echivalat bănește. în schimb, poate fi acordată victimei sau moștenitorilor săi o indemnizație cu caracter compensatoriu, dar, ceea ce trebuie evaluat în realitate, este despăgubirea tare vine să compenseze prejudiciul, iar nu prejudiciul ca atare. În stabilirea întinderii daunelor, ținând cont de intervenția legiuitorului prin O.G. nr. 62/2010, luându-se în considerare consecințele negative suferite, pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, cuantumul sumei pretinse a fost găsit justificat numai în parte, față de limita maximă prevăzută de textul de lege.

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri reclamantul P.I., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București În motivarea apelului declarat, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice critică soluția instanței de fond, arătând că, la data de 21 octombrie 2010 Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1358 a statuat că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) sunt neconstituționale și nu mai pot fi aplicate. În subsidiar, solicită ca instanța de apel să aibă în vedere faptul că reclamantului, în speță i-au fost deja acordate drepturi în baza Decretului-lege nr. 118/1990 din data de 11 martie 1991, fapt reținut de instanța de fond, dar neapreciat suficient în opinia acestuia, fapt ce impune reaprecierea cuantumului acordat.

În motivarea apelului declarat, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București a invocat Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010, pronunțată de Curtea Constituțională, prin urmare, textul de lege în baza căruia instanța de fond a acordat despăgubiri morale nu se mai aplică începând cu data de 15 noiembrie 2010, fiind suspendat de drept de la această dată și încetându-și efectele juridice din data de 1 ianuarie 2011. La rândul său, în motivarea apelului, reclamantul P.V. a criticat soluția de fond sub aspectul cuantumului acestor despăgubiri. Consideră că se impunea acordarea unei sume mult mai mari având în vedere suferințele îndurate de tatăl său.

Având în vedere că între timp art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, apelantul-reclamant solicită să se aibă în vedere că la momentul introducerii acțiunii acest articol se afla în vigoare, astfel că, se aplică legea aflată în vigoare la acel moment. Prin decizia nr. 563/ A din 27 mai 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, apelurile declarate de părți au fost respinse, ca nefondate. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut următoarele considerente: Cererea de chemare în judecată dedusă judecății în dosarul de față, formulată la data de 02 decembrie 2009 a fost întemeiată în drept pe prevederile Legea nr. 221/2009.

La data formulării cererii de chemare în judecată era în vigoare Legea nr. 221/2009, care la art. 5 alin. (1) prevedea că „Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al 11-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare (...)”. Aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale prin deciziile nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010, la inițiativa Statului Român.

După publicarea acestor decizii la 15 noiembrie 2010, în Monitorul Oficial nr. 761, legiuitorul a intervenit cu o modificare asupra legii supusă controlului de constituționalitate, prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010 și intrată în vigoare la 30 de zile de la publicare, (deci din 26 noiembrie 2010), în care, la art. XIII, s-a prevăzut că: „Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 2009, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează (..).

La art. 5 partea introductivă a alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Art. 5 - „(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-a inclusiv, pot solicita instanței prevăzută la art. 4 alin. (4) în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi obligarea statului la : “ acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare (...)”, d e ; asemenea, a fost modificat art. 5 alin. (2) cu privire la calea de atac și a instanței competente să o soluționeze.

Din analiza acestor dispoziții legale s-a constatat că legiuitorul a înțeles să adopte în continuare textul art. 5 alin. (1), partea introductivă, în mod identic cu cel existent în Legea nr. 221/2009, iar din modul de redactare al dispozițiilor art. XIII ale Legii nr. 202/2010 a rezultat cu claritate că după partea introductivă a art. 5 alin. (1), restul reglementării existentă în Legea nr. 221/2009, la lit. a), b) și c) ale alin. (1), ca și alin. (3), (4), (5), au rămas aceleași, singura modificare expresă fiind cea adusă alin. (2) al art. 5, în sensul că „hotărârile judecătorești pronunțate în temeiul prevederilor alin. (1) lit. a) și b) sunt supuse recursului”, fiind eliminată astfel calea de atac a apelului în vederea accelerării soluționării acestor cereri.

Aplicând la speță aceste dispoziții legale, instanța de fond a pronunțat hotărârea apelată, prin care a acordat reclamantului o sumă de bani cu titlu de despăgubiri civile (daune morale), ca urmare a măsurii administrative cu caracter politic dispusă față de autorul acestuia, care era decedat la data introducerii acțiunii. În primul motiv de apel, apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice susține nelegalitatea sentinței apelate prin prisma declarării neconstituționalității textului art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, critică ce este susținută și prin apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, ambii apelanți solicitând, în consecință, respingerea acțiunii pe considerentul că a rămas fără temei legal.

Într-adevăr, instanța de apel a constatat că, pe parcursul soluționării acțiunii au fost publicate în M. Of. deciziile Curții Constituționale nr. 1354 din 20 octombrie 2010, nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010. Curtea a reținut că va analiza consecințele acestor decizii din perspectiva art. 14 al Convenției, care interzice discriminarea în legătură cu drepturi și libertăți garantate de Convenție și protocoalele adiționale, și art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil.

Astfel, s-a considerat că în cauză sunt aplicabile în continuare dispozițiile Legii nr. 221/2009, în forma în vigoare de la data formulării acțiunii, pentru următoarele argumente: 1. Aplicarea în continuare a legii de drept substanțial de la data introducerii acțiunii nu contravine principiului aplicării imediate a legii civile noi deoarece în cauză, nu este vorba de intrarea în vigoare a unei legi noi - care să fi modificat/abrogat dispozițiile legii vechi - ci de constatarea neconstituționalității normei de drept invocate de către reclamant în susținerea acțiunii. Dimpotrivă, situației juridice legale nou create (ca urmare a declarării neconstituționalității legii incidente cauzei de față, după momentul promovării acțiunii) nu i se aplică nicio dispoziție legală nouă, astfel încât nu se poate vorbi despre aplicarea imediată a unei norme juridice.

A considerat că norma juridică de drept substanțial cuprinsă în art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 (ce a fost declarată neconstituțională prin deciziile nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010) nu va rămâne fără efect și pentru trecut, adică de la data introducerii acțiunii prin care reclamantul a invocat respectiva normă juridică, deoarece în acest caz s-ar pune problema retroactivității efectelor deciziilor de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate, respectiv al aplicării lor de la un moment anterior publicării în M. Of.

2. În al doilea rând, a arătat că, dacă s-ar constata faptul că acțiunea a rămas lipsită de temei legal, prin apelarea la efectele deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, s-ar crea premisele unei situații discriminatorii pentru apelantul-reclamant - care, la fel ca orice altă persoană cu o situație identică cu a acestuia, a declanșat procedura judiciară permisă și reglementată la acel moment de art. 5 din Legea nr. 221/2009 pentru ca, pe parcursul judecării cauzei sale, să constate că aceste dispoziții legale au fost declarate neconstituționale, cu consecințe asupra finalității procesului, - prin raportare la situația altor persoanele ale căror procese, formulate în baza aceluiași temei juridic, au fost soluționate prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive anterior declarării neconstituționalității normei juridice în discuție.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia principiului nediscriminării a statuat constant că „orice diferență de tratament făcută de stat între persoane aflate în situații similare trebuie să își găsească o justificare obiectivă și rezonabilă” (Marckx c. Belgiei, 1979). De asemenea, art. 16 din Legea fundamentală instituie principiul egalității, care stabilește că va fi considerat încălcat atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. Principiul egalității armelor, ca o garanție implicită a dreptului la un proces echitabil, semnifică tratarea egală a părților pe toată durata desfășurării procedurii în fața unei instanțe, fără ca una din ele să fie avantajată în raport cu cealaltă parte din proces.

Or, instanța de apel, a apreciat că aplicarea deciziilor nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale procesului de față - fapt ce ar avea drept consecință suprimarea temeiului juridic al acordării daunelor morale pentru persoanele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 221/2009, persoane ce declanșaseră procedurile judiciare în temeiul unei legi accesibile și previzibile - poate fi asimilată intervenției legislativului în timpul procesului, proces în care. pârât este tot Statul, iar analiza constituționalității legii a fost declanșată din inițiativa acestuia. Prin cel de-al doilea motiv de apel susținut, în subsidiar,, de către apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și prin apelul declarat de apelantul-reclamant se critică cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanță.

S-a constatat că aceste critici formulate de ambele părți, ce țin de modul de apreciere de către prima instanță de fond a cuantumului daunelor morale, sunt neîntemeiate. Este de necontestat faptul că măsura administrativă cu caracter politic luată față de autorul reclamantului i-a produs acestuia suferințe, fiindu-i lezată demnitatea și onoarea, libertatea individuală, drepturile nepatrimoniale ocrotite de lege. Pentru a se limita gradul de aproximare, în mod corect a procedat instanța de fond, prin aceea că a ținut cont și de acele criterii legale instituite chiar de legiuitor, prin dispozițiile art. 5 din lege, pentru determinarea valorii prejudiciului moral suferit - respectiv de faptul că autorul reclamantului a beneficiat și de măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.

În consecință, dându-se eficiență criteriului unei satisfacții suficiente și echitabile, s-a constatat că în mod corect prima instanță de fond a găsit ca fiind justificat numai în parte cuantumul sumei pretinse de reclamant cu titlu de prejudiciu moral, ca reparație completă pentru măsura administrativă cu caracter politic dispusă față de autorul său prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, au declarat recurs toate părțile, respectiv, reclamantul, pârâtul și Ministerul Public de pe lângă Curtea de Apel București În motivarea recursului declarat de reclamant, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a susținut nelegala acordare a despăgubirilor morale în cuantumul solicitat.

Pârâtul în motivarea recursului, întemeiat pe aceleași dispoziții legale, a susținut greșita aplicare în cauză a deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională și în subsidiar, reaprecierea cuantumului despăgubirilor morale acordate. În susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a susținut că dispozițiile legale în baza cărora, reclamantul și-a întemeiat acțiunea, prin declararea lor ca neconstituționale, nu-și mai produc efectele și că această soluție nu este în contradicție cu dispozițiile CEDO. Referitor la cuantumul despăgubirilor a susținut că nu s-a ținut cont de, practica CEDO, conform cărei constatarea încălcării unui drept constituie în sine o reparație echitabilă și suficientă.

- Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a invocat decizia nr. 12, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.

Analizând recursurile, vor fi admise, cele declarate de pârât și Ministerul Public, urmând a fi respins cel declarat de reclamant, pentru următoarele considerente: Problema de drept care se pune în speță este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Această problemă de drept a fost dezlegată greșit de către instanța de apel, care a reținut că decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, publicată în Monitorul Oficial în timp ce procesul era în curs de judecată în faza procesuală a apelului, nu producea efecte în cauză.

Cu privire la efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunțat Înalta Curte în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 789 din 07 noiembrie 2011, stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Conform art. 330 7 alin. (4) C. proc.

civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, așa încât, în raport de decizia în interesul legii sus-menționată, se impune schimbarea soluției din hotărârea recurată pe aspectul cererii privind daunele morale, pentru argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii. Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. 4 al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. Față de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia în interesul Legii nr. 12 din 19 septembrie 2011, în sensul că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă». Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Or, în speță, la data publicării în Monitorul Oficial nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune deci că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui „bun” susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cum greșit a reținut instanța de apel, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să îi fi confirmat dreptul. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-sc controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Dreptul de acces la tribunal și protecția oferită de art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are nici un fel de legitimitate în ordinea juridică internă.

Atunci când intervine controlul de constituționalitate, declanșat la cererea uneia din părțile procesului, nu se poate susține că este afectată acea componentă a procedurii echitabile legate de predictibilitatea normei (cealaltă parte ar fi surprinsă pentru că nu putea anticipa dispariția temeiului juridic al pretențiilor sale), pentru că asupra normei nu a acționat în mod discreționar emitentul actului. O interpretare în sens contrar ar însemna, în fapt, suprimarea controlului de constituționalitate și, ceea ce este gândit ca un mecanism democratic, de reglare a viciilor unor acte normative, să fie astfel înlăturat. Continuând să aplice o normă de „drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale, ci și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene nu i le legitimează.

Pe de altă parte, nu se poate reține nici că prin aplicarea în speță a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 s-ar încălca art. 14 din Convenție, cum de asemenea greșit a reținut instanța de apel. Principiul nediscriminării cunoaște limitări deduse din existența unor motive obiective și rezonabile. Situația de dezavantaj sau de discriminare în care reclamanții s-ar găsi, dat fiindcă cererea lor nu fusese soluționată de o manieră definitivă la momentul pronunțării deciziei Curții Constituționale, are o justificare obiectivă, întrucât rezultă din controlul de constituționalitate, și rezonabilă, păstrând raportul de proporționalitate dintre mijloacele folosite și scopul urmărit, acela de înlăturare din cadrul normativ intern a unei norme imprecise, neclare, lipsite de previzibilitate.

Izvorul „discriminării” constă în pronunțarea deciziei Curții Constituționale și a-i nega legitimitatea înseamnă a nega însuși mecanismul vizând controlul de constituționalitate ulterior adoptării actului normativ, ceea ce este de neacceptat într-un stat democratic, în care fiecare organ statal își are atribuțiile și funcțiile bine definite. De asemenea, prin respectarea efectelor obligatorii ale deciziilor Curții Constituționale se înlătură imprevizibilitatea jurisprudenței care, în aplicarea unei norme incoerente, era ea însăși generatoare de situații discriminatorii. Față de toate aceste considerente, reținute prin raportare la decizia în interesul Legii nr. 12/2011 a I.C.C.J., urmează a se constata că, în mod nelegal, curtea de apel și-a întemeiat soluția privind acordarea daunelor morale pe un text de lege declarat neconstituțional printr-o decizie a instanței de contencios constituțional, publicată anterior soluționării definitive a litigiului.

Pentru motivele arătate, respingându-se recursul declarat de reclamant și admițându-se recursurile declarate de pârât și de Ministerului Public, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., se va modifică în parte, decizia recurată, în sensul admiterii apelurilor formulate de pârât și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împotriva sentinței apelate, schimbându-se în totalitate sentința și respingând-se în întregime acțiunea reclamantului.

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și, respectiv, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei nr. 563/ A din 27 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică în parte, în sensul că admite apelurile formulate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împotriva sentinței nr. 1430 din data de 9 noiembrie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Schimbă în totalitate sentința și respinge în întregime acțiunea reclamantului. Respinge, ca nefondat, recursul reclamantului P.I. declarat împotriva aceleiași decizii. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4238/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 488/ A din 11 mai 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.C. și a admis apelurile declarate de pârâtul
ÎCCJ 2012-03-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2006/2012
Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 12 aprilie 2010, precizată la data de 27 septembrie 2010, reclamantul P.D. a chemat în judecată pe pârâ
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4239/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 576/ A din 31 mai 2011 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta C.E., pârâtul Statul Român prin Ministeru
ÎCCJ 2012-06-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4321/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 792 din 07 iunie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamanta T
ÎCCJ 2012-03-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1554/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la 5 februarie 2010, reclamantul C.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, sol
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă