ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6134/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3313 din 21 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4887/225/2010 a fost admisă excepția de necompetentă materială a Judecătoriei Dr.Tr. Severin. A fost declinată competența de judecare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, în baza art. 400 alin. (2) C. proc. civ. S-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 12 aprilie 2010, contestatoarea Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin prin Primar a formulat contestație privind întinderea și interpretarea titlului executoriu, reprezentat de decizie nr. 127 din 13 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, împotriva somației de executare și a procesului verbal de cheltuieli de executare, încheiat de executorul judecătoresc P.M., în Dosarul de executare nr. 43/E/2010 din 03 martie 2010. Creditorul-pârât a invocat necompetența materială a acestei instanțe în raport de obiectul pricinii și de dispozițiile art. 400 C. proc.

civ. Examinând excepția prin prisma dispozițiilor legale prevăzute în art. 400 alin. (2) C. proc. civ., instanța a admis-o și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, având în vedere că titlul contestat este decizia nr. 127 din 13 aprilie 2009 a acestei instanțe. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova, fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 11 iunie 2010 sub nr. 1768/54/2010, primind termen de judecată la data de 05 iulie 2010. Prin decizia nr. 278 din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, a disjuns capătul de cerere având ca obiect contestație la executare și a respins contestația la titlu ca nefondată.

Curtea a constatat că petenta Primăria Municipiului Dr. Tr. Severin prin Primar, s-a adresat instanței de judecată atât cu o contestație la titlu, cât și cu o contestație la executare. Având în vedere competențele diferite de soluționare, s-a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect contestația la executarea propriu-zisă și s-a păstrat contestația la titlu. Contestația la executare s-a dispus a fi trimisă spre competentă soluționare Judecătoriei Dr. Tr. Severin, iar contestația la titlu a fost respinsă ca nefondată, pentru considerentele: 1. Reglementarea de bază privind competența instanțelor de a soluționa contestațiile, atât competența materială, cât și cea teritorială este cuprinsă în art. 400 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., în care se face distincția între contestațiile la titlu și contestațiile la executare propriu – zise, în raport cu art. 399 alin. (1) teza I și teza II C. proc. civ. Contestațiile la titlu intră în competența instanței care a pronunțat hotărârea care se execută, iar contestațiile la urmărire, respectiv împotriva actelor de executare, intră în competența instanței de executare . Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ. Din interpretarea art. 399 alin. (1) teza II, art. 400 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că Tribunalele, Curțile de Apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt competente să judece doar contestațiile la titlu, atunci când sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.

În cauză, s-a constatat că executarea silită a fost începută în baza sentinței civile nr. 127 din 13 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în Dosarul nr. 2414.3/101/2006, formându-se Dosarul de executare nr. 43/E/2010 din 03 martie 2010 al executorului judecătoresc P.M., fiind contestată și legalitatea unor acte întocmite de executor, respectiv somația de executare și procesul verbal de cheltuieli de executare, acte a căror anulare s-a solicitat pentru motivele arătate și dezvoltate prin însăși cererea introductivă de instanță. În lipsa unor dispoziții exprese speciale și derogatorii, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, instanță de drept comun cu plenitudine de competență.

În măsura în care, contestatoarea a înțeles să formuleze două capete de cerere prin aceeași acțiune introductivă, deci și nemulțumiri separat de cele privind urmărirea propriu-zisă, în legătură cu înțelesul și întinderea titlului executor, instanța învestită inițial va analiza și pune în discuția părților această împrejurare pentru a se tranșa și această problema. Contestația la executare formulată împotriva somației și procesului verbal de cheltuieli, se impunea a fi menținută spre competentă soluționare de aceeași instanță. 2. Contestația la titlu s-a reținut a nu fi fondată. Lămurirea înțelesului și întinderii dispozitivului unei hotărâri judecătorești, formulată fie pe calea contestației la titlu potrivit art. 399 alin. (1) teza II C. proc.

civ., fie printr-o cerere în condițiile art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ. - este un mijloc procedural ce are ca finalitate explicitarea, clarificarea, înlăturarea neclarităților dispozitivului hotărârii ce urmează a fi valorificat, pentru a se putea proceda fără piedici la executarea voluntară, sau silită – după caz. Aceste dispoziții legale reglementează modalitatea în care părțile, ori de câte ori sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului unei hotărâri, pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice. Într-adevăr, prin lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se solicită.

Această procedură a fost pusă la dispoziția părții interesate numai atunci când dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, fiind interpretabil, fapt ceea ce poate genera dificultăți la executare. Ea vizează numai măsurile luate de instanță și cuprinse în dispozitivul hotărârii ce constituie titlu executoriu. Pe această cale nu se pot aduce completări dispozitivului hotărârii cu soluții asupra unor pretenții care nu au fost valorificate în cursul judecății acelei cauze și cu care instanța nu a fost învestită. Or, în cauză Curtea a constatat că titulara cererii doar afirmă împrejurarea că se formulează contestație și cu privire la întinderea și interpretarea titlului executoriu, fără a preciza elementele neclare existente în dispozitiv și care impun explicitarea acestuia în scopul înlăturării piedicilor la executare.

De asemenea, Curtea a reținut că dispozitivul deciziei în discuție este clar, neinterpretabil și nu poate genera confuzii sau dificultăți la executare, fiind arătate clar părțile, întinderea și natura obligației. Modul de stabilire a cheltuielilor de executare și legalitate procesului verbal întocmit de executor în acest sens nu privesc dispozitivul hotărârii și exced cadrului procesual privind contestația la titlu. Mai mult, prin încheierea de la 7 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. 2414.3/101/2006, s-a respins ca neîntemeiată și cererea de îndreptare eroare materială formulată de contestatoare, reținându-se că suma stabilită prin decizia nr. 127 de la 13 aprilie 2009, este corect calculată nefiind săvârșită vreo eroare de calcul în stabilirea acesteia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a învederat că formularea din titlul executoriu „cu dobânzi legale” este ambiguă ori cel puțin reprezintă o soluție susceptibilă de interpretări diferite din partea tuturor participanților la procedura de punere în executare silită a dispozițiilor sale. Interpretarea diferită de care este susceptibil titlul executoriu este generată nu atât de modalitatea de calcul a dobânzii, adică determinarea cuantumului acesteia, ci a momentului de la care încep să curgă acestea, chestiune de judecată, necesar a fi rezolvată de instanța de judecată ce a emis titlul contestat, pe calea mijlocului procedural de care au uzat în cauza de față.

Deși s-a acceptat existența unei dispoziții legale – art. 371 pct. 2 C. proc. civ. – prin care este permisă determinarea cuantumului dobânzilor de organul de executare, socotesc că revine instanței de judecată îndatorirea de a determina concret obligația debitorului. De asemenea, prin O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, s-a instituit regula ca o creanță stabilită în sarcina instituțiilor publice finanțate de la buget, constatată printr-un titlu executoriu, să poată fi achitată numai dacă este prevăzută în bugetul instituției publice la capitolul „cheltuieli” și în condițiile stipulate în acest act normativ, cerințe neîndeplinite în cauză și care determină neexigibilitatea creanței stabilită în sarcina sa.

Recursul a fost încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Referitor la calea de atac dedusă judecății cu privire la care, din oficiu, a fost invocată excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., se reține următoarele: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În speță, deși recurenta a indicat drept motive de nelegalitate ale căii de atac deduse judecății dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., nu a formulat critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare ori modificare invocate și nici în alte asemenea cazuri ce ar putea fi invocate și din oficiu. Astfel, în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise ale deciziei pronunțate în apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în argumentarea acesteia.

Modalitatea de motivare a recursului a constat în criticarea deciziei ce constituie titlu executoriu și nu a celei atacate cu prezentul recurs prin raportare la argumentele instanței la adoptarea soluției atacate, constând în impreciziunea pretențiilor părții sub aspectul încadrării acestora în ipotezele reglementate de dispozițiile art. 400 C. proc. civ., (prin explicitarea elementelor neclare existente în dispozitiv) și pe considerentul că modul de stabilire a cheltuielilor de executare și legalitatea procesului-verbal întocmit de executor exced cadrului procesual privind contestația la titlu. Or, fără a combate argumentele instanței în sensul de a indica norma legală încălcată ori greșit aplicată, recurenta critică modalitatea în care au fost determinate sumele cu titlu de dobânzi, chestiune de netemeinicie care vizează exclusiv executarea silită a titlului și nu titlul însăși.

De asemenea, criticile privind existența unui act normativ – O.G. nr. 22/2002 – ce ar împiedica exigibilitatea creanței, exced cadrului procesual de față (contestație la titlu) și vizează exclusiv procedura de executare silită propriu-zisă, problemă ce nu a constituit obiectul verificărilor instanței de apel, care s-a dezânvestit de soluționarea cererii vizând acest aspect, chestiune ce nu a fost contestată prin recurs. Prin urmare, deși încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., criticile din recurs astfel cum au fost dezvoltate nu pot fi subsumate acestor motive de recurs și nici nu permit, în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., încadrarea în vreunul din celelalte motive de recurs reglementate de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc.

civ., motiv pentru care, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nulitatea căii de atac deduse judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de contestatoarea Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 278 din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2011.