ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6134/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 3313 din 21 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4887/225/2010 a fost admisă

excepția de necompetentă materială a Judecătoriei Dr.Tr. Severin.

A fost declinată competența de judecare a cauzei

în favoarea Curții de Apel Craiova, în baza art. 400 alin. (2) C. proc. civ.

S-a reținut că prin cererea

înregistrată pe rolul instanței la data de 12 aprilie 2010, contestatoarea Primăria

Municipiului Drobeta Turnu Severin prin Primar a formulat contestație privind întinderea

și interpretarea titlului executoriu, reprezentat de decizie nr. 127 din 13

aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, împotriva somației de executare și a procesului

verbal de cheltuieli de executare, încheiat de executorul judecătoresc P.M., în

Dosarul de executare nr. 43/E/2010 din 03 martie 2010.

Creditorul-pârât a invocat

necompetența materială a acestei instanțe în raport de obiectul pricinii și de dispozițiile

art. 400 C. proc. civ.

Examinând excepția prin

prisma dispozițiilor legale prevăzute în art. 400 alin. (2) C. proc. civ., instanța

a admis-o și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de

Apel Craiova, având în vedere că titlul contestat este decizia nr. 127 din 13

aprilie 2009 a acestei instanțe.

Dosarul a fost înaintat

spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova, fiind înregistrat pe rolul acestei

instanțe la data de 11 iunie 2010 sub nr. 1768/54/2010, primind termen de judecată

la data de 05 iulie 2010.

Prin decizia nr. 278 din

27 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, a disjuns capătul de cerere având ca

obiect contestație la executare și a respins contestația la titlu ca nefondată.

Curtea a constatat că

petenta Primăria Municipiului Dr. Tr. Severin prin Primar, s-a adresat instanței

de judecată atât cu o contestație la titlu, cât și cu o contestație la executare.

Având în vedere competențele

diferite de soluționare, s-a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect

contestația la executarea propriu-zisă și s-a păstrat contestația la titlu.

Contestația la executare

s-a dispus a fi trimisă spre competentă soluționare Judecătoriei Dr. Tr. Severin,

iar contestația la titlu a fost respinsă ca nefondată, pentru considerentele:

privind competența instanțelor de a soluționa contestațiile, atât competența materială,

cât și cea teritorială este cuprinsă în art. 400 alin. (1) și (2) C. proc. civ.,

în care se face distincția între contestațiile la titlu și contestațiile la executare

propriu – zise, în raport cu art. 399 alin. (1) teza I și teza II C. proc. civ.

Contestațiile la titlu

intră în competența instanței care a pronunțat hotărârea care se execută, iar contestațiile

la urmărire, respectiv împotriva actelor de executare, intră în competența instanței

de executare .

Instanța de executare

este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor

în care legea dispune altfel, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ.

Din interpretarea

art. 399 alin. (1) teza II, art. 400 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că Tribunalele,

Curțile de Apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt competente să judece

doar contestațiile la titlu, atunci când sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul,

întinderea sau aplicarea titlului executoriu.

În cauză, s-a constatat

că executarea silită a fost începută în baza sentinței civile nr. 127 din 13

aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în Dosarul nr. 2414.3/101/2006,

formându-se Dosarul de executare nr. 43/E/2010 din 03 martie 2010 al executorului

judecătoresc P.M., fiind contestată și legalitatea unor acte întocmite de executor,

respectiv somația de executare și procesul verbal de cheltuieli de executare, acte

a căror anulare s-a solicitat pentru motivele arătate și dezvoltate prin însăși

cererea introductivă de instanță.

În lipsa unor dispoziții

exprese speciale și derogatorii, instanța de executare este judecătoria în circumscripția

căreia se face executarea, instanță de drept comun cu plenitudine de competență.

În măsura în care, contestatoarea

a înțeles să formuleze două capete de cerere prin aceeași acțiune introductivă,

deci și nemulțumiri separat de cele privind urmărirea propriu-zisă, în legătură

cu înțelesul și întinderea titlului executor, instanța învestită inițial va analiza

și pune în discuția părților această împrejurare pentru a se tranșa și această problema.

Contestația la executare

formulată împotriva somației și procesului verbal de cheltuieli, se impunea a fi

menținută spre competentă soluționare de aceeași instanță.

s-a reținut a nu fi fondată.

Lămurirea înțelesului

și întinderii dispozitivului unei hotărâri judecătorești, formulată fie pe calea

contestației la titlu potrivit art. 399 alin. (1) teza II C. proc. civ., fie printr-o

cerere în condițiile art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ. - este un mijloc

procedural ce are ca finalitate explicitarea, clarificarea, înlăturarea neclarităților

dispozitivului hotărârii ce urmează a fi valorificat, pentru a se putea proceda

fără piedici la executarea voluntară, sau silită – după caz.

Aceste dispoziții legale

reglementează modalitatea în care părțile, ori de câte ori sunt necesare lămuriri

cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului unei hotărâri,

pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să

înlăture dispozițiile potrivnice.

Într-adevăr, prin lămurirea

hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează

doar măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se solicită.

Această procedură a fost

pusă la dispoziția părții interesate numai atunci când dispozitivul hotărârii nu

este suficient de clar, fiind interpretabil, fapt ceea ce poate genera dificultăți

la executare.

Ea vizează numai măsurile

luate de instanță și cuprinse în dispozitivul hotărârii ce constituie titlu executoriu.

Pe această cale nu se pot aduce completări dispozitivului hotărârii cu soluții asupra

unor pretenții care nu au fost valorificate în cursul judecății acelei cauze și

cu care instanța nu a fost învestită.

Or, în cauză Curtea a

constatat că titulara cererii doar afirmă împrejurarea că se formulează contestație

și cu privire la întinderea și interpretarea titlului executoriu, fără a preciza

elementele neclare existente în dispozitiv și care impun explicitarea acestuia în

scopul înlăturării piedicilor la executare.

De asemenea, Curtea a

reținut că dispozitivul deciziei în discuție este clar, neinterpretabil și nu poate

genera confuzii sau dificultăți la executare, fiind arătate clar părțile, întinderea

și natura obligației. Modul de stabilire a cheltuielilor de executare și legalitate

procesului verbal întocmit de executor în acest sens nu privesc dispozitivul hotărârii

și exced cadrului procesual privind contestația la titlu.

Mai mult, prin încheierea

de la 7 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. 2414.3/101/2006,

s-a respins ca neîntemeiată și cererea de îndreptare eroare materială formulată

de contestatoare, reținându-se că suma stabilită prin decizia nr. 127 de la 13 aprilie

2009, este corect calculată nefiind săvârșită vreo eroare de calcul în stabilirea

acesteia.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin, criticând-o pentru

nelegalitate, sens în care a învederat că formularea din titlul executoriu „cu dobânzi

legale” este ambiguă ori cel puțin reprezintă o soluție susceptibilă de interpretări

diferite din partea tuturor participanților la procedura de punere în executare

silită a dispozițiilor sale.

Interpretarea diferită

de care este susceptibil titlul executoriu este generată nu atât de modalitatea

de calcul a dobânzii, adică determinarea cuantumului acesteia, ci a momentului de

la care încep să curgă acestea, chestiune de judecată, necesar a fi rezolvată de

instanța de judecată ce a emis titlul contestat, pe calea mijlocului procedural

de care au uzat în cauza de față.

Deși s-a acceptat existența

unei dispoziții legale – art. 371 pct. 2 C. proc. civ. – prin care este permisă

determinarea cuantumului dobânzilor de organul de executare, socotesc că revine

instanței de judecată îndatorirea de a determina concret obligația debitorului.

De asemenea, prin O.G.

nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice,

stabilite prin titluri executorii, s-a instituit regula ca o creanță stabilită în

sarcina instituțiilor publice finanțate de la buget, constatată printr-un titlu

executoriu, să poată fi achitată numai dacă este prevăzută în bugetul instituției

publice la capitolul „cheltuieli” și în condițiile stipulate în acest act normativ,

cerințe neîndeplinite în cauză și care determină neexigibilitatea creanței stabilită

în sarcina sa.

Recursul a fost încadrat

în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Referitor la calea de

atac dedusă judecății cu privire la care, din oficiu, a fost invocată excepția nulității

pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.

1 - 9 C. proc. civ., se reține următoarele:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar

potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs

nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea

lor într-unul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario,

dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din

cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc.

civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speță, deși recurenta

a indicat drept motive de nelegalitate ale căii de atac deduse judecății dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., nu a formulat critici care să poată fi încadrate

în cazurile de casare ori modificare invocate și nici în alte asemenea cazuri ce

ar putea fi invocate și din oficiu.

Astfel, în cuprinsul cererii

de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise ale deciziei pronunțate în apel, care

face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă

a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele

folosite de instanță în argumentarea acesteia.

Modalitatea de motivare

a recursului a constat în criticarea deciziei ce constituie titlu executoriu și

nu a celei atacate cu prezentul recurs prin raportare la argumentele instanței la

adoptarea soluției atacate, constând în impreciziunea pretențiilor părții sub aspectul

încadrării acestora în ipotezele reglementate de dispozițiile art. 400 C. proc.

civ., (prin explicitarea elementelor neclare existente în dispozitiv) și pe considerentul

că modul de stabilire a cheltuielilor de executare și legalitatea procesului-verbal

întocmit de executor exced cadrului procesual privind contestația la titlu.

Or, fără a combate argumentele

instanței în sensul de a indica norma legală încălcată ori greșit aplicată, recurenta

critică modalitatea în care au fost determinate sumele cu titlu de dobânzi, chestiune

de netemeinicie care vizează exclusiv executarea silită a titlului și nu titlul

însăși.

De asemenea, criticile

privind existența unui act normativ – O.G. nr. 22/2002 – ce ar împiedica exigibilitatea

creanței, exced cadrului procesual de față (contestație la titlu) și vizează exclusiv

procedura de executare silită propriu-zisă, problemă ce nu a constituit obiectul

verificărilor instanței de apel, care s-a dezânvestit de soluționarea cererii vizând

acest aspect, chestiune ce nu a fost contestată prin recurs.

Prin urmare, deși încadrate

în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., criticile din recurs astfel cum

au fost dezvoltate nu pot fi subsumate acestor motive de recurs și nici nu permit,

în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., încadrarea în vreunul

din celelalte motive de recurs reglementate de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc.

civ., motiv pentru care, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata

nulitatea căii de atac deduse judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de contestatoarea Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin împotriva

deciziei nr. 278 din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 septembrie 2011.