ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3826/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3826/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Târgu-Mureș reclamanta SC C.A. SA Tg.-Mureș a solicitat în contradictoriu cu

Ministerul Finanțelor - O.P.C.P. anularea în totalitate a procesului verbal de constatare,

emis de pârât, din 21 iulie 2009 privind măsura I.S.P.A. 2001/RO/16/P/PE/015 „reabilitarea

rețelei de alimentare cu apă potabilă, colectarea și tratarea apei uzate în orașul

Tg. Mureș, România”; anularea Deciziei nr. 70 din 24 septembrie 2009, emisă de pârât,

ca urmare a formulării contestației de către reclamantă; obligarea pârâtului la

plata dobânzilor legale, aplicate la suma achitată cu titlu de cauțiune, respectiv

suma de 9.500 RON, prin ordin de plată, cu ocazia soluționării cererii de suspendare

a procesului verbal de constatare, soluționat în Dosarul nr. 402/43/2009 al Curți

de Apel Tg. Mureș.

De asemenea, a solicitat

reclamanta chemarea în garanție a Ministerului Finanțelor pentru pârât în calitatea

garantului de ordonator principal de credite și având în vedere că pârâtul este

parte a structurii organizatorice a garantului.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că în urma organizării unei licitații internaționale restrânse, în vederea

atribuirii contractului de achiziție publică „asistență tehnică pentru management

și supervizare” din cadrul măsurii I.S.P.A./2001/RO/16/P/PE/015 s-a încheiat contractul

de asistență tehnică între pârât, în calitate de autoritate contractantă, și societatea

comercială M.M.L. din Marea Britanie, aceasta din urmă în calitate de consultant,

contractul fiind încheiat potrivit Legii nr. 473/ 2002 prin care s-a ratificat Memorandumul

de finanțare convenit de Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența

financiară nerambursabilă acordată prin instrumentul pentru politici structurale

de preaderare.

Reclamanta a arătat, în

continuare, că raportul de evaluare privind contractul, a fost aprobat de Delegația

Comisiei Europene la București.

S-a mai menționat că D.L.A.F.

prin nota de informare din 2008 a semnalat pârâtului că atribuirea contractului

de asistență tehnică a fost efectuată prin vicierea procedurii de licitație, și

anume prin faptul că nu s-ar fi respectat criteriile de selecție a candidaților

privind experiența profesională și capacitatea tehnică, fiind prejudiciat, în opinia

Departamentului, bugetul Comunității Europene cu suma de 2.381.978,70 euro.

Ca urmare a acestor constatări

făcute de D.L.A.F., reclamanta a relevat că la data de 24 iunie 2009 a primit de

la pârât proiectul procesului verbal de constatare din 23 iunie 2009 prin care s-a

stabilit un debit în sarcina sa echivalent cu suma indicată de D.L.A.F.. Față de

acest proiect, reclamanta a formulat observații trimise pârâtului prin adresa din

30 iunie 2009, însă, precizează reclamanta, fără a răspunde acestor observații,

Autoritatea de Management EX - I.S.P.A. trimite acesteia adresa D.L.A.F. din 10

iulie 2009 potrivit căreia această entitate își menține constatările din nota inițială

transmisă pârâtului.

La data de 27 iulie 2009

reclamanta a primit de la pârât, prin poștă, procesul verbal de constatare din 21

iulie 2009 emis de pârât, prin care i s-a imputat reclamantei, în calitate de beneficiar

al contractului, suma de 2.378.790,02 euro.

Prin Decizia nr. 70 din

24 septembrie 2009 pârâtul a admis în parte contestația (plângerea prealabilă formulată

de reclamantă), însă doar în sensul modificării sumei imputate, respectiv de la

suma de 2.378.790,02 euro la 2.378.405,20 euro, în rest au fost menținute constatările

procesului-verbal.

În ce privește condițiile

de „formă” ale actelor atacate, reclamanta a susținut că nu au fost respectate dispozițiile

art. 3 alin. (1) lit. b) H.G. nr. 1306/2007.

În continuare, reclamanta

a arătat că a devenit parte contractantă numai la data de 27 martie 2008 prin semnarea

Acordului de Implementare tripartit, între Ministerul Economiei și Finanțelor, SC

C.A. SA Târgu-Mureș și Consiliul Local al Municipiului Tg. Mureș.

Reclamanta a mai arătat

că în faza de pre-calificare a ofertanților, selecția a fost una corectă și în conformitate

cu normativele în vigoare la acea dată, cu atât mai mult cu cât rezultatul evaluării

a fost acceptat ca atare și de către Delegația Comisiei Europene la București la

vremea respectivă.

În ce privește pretinsa

încălcare a prevederilor art. 97 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 1605/2002, reclamanta

a argumentat că acest regulament a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2003, astfel

că nu poate fi aplicat unei proceduri derulate anterior.

Cu titlu de excepție,

reclamanta a invocat lipsa calității de debitor al SC C.A. SA, întrucât nu a avut

calitate de autoritate contractantă, ci doar pe cea de beneficiar final. A invocat

și excepția emiterii premature a procesului verbal atacat întrucât pârâtul nu a

clarificat toate problemele aflate în divergență, precum și excepția emiterii tardive

a deciziei 70/2009 întrucât deși trebuia soluționată contestația în termenul de

30 de zile prevăzut de lege, decizia a fost recepționată de reclamantă doar la data

de 01 octombrie 2009.

Ca al doilea petit al

acțiunii, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale

pentru suma depusă cu titlu de cauțiune, de 9.500 RON, în Dosarul nr. 402/43/2009

al Curții de Apel Tg.-Mureș, dosar în care s-a dispus suspendarea executării actelor

administrative până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.

A solicitat și admiterea

cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor, potrivit art. 60-63 C.

proc. civ., având în vedere calitatea acestuia de ordonator principal de credite,

reclamanta întemeindu-și solicitarea pe dispozițiile H.G. nr. 1011/1999, art. 2,

și H.G. nr. 1328/2000.

Prin sentința nr. 81 din

5 mai 2010 Curtea de Apel Târgu Mureș a admis în parte acțiunea introductivă formulată

de reclamanta SC C.A. SA Tg.-Mureș, a dispus anularea procesului verbal de constatare

din 21 iulie 2009 emis de Ministerul Finanțelor Publice - O.P.C.P., a dispus anularea

deciziei nr. 70 din 24 septembrie 2009 emisă de Ministerul Finanțelor Publice -

O.P.C.P., în parte, respectiv în conținutul referitor la art. 3 al deciziei nr.

70/2009, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor

Publice, la plata dobânzilor legale referitoare la suma de 9.500 RON plătită în

Dosarul nr. 402/43/2009 al Curții de Apel Tg.-Mureș și a respins cererea de chemare

în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru O.P.C.P., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a reținut următoarele.

Pârâtul, prin O.P.C.P.,

este autoritatea îndrituită, potrivit art. 2 lit. e), art. 3 și art. 11 O.G.

nr. 79/2003 de a lua măsurile necesare pentru identificarea neregulilor și constatarea

creanțelor bugetare rezultate din nereguli, așa încât din punct de vedere al dispozițiilor

procedural fiscale, referitoare la emiterea titlului de creanță, ca și la recuperarea

sumelor considerate a constitui prejudicii (art. 3 O.G. nr. 79/2003), pârâtul are

calitatea atât de organ de control fiscal, cât și de creditor al creanței fiscale.

S-a apreciat de către

instanța de fond că, creanța fiscală reprezentată de prejudiciul constatat de pârât

are la bază, așa cum rezultă din interpretarea dispozițiilor O.G. nr. 79/2003, existența

unei răspunderi civile delictuale, cu toate elementele acesteia: fapta ilicită,

existența culpei, prejudiciu și raportul de cauzalitate dintre culpă și prejudiciu.

În cazul de față, presupusele

fapte ilicite s-au săvârșit în integralitate în anul 2002 - sesiunea de evaluare

a fost finalizată în luna decembrie 2002, fapt atestat de altfel de adresa din 18

decembrie 2002 emisă de pârât către aplicantul recomandat de comitetul de evaluare,

dar și de adresa din 17 decembrie 2002 a Delegației Comisiei Europene prin care

s-a aprobat raportul de evaluare întocmit de comitetul de evaluare - astfel că s-a

apreciat că în mod evident nu i se poate reține vreo responsabilitate în ce privește

săvârșirea acestor fapte ilicite reclamantei din moment ce delegarea responsabilităților

privind achiziția publică a avut loc doar începând cu data de 30 octombrie 2003.

De altfel, toată corespondența

comitetului de evaluare, a fost făcută cu antetul și, deci, în numele O.P.C.P.,

organism care potrivit dispozițiilor legale amintite, avea ca atribuție derularea

procedurilor legate de achiziția publică a contractului „Asistență tehnică pentru

administrarea și supervizarea contractelor I.S.P.A. în Târgu Mureș”.

În fine, instanța nu a

putut reține nici justificările pârâtului, potrivit cărora responsabilitatea ar

cădea în sarcina membrilor comitetului de evaluare, prin faptul că ar fi încălcat

dispozițiile P.R.A.G., pct. 3.3.9.3..

Concluzia evidentă a fost

că instanța nu a putut decât să constate că analiza elementelor răspunderii delictuale,

în raport cu prejudiciul pretins a fi fost făcut bugetului Comunității Europene,

nu poate avea loc în raport cu reclamanta, ca făptuitor, ci, eventual, în raport

cu chiar pârâtul ținând cont de argumentele de mai sus. Așadar, atât timp cât fapta

delictuală imputată reclamantei nu a fost săvârșită de aceasta, instanța nu a putut

analiza celelalte elemente ale răspunderii delictuale.

Ca atare, instanța a constatat

că acțiunea introductivă de instanță este justificată, în parte, în sensul în care

actele administrativ fiscale emise de pârât și atacate de reclamantă sunt nelegale.

În ce privește pretinsele

informități ale actelor administrative atacate, invocate de către reclamantă (prin

nerespectarea art. 3 H.G. nr. 1306/2007) instanța a constatat că și în ipoteza în

care lipsesc aceste mențiuni, ele nu sunt de natură a afecta esența actului, respectiv

nu au caracterul vătămător în așa fel încât să atragă nulitatea lui.

În ce privește „excepția”

invocată tot de reclamantă, și anume că nu ar avea calitate de debitor al raportului

procesual fiscal, instanța a constatat că, de fapt, aceasta nu poate fi primită

ca și excepție de fond sau de procedură, ci efectiv ea este o apărare de fond, care

a și fost tratată în considerentele prezentei hotărâri și a și condus la anularea

actelor administrativ fiscale atacate.

În ce privește petitul

privind obligarea pârâtului la plata dobânzilor legale datorate pentru suma depusă

cu titlu de cauțiune, în sumă de 9.500 RON, în Dosarul nr. 402/43/2009 al Curții

de Apel Tg.-Mureș, instanța l-a respins ca nefondat. S-a reținut că nu rezultă,

din motivele invocate de reclamantă, dacă a depus această cauțiune , dacă în măsura

în care a plătit această cauțiune, a și solicitat și i s-a eliberat cauțiunea potrivit

art. 723¹ alin. (3) C. proc. civ..

În fine, instanța a respins

și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor pentru O.P.C.P., reținând

că potrivit organigramei, O.P.C.P. este o structură funcțională a Ministerului Finanțelor,

ce nu are personalitate juridică. În cauza de față, pe întreg parcursul procesului,

a fost citat ca și pârât Ministerul Finanțelor, având în vedere tocmai acest raționament.

Din acest punct de vedere, s-a apreciat că este evident că una și aceeași persoană

juridică nu poate avea atât calitatea de pârât, cât și calitatea de chemat în garanție.

Împotriva sentinței pronunțată

de Curtea de Apel Târgu Mureș a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice în

nume propriu și pentru O.P.C.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând motivele de casare/modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

- „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii”; art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - „hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii”, precum și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. - instanța putând

să examineze cauza sub toate aspectele, recursul declarat nefiind limitat la motivele

de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ..

Criticile formulate de

recurentul-pârât, subsumate motivelor de casare/ modificare invocate, sunt, în esență,

următoarele:

1) Motivarea soluției

de admitere a acțiunii, bazată pe existența unei răspunderi civile delictuale în

sarcina pârâtului O.P.C.P., este în mod evident greșită, întrucât din lecturarea

O.G. nr. 79/2003 nu rezultă niciun moment că legiuitorul a avut în vedere, la reglementarea

activităților de constatare și de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistența

financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană și/ sau din

fondurile de cofinanțare aferente ca urmare a unor nereguli, existența unei răspunderi

civile delictuale, singurul act normativ la care face trimitere O.G. nr. 79/2003,

fiind O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc..

Instanța de fond trebuia

să se pronunțe cu privire la legalitatea actelor administrativ fiscale atacate,

potrivit art. 1 și 8 Legea nr. 554/ 2004 și ale O.G. nr. 92/2003 în raport de presupusa

vătămare a reclamantei într-un drept sau interes legitim.

2) instanța de fond nu

a analizat prevederile H.G. nr. 1011/2009 pentru aprobarea Memorandumului de înțelegere

dintre Guvernul României și Comisia Europeană privind înființarea O.P.C.P. semnat

la București la 16 iulie 1998, astfel că nu a sesizat distincția dintre noțiunea

de „aspecte procedurale și administrative” indicate în actul normativ și celelalte

aspecte, de fond, reprezentate de procedura de evaluare, pentru care actul normativ

nu prevede vreo obligație sau responsabilitate în sarcina O.P.C.P..

3) instanța de fond nu

a observat că deși neregulile constatate prin nota D.L.A.F. privesc doar contractul

de „Asistență tehnică pentru administrarea și supervizarea contractelor I.S.P.A.

în Târgu Mureș”, cheltuielile aferente costurilor neeligibile incluse în Planul

de finanțare prevăzute în anexa II la Memorandumul de finanțare se suportă din fondurile

proprii ale beneficiarului final, potrivit art. 2 alin. (2) Legea nr. 473/2002 pentru

ratificarea Memorandumului de finanțare și art. 11.11 din Contractul de implementare

încheiat la 30 ianuarie 2003.

Prima instanță a ignorat

faptul că în comisia de evaluare a ofertelor au fost incluși doi membri evaluatori

cu drept de vot din partea beneficiarului final, aceștia având obligații și responsabilități

precise în ceea ce privește respectarea prevederilor legale care guvernau procedura

de achiziție publică, mențiunea din decizia de admitere în parte a contestației

formulată de intimata-reclamantă, aceea că cei doi membri au fost mandatați de pârât”,

neavând relevanță, această expresie, fiind de fapt o eroare de redactare, în speță

nefiind vorba de un contract de mandat încheiat legal.

4) instanța de fond, în

mod eronat a înlăturat constatările și concluziile Autorității de Audit de pe lângă

Curtea de Conturi menționate în Raportul de Audit din 18 decembrie 2007 privind

verificarea selectivă a cheltuielilor declarate Comisiei Europene până la 31

decembrie 2006, precum și cele ale D.L.A.F., potrivit cărora s-a reținut producerea

unei nereguli constând în introducerea unui criteriu suplimentar în faza de pre-calificare,

care a condus la nerespectarea criteriilor de selecție publicate în Procurement

Notice/Invitația la Licitație, de pe site-ul oficial al Comisiei Europene, cu consecința

prejudicierii bugetului Comunității Europene cu suma de 2.378.405,20 euro reprezentând

valoarea plăților O.P.C.P. aferente contractului de asistență tehnică, până la data

emiterii actului de control.

Concluzionează recurentul-pârât

că, deși procedura de evaluare a ofertelor și atribuire a contractului a fost derulată,

sub incidența prevederilor ghidului P.R.A.G., pe parcursul căreia s-au constatat

deficiențe minore (generate, în principal, de sistemul de verificare și control

intern a documentelor), datorită neregulilor și deficiențelor constatate de Autoritatea

de Audit și, ulterior de D.L.A.F. asupra procedurii de pre-calificare, aceasta având

caracter subsidiar etapei de evaluare a ofertelor și de atribuire a contractului,

a rezultat că acest contract a fost atribuit prin vicierea procedurii și încălcarea

prevederilor ghidului P.R.A.G..

Ca urmare, soluția instanței

de fond este greșită, astfel că se solicită admiterea recursului și modificarea

sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamatei.

Intimata-reclamantă SC

C.A. SA Târgu Mureș a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat

și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.

Recursul este nefondat

și urmează a fi respins potrivit considerentelor ce urmează:

Contrar celor susținute

de recurentul-pârât, instanța de fond a concluzionat în mod corect că nu poate fi

reținută responsabilitatea în sarcina intimatei-reclamante privind plata cheltuielilor

contestate a fi neeligibile din fondurile Comunității Europene în sumă de 2.378.405,20

euro, constatată de Autoritatea de Audit a Curții de Conturi și D.L.A.F..

Prin Legea nr. 473/2002

a fost ratificat Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia

Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul

pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura „Reabilitarea rețelei de

alimentare cu apă potabilă, colectare și tratarea apei uzate în orașul Târgu Mureș,

România”, semnat la Bruxelles la 20 noiembrie 2001 și la București la 22

februarie 2002, la data de 24 februarie 2003 fiind încheiat contractul de servicii

„Asistență Tehnică” între Ministerul Finanțelor Publice - O.P.C.P., în calitate

de autoritate contractantă și Societatea M.M.L. din Marea Britanie, în calitate

de consultant, respectiva societate fiind câștigătoare licitației internaționale

restrânse ce a fost organizată de O.P.C.P. în vederea atribuirii contractului „Asistența

tehnică pentru management și supervizare” din cadrul Măsurii I.S.P.A. 2001/RO/16/P/PE/015

- Târgu Mureș, România.

Potrivit anexei 3.2. -

Memorandumul de finanțare - Organismul responsabil cu implementarea:

a) „Pentru proiectele

finanțate prin I.S.P.A. , organismul responsabil cu implementarea este organismul

responsabil cu licitațiile și contractările. Acest organism este specificat la

pct. 3 din anexa 1 la memorandumul de finanțare”.

Iar la acest punct se

menționează. 3. „Autoritatea responsabilă cu implementarea (conform celor definite

la pct. 2 din Secțiunea a II-a din Anexa nr. III.2).

C. 3.1. - Denumirea: O.P.C.P.

- O.P.C.P.. 1. Ministerul Finanțelor.

Mai mult, prin contractul

de implementare încheiat la 30 ianuarie 2003 între Ministerul Finanțelor Publice,

acționând prin O.P.C.P., în calitate de agenție de implementare, Consiliul Local

al Municipiului Târgu Mureș și R.A.A. Tg.Mureș, sunt cuprinse prevederi în sensul

că:

- art. 3.1.10: „A.I. înseamnă

organismul de implementare al administrației publice însărcinat cu licitații, contractare,

plăți și implementarea tehnică a măsurii”;

- art. 3.1.20: - „Angajatorul”

sau „Autoritatea Contractantă” înseamnă Ministerul Finanțelor Publice reprezentat

de O.P.C.P., în calitatea sa de parte în contractele de lucrări și servicii încheiate

în vederea implementării măsurii”;

- art. 7.1.1. - A.I. este

responsabilă pentru managementul general, tehnic, financiar și administrativ al

procesului de implementare a Măsurii, incluzând organizarea licitațiilor, contractarea,

administrarea contractelor, verificarea facturilor înainte de efectuarea plăților

pentru Contractele de servicii și lucrări;

- art. 7.1.5. - A.I. se

angajează să efectueze implementarea Măsurii în conformitate cu prevederile din

Memorandumul de finanțare, „Ghidul practic pentru Procedurile de Contractare P.H.A.R.E.,

I.S.P.A. și S.A.P.A.R.D.”, cu cerințele generale și speciale F.I.D.I.C., acolo unde

este cazul și cu alte instrucțiuni emise de C.E., asigurându-se accesul liber, concurența

loială și transparența, așa cum se stipulează în Secțiunea XI-a Anexa III.1. la

Memorandumul de Finanțare”;

- art. 16.2. - Ministerul

Finanțelor Publice prin A.I., va asigura că aprovizionarea cu bunuri, servicii și

lucrări, organizarea licitațiilor, etc. - se desfășoară în cadrul unei proceduri

corecte, transparente și competitive, în conformitate cu prevederile Memorandumului

de Finanțare, Ghidul practic pentru procedurile contractuale I.S.P.A., P.H.A.R.E.

și S.A.P.A.R.D. cu condițiile F.I.D.I.C. generale și specifice, după caz, și cu

alte instrucțiuni emise de către C.E.

Trebuie reamintite însă

și prevederile Ghidului Practic pentru procedurile Contractuale I.S.P.A., P.H.A.R.E.

și S.A.P.A.R.D., referitoare la obligațiile ce revin O.P.C.P. și conform cărora,

art. 2 - „deciziile privind licitarea și adjudecarea contractelor este de competența

autorității contractante și sunt supuse aprobării Comisiei Europene”; responsabilitatea

anulării procedurii de licitație este a autorității contractante cu aprobarea prealabilă

a Comisiei Europene”, art. 3.3.9.3. - „președintele comisiei este responsabil pentru

coordonarea procesului de evaluare în conformitate cu procedurile din acest ghid

și pentru asigurarea imparțialității și transparenței procesului de evaluare” și

în fine, art. 3.11. - „autoritatea contractantă poate decide anularea procedurii

de licitație în orice stadiu dar în particular în privința raportului de evaluare,

dacă au fost nereguli în procedură, în particular când acestea au împiedicat libera

concurență”.

Rezultă, din conținutul

prevederilor legale sus-citate, fără putință de tăgadă că O.P.C.P. este organismul

responsabil cu organizarea licitațiilor, derularea procedurilor de licitație și

atribuirea contractelor, fiind neîntemeiată critica recurentului-pârât în sensul

că greșit nu a reținut prima instanță că atribuțiile sale sunt numai de natură „procedurală

și administrativă”.

De precizat că, contrar

celor susținute de recurent, prima instanță a analizat în detaliu prevederile H.G.

nr. 1011/1999 privind achiziția publică, concluzionând corect că din conținutul

acestora rezultă fără dubiu că O.P.C.P. poartă întreaga responsabilitate pentru

organizarea și verificarea licitațiilor, atribuțiile sale nefiind doar de ordin

procedural și administrativ.

Recurentul-pârât a susținut

în continuare, criticând sentința primei instanțe, că neregulile care au avut ca

efect prejudicierea bugetului comunității europene s-au produs în faza de precalificare,

comisia de evaluare procedând la selecția ofertelor prin introducerea unui nou criteriu

care nu a fost menționat în invitația la licitație, aceasta încălcând și prevederile

pct. 11.2. - stabilirea listei scurte din Manualul de instrucțiuni, întrucât din

aplicațiile celor de la D.W.B. și a celor de la M.M.L., Marea Britanie, nu există

nicio garanție că acești ofertanți aveau experiență în lucrări de canalizare, în

comitetul de pre-calificare și ulterior în comitetul de evaluare al ofertelor, fiind

incluși și doi reprezentanți ai beneficiarului final, care aveau obligații și responsabilități

precise în ceea ce privește respectarea prevederilor legale care guvernau procedura

de achiziție publică.

Dar, astfel cum s-a precizat

mai sus, potrivit textelor legale imperative citate, organizarea și derularea licitației

și atribuirea contractului era în responsabilitatea totală a O.P.C.P., care cooptând

în comisie doi salariați ai beneficiarului final, nu înseamnă că a transferat responsabilitatea

derulării licitației în sarcina intimatei-reclamante.

Mai mult decât atât, în

ciuda faptului că recurentul-pârât susține că este o eroare de redactare, totuși

în considerentele Deciziei nr. 70 din 24 septembrie 2009 de soluționare a contestației,

recurentul-pârât recunoaște că cei doi membri ai comisiei de evaluare, salariați

ai intimatei-reclamante, au fost mandatați legal de O.P.C.P., în analizarea și verificarea

ofertelor, aceștia purtând răspunderea deciziilor adoptate, în opinia sa.

Or, noțiunea de „mandatat

legal” presupune că această comisie a lucrat tot timpul în numele și pe seama O.P.C.P.,

fapt ce demonstrează încă odată că dosarul de licitație a fost în responsabilitatea

totală a O.P.C.P. și nu a beneficiarului final, neregulile fiind contestate în faza

de derulare a licitațiilor și desemnare a câștigătorului.

În altă ordine de idei,

astfel cum corect susține și intimata-reclamantă, raportul de evaluare al Comisiei

de licitație a fost aprobat și de către Delegația Comisiei Europene la București,

conform adresei din 17 decembrie 2002.

Toate aceste aspecte au

fost analizate punctual de către instanța de fond și în spiritul prevederilor

art. 1 și art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care se referă

la posibilitatea celui care „se consideră vătămat într-un drept al său ori într-un

interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri”, de a se adresa instanței de contencios

administrativ, pentru „anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.

Răspunderea pentru cheltuielile

neeligibile contestate rezultă astfel cum s-a precizat mai sus, din nerespectarea

prevederilor Memorandumului de Finanțare aprobat prin Legea nr. 473/2002, a contractului

de implementare încheiat la 30 ianuarie 2003 și a prevederilor Ghidului Practic

pentru procedurile Contractuale I.S.P.A., P.H.A.R.E. și S.A.P.A.R.D. și deci nu

ne aflăm în fața unei răspunderi civile delictuale, astfel cum eronat a caracterizat-o

instanța de fond, aceasta fiind singura critică justă din partea recurentei.

Fiind analizată însă,

în considerentele sentinței și legalitatea actelor administrativ fiscale contestate,

potrivit dispozițiilor din legea contenciosului administrativ, constatându-se chiar

vătămarea intimatei-reclamante într-un drept sau interes legitim al acesteia, dovadă

fiind faptul că actele administrativ fiscale au fost anulate parțial, instanța de

control judiciar nu poate considera că hotărârea este nemotivată sau cuprinde motive

străine de natura pricinii, doar prin simplul fapt că instanța de fond a considerat

în mod eronat că ar fi vorba și de o răspundere delictuală.

În altă ordine de idei,

trebuie arătat că deși recurentul-pârât invocă, în susținerea criticilor aduse sentinței,

faptul că prin art. 2 alin. (2) Legea nr. 473/2002 pentru ratificarea Memorandumului

de Finanțare și art. 11.11. din Contractul de implementare, se instituie obligația

„Beneficiarului final de a suporta cheltuielile aferente costurilor neeligibile

incluse în Planul de Finanțare prevăzut în anexa nr. II la memorandumul de finanțare,

din surse proprii”, Beneficiarul final având și obligația de a-și asigura toate

fondurile necesare pentru a acoperi costurile neeligibile și taxele aferente implementării

Măsurii”, totuși responsabilitatea pentru plata acestor costuri neeligibile trebuie

reținută numai în situația în care se dovedește vinovăția în producerea prejudiciului.

În speță s-a dovedit că

neregulile contestate au vizat procedurile de evaluare a ofertelor pentru contractul

„Asistența tehnică pentru administrarea și supervizarea contractelor I.S.P.A. în

Tg. Mureș”, proceduri ce s-au desfășurat în anul 2002 (încheindu-se la 31

decembrie 2002) anterior încheierii contractului de implementare prin care s-au

instituit obligații în sarcina Beneficiarului Final, contact încheiat la 30 ianuarie

2003 și ale căror prevederi nu se pot aplica retroactiv.

În toată această perioadă,

calitatea de autoritate contractantă a avut-o Ministerul Finanțelor prin O.P.C.P.

- devenită apoi A.I., definită de art. 1 din H.G. nr. 1328/2000 pentru aprobarea

Memorandului de înțelegere între Guvernul României și Comunitatea Europeană privind

utilizarea Fondului Național pentru I.S.P.A., semnat la București la 20

octombrie 2000, ca fiind „un organism de implementare din cadrul administrației

publice responsabil cu ținerea licitațiilor, contractarea, efectuarea plăților și

implementarea tehnică a măsurilor beneficiare de asistență acordată prin I.S.P.A..

Această autoritate corespunde „instituției responsabile cu implementarea”, așa cum

este definită în Secțiunea a II-a a anexei nr. III.2 la Memorandumul de finanțare

I.S.P.A..

Pentru toate aceste considerente,

constatând că instanța de fond a apreciat în mod corect că intimata-reclamantă nu

poate fi ținută a răspunde pentru pagube cauzate cu ocazia derulării licitațiilor,

deoarece această responsabilitate revine în întregim doar O.P.C.P. - sentința fiind

deci legală și temeinică, Înalta Curte concluzionează că recursul declarat de pârât

este nefondat și urmează a fi respins potrivit art. 312 C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor

Publice în nume propriu și pentru O.P.C.P. împotriva sentinței nr. 81 din 5 mai

2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie

2011.