ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4505/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la 20 ianuarie 2011, reclamanta F. GMBH & CO.K.G.

Stuttgart, Germania a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, să se dispună: - anularea deciziei nr. 8564/631.700 din 12 iulie 2010 de refuzare a plății sumei restante din contractul de asistență tehnică pentru achiziții și managementul proiectului din cadrul Măsurii ISPA nr. 2002/RO/16/P/PE/019 „Îmbunătățirea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, colectare a apelor uzate și a stației de epurare în municipiul Satu - Mare” în cuantum de 426.800 euro; - obligarea pârâtului la achitarea sumei de 426.800 euro, actualizată până la data plății efective, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate și neachitate; - constatarea îndeplinirii obligațiilor contractuale rezultate din contractul menționat anterior; - obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, a arătat că, la data de 23 februarie 2004 Asocierea contractantă formată din F. GMBH & CO.K.G. Stuttgart. și P. Ltd.

(în calitate de consultant) a încheiat cu Ministerul Finanțelor Publice (în calitate de autoritate contractantă) contractul de asistență tehnică pentru achiziții și managementul proiectului din cadrul Măsurii ISPA nr. 2002/RO/16/P/PE/019 „Îmbunătățirea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, colectare a apelor uzate și a stației de epurare în municipiul Satu - Mare”, în valoare totală de 2.134.000 euro, având ca dată de intrare - 15 martie 2004 și durata de finalizare până la data de 14 martie 2008. Reclamanta a învederat că prin decizia nr. 8564/631.700 din 12 iulie 2010 pârâtul i-a comunicat refuzul de plată pentru 3 facturi fiscale în sumă totală de 426.800 euro, cu motivarea că beneficiarul final SC A. SA Satu - Mare a întocmit procesul - verbal din data de 9 februarie 2010 prin care a refuzat să aprobe o serie de documente și să achite suma de 426.800 euro, pretinzând chiar să fie recuperată de la consultant suma de 1.400.000 euro.

Considerând că este nejustificat și abuziv refuzul exprimat de către autoritatea contractantă și de către beneficiarul final, reclamanta a susținut că a respectat obligațiile contractuale și legale (cuprinse în Anexa nr. 2 la contract și în Legea nr. 10/1995), iar criticile formulate cu privire la documentația predată depășesc în mod evident cadrul convenției încheiate de părți. Referitor la Programul de operare și întreținere, s-a arătat că acesta nu a fost prevăzut în detaliu în cuprinsul contractului, nici în condițiile generale sau în Termenii de referință, fiind imposibilă elaborarea la data încheierii contractului de asistență tehnică a unui program de operare și întreținere mai detaliat decât cel pe care l-a predat beneficiarului.

Referitor la Actualizarea Planului Principal, descris sumar în cuprinsul contractului, reclamanta a precizat că obligația sa era numai aceea de a actualiza planul principal și nicidecum obligația de a elabora unul nou, cum în mod nejustificat a pretins beneficiarul final. În consecință, s-a apreciat că este nelegal refuzul la plată pentru suma de 426.800 euro, în condițiile în care beneficiarul final a încălcat în repetate rânduri propriile obligații contractuale și a prezentat în mod fals situația de fapt.

2. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 839 din 8 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 546/2/2011, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de anulare a adresei din 12 septembrie 2010 și s-a dispus disjungerea capetelor de cerere având ca obiect constatarea îndeplinirii de către reclamantă a obligațiilor contractuale și obligarea pârâtului la plata sumei de 426.800 euro, cereri pentru care s-a înregistrat un dosar nou cu nr. 1143/2/2012. În Dosarul nr. 1143/2/2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă, constatând că solicitarea acesteia de obligare a autorității pârâte la plata sumei de 426.800 euro nu are temei în contract sau în legislația în materie.

Instanța de fond a constatat că la data de 9 august 2007, reclamantei i-a fost notificată suspendarea plăților și i s-a solicitat să-și expună comentariile, însoțite de dovezi, cu privire la analiza comparativă întocmită de beneficiarul final, dar nu a probat o situație contrară, respectiv depunerea la termen și în formă corespunzătoare a rapoartelor. Astfel, s-a reținut că reclamanta, pe de o parte, a refuzat semnarea actului adițional care prevedea și prelungirea termenului de depunere a raportului final, iar pe de altă parte, nici nu a depus acest raport în termenul inițial convenit.

Din conținutul contractului de achiziție, instanța de fond a constatat că autoritatea contractantă și-a asumat, în cadrul capitolului „Condiții speciale”, obligația de efectuare a plăților către consultant astfel: avans de 30% din valoarea contractului în 60 de zile de la primirea contractului semnat de ambele părți și a garanției, plăți provizorii în cuantum de 60% din valoarea contractului în 60 de zile de la primirea de către Autoritatea de contractare a facturii și a rapoartelor intermediare, precum și o plată finală în cuantum de 10% din valoarea contractului, în același termen și cu aceleași condiții. De asemenea, s-a constatat că pârâtul a informat punctual pe reclamantă cu privire la fiecare raport intermediar care nu a fost depus în termen, potrivit art. 12 din capitolul „Condiții speciale” sau care a fost redactat într-o formă care nu corespundea prevederilor contractuale.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta F. GMBH & CO.K.G., solicitând în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar, modificarea acestei hotărâri, în sensul admiterii acțiunii, anulării deciziei comunicată de Ministerul Finanțelor Publice cu adresa din 12 iulie 2010 și obligării acestui minister la achitarea sumei de 426.800 euro, actualizată până la data plății efective, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate și neachitate.

În dezvoltarea cererii de recurs, a fost expusă din nou situația de fapt care a determinat formularea acțiunii în justiție și s-a susținut că refuzul beneficiarului final de a achita suma restantă este abuziv, nelegal și lipsit de temei, în principal pentru următoarele argumente: - proiectul în cadrul căruia reclamanta - recurentă a deținut calitatea de consultant a fost finalizat cu succes și în termen, cu sprijinul activității și rapoartelor întocmite de specialiștii acesteia; - din procesul - verbal pe care se întemeiază refuzul autorității contractante de a achita suma restantă rezultă că beneficiarul final a avut o poziție contradictorie, arătând că, din suma de 426.800 euro trebuie dedusă suma de 336.401 euro (rămânând deci un rest de 90.000 euro) dar și că, în urma unei evaluări, ar trebui recuperată de la recurenta - reclamantă suma de 1.400.000 euro; - Oficiul de Plăți și Contractare PHARE nu și-a însușit niciodată punctul de vedere al beneficiarului final printr-un document care să-i exprime clar poziția, mulțumindu-se să transmită poziția acestuia, cu solicitarea de a exprima și argumenta un punct de vedere.

Recurenta a criticat hotărârea primei instanțe, susținând că soluția de respingere a acțiunii a fost dată cu interpretarea greșită a actelor deduse judecății și în baza unei motivări lacunare și superficiale. Recurenta a criticat soluția de respingere a probei cu expertiză tehnică dată prin încheierea din ședința publică de la 7 martie 2012, arătând că, atât complexitatea cauzei (raportată la numeroasele detalii de natură tehnică și corelarea acestora cu documentele justificative, oferta tehnico - financiară, proiectul tehnic și studiul de fezabilitate), cât și inadvertențele, contradicțiile și subiectivismul apărărilor intimatului impuneau admiterea probei solicitate.

Prin refuzul administrării acestei probe, recurenta a susținut că instanța de fond i-a adus grave atingeri dreptului său la apărare, mai ales prin prisma faptului că a acordat forță probantă maximă susținerilor pur subiective ale intimatului, încălcând efectiv principiul tratamentului egal al părților. Recurenta a criticat și concluzia instanței de fond privind depunerea cu întârziere a rapoartelor intermediare și a raportului final, arătând că nu au fost avute în vedere motivele întârzierilor, pentru care nu se face vinovată și că, nu s-a explicat de ce în acest caz, nu mai are dreptul la acordarea întregii sume datorate potrivit contractului. Intimatul Ministerul Fondurilor Europene, care a preluat calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice în baza art. II alin. (1) din O.U.G.

nr. 6/2013, a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din 1865, cuprinzând atât motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Recurenta a considerat neîntemeiat că nu au fost respectate aceste prevederi legale, astfel că este nefondată prima critică formulată în recurs, constatându-se că instanța de fond a prezentat o motivare coerentă, clară și lipsită de contradicții sau ambiguități, cu dezvoltarea raționamentului juridic care a condus la pronunțarea hotărârii printr-o interpretare corectă a tuturor probelor și a normelor legale incidente în cauză. Din motivarea hotărârii recurate rezultă că instanța de fond a analizat atât susținerile părților, cât și probatoriul administrat în cauză, formându-și convingerea și pronunțând o soluție întemeiată pe clauzele contractuale și pe situația de fapt dovedită prin înscrisurile depuse la dosar.

Critica din recurs privind încălcarea dreptului la apărare și a principiului egalității armelor prin soluția de respingere a probei cu expertiză tehnică de specialitate se dovedește a fi neîntemeiată, întrucât instanța de fond a respectat aceste principii și a exercitat rol activ, în condițiile prevăzute de art. 129 C. proc. civ. din 1865, dat fiind că, a admis ambelor părți administrarea probei cu înscrisuri considerată a fi utilă, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a pricinii. În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și conținutul înscrisurilor depuse în cauză, s-a apreciat în mod întemeiat că nu se impune administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate și respingerea cererii formulate în acest sens de recurenta - reclamantă nu echivalează cu o încălcare a drepturilor sale procesuale, fiind în deplină concordanță cu dispozițiile art. 201 alin. (1) C. proc.

civ. din 1865, care prevăd că o asemenea probă se impune atunci când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se pronunțe. Măsura de respingere a acestei probe se dovedește a fi deplin justificată și față de împrejurarea că recurenta - reclamantă nu și-a îndeplinit obligația procesuală de a motiva și argumenta cererea sa, nu a prezentat obiectivele propuse pentru expertiza tehnică de specialitate, lipsind astfel instanța de fond de elementele concrete necesare pentru aprecierea asupra utilității și relevanței probei respective.

Principiul egalității armelor nu a fost încălcat de instanța de fond nici prin interpretarea dată probelor administrate de părți, întrucât forța probantă a fiecărui înscris a fost corect determinată prin raportare la întregul probatoriu și deci nu se poate reține că una din părți a fost avantajată în comparație cu cealaltă. Critica recurentei privind soluția dată pe fondul cauzei se dovedește a fi de asemenea neîntemeiată, constatându-se caracterul justificat al refuzului de plată în raport cu obligațiile contractuale ale părților și cu situația de fapt, care a fost expusă rezumativ și în prezentul recurs. În contextul în care recurenta - reclamantă nu a dovedit îndeplinirea la termen și în mod corespunzător a propriilor obligații contractuale, nu se mai poate susține că refuzul de a achita anumite facturi este nejustificat și că ar exprima reaua - credință a autorității contractante.

Recurenta - reclamantă nu a solicitat anularea măsurii suspendării plăților de către autoritatea contractantă, notificată încă din data de 9 august 2007 și nici anularea actului din care rezultă că aceasta și-a însușit procesul - verbal din 9 februarie 2010 întocmit de beneficiarul final cu privire la sumele de rambursat și la refuzul ultimelor plăți, astfel că sunt nefondate susținerile din recurs că acest proces - verbal ar fi fost întocmit pro causa și că, numai prin acest act s-a adus la cunoștință nerespectarea obligațiilor contractuale. Instanța de fond a constatat în mod judicios că obligația de plată asumată de autoritatea contractantă este obligație sub condiție (un eveniment viitor de a cărui realizare părțile au convenit să depindă nașterea obligației de plată - aprobarea rapoartelor, fapt care presupune depunerea acestora la termenele și în condițiile stipulate prin contract).

Din probele administrate în cauză rezultă că, în cazul fiecărui raport intermediar redactat cu întârziere sau necorespunzător, recurenta, în calitate de consultant, a fost înștiințată cu privire la îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor asumate prin contract, iar raportul final, care trebuia depus până la data de 15 mai 2008, a fost transmis în data de 22 octombrie 2008 și într-o formă care nu a fost acceptată de către beneficiarul final. Față de situația detaliată a tuturor obligațiilor contractuale încălcate de către recurenta - reclamantă, s-a considerat că beneficiarul final a fost îndreptățit să nu aprobe rapoartele întocmite de consultant și în lipsa acestei aprobări, autoritatea contractantă s-a aflat în imposibilitate de a achita întreaga sumă aferentă contractului, neavând temei pentru efectuarea plăților solicitate.

Aceeași concluzie rezultă și din raportul de audit din 7 septembrie 2011 întocmit de Autoritatea de Audit a Curții de Conturi în vederea emiterii Declarației la finalizarea măsurii Ex/ISPA nr. 2002/RO/16/P/PE/019 "Îmbunătățirea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, colectare a apelor uzate și a stației de epurare în Municipiul Satu - Mare, Regiunea Nord - Vest, România". La pct. 45 lit. h) și lit. i) din acest raport se menționează că, în cadrul contractului "Asistența tehnică pentru Achiziții și Managementul Proiectului" nu au fost elaborate rapoartele asupra procesului de evaluare, documente care trebuiau întocmite și predate în conformitate cu sarcina 1 din Termenii de referință, iar consultantul nu a furnizat toate produsele asistenței prevăzute în contract.

La pct. 60 din același raport se menționează că în cazul contractului "Asistență tehnică pentru Achiziții și Managementul Proiectului" nu sunt prezentate toate rapoartele nerealizate de consultant, stabilite de beneficiarul final prin procesul - verbal din 9 februarie 2010 de analiză a contractului de asistență tehnică și anume: raport privind analiza companiei pe anul 2006, raport privind conformitatea condiției - depozitarea nămolului și raport final de promovare. Pentru considerentele care au fost expuse, constatându-se că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat. 2. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. din 1865 și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de F. GMBH & CO.K.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC F. GMBH & CO.K.G. împotriva sentinței civile nr. 3448 din 18 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2014.