ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4613/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4613/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința nr. 872/ LC din 23 mai 2011, Tribunalul Satu Mare, secția
comercială și de contencios
administrativ,
a respins,
ca nefondată, cererea reclamantei S.Y.I.T. AS în contradictoriu cu pârâta SC A.S.M.
SA, pentru recunoaștere și încuviințare
executare
hotărâre arbitrală. în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a obligat
reclamanta
să plătească pârâtei suma
de 2000 lei cheltuieli de judecată, respingând restul
pretențiilor.
Pentru a
pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între părțile în litigiu
s-au stabilit relații întemeiate pe contractul de reabilitare a stației de
epurare a apelor uzate din Satu Mare încheiat sub nr. ISPA 2002 RO 16 P PE
019-05. Potrivit convenției părților, contractorul S.Y.I.T. AS urma să
realizeze în folosul angajatorului SC A.S.M. SA Satu Mare lucrările de renovare
a instalației de tratare a apei reziduale din Satu Mare. Condițiile generale
ale contractului au fost stabilite în acord cu standardul F.I.D.I.C. completate
cu condițiile speciale.
În
conformitate cu clauzele asumate de părțile contractului, pentru ipoteza unor
diferende asupra conduitei în legătură cu obligațiile
stabilite
pe seama fiecăreia, este necesar apelul la instanța
arbitrală. Completarea prevederilor contractului dintre părți, cu condițiile
generale ale standardului F.I.D.I.C. impun însă și parcurgerea unei etape
prealabile arbitrajului, și anume, supunerea diferendelor unei Comisii de
Soluționare a Disputelor (C.S.D.).
În realizarea
acestei etape, reclamanta și pârâta au încheiat un acord de adjudecare a
disputei supunând problemele devenite litigioase unei comisii alcătuite
dintr-un singur membru. Prin Hotărârea din 22 noiembrie 2010, C.A.D. a rezolvat
un număr de probleme cu care a fost investită prin notificarea fiecărei părți.
Împotriva
acestei hotărâri, pârâta SC A.S.M. SA Satu Mare a transmis în termenul de 28 de
zile prevăzut de clauza 20.4 din Condițiile generale ale contractului,
notificarea de dezacord.
În
temeiul acestei stări de fapt, instanța a reținut că cererea este inadmisibilă
din punct de vedere formal, întrucât reclamanta nu deține o hotărâre arbitrală
în înțelesul Convenției O.N.U. din 10 iunie 1958.
Astfel, s-a
reținut că etapa adjudecării disputei potrivit Condițiilor generale ale
contractului se poate finaliza printr-o hotărâre care să devină obligatorie
pentru părți doar în ipoteza în care nu se notifică dezacordul. în caz contrar
această etapă se continuă cu cea a derulării arbitrajului propriu-zis, în
înțelesul
stabilit
prin inserarea
clauzei compromisorii.
Câtă vreme
această condiție care vizează un element esențial pentru recunoașterea
hotărârii arbitrale lipsește, instanța a respins cererea.
În raport cu
prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., tribunalul a apreciat ca
justificate cheltuielile reprezentând onorariu parțial în sumă de 2.000 lei,
corespunzător actelor de procedură întocmite în cauză.
Apelul
declarat de reclamanta S.Y.I.T. AS
împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 5/ C-A
din 17 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a Il-a civilă,
de contencios administrativ și fiscal. Apelanta a fost obligată la plata sumei
de 218,50 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC A.S.M. SA.
Pentru a
pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că problema de drept
dedusă judecății este de a stabili dacă hotărârea din data de
22 noiembrie 2010
pronunțată de Comisia de
adjudecare a disputei desemnată prin Acordul de adjudecare a disputei încheiat
între părțile în
litigiu
este
definitivă și obligatorie și dacă reprezintă o hotărâre arbitrală, împrejurări
în raport cu care se poate stabili dacă instanța a fost legal învestită cu
cererea de recunoaștere și încuviințare a unei atare hotărâri.
În fapt, între
părțile în litigiu s-a încheiat contractul de reabilitare a stației de epurare
a apelor uzate din Satu Mare nr. ISPA 2002 RO 16 P PE 019-05, sens în care
apelantul reclamant urma să realizeze în folosul intimatului SC A.S.M. SA
lucrările convenite. Condițiile generale ale contractului (C.G.C.) au fost
stabilite în acord cu standardul F.I.D.I.C. completate cu condițiile speciale.
În
conformitate cu clauzele asumate de părți și necontestate, în cazul apariției
unor diferende ce izvorăsc din contract, competența în soluționarea lor revine
instanței arbitrale, conform art. 20.6 din Condițiile generale ale
contractului.
Însă,
potrivit art. 20.4 din Condițiile generale ale contractului, anterior sesizării
instanței de arbitraj, se impune parcurgerea unei proceduri prealabile
arbitrajului, care constă în supunerea diferendelor unei Comisii de Soluționare
a Disputelor (C.S.D.).
În
considerarea acestei clauze, părțile au încheiat un acord de adjudecare a
disputei și au supus problemele devenite litigioase unei comisii alcătuite
dintr-un singur membru, care a pronunțat Hotărârea din 22 noiembrie 2010, a
cărei recunoaștere și punere în executare se solicită.
Potrivit
art. 20.4 alin. final din C.G.C., decizia C.A.D., respectiv hotărârea din
speță, devine definitivă și obligatorie numai dacă, după comunicarea ei către
părți, niciuna dintre acestea nu transmite o înștiințare de nemulțumire în
termen de 28 zile de la primire.
Nefiind
de acord cu hotărârea dată în procedura prealabilă, intimata pârâtă SC A.S.M. SA
a notificat dezacordul său în termenul de 28 de zile prevăzut de art. 20.4 din
Condițiile generale ale contractului.
Față de
această împrejurare, apelanta a sesizat Secretariatul Curții de arbitraj
internațional de la Paris cu o cerere de arbitrare întemeiată pe art. 20.7 din
Contract.
În
aceste condiții, se constată că, în mod corect judecătorul fondului a reținut
că Hotărârea a cărei recunoaștere și executare se solicită, nu este o hotărâre
definitivă și obligatorie în accepțiunea textelor anterior menționate și nu
este o hotărâre arbitrală.
În susținerea
afirmației din urmă, s-a constatat că, în mod contrar celor afirmate, apelanta
a înțeles să sesizeze instanța arbitrală conform clauzelor contractuale,
solicitarea sa fiind înregistrată la Curtea Internațională de Arbitraj sub nr.
l8320/GZ/ noiembrie
2011,
după cum
rezultă din înscrisul aflat la fila 29 din dosarul de apel.
Pentru aceste
considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., instanța de apel a respins apelul
reclamantei și a menținut în întregime hotărârea apelată.
Totodată,
în temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat apelanta să plătească intimatului
suma de 218,50 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând cheltuieli de
deplasare.
Împotriva
acestei decizii, reclamanta S.Y.I.T. AS a declarat recurs, în temeiul
dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei
recurate, în sensul admiterii acțiunii.
În dezvoltarea
motivelor de recurs, se susține că reținerile instanței de apel sunt doar
parțial corecte, întrucât art. 5
alin. (l)
lit. e) din Convenția O.N.U. impune cerința ca hotărârea să fie obligatorie, nu
„definitivă și obligatorie”, cum în mod eronat a reținut instanța de apel.
Recurenta
consideră că instanța a încălcat legea, considerând că pentru a fi admisă
prezenta cerere trebuie să poarte asupra unei hotărâri definitive și
irevocabile, deși prevederile care constituie temeiul cererii în fond sunt
foarte clare, în sensul că hotărârea trebuie să fie doar obligatorie.
De
altfel, hotărârea a cărei recunoaștere și executare se solicită este
obligatorie, conform art. 20.4 din Condițiile Generale ale Contractului.
Cât
privește cea de a doua problemă de drept dedusă judecății prin care instanța de
apel a apreciat că fapta recurentei de a demara procedura arbitrală în fața
Curții Internaționale de Arbitraj de pe lângă Camera Internațională de Comerț
constituie un motiv suficient pentru a reieși concluzia că hotărârea din 22
noiembrie 2010 nu este o hotărâre arbitrală, recurenta consideră că instanța de
apel a aplicat greșit legea.
Sub
acest aspect se arată că, procedura desfășurată în fața C.A.D. este un arbitraj
ad-hoc, iar hotărârea pronunțată în data de 22 noiembrie 2010 de C.A.D. este o
hotărâre arbitrală, în sensul Convenției O.N.U. pe care se întemeiază prezenta
cerere și în sensul Cărții IV - „Despre arbitraj” C. proc. civ. al României.
În acest sens,
recurenta invocă prevederile art. l alin. (2) din Convenție și cele ale art.
341 C. proc. civ., iar Acordul de Adjudecare a Disputei semnat în datele de 20
august 2010, 25 august 2010 și 28 august 2010 este o convenție arbitrală, prin
care părțile au convenit ca disputa dintre ele să fie soluționată de o Comisie
de adjudecare a disputelor având membru unic în persoana domnului J.C.P.
Totodată, în baza acestui acord, a fost pronunțată hotărârea din 22 noiembrie
2010.
Analizând
decizia recurată în raport de critici le formulate și temeiul de drept invocat,
Înalta Curte urmează să respingă recursul reclamantei pentru următoarele
considerente:
Motivul
de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat
atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu
încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Criticile
recurentei subsumate acestui motiv de nelegalitate nu pot fi reținute, întrucât
în mod corect că s-a reținut că Hotărârea din 22 noiembrie 2010 a cărei
recunoaștere și executare se solicită nu îndeplinește condițiile necesare unei
astfel de solicitări în înțelesul Convenției O.N.U. din 10 iunie 1958, față de
împrejurarea că această hotărâre a fost pronunțată în etapa prealabilă
arbitrajului, potrivit căreia părțile au încheiat un acord de adjudecare a
disputei supunând problemele devenite litigioase unei comisii, etapă
nefinalizată ca urmare a notificării de către intimată a dezacordului său în termenul
de 28 de zile cu privire la hotărârea anterior menționată, conform art. 20.4
din Condițiile generale ale contractului. De altfel, această hotărâre devenea
obligatorie pentru părți doar în ipoteza în care nu ar fi existat notificarea
dezacordului, situație în care etapa adjudecării disputei nu ar mai fi fost
continuată cu sesizarea instanței arbitrate.
Totodată,
faptul că recurenta a demarat procedura arbitrală în fața Curții Internaționale
de Arbitraj pe lângă Curtea Internațională de Comerț, aspect avut în vedere de
instanța de apel, nu este de natură a conduce la concluzia că a fost încălcată
legea, întrucât la pronunțarea hotărârii recurate au fost avute în vedere
dau/ele la care
părțile
s-au
obligai
prin
condițiile
generale
ale
contractului,
respectându-se dispozițiile legale aplicabile
speței.
Față de
considerentele expuse, în condițiile în care nu s-a demonstrat că instanța de
apel a încălcat sau aplicat greșit legea, criticile recurentei întemeiate pe
prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vor fi respinse.
Pentru aceste
considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va
respinge, ca nefondat, recursul reclamantei S.Y.I.T. AS.
În temeiul
dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta reclamantă S.Y.I.T. AS va fi obligată
la plata sumei de 689 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata
pârâtă SC A. SATU MARE SA, conform facturii nr. AGSUJ 013898/12 și chitanței nr.
10276 din 14 noiembrie 2012.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanta S.Y.I.T. AS împotriva deciziei nr. 5
din 17 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a Il-a civilă,
de contencios administrativ și fiscal.
Obligă
recurenta reclamantă S.Y.I.T. AS la plata sumei de 689 lei cu titlu de
cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC A.S.M. SA.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2012.